BIRUINŢA

“Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui” (Apocalipsa 3:21) 

După îndeplinirea abjectului plan prin care satana i-a tras în cursă mai întâi pe Eva şi, prin ea, pe Adam, aceştia au introdus, ca urmare a acestei înşelăciuni, păcatul în lume şi au păşit, împreună cu toţi urmaşii lor, direct în moarte prin acceptarea împărăţiei întunericului şi a domniei stăpânitorului nemijlocit al acesteia.

A fost de ajuns o simplă cedare în faţa diavolului prin care Adam şi Eva au fost aduşi în situaţia de a se îndoi de cuvântul lui Dumnezeu şi de a se face părtaşi ai trufiei satanice de a deveni asemenea lui Dumnezeu.

Deşi au căzut în păcat şi au devenit astfel incompatibili cu prezenţa lui Dumnezeu, în infinita Sa dragoste, Acesta nu i-a abandonat în moarte ci le-a acordat, lor şi oamenilor ce urmau a se naşte pe pământ, o nouă şansă de a reveni în împărăţia lui Dumnezeu, la viaţa veşnică. Darul pe care l-a făcut Dumnezeu tuturor oamenilor a fost viaţa temporală pe pământ (acel timp al împăcării cum l-a numit Enoh, petrecut într-o lume coruptă şi tot mai decăzută prin prezenţa păcatului şi a stăpânitorului întunericului şi a acoliţilor săi), ei putând astfel cunoaşte atât binele, cât şi răul şi urmând a face, de acum în cunoştinţă de cauză, alegerea individuală definitivă între acestea, cea care le va determina şi destinul final: viaţă veşnică sau moarte eternă.

În această confruntare cu consecinţe dramatice, Dumnezeu nu l-a abandonat nici un moment pe om spre a nu deveni o pradă uşoară a celui rău şi acoliţilor săi care, să nu uităm, sunt totuşi fiinţe spirituale, dotate cu puteri supranaturale cărora omul, decăzut prin adoptarea păcatului şi înstrăinat de Dumnezeu, i-ar fi cu neputinţă a le mai putea face oponenţă şi ar dispărea în moarte.

Grija lui Dumnezeu faţă de om s-a manifestat nu numai prin acţiuni punctuale, de sprijin a anumitor persoane prin care să perpetueze lucrarea Sa, dar şi prin inspirarea profeţilor spre a înştiinţa fiinţele umane atât despre planurile sale de salvare a omului, dar şi exigenţele pe care le avea de la ei, cât şi despre consecinţele ce vor urma dacă vor nesocoti cuvântul Domnului.

Omenirea a trecut astfel prin evenimente de mare rezonanţă precum:

-         potopul;

-         Babilon şi împrăştierea neamurilor;

-         ieşirea lui Avram şi aşezarea sa în Hebron;

-         Sodoma şi Gomora;

-         alegerea evreilor şi naşterea lui Isaac, a fiului acestuia, Iacov şi a neamului lor;

-         mutarea în Egipt şi sclavia;

-         Moise şi ieşirea evreilor din Egipt;

-         primirea legii lui Dumnezeu şi stabilirea lor în Israel;

-         robiile şi, în final, datorită necredinţei şi neascultării evreilor,

-         întruparea Domnului şi împlinirea legii lui Dumnezeu întru Iisus Hristos;

“Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5:17).

“Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă” (Galateni 3:24).

“Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu” (Galateni 7:19).

“Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos“ (Ioan 1:17).

-     biruinţa lui Hristos asupra diavolului şi a morţii prin crucificarea, învierea şi înălţarea Domnului, Cel care astfel a deschis definitv calea spre viaţa veşnică;

“Dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce” (Coloseni 2:15).

“Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!” (1Corinteni 15:57).

“Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, întâiul născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. / Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea. / Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale” (Coloseni 1:18-20).

-     biruinţa credincioşilor prin primirea, întru Hristos, a ultimului mare dar, Duhul Sfânt spre mântuirea lor prin pocăinţă, renunţare la păcat şi urmarea din credinţă a lui Iisus Hristos, acea credinţă aducătoare de viaţă veşnică, în împărăţia lui Dumnezeu;

“El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, / Iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie” (2Timotei 1:9,10).

“Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1Ioan 5:4,5).

“Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3:18).

“Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36).

-      împuternicirea Apostolilor şi propăvăduirea Evangheliei;

“Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1:8).

“Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu” (Ioan 15:16).

“Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (2Petru 1:21).

“Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi. / Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui” (Fapte 10:42,43).

-      poporul (corpul credincioşilor) agonisit de Dumnezeu / biserica (trupul) lui Hristos;

“Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată, / Voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar acum sunteţi miluiţi” (1Petru 2:9,10).

“Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte” (1Corinteni 12:27).

“Acum mă bucur de suferinţele mele pentru voi şi împlinesc, în trupul meu, lipsurile necazurilor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica” (Coloseni 1:24).

-      dărâmarea templului.

   Iar ultimul mare eveniment a cărui apariţie este aşteptată cu iubire de către toţi adevăraţii credincioşi este revenirea Domnului Iisus Hristos, care le va acorda cununa biruinţei lor:

“Pentru ca credinţa voastră încercată, mult mai de preţ decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă şi spre slavă şi spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos”(1Petru 1:7).

“Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi desăvârşit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui Iisus Hristos” (1Petru 1:13).

“De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui”(2Timotei 4:8).

Semnele vremurilor sunt tot mai evidente şi se petrec cu o tot mai mare frecvenţă şi intensitate, ceea ce conduce la concluzia întemeiată că revenirea Domnului Iisus Hristos este iminentă şi, prin urmare, se constituie într-un orizont de aşteptare foarte apropiat, cu o rapidă împlinire.

Prin urmare nu mai este timp de risipit în frivolităţi!

Fiecare dintre toţi cei care cunosc sau iau aminte la cuvântul lui Dumnezeu trebuie să renunţe la a mai cocheta cu ispitele înrobitoare produse de această lume, aflată sub domnia tot mai strănsă a satanei, şi să răspundă cu hotărâre şi dedicaţie chemării Domnului, prin acceptarea în smerire şi pocăinţă a lui Iisus Hristos ca mântuitor al său.

“Şi zicea către toţi: Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9:23).

Nu uitaţi că aşa după cum alegerea se face individual, şi relaţia cu Domnul Hristos este una personală şi se constituie prin punerea şi profesarea credinţei nestrămutate în Cel care ne-a oferit darul mântuirii şi care trebuie acceptat înaintea revenirii Sale, pentru a putea fi găsiţi demni de viaţa veşnică.

Nimeni altcineva nu vă poate suplini în a face alegerea şi nici în a o declara.

“Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!” (Apocalipsa 22:20)”.