Se afișează postările cu eticheta roada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta roada. Afișați toate postările

15 ian. 2026

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_25


Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. / Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi (Galateni 6:9,10) 


Care sunt lucrurile bune pregătite mai înainte de Dumnezeu? 

Acestea sunt toate cele care zidesc, căci:

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (1Cor.10:23). 

“Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, / Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, / Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. / Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, / Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege” (Galateni 5:19-23). 

Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui

Având deci credință ne vom zidi nu numai pe noi înșine, ci și pe ceilalți care sunt trași către această transformare prin cuvântul Domnului, dar și prin luminarea întru Duhul Sfânt care ne va ajuta să-l înțelegem. 

“Dar ce zice Scriptura? "Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta", - adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim. / Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. / Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10:8-10).

“Căci: "Oricine va chema numele Domnului se va mântui". / Dar cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi, fără propovăduitor?” (Romani 10:13,14).  

26 sept. 2024

ZONA GRI_7 – PRINOS ŞI JERTFĂ LUI DUMNEZEU


Ca să fiu slujitor al lui Iisus Hristos la neamuri, slujind Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca prinosul neamurilor, fiind sfinţit în Duhul Sfânt, să fie bine primit (Romani 15:16). Amin! 


Credincioşii trăiesc în această lume, dar asta nu însemnă că ei aprobă sau asimilează obiciurile sau învăţăturile lumeşti induse sau impuse de stăpânitorul acestei lumi, ci, dimpotrivă, ei constituie pentru lume exemplul luminos de urmat, deoarece în jurul lor lucrurile sunt lămurite prin puterea Domnului. Ei sunt busola omenirii care, indiferent cât de tari ar fi furtunile pământeşti iscate, ţin cu perseverenţă şi arată direcţia cea bună de urmat, după cum sublinia şi Apostolul Pavel:

“Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi, / Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. / Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor; / Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire. / 

Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu.

Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. / Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. / Deci să nu vă faceţi părtaşi cu ei. / Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! / Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr. / Încercând ce este bineplăcut Domnului. / Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Efeseni 5:1-11).

28 apr. 2024

DUMINICA FLORIILOR


Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. / Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi.  
(Ioan 12:47,48). Amin! 

Intrand in Ierusalim intr-un mod neconventional, Iisus se dezvaluie ca Domn si primeste proslavirea prin glas ceresc, anuntand judecata acestei lumi.

14 sept. 2022

LUCRAREA LUI DUMNEZEU_9


Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. / Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. / Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. / Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 6:20-23). Amin!  


Din robi ai pacatului suntem recuperati prin harul Domnului spre viata vesnica

27 oct. 2021

ROBIA PĂCATULUI …


Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. / Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. / Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. / Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 6:20-23). Amin! 

28 iun. 2021

HULA

Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona (Matei 6:24). Amin!

Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. / Şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor (Matei 15:8,9). Amin! 

7 iul. 2020

SEMNE ALE ÎNTOARCERII LUI IISUS

Drept aceea, fiţi îndelung-răbdători, fraţilor, până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă roada cea scumpă a pământului, îndelung răbdând, până ce primeşte ploaia timpurie şi târzie (Iacov 5:7). Amin! 



25 mai 2020

DEŞTEAPTĂ-TE CEL CE DORMI!

Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. / Deci să nu vă faceţi părtaşi cu ei. / Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! / Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr. / Încercând ce este bineplăcut Domnului (Efeseni 5:6-10).



14 apr. 2020

SMOCHINUL NERODITOR

Ori spuneţi că pomul este bun şi rodul lui e bun, ori spuneţi că pomul e rău şi rodul lui e rău, căci după roadă se cunoaşte pomul (Matei 12:33)