Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou,
în care locuieşte dreptatea (2Petru 3:13)
O astfel de abordare naște desigur o serie de alte ȋntrebări, ca de exemplu: cum a apărut materia, de ce materia nu s-a mai organizat aleatoriu și ȋn alte forme decât cele cunoscute, cum a apărut spiritualitatea, de ce asocierile de gen materie – spiritualitate nu
continuă, de ce coabitarea ȋntre materie și spiritualitate este principial antagonică, de ce atât materia, cât și spiritualitatea tind să se manifeste organizat deși
aparțin unui sistem haotic, cum a apărut viața și de ce nu evoluează dincolo de
un șablon bine definit etc.
Ceea ce este cel mai important ȋn cazul unei astfel de abordări ȋl constituie faptul că un astfel
de sistem nu ar avea nevoie de morală, totul evoluȋnd stihinic și nedefinitoriu, făcând imposibilă organizarea și, prin urmare, ȋnsăși exitența acestui
sistem!
În lipsa moralei nu ar mai exista antagonismele bine - rău, adevăr -
minciună, corect – greșit, viață – moarte și, ȋn general, toate evenimentele se vor desfășura liber, fiind limitate numai materialist, de propriile resurse de
orice natură materială.
Asta ar putea semăna, de exemplu, cu o lume a dinozaurilor, unde
limitările provin din forța de care dispune oricare dintre actorii sistemului.
Un astfel de sistem s-ar autodistruge ȋntr-o scurtă perioadă de timp, nelăsând ȋn urma sa decât o mare demolare eternă.
Tragem deci concluzia că ceea ce determină reglarea sistemului, spre a
evita autodistrugerea, este spiritualitatea, care aduce ȋntru ea organizarea după anumite principii
nemateriale, dar care vor determina și manifestarea materială, asigurând
armonie și continuitate ȋntre aceasta și spiritualitate.
Dar spiritualitatea este o forță neperceptibilă prin simțurile
fiziologice și de aceea ea are nevoie de alte resorturi prin care fie să se
manifeste, fie să impună principiile unei autoguvernări benefice care să
asigure perpetuarea și dezvoltarea sistemului pe care ȋl guvernează, cum sunt: viața, duhul, sufletul, conștiința, rațiunea și voința, care sunt capabile să
perceapă și să asimileze acele principii fundamentale care vor asigura
mentenanța sistemului: cunoașterea, dragostea, adevărul, dreptatea, binele,
credința, smerirea, ȋnțelepciunea, liberul arbitru și
judecata.
Întrucât Dumnezeu, care este creatorul tuturor lucrurilor, este etern,
cu siguranță sistemul pe care l-a creat și L-a dorit să fie, de asemenea, etern
și de aceea, ca ȋn orice proces creativ, a ȋndepărtat elementele vătămătoare (răul), realizând
un sistem perfect din toate punctele de vedere (binele), ȋn centrul căruia a plasat ființe ȋnzestrate spiritual: ȋngerii și
oamenii, cu sarcina de a stăpâni, menține și dezvolta sistemul: “Şi a privit
Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Facerea 1:31a).
Din păcate, unele dintre aceste ființe (diavolul, ȋngerii decăzuți și acoliții lor din rândul oamenilor) au distorsionat principiile
perfecțiunii și, ȋnsușindu-și elementele vătămătoare ȋndepărtate inițial de Dumnezeu, au deteriorat integritatea unei părți a sistemului, corupându-l ȋn dorința nesăbuită de a prelua conducerea acestuia și de a fi cel puțin ca Dumnezeu, dacă nu chiar mai
presus de Acesta.
Astfel partea sistemului preluată de acești autopretinși corifei s-a
deteriorat și a intrat ȋn procesul autodistrugerii, care
pentru ei este incontrolabil, dar, din fericire, nu și pentru Dumnezeu.
Dumnezeu nu va lăsa ca aceasta parte a sistemului să afecteze și
celelalte părți rămase integre, dar va avea răbdare pentru a putea să
recupereze, prin harul Său, toate lucrurile bune pe care le-a gândit ȋncă de la ȋnceput și care vor fi vădite numai de trecerea prin viața temporală a părții corupte a sistemului, spre
curățirea, prin Domnul Iisus Hristos, a părții recuperabile și separarea
definitivă, de această dată, a binelui
de rău.
Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel
dintâi au trecut; şi marea nu mai este (Apocalipsa 21:1).
Amin!