Se afișează postările cu eticheta omenenesti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta omenenesti. Afișați toate postările

7 nov. 2015

APOSTAZIA

“Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat" (Romani 1:21)

 Mulţi aşa-zişi creştini se ţin de tumultul tendinţelor acestei lumi şi declară că fac aceasta pentru că Biblia nu le oferă totul iar ei simt nevoia de a cunoaşte şi a înţelege mai mult. Dar ei nu fac aceasta din motivul declarat, deoarece nici nu se obosesc să citească Biblia căci ei, de fapt, îşi doresc altceva şi, în necunoştinţă de cauză, caută aiurea teorii, profeţii, previziuni, atitudini şi modele pe care să le urmeze fiindcă le satisfac atât propriul ego, cât şi pentru că le aduc o iluzorie recunoaştere mondenă din partea celorlalţi oameni afiliaţi aceluiaşi stil de viaţă, de sorginte exclusiv lumească. 
Cei mai mulţi pomenesc numele lui Dumnezeu pentru a dovedi celorlalţi că sunt creştini, dar nu îi urmează cuvântul, pe care de altfel nici nu îl cunosc şi nici măcar nu mai cred în puterea Acestuia. 
“Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc, urâcioşi fiind, nesupuşi, şi la orice lucru bun, netrebnici” (Tit 1:16). 
În felul acesta ei au ajuns să practice diverse predanii omeneşti care înlocuiesc învăţătura creştină cu tradiţii şi obiceiuri lumeşti de sorginte ocultă, aderând de bunăvoie la diverse forme de misticism, sub pulpana satanică din care acestea îşi trag seva. 
"Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. / Şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor" (Matei 15:8,9). 
Asta nu înseamnă altceva decât de a se sui voluntar în trenul ereticilor şi a-şi săvârşi călătoria vieţii alături de ei, ignorând şi, de aceea, devenind mai întâi insensibili şi mai apoi surzi la cuvântul lui Dumnezeu. 
Astfel de “creştini” vor fi sufocaţi de grijile lumeşti şi vor devia continuu de la calea cea bună, pierzând harul lui Dumnezeu şi înrolându-se în batalioanele nimicniciei, rătăcitoare pe largile căi ale pieirii. 
“Că ei (n.n. Apostolii) vă spuneau: În vremea de pe urmă vor fi batjocoritori, umblând potrivit cu poftele lor nelegiuite. / Aceştia sunt cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul” (Iuda 1:18,19). 
Ei au refuzat definitiv calea cea bună şi se avântă pe căile pierzaniei. 
“Multe căi i se par bune omului, dar la capătul lor încep căile morţii” (Proverbe 16:25). 
O astfel de viaţă înstrăinată şi dezorientată nu va avea alt fundament decât o atitudine partizanală faţă de dorinţele care îi animă, ceea ce îi va conduce către lumea patimilor de diverse naturi unde, dacă nu îşi vin rapid în fire, vor rămâne înrobiţi până când va fi prea târziu ca să se mai poată desprinde de corifeii nelegiuirii şi să se mai poată libera: 
“Aceştia însă, ca nişte dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse şi nimicite, hulind cele ce nu cunosc vor pieri în stricăciunea lor; / Ei înşişi fiind nedrepţi îşi vor lua plata nedreptăţii, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete şi ocară, făcându-şi plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre” (2Petru 2:12,13). 
“Aceştia sunt izvoare fără de apă şi nori purtaţi fără de furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns, / Căci rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în rătăcire. / Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte. / Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi” (2Petru 2:17-29). 
Ei îl sfidează pe Dumnezeu şi se încurajează unul pe altul cum că lucrurile aşa au fost întotdeauna şi Dumnezeu ori nu există, ori nu pedepseşte pe nimeni, El fiind transformat de minţile lor într-un fel de accesoriu la care poţi eventual face apel la necaz sau pe care îl poţi blama pentru nereuşitele personale. 
Dar cuvântul lui Dumnezeu spune clar: 
“Şi aţi uitat îndemnul care vă grăieşte ca unor fii: "Fiul meu, nu dispreţui certarea Domnului, nici nu te descuraja, când eşti mustrat de El. / Căci pe cine îl iubeşte Domnul îl ceartă, şi biciuieşte pe tot fiul pe care îl primeşte". / Răbdaţi spre înţelepţire, Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? / Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii adevăraţi” (Evrei 12:5-8). 
De aceea vor ajunge să iubească şi să caute întunericul, în speranţa că faptele lor nu vor fi văzute şi/sau vor putea fi motivate pe considerentele unor filozofii şi ştiinţe inventate de ei, pentru saţiul trupului. O adevărată nebunie, dezvăluită chiar de cuvântul lui Dumnezeu: 
“Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. / Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni” (Romani 1:21,22). 
Aceştia mai întâi s-au înstrăinat, iar după aceea, robiţi fiind de păcat, Dumnezeu îi lasă să-şi consume patimile în împărăţia întunericului, autocondamnând-se astfel la moartea veşnică: 
“Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. / Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, / Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, / Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; / Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac’ Romani 1:28-32). 
În felul acesta, pierzând harul lui Dumnezeu, ei se împietresc, rămânând sub stăpânirea întunericului şi devenind astfel vase ale mâniei, pe care Dumnezeu le va folosi ca atare în planurile Sale. 
“Şi ce este dacă Dumnezeu, voind să-Şi arate mânia şi să facă cunoscută puterea Sa, a suferit cu multă răbdare vasele mâniei Sale, gătite spre pierire” (Romani 9:22). 
Cum vi se pare? S-au generalizat aceste rele în întreaga lume, sau ele constituie excepţii de la modul de viaţă cotidian cu care ne confruntăm?! 
Evident că ele s-au globalizat (ca să apelez la un cuvânt aflat la ordinea de zi) şi asta înseamnă că apostazia a început să se instaureze în pas alert  pe toată faţa pământului şi că, în curând, mai curând decât ne imaginăm, va deveni iluzoriul far călăuzitor al unei omeniri iremediabil debusolată. 
Omenirea apostaziată va intra subit în durerile facerii - dacă nu cumva deja a şi intrat – şi va da naştere exponentului tuturor relelor, împreună cu ai cărui stăpâni şi acoliţi, dar şi alături de regatele lor temporare, iadul şi moartea, vor fi aruncaţi, în ziua Domnului, definitiv în afara împărăţiei luminii, în iazul de foc, unde îşi vor petrece o înspăimântătoare eternitate la care, repet, s-au autocondamnat prin libera lor alegere. 
Am insistat asupra acestora pentru a pune în discuţie, cu scopul de atenţionare, acum când toată lumea este preocupată, într-o formă sau alta, de sfârşitul lumii, că acesta nu se va petrece până când Duhul Sfânt nu va fi îndepărtat din lume şi apostazia instaurată cu toate cohortele şi instrumentele sale de guvernare. 
“Să nu vă clintiţi degrabă cu mintea, nici să vă spăimântaţi - nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a şi sosit. / Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, / Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” (2Tesaloniceni 2:2-4). 
“Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui. / Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte (n.n. Duhul Sfânt). / Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. / Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, / Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. / Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, / Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea” (2Tesaloniceni 6-12). 
Am spus aceste lucruri şi pentru a înţelege de ce pentru credincioşi este tot mai greu să-şi păstreze credinţa într-o astfel de lume. Pentru că ei sunt acum chinuitor împresuraţi de trupele întunericului, care se pregătesc pentru instaurarea împărăţiei întunericului, şi simţurile lor sunt bombardate cu toate produsele acestei globale diversiuni, cu scopul de a-i absorbi în ea şi pe aleşii Domnului, prin descurajare, înşelăciune, iluzionare, înficoşare ş.a.m.d., spre a consolida puterea diavolului, în oarba şi ridicola sa trufie de a se asemăna lui Dumnezeu şi chiar a se pune mai presus de Acesta. 
Cu toate aceste ei trebuie să rămână până la sfârşit izvoare de lumină în această lume, aşa cum au şi fost de la înălţarea lui Hristos, îmblâzind această lume atât cât a fost cu putinţă şi tragând pe calea cea bună pe toţi cei ce-l căutau pe Domnul, prin îndemnuri şi exemplul propriu. 
De aceea, printre alte multe învăţături, li s-a şi spus: 
“Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. / Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii. / Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul". / Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. / Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele” (Romani 12:17-21). 
Dar credinţa adevăraţilor credincioşi, biserica lui Iisus Hristos, nu va putea fi smulsă de la ei din mai multe motive. 
În primul rând pentru că ei se află în mâna protectoare a lui Hristos, acoperită şi de mâna lui Dumnezeu: 
“Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. / Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu poate să le răpească din mâna Tatălui Meu. / Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10:28-30). 
În al doilea rând pentru că ei sunt biserica lui Hristos asupra căreia satana nu are nicio putere: 
“Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16:18). 
În al treilea rând pentru că toţi credincioşii au primit în ei Duhul Sfânt prin botezul Domnului şi acesta este mai puternic decât vrăjmaşul: 
“Din aceasta cunoaştem că rămânem în El şi El întru noi, fiindcă ne-a dat din Duhul Său” (1Ioan 4:13). 
“Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci, căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume” (1Ioan 4:4, îngroşarea îmi aparţine). 
Iată cum sunt ei din Dumnezeu: 
“Oricine crede că Iisus este Hristos, este născut din Dumnezeu, şi oricine iubeşte pe Cel care a născut iubeşte şi pe Cel ce S-a născut din El” (1Ioan 5:1). 
“Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). 
Şi prin toate acestea ei sunt înzestraţi cu un întreg arsenal de mijloace de apărare care sunt infailibile chiar şi în faţa stăpânitorului acetei lumi, şi nu numai a acoliţilor acestuia. 
“În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui. / Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului. / Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. / Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare. / Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii, / Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. / În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului. / Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. / Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii” (Efeseni 6:10-18). 
În al patrulea rând, pentru că, pe cale de consecinţă, toţi adevăraţii credincioşi sunt biruitori: 
“Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră.  / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1Ioan 5:4,5). 
În al cincilea rând pentru că Hristos le-a lăsat poruncă: 
“Însă, ceea ce aveţi, ţineţi până voi veni” (Apocalipsa 2:25). 
În al şaselea rând pentru că, ţinându-şi credinţa, au o asigurare dată prin cuvântul lui Dumnezeu: 
“Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos” (1Tesaloniceni 5:9). 
Iar în al şaptelea rând pentru că Domnul Iisus Hristos i-a îndemnat ca atunci când vor vedea semnele vremurilor din urmă să prindă curaj şi să nu se teamă: 
“Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Luca 21:28). 
Şi nu numai atunci nu trebuie să se teamă, ci nicicând altcândva, căci Iisus Hristos le-a lăsat prin viu grai şi următorul precept: 
“Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). 
Urmaţi deci cu încredere, spre a fi biruitori, îndemnul Apostolului Pavel: 
“Dar tu, o, omule al lui Dumnezeu, fugi de acestea (n.n. predaniile şi faptele lumeşti) şi urmează dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. / Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori. / Îţi poruncesc înaintea lui Dumnezeu, Cel ce aduce toate la viaţă, şi înaintea lui Iisus Hristos, Cel ce, în faţa lui Ponţiu Pilat, a mărturisit mărturisirea cea bună: / Să păzeşti porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos” (1Timotei 6:11-14). 
Căci astfel veţi primi cununa mântuirii: 
“Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor: Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”(Apocalipsa 2:7). 
Amin.