“Şi le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii: / Când ȋnfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi ȋnșivă știți că vara este aproape. / Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape este ȋmpărăția lui Dumnezeu.”
(Luca 21:29-31).
30. Homosexualitatea, din păcat de moarte, va fi transformată în uniune acceptabilă şi va fi ţanţoş etalată:
“Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; / Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor”(Romani 1:26,27).
De ce am spus păcat de moarte? Şï care este răsplata cuvenită?
Citiţi cu înfricoşare cele transmise prin legile sale de Dumnezeu către Moise: “De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sângele lor asupra lor este” (Leviticul 20:13).
Prin analogie, putem afla că păcatele rămân aceleaşi şi, fără lepădarea de ele în căinţă, acestea vor conduce la pieirea veşnică: “Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, / Iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pe toţi, / La fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului” (Luca 17:28-30).
31. Mulţi vor îmbrăţişa traiul în fărădelege şi depărtându-se total de Dumnezeu vor persevera şi se vor trufi în nedreptatea lor separându-se definitiv de aleşii Domnului:
“Cine e nedrept, să nedreptățească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă...” (Apocalipsa 22:11), “...fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască./ Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, / Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea ” (2 Tesaloniceni 2:10-12).
(După cum se vede fiii pierzării vor fi lesne înşelaţi de Antihrist, inainte de întoarcerea Domnului, pentru că ei, pierzâdu-şi Duhul şi harul. vor fi lipsiţi de apărare iar Dumnezeu va permite amăgirea lor datorită încăpăţânării lor şi sfidării adevărului}.
32. Decadenţa va deveni de nestăpânit, impunându-se ca stil de viaţă al unei societăţi complet rătăcite, aflată în deriva şi adusă în imposibilitatea de a se mai autocenzura:
“Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de fermecătoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de furtişagurile lor” (Apocalipsa 9:21).
“Şi le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” (Marcu 12:24).
Nici nu este nevoie de prea mult spirit de observaţie pentru a realiza că şi această profeţie se împlineşte într-un mod dramatic chiar în zilele noastre. Mai este oare vreo zi în care să nu auziţi de noi şi noi cazuri de înşelăciune, fraudă, furt, abuz, minciună, crimă, trădare ş.a.m.d.?
33. Moartea duhovnicească a oamenilor se va instaura vizibil şi se va manifesta prin răcirea dragostei și ȋmpietrirea sufletului:
“Iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci” (Matei 24:12).
Va urma >>>