Dar măreţia puterii lui Dumnezeu nu se reduce numai la aceasta şi pentru a pătrunde şi în alte taine ale lucrării Sale vom aborda un alt aspect şi anume cum a creat Dumnezeu toate cele văzute şi nevăzute. Răspunsul îl avem în Ioan:
“La
început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. /
Acesta era întru început la Dumnezeu. / Toate prin El s-au făcut; şi fără El
nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. / Întru El era viaţă şi viaţa era lumina
oamenilor” (Ioan 1:1-4).
Şi
mai departe:
“Şi
Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă
ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. / Ioan (Botezătorul –
n.n.) mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis:
Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.
/ Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. / Pentru că Legea
prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. / Pe Dumnezeu
nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui,
Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:14-18).
Ȋntărit şi prin: “Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit
şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor.” (Psalm 32:6).
Extraordinară relatare! Dumnezeu le-a făcut pe toate prin Cuvânt care, în cele din urmă, s-a întrupat în Hristos, în această lume, pentru a aduce împăcarea omului, acel permanent fiu risipitor, cu Dumnezeu, Tatăl său.
Să
vedem mai departe cum şi prin ce omul a devenit fiul risipitor şi de ce Iisus
Hristos S-a sacrificat pentru a-l răscumpăra şi, aducând împăcarea, să-l repună
în poziţia primordială de fiu al lui Dumnezeu.
Revenind
spre completare, putem conchide că mai întâi Dumnezeu a creat universul şi
făpturile înalte numite îngeri, însărcinate a avea grijă de acesta. Prin
această acţiune El a adus la existenţă perfecţiunea, separând-o de tot ceea ce
ar fi putut-o corupe şi strica în măreţia ei, adică a separat lumina (viaţa) de
întuneric (moarte), deci binele de rău, creind premisele vieţii veşnice într-o
împărăţie indestructibilă a luminii, prin izolarea răului în tărâmul
întunericului.
“Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui” (Ecclesiastul 3:14).
