“Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!” (Apocalipsa 22:15)
Omenirea
se află într-o profundă criză care se manifestă pe fond şi s-a insinuat în
existenţa cotidiană, devenind un mod de viaţă al unor societăţi debusolate,
care mai au doar câteva şi întâmplătoare elemente comune, derivate mai mult
dintr-o internaţionalizare a activităţilor şi scopurilor diverselor oligarhii
ce conduc în prezent toate naţiunile ce populează planeta Pământ.
Paradoxal este că marile mase de oameni
au renunţat la drepturile lor naturale şi îşi lasă destinele în mâinile acelor
oligarhii, în ciuda faptului că acestea
se dovedesc din ce în ce mai egoiste, mai lacome şi mai tiranice. Acest fenomen
se petrece datorită pierderii de către mase, odată cu eliminarea reperelor
morale din viaţa socială, a discernământului şi abilităţilor intelectuale de a
analiza realitatea şi a concluziona, la nivel individual, care este aceasta,
preferând a se lăsa animaţi şi conduşi de diferite interese iluzorii născute
din diverse pofte, trecătoare ca înseşi acele înşelătoare pofte:
“Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi
învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi
învăţători după poftele lor, / Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor
abate către basme” (2 Timotei 4:3,4).
De
altfel, oamenii au fost insidios conduşi şi aduşi într-o stare care acum se
poate numi deja de transă, în care realitatea este percepută prin condiţionările
subtile la care sunt expuşi şi care îi tranformă în supuşi obedienţi ai unei
realităţi distorsionant deformată. Această realitate manipulată nu face altceva
decât să vină în întâmpinarea unor nevoi denaturate, plăsmuite de simţurile
umane aduse într-o stare de exacerbare prin stimuli prevalent materialistici,
acompaniaţi de o părută înţelepciune lumească, care le conferă acestor stimuli
nu numai motivarea şi acceptabilitatea ce le creează potenţialul unei aderenţe
de masă, dar şi o aură de filozofie omenească, menită a-i ţine pe oameni
prizonieri benevoli şi permanenţi într-o lume lipsită de repere spirituale
autentice.
Interesant este că cu cât ştiinţa şi
tehnologia avanseză, manipularea realităţii devine tot mai intensă şi are
efecte tot mai devastatoare asupra condiţiei umane, prin invadarea din ce în ce
mai pronunţată atât a fiinţei biologice, cât şi a celei spirituale.
Ea
nu este totuşi decât o ceaţă destinată a învălui adevărul şi a-l face numai
momentan invizibil, căci adevărul este
imuabil şi ubicuu, el fiind intrinsec trinităţii divine:
“Iisus
i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât
prin Mine” (Ioan 14:6).
“Iisus
Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi”(Evrei 13:8).
Este
de fapt o falsă realitate născută din rătăcire şi din speranţa celor ce o
adoptă ca stil de viaţă că le va acoperi vinovăţia practicării a diverse
păcate. Dar toţi aceştia vor sfârşi prin lovirea bruscă de adevăr, care nu
poate fi evitat la nesfârşit în orbecăirea lor. Şi va fi precum atunci când
Titanicul s-a izbit pe neaşteptate de aisbergul aflat în realitatea obiectivă
şi care nu putea fi surmontat de o infailibilitate autodeclarată şi de aceea
falsă.
Acelaşi
lucru se va întâmpla şi la vremea impactului definitoriu dintre minciună şi
adevăr:
“El
(n.n. Iisus) însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă, deci, scriptura aceasta:
"Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul
unghiului"? / Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe
cine va cădea ea îl va zdrobi” (Luca 20:17,18).
Prin
implicarea tot mai intensă în această falsă realitate bazată pe răspunsuri
pavloviene la o multitudine de stimuli binedirecţionaţi, oamenii ating o stare
aproape hipnotică, de transă, în care acţiunile ajung să le fie din ce în ce
mai mult induse de către o castă iniţiată în regulile jocului, cu scopul de a
se impune un control extins asupra minţii fiecărui individ uman şi formarea
graduală a unei conştiinţe colective directoare, care anulează conştiinţa
individuală şi impune un nou tip de cultură umană, derivată din reguli de
comportament de grup, determinate de trenduri, idoli, modele, formatori de
opinie, curente muzicale, industria cinematografică, cea sportivă şi, mai nou,
a shopping-ului, a turismului şi distracţei etc.
O
mare şi ultimă înşelătorie prin care aderenţii renunţă definitiv la dreptul lor
natural numit libertate şi se lasă aserviţi tatălui minciunii şi exponentul
întunericului spiritual – satana, apucând pe calea lată a pierzaniei: “Unele
căi par drepte în ochii omului, dar sfârşitul lor sunt căile morţii” (Solomon
14:12).
Astfel
oamenii ajung insensibili şi indiferenţi la ceea ce este de fapt evident şi se
decuplează de la realitatea obiectivă, îmbrăţişînd un alt fel de realitate, una
himerică, zămislită în mod iluzoriu, bazată pe idei şi entităţi de acţiune
artificiale şi efemere şi de esenţă prevalent materialistă, care să le
alimenteze reflexe condiţionate formate temporar şi modificate la diferite
perioade de timp, cu scopul de a-i menţine permanent într-o stare de transă,
care, cu timpul, îi va transforma ireversibil într-o specie robotică
programabilă, cu apucături de zombie şi care poate fi total stăpânită de
forţele întunericului, până acolo încât, aflaţi în starea de transă amintită
mai înainte, vor accepta o pecete de supunere şi credinţă faţă de acestea:
“Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici
şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei
robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte” (Apocalipsa
13:16).
Această
nouă cultură nu mai constituie deloc o matrice a valorilor (mai ales
spirituale) imuabile ale umanităţii, ci se transformă într-un matrix de
condiţionări programabile impuse, care nu mai presupun adaptarea individului la
un sistem consacrat de valori, ci “adaptarea” valorilor la iluzoria realitate
virtuală rezultantă, pentru a se realiza astfel o conciliere artificială între
ele, bazată exclusiv pe mutilarea corespunzătoare a oricărei valori, devenită
indezirabilă noului modus vivendi.
O
astfel de realitate virtuală, deşi acceptată cu mândrie de omenire ca pe
propria creaţie a unei stări de siguranţă şi prosperitate, pe măsura
diversificării stimulilor direcţionali, cu siguranţă îşi va pierde orice
coerenţă raţională şi va deveni haotică, cu repercusiuni grave asupra
comportamentului uman, care va devia din ce în ce mai pronunţat, devenind o
imagine fidelă a fundamentului iluzoriu pe care s-a clădit - minciuna. Şi ştim
că minciuna are picioare de lut, adică, mai hotărât exprimat, va produce
inevitabil colapsul societăţii, urmat de un nou val de zombizare, apoi un nou
colaps ş.a.m.d. Dar, în lipsa unor repere corective, haosul va deveni prevalent
şi va conduce la colapsuri din ce în ce mai dese, dar şi mai intense şi tot mai
dureroase, cu atât mai mult cu cât vor fi permanent însoţite de o lipsă
endemică de perspectivă, dar care nu se vor sfârşi decât prin intrarea în marea
coliziune cu adevărul.
Ne
aduce asta aminte de ceva?
“Atunci
când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei
pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea”
(1Tesaloniceni 5:3).
Iar
la sfârşit, Hristos va distruge tot răul minciunii şi păcatului, la un loc cu
toţi emulii satanei şi va reinstaura domnia adevărului şi a dreptăţii, în deplină
concordanţă cu perfecţiunea vieţii veşnice creată de Dumnezeu Tatăl:
“Şi
am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte
Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate. / Iar ochii
Lui sunt ca para focului şi pe capul Lui sunt cununi multe şi are nume scris pe
care nimeni nu-l înţelege decât numai El. / Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit
cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu. / Şi oştile din cer
veneau după El, călare pe cai albi, purtând veşminte de vison alb, curat. / Iar
din gura Lui ieşea sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea. Şi El îi va
păstori cu toiag de fier şi va călca teascul vinului aprinderii mâniei lui
Dumnezeu, Atotţiitorul. / Şi pe haina Lui şi pe coapsa Lui are nume scris:
Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. / Şi am văzut un înger stând în
soare; şi a strigat cu glas puternic, grăind tuturor păsărilor care zboară spre
înaltul cerului: Veniţi şi vă adunaţi la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, / Ca
să mâncaţi trupuri de împăraţi şi trupuri de căpetenii de oşti şi trupurile
celor puternici, şi trupurile cailor şi ale călăreţilor lor, şi trupurile
tuturor celor slobozi şi celor robi, şi ale celor mici şi celor mari. / Şi am
văzut fiara şi pe împăraţii pământului, şi oştirile lor adunate, ca să facă
război ce Cel ce şade pe cal şi cu oştirea Lui. / Şi fiara a fost răpusă şi, cu
ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe
cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi
au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă. / Iar ceilalţi au
fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate păsările
s-au săturat din trupurile lor’ (Apocalipsa 19:11-21).
O imagine mai mult decât terifiantă care
are darul de a naşte în minţile oamenilor o întrebare reflexivă: deci, care
este scăparea?
Cum
să te poţi opri din a trăi ca un robot pre-programat şi să redevii o persoană
cu spirit de discernământ, spre a te reîntoarce către realitatea obiectivă şi a
recăpăta autenticul sens al vieţii?
În
primul rând va trebui să autoconştientizezi faptul că nu mai eşti o persoană
liberă, aşa cum te-ai născut şi că trăieşti sub imperiul minciunii şi numai
adevărul te mai poate elibera. Ce înseamnă aceasta? Mai întâi şi cel mai
semnificativ, înseamnă că eşti pe cale să pierzi harul lui Dumnezeu acordat
nouă prin Duhul Său, după cum am fost asiguraţi prin Apostolul Pavel:
“Domnul
este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Corinteni
3:17).
Apoi
va trebui să ai tăria să cauţi şi să accepţi adevărul, care nu numai că te va
elibera, dar îţi va conferi şi darul vieţii de care Dumnezeu, în marea Sa
iubire, a vrut să te bucuri încă de la crearea omului primordial. Altfel vei fi
pierdut şi te vei alinia cerinţelor şi cutumelor virtualei realităţi,
separându-te definitiv de cuvântul lui Dumnezeu şi înregimentându-te alături de
cei pierduţi într-un marş fără întoarcere, precum cel al lemingilor, pe drumul
spre o tragică şi definitivă dispariţie, înstrăinat de Dumnezeu şi neplăcut
Acestuia şi lipsit de lumina vieţii:
“Iar
dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, / În
care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le
lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu”
(2 Corinteni 4:3,4).
De
ce? Iată explicaţia lăsată chiar de către Iisus Hristos încă pe când se afla în
trup, în mijlocul apostolilor Săi:
“Şi
Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
/ Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede,
nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!” (Ioan
14:16,17).
Aceasta
face diferenţa între credincios şi necredincios, dintre a fi al lui Hristos sau
al lumii acesteia, de a trăi în lumea aceasta dar fără a-i aparţine, pentru că
fiind al lui Hristos ai primit Duhul Adevărului de care nu mai poţi fi separat
de nicio realitate virtuală, oricât de măiastru ar fi aceasta făurită.
Efortul
de a te întoarce va implica o restructurare radicală a eului personal şi o
acceptare perseverentă a adevărului pe toate nivelele existenţei tale, o
revoluţie a propriei conştiinţe întru smerire şi o curăţire a sufletului de
reminiscenţele pâclelor rămase în urma destrămării întunericului în care fusese
treptat învăluit, prin rătăcirea produsă de acceptarea şi practicarea minciunii
şi, pe cale de consecinţă, a păcatului, după cum şi Apostolul Pavel îndemna:
“Nu
vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. / Treziţi-vă cum
se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre
ruşinea voastră” (1 Corinteni 15:33.34).
Şi:
“Nu
vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea
cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? / Şi ce învoire
este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?
/ Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem
templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în
ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu". / De
aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este
necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. / Şi voi fi vouă tată, şi
veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul” (2 Corinteni
6:14-18).
Atunci
vei constata că uşa prin care poţi scăpa din această falsă realitate s-a aflat
permanent în faţa ta şi totul depindea numai de alegerea personală de a o
deschide, pe care oricând o puteai face.
“Iată,
stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra
la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (n.n. Iisus)” (Apocalipsa 3:20).
Ce
revelaţie! Dar şi ce potenţială tragedie! Ai fi putut rata mult prea uşor
deschiderea acestei uşi, prin intergrarea completă şi definitivâ într-un stil
greşit de viaţă, a cărui recompensă finală nu ar fi fost alta decât moartea
veşnică.
Teribil,
când te gândeşti cât de uşor şi iresponsabil oamenii acceptă minciuna şi
întunericul acoperitor, în locul luminii şi vieţii!
Şi
erai vrednic de plâns “Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea
întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru
sufletul său?” (Matei 16:26).
Ai
deschis uşa şi o lumină strălucitoare, orbitoare pentru starea în care ai
ajuns, prin coabitarea cu minciuna şi întunericul, te cuprinde şi te copleşeşte
cu puterea sa purificatoare şi cu indescriptila iubire care o însoţeşte şi care
îţi conferă liniştea şi fericirea după care ai jinduit până atunci şi pe care
nu mai ştiai cum să le poţi accesa, pentru că îţi pierduseşi simţul realităţii
şi sensul vieţii, declarat chiar de către Iisus Hristos:
“Eu
sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”
(Ioan 14:6b).
Numai aşa se poate împlini cu tine
cuvântul lui Dumnezeu, pe care nimeni şi nimic nu îl poate schimba şi care
grăieşte astfel:
“Şi
aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este
în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu
nu are viaţa” (1 Ioan 5:11,12).
“Deci,
dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată
toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17).
Atunci
vei cunoaşte adevărul şi se va petrece eliberarea ta:
“Cel
ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă
iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta
lui” (Ioan 14:21 – îngroşarea îmi aparţine), adică se va împlini promisiunea
lui Dumnezeu pentru tot cel ce este credincios şi deci biruitor:
“Eu
sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui” (Ioan 10:9a) sau
“Şi
tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui" (Fapte 2:21).
De-abia
acum îţi recapeţi sensul advăratei vieţi şi simţi nevoia ca, plin de smerenie,
căinţă şi recunoştinţă, să îi mulţumeşti şi să îl slăveşti pe Cel care a
făcut-o posibilă.
Slavă
lui Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru, care ne-a acordat şi acest din urmă şi
cel mai nepreţuit dar!
“Căci
Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va
răsplăti fiecăruia după faptele sale” (Matei 16:27).
“Da,
vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!” (Apocalipsa 22:20b).