Se afișează postările cu eticheta lucrarea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lucrarea. Afișați toate postările

11 sept. 2025

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_9


Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. / În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge (Evrei 12:3,4)  


Iisus Hristos i-a încurajat permanent pe ucenici să să nu se lase descurajaţi de greutăţile şi încercările vieţii lumeşti ci să se lupte cu acestea pentru a-şi definitiva transformarea într-un urmaş demn a fi numit drept ales al Domnului. 
El i-a învăţat că toate aceste greutăţi provin din lucrarea răului acumulat în lume prin coruperea acesteia de către păcat, prin lucrearea celui rău care,  prin viclenie, l-a determinat pe Adam să accepte păcatul şi să devină robul acestuia, perpetuându-l pe pământ şi devenind astfel supusul celui rău care, pe cale de consecinţă, a devenit stăpânitorul acestei lumi. 

“Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (1Ioan 5:18,19).

Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre

De aceea Iisus Hristos i-a prevenit pe urmaşii Săi să nu se lase seduşi de vicleniile celui rău, acceptând coabitarea cu acesta, pentru a nu fi corupţi: 

“Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1Corinteni 15:33). 

Ajungând până la urmă să facă alegerea greşită:

“Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Luca 16:13).

Tocmai de aceea Domnul l-a trimis pe Pavel cu o sarcina clară la neamuri:

“Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine” (Fapte 26:18). 

Agăugând la acestea şi practicarea discernământului din cunoaştere: 

“Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1Corinteni 6:12).

31 iul. 2025

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_3


Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine (Fapte 26:18) 

Întrucât planul lui Dumnezeu a fost zădărnicit, în prima fază de aplicare a sa, de necredinţa şi îndărătnicia evreilor, Dumnezeu a hotărât, în marea Sa dragoste pentru om, să-şi definitiveze lucrarea prin trimiterea în lume a Cuvântului Său, întrupat în Fiul Său, Iisus Hristos, Cel care avea să se sacrifice pentru slavarea (mântuirea) tuturor oamenilor care vor crede în El şi îl vor urma prin alegerea lor făcută în deplină cunoştinţă de cauză, după cum a mărturisit chiar El însuşi:


“Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. / Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi” (Ioan 10:11-15).

“Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor. / Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. / Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:16-18).  

Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine

Această nouă etapă a planului lui Dumnezeu are două puncte focale: Iisus Hristos, purtătorul harului lui Dumnezeu, prin puterea exemplului Său personal şi a poruncilor şi pildelor pe care le-a lăsat în urma Sa şi, de cealaltă parte, credinţa neabătută a celor traşi să Îl urmeze, având astfel fiecare de îndeplinit lucrări proprii dar convergente. 

“Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. / A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! / Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20:27-29).

“Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1Ioan 5:4,5).
 

Închei acest capitol cu un succinct şi concluziv îndemn adresat de către Domnul Iisus Hristos: 

“Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte” (Apocalipsa 3:19). 

>>> va urma <<<

19 dec. 2024

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_3


De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el (Romani 5:12) 


Ȋnţelegând acum ceva mai bine cine este Dumnezeu, să reluăm ceea ce abordasem mai sus cu referire la lucrarea lui Dumnezeu. Aşa cum spuneam, Acesta şi-a început lucrarea prin diverse separări: lumina de întuneric, pământul de cer, apele de uscat şi a văzut că este bine, adică perfect, care poate exista în măreţia prezenţei Sale. Şi-a continuat apoi lucrarea prin pregătirea pământului în vederea creării vieţii pe acesta. Şi pe toate le-a făcut bine, foarte bune ş.a.m.d.

Această perfecţiune a creaţiei lui Dumnezeu, începută prin separări, ne arată că unele lucruri au rămas permanent separate prin lucrarea lui Dumnezeu şi ele nu pot avea aceeaşi caracteristică de bune (generatoare de bine), deoarece altfel nu ar mai fi fost separate, ci o au pe cea de rele (generatoare de rău) faţă de scopul propus, adică aceluia de a obţine o lucrare perfectă. Ȋnţelegem de aici că lucrarea lui Dumnezeu s-a făcut din cele bune şi nu poate avea nimic în comun cu cele rele deoarece i-ar afecta caracterul de perfecţiune, rezultând că binele şi răul sunt fundamentale, antagonice şi ireconciliabile şi numai absoluta putere a lui Dumnezeu le poate guverna în siguranţă atât pe unul, cât şi pe celălalt. 

Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale

Spuneam că este copleşitor gândul că Acest Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa. Acum putem numi şi scopul pentru care l-a creat, desprins din chiar planul Său de mântuire, vestit prin propriul Cuvânt, consemnat în Biblie:

“Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale” (Cartea înţelep. lui Sol. 2:23). 

“Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, / Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun” (2 Timotei 16,17).

Formidabilă revelaţie: omul a fost creat desăvârşit (nici nu putea altfel fi compatibil cu perfecţiunea lucrării lui Dumnezeu), pentru o interacţiune complementară firească cu orice lucru bun! 

5 dec. 2024

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_1


“Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui” (Ecclesiastul 3:14)   


Mulţi semeni de-ai noştri s-au întrebat şi se mai întreabă încă: “Ce este păcatul”?

Asta dovedeşte că o definiţie a păcatului, după înţelesurile slabe ale lumii, nu poate fi satisfăcător formulată. Şi, într-adevăr, definiţiile din diverse dicţionare nu fac decât să sublinieze neputinţa omului de a sintetiza ceea ce ar putea să însemne cuvântul păcat.

Nu am câtuşi de puţin intenţia de a ataca aici suficienţa şi neputinţa demersurilor lumeşti, dar definiţia dată, spre exemplu, în DEX este departe a fi de folos.

Paradoxal, formulări mai aproape de adevăr găsim în continuare, la locuţiuni, pe care le redau deoarece sunt folositoare străduinţei de a înţelege semnificaţia păcatului: “Cu păcat = greșit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit”.

Lăsând puţin deoparte încercarea de definiţie, aş dori să ne îndreptăm atenţia către Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia) şi să încercăm a descifra unele din înţelesurile acestuia, singurele care ne pot ajuta să căpătăm răspunsuri pertinente.

Aşa după cum marea majoritate dintre noi cunoaşte, lucrarea generatoare a lui Dumnezeu, ce avea a se încheia apoteotic cu creaţia omului, a început prin anumite separări.

Dar înainte de a aborda lucrarea de creaţie a lui Dumnezeu să încercăm a realiza cine este Dumnezeu şi a înţelege slava puterii sale. 

Măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi / Şi puterea lucrurilor Tale înfricoşătoare vor spune şi slava Ta vor povesti

“Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit. / Neam şi neam vor lăuda lucrurile Tale şi puterea Ta o vor vesti. / Măreţia slavei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi / Şi puterea lucrurilor Tale înfricoşătoare vor spune şi slava Ta vor povesti” (Psalm 144:3-6).

Vă puteţi imagina cât de mare este universul vizibil în care am fost creaţi? Cine poate număra măcar stelele cuprinse de acesta? Numai Calea Lactee, micuţa galaxie unde este plasat Pământul, are peste 100 de miliarde de stele! Le puteţi oare număra pe cele ale întregului univers? Cred că v-ar fi foarte greu şi nu ştiu dacă o viaţă de om ar fi de ajuns.

Dar Dumnezeu le-a făcut pe toate şi le-a numit şi ştie permanent unde le-a aşezat, niciuna la întâmplare!

Pe deasupra mai sunt şi cele nevăzute şi nu putem şti cât de multe şi de măreţe sunt şi toate acestea. Avem numai vaga informaţie şi firava înţelegere că acestea pot însemna chiar cu mult mai mult.

Nu-i aşa că este greu să vă imaginaţi o asemenea imensitate?

Cu atât mai mult pe Dumnezeu! 

4 apr. 2024

MAI PRESUS DECÂT TOT NUMELE

 

Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească. 
(Efeseni 1:3). Amin!

Căci scris este: "Viu sunt Eu! - zice Domnul - Tot genunchiul să Mi se plece şi toată limba să dea slavă lui Dumnezeu" (Rom.14:11). Amin!

Iisus pe tronul Imparatiei Sale pe care o va preda lui Dumnezeu

Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere, / Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi, / Şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem. / Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri, / Mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. / Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, / Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi (Efeseni 1:17-23). Amin! 

21 iun. 2023

LUCRAREA LUI DUMNEZEU_11


El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat. / Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre (1Petru 2:24,25). Amin! 

El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a Cărui rană v-aţi vindecat.

5 apr. 2023

CUM A ÎNCEPUT_(12)


Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii (Ioan 8:44). Amin! 

4 mai 2022

LUCRAREA LUI DUMNEZEU_7


De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face! (Isaia 46:10). Amin! 

De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face!

18 iun. 2021

LUCRAREA LUI DUMNEZEU (1)

Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere, / Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi, / Şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem (Efeseni 1:17-19). Amin!