CALEA SPINILOR_13 - POCĂINŢA ÎNTRU CREDINŢĂ

“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17)  

Şi acum să vă răspund la întrebarea din capitolul anterior: credeţi că aceeaşi soartă o vor avea un necredincios cu un credincios? 

Vă voi întoarce din nou la Cuvântul Domnului cu îndemnul ca acolo să căutaţi mereu atât îndreptarea voastră dar şi îndrumarea continuă în care să creşteţi spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea voastră: 

“Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: "Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!" / Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis: "Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă? / Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a facut niciun rău" / Şi a zis lui Iisus: "Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!" / Iisus a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23:39-42).

Deci, din cei doi tâlhari răstigniţi împreună cu El, unul nu s-a căit de fărădelegile sale, dar celălalt s-a pocăit sincer şi şi-a pus credinţa sinceră şi definitivă în Iisus Hristos, căpătând mântuirea chiar în ultimele clipe ale vieţii sale în această lume.

A căpătat oare şi celălalt tâlhar acelaşi dar al Domnului? Nu, pentru că nu s-a pocăit de relele pe care le comisese şi nici nu şi-a pus credinţa în Iisus Hristos!

I-a cerut Domnul altceva celui pe care L-a salvat?! Nu, căci aceasta este măreţia dragostei lui Dumnezeu: chiar pe fiul Său L-a făcut jertă de ispăşire, “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan.3:16). 

CALEA SPINILOR_8 - ÎNTRISTAREA DUPĂ DUMNEZEU

“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17) 

Stăpânitorul acestei lumi chiar şi pe Iisus a încercat să-L ispitească spre a-L corupe, aşa încât cu atât mai puţin se va sfii să o facă şi cu noi. Iisus a fost însă mai tare decât el şi, prin înţelepciune şi credinţă, l-a dezarmat de toate armele răutăţii sale spre luarea aminte şi încurajarea credincioşilor.

Aşa stând lucrurile nu trebuie totuşi a vă teme şi a vă gândi că ar trebui să vă izolaţi de lumea aceasta căci “Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă” (Matei 5:14). Urmaţi adevărata înţelepciune pe care o găsiţi, ziditoare, în Cuvântul Domnului (Biblia) şi bizuiţi-vă pe sentinţa pronunţată de Domnul nostru: “Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar indrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan.16:33). 

Vă întristează toate acestea? Cercetaţi-vă cu ce fel de întristare vă simţiţi apăsaţi, spre a nu vă lăsa înşelaţi: “Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte” (2 Corinteni 7:10). Noi, prin Iisus Hristos, ne-am răstignit păcatului astfel încât suntem morţi acestei lumi şi nimic din ea nu trebuie să ne mai sperie sau să ne corupă: “Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos” (Coloseni.2:8). “Dacă deci aţi murit împreună cu Hristos pentru înţelesurile cele slabe ale lumii, pentru ce atunci, ca şi cum aţi vieţui în lume, răbdaţi porunci ca acestea” (Coloseni 2:20).

CEEA CE NE SUSŢINE

Trupurile noastre au fost originar create din solul grădinii Eden. Nu ar trebui deci să ne surprindă că ele sunt susţinute cu provizii ce provin tot din pământ.

Orice resursă alimentară îşi găseşte, în cele din urmă, sursa de hrănire în sol şi aceste surse ne susţin prin urmare trupurile.

În mod similar, sufletele noastre provin din suflarea lui Dumnezeu şi nu ar trebui să ne surprindă că sunt susţinute prin Duhul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care au fost insuflate tot de Acesta.

Dacă ne programăn alimentaţia în fiecare zi pentru a ne susţine trupurile în viaţa temporală, nu tot aşa ar trebui să ne planificăm cotidian şi festinurile cu Cuvântul Domnului, pentru a ne susţine în Duh sufletele în creşterea lor spre viaţă veşnică?

Ce credeţi că primează?

“Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6:63).

Deci trupul nu este decât vasul animat în care sufletul omului şi duhul turnat în el călătoresc în drumul spre viaţa veşnică pe care o avem întru Hristos.

“Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă" (1Cor,15:45).

Primul este pământesc, firesc, iar cel de-al doilea duhovnicesc, adică din cer, având deci rezonanţe diferite.

De aceea Apostolul Pavel ne şi îndemna:

 “Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. / Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică” (Gal.6:7,8).

“Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. / Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm” (Gal.5:24,25).

“Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, / Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, / Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului (Efe.4:22-24).

Numai printr-o astfel de schimbare vom putea deveni moştenitori alături de Iisus Hristos “Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc” (1Cor.15:49).

Aleluia! Amin!

SFÂRŞITUL LUMII

“Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu; şi dacă începe întâi de la noi, care va fi sfârşitul celor care nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” (1Petru 4:17) 

Orice observator avizat al stării lumii în care vieţuim acum ar fi mai mult decât îndreptăţit să afirme că, cu siguranţă, trăim vremurile din urmă. Dar şi cei mai puţin avizaţi “simt” că producerea unui eveniment capital pentru omenire pluteşte în aer şi devin tot mai preocupaţi de iminenţa acestuia. 

Revigorarea unei viziuni escatologice se manifestă astfel nu numai în lumea creştină. Asistăm la o ferventă ofensivă a lumii laice ai cărei corifei, fie că au o altă afiliaţie religioasă, fie că sunt atei sau agnostici, vehiculează tot mai multe teorii şi evenimente vizând sfârşitul acestei lumi, sub o formă sau alta şi începutul uneia noi, semnificativ diferită de cea actuală. 

Dacă aceşti oameni se simt îndreptăţiţi să vestească o nouă lume, cu atât mai mult suntem noi, creştinii, care şi aşteptăm din îndemn divin şi prin credinţă o astfel de lume: “Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea” (2 Petru 3:13). 

Domnul nostru ne-a lăsat relatări despre o serie întreagă de semne prevestitoare ale sfârşitului acestui veac, care va culmina cu cea de-a doua Sa venire, ce va transforma apoteotic această lume. 

Reamintiţi-vă ce ni se spune în Evanghelie despre unele semne marcante ale finalului de veac: 

Apostazie, înşelăciune religioasă şi deviere spre ocultism şi satanism;

Ridicare de împărăţie peste împărăţie; 

Ridicare de neam peste neam; 

Mari cutremure; 

Semne în soare, în luna şi în stele; 

Vuietul mării şi al valurilor; 

Foamete şi boli; 

Strâmtorare globală; 

Decadenţă generală, imoralitate accentuată, degenerescenţă accelerată, răsturnarea adevărului şi acceptarea minciunii ca normă de convieţuire, sporirea fărădelegii, destrăbălare nestăpânită spre satisfacerea cu orice preţ şi fără discernământ a poftelor stimulate printr-o continuă exacerbare senzuală, batjocorire perpetuă şi luarea înntr-o deşănţată derâdere a numelui Domnului. 

Cum vi se par toate acestea? Nu parca ar fi titluri din mass media zilelor noastre, ceea ce ar trebui, într-un prim impuls, să ne îndemne spre cunoaşterea nealterată a Cuvântului Domnului?!
Şï cu toate acestea am constatat cu amărăciune că deşi în zilele noastre Biblia este uşor de accesat, nu există prea multe persoane dispuse a o deschide. Şi când spun a o deschide nu mă refer la o lectură sporadică. Mă refer la deschiderea acesteia ca pe o adevărată carte de căpătâi, care trebuie citită şi răscitită cu evlavie şi cu dorinţa aprinsă de a înţelege Cuvântul care zideşte, astfel incât să fim capabili, ca prin  transformarea noastră, să devenim “următori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă-răbdare, moştenesc făgăduinţele” (Evrei 6:12).
Asta ca să nu mai pomenesc de cei care nu o citesc dar o contestă, nu o cunosc dar o resping, nu o ştiu dar o răstălmăcesc.
Am înfiinţat acest site nu din dorinţa de a primi laude sau din alte porniri lumeşti, ci dintr-o dorinţă de iubire răzpunzând omeneşte incomparabilei iubiri a lui Dumnezeu pentru oameni, din dragsote pentru aproapele pe care doresc să-l ajut să înţeleagă şi să accepte minunatul dar pe care ni l-a trimis Dumnezeu prin Iisus Hristos - Mântuitorul nostru - într-o conjunctură care, aşa după cum arătam la început, pare a prevesti epuizarea sau chiar desfiinţarea timpului pe care îl mai putem avea la dispoziţie în acest scop.
Ceea ce doresc să spun în context este că vremea s-a scurtat şi s-ar putea să nu mai fie timp ca toţi cei traşi de Dummezeu să facă alegerea în cunoştinţă de cauză de a-şi dărui vieţile Domnului Iisus şi a putea astfel deveni fii ai lui Dumnezeu.
Acesta este, foarte pe scurt, mesajul meu:

“Dacă sunteţi credincioşi este vremea să vă dedicaţi vieţile lui Iisus ca nicicând până acum. Nu mai este timp de risipit în frivolităţi care nu conteaza pentru eternitate. Şi atunci veţi putea spune ca timpul lucrează în favoarea voastră...
Dacă nu sunteţi credincioşi, nu este prea târziu spre a vă confesa Domnului că sunteţi păcătoşi. Pocăiți-vă și rugaţi-L cu sinceritate  pe Iisus Hristos să vină în viaţa voastră şi să vă acorde iertarea pentru toate păcatele comise în această lume, după cum v-a şi răscumparat, preluând prin moartea Sa pe cruce povara acestora.
Ceasul este târziu. Nu amânaţi luarea unei decizii care v-ar putea costa eternitatea, sub sancţiunea judecaţii lui Dumnezeu.
Rugaţi-vă ACUM spre schimarea destinului vostru etern!”

Nu mi-am propus să fac pronosticuri despre momentul în care va veni sfârşitul lumii. Cum mi-aş permite să fac aşa ceva când Iisus i-a avertizat chiar pe Apostoli că nu este al lor să ştie ceasul şi că nimeni, nici măcar El, nu ştie aceasta în afară de Tatăl?
Dar ceea ce doresc să accentuez este că încă suntem în starea de graţie în care avem privilegiul de a primi darul lui Dumnezeu, un dar pe care Acesta ni-l oferă din mult prea marea Sa dragoste pentru oameni. Însă trebuie să fie clar că această dragoste se manifestă pentru toţi numai până la ceasul judecăţii. După aceea dragostea Sa va fi numai pentru cei drepţi, care vor fi adoptaţi în familia Sa.
Aceasta nu este o ameninţare spre a forţa pe cineva să-L iubească la rândul său pe Domnul. Nimeni nu este forţat sau ameninţat. Fiecare are liberul arbitru să facă propria alegere, în cunoştinţă de cauză. Dragoste cu forţa nu se poate, dar cine nu răspunde dragostei lui Dumnezeu se aventurează pe calea pieirii definitive. Incă odată: aceasta nu este o ameninţare, ci o avertizare izvorâtă dintr-o solidară compasiune.
Iar dacă vom alege a ne preda vieţile Domnului Iisus de ce ne-ar mai putea fi frică? Şi aici nu mă pot abţine să nu citez din Psalmul 118 : 4 – 9: “Cei ce se tem de Domnul să zică: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!" În mijlocul strâmtorării am chemat pe Domnul: Domnul m-a ascultat şi m-a scos la larg. / Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni? / Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur când îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei. / Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decît să te încrezi în om; / mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decît să te încrezi în cei mari”. 
Şi, în final, reiterez esenţa a ceea ce am vrut să abordez: Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni este mai mare decât putem noi înţelege, dar ea nu ne este impusă cu forţa, ci alegerea aparţine fiecăruia în parte. Deoarece cu toţii suntem pacătoşi, Dumnezeu ne-a ofeit darul mântuirii prin Domnul Iisus Hristos, care şi-a dat propria viaţă pentru a ne răscumpăra. Predându-ne vieţile în mâinile Domnului vom obţine iertarea şi adoptarea în familia veşnică a lui Dumnezeu. Putem face acest lucru în orice moment, dar, atenţie, s-ar putea ca timpul să nu ne mai ajungă. După ceasul judecăţii dragostea lui Dumnezeu va rămâne numai cu cei găsiţi vrednici de aceasta.
Totul depinde de noi, de dorinţa noastră de a-l primi de Domnul Iisus în viaţa noastră. Numai prin El mai putem fi salvaţi şi, cu cât mai mult vom chema numele Său, cu atât mai mult vom experimenta acest adevăr.
Şi întrucât în acest demers trebuie să ne bizuim mai ales pe Cuvântul Domnului, spre a fi de ajutor în acest sens, o să public în serial cărticica intitulată “UN GHID CREŞTIN”, prin care încerc să sintetizez înţelegerea ce mi s-a dat asupra sa, dar mai ales să stimulez interesul cititorilor spre studierea, înspre binele lor propriu, a Acestui Cuvânt in-extenso, adică a Sfintei Scripturi şi în primul rând a Noului Testament. 
Vă îndemn să nu vă lăsaţi uşor influenţaţi de opiniile, tradiţiile, obiceiurile sau pretenţiile omeneşti privind divinitatea, credinţa şi/sau destinul uman, ci întotdeauna să le comparaţi cu Cuvântul Domnului şi numai dacă vin în concordanţă cu acesta să le şi asimilaţi. 

Doamne ajută!