ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_22

Şi neamurile s-au mâniat, dar a venit mânia Ta şi vremea celor morţi, ca să fie judecaţi, şi să răsplăteşti pe robii Tăi, pe prooroci şi pe sfinţi şi pe cei ce se tem de numele Tău, pe cei mici şi pe cei mari, şi să pierzi pe cei ce prăpădesc pământul 

(Apocalipsa 11:18) 

Jertfa lui Hristos a fost una voluntară, ca o chemare supremă adresată celor ce l-au urmat de atunci încoace de a se încrede în cuvântul Său și a-l asimila în viața lor pământească spre a putea accede în împărăția vieții veșnice, după cum s-a adeverit, ulterior crucificării Sale, și prin învierea și înălțarea Sa.

“Ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. / Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:13-16).

Aceasta a fost ultima și cea mai puternică chemare, prin dramatismul ei, adresată oamenilor spre a-i scăpa din cursa divolului și a-i mântui. 

“Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. / Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. / Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric. / Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. / Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi. / Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. / Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc” (Ioan 12:44-50).

Luați aminte că după revenirea Domnului Hristos se va produce definitiva separare prin care credincioșii vor intra în împărăția Domnului iar necredincioșii vo fi judecați după faptele lor.

“Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. / Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. / Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga” (Matei 25:31-33). 

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_7

 

Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. / Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică (Iuda 1:20,21) 

Dacă ne putem întoarce la lumină de la întuneric prin credinţă, trebuie să rămânem acolo plini de sârguinţă pentru a primi lucrarea Harului Domnului Hristos. Aceasta înseamnă, în primul rând, să murim păcatului pentru a putea să aducem roade bune:

“Aşa că, fraţii mei, şi voi aţi murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morţi, ca să aducem roade lui Dumnezeu. / Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morţii; / Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche” (Romani 7:4-6).

Roadele bune sunt aduse de faptele bune pe care dacă le facem însemnă că urmăm lucrarea lui Dumnezeu:

“Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2:10). 

Aceasta este arma noastră prin care ne exprimăm credinţa şi pe care dacă o asociem cu rugăciunea (prin care ne deschidem cugetul şi sufletul Duhului Sfânt) devine infailibilă:

“Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor, iar faţa Domnului este împotriva celor ce fac rele” (1Petru 3:12).

“Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire” (Colseni 4:2).

“Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul / Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni” (1Petru 4:6,7).

“Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus” (Filipeni 4:7). 

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_6

Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Matei 22:14) 

Da, Iisus Hristos le-a spus ucenicilor Săi încă înainte de a fi prins şi judecat de instanţe lumeşti corupte şi criminale:

“Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. / Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12:31,32). 

Da, chemarea Sa se urma să fie largă şi propovăduită în întreaga lume pentru a-i trezi pe oameni şi a le uşura cunoaşterea adevărului eliberator.

“Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1:8). 

şi: “Căci aşa ne-a poruncit nouă Domnul: "Te-am pus spre lumină neamurilor, ca să fii Tu spre mântuire până la marginea pământului" (Fapte 13:47).

Completat cu cele descoperite Apostolului Pavel: 

“Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine” (Fapte 26:18). 

“Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: "Iar dreptul din credinţă va fi viu" (Romani 1:17).

“Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. / Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. / Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. / Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6:20-23). Amin! 

>>>va urma>>>

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_3

Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine (Fapte 26:18) 

Întrucât planul lui Dumnezeu a fost zădărnicit, în prima fază de aplicare a sa, de necredinţa şi îndărătnicia evreilor, Dumnezeu a hotărât, în marea Sa dragoste pentru om, să-şi definitiveze lucrarea prin trimiterea în lume a Cuvântului Său, întrupat în Fiul Său, Iisus Hristos, Cel care avea să se sacrifice pentru slavarea (mântuirea) tuturor oamenilor care vor crede în El şi îl vor urma prin alegerea lor făcută în deplină cunoştinţă de cauză, după cum a mărturisit chiar El însuşi:

“Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. / Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi” (Ioan 10:11-15).

“Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor. / Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. / Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:16-18).  

Această nouă etapă a planului lui Dumnezeu are două puncte focale: Iisus Hristos, purtătorul harului lui Dumnezeu, prin puterea exemplului Său personal şi a poruncilor şi pildelor pe care le-a lăsat în urma Sa şi, de cealaltă parte, credinţa neabătută a celor traşi să Îl urmeze, având astfel fiecare de îndeplinit lucrări proprii dar convergente. 

“Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. / A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! / Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20:27-29).

“Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1Ioan 5:4,5). 

Închei acest capitol cu un succinct şi concluziv îndemn adresat de către Domnul Iisus Hristos: 

“Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte” (Apocalipsa 3:19). 

>>> va urma <<<

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_10

Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. / Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. / Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele (Ioan 3:17-19). Amin! 

 

“Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi”(Evrei 13:8). 

El este stânca de neclintit pe care ne clădim credinţa mântuitoare ce ne va aduce darul răsplăţii promise de Dumnezeu, căci:“Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii” (2 Petru 2:9) şi “De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuţi Lui. / Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5:9,10).

Gândiţi oare că, dacă Dumnezeu l-a făcut pe om spre a-l înfia ȋntru viaţă veşnică, îl va abandona pe acesta dacă el se va apropia plin de credinţă de Domnul, printr-o perseverentă smerire şi lepădare în căinţă de păcatele comise?

Răspunsul este un categoric nu!

Dumnezeu i-a făgăduit omului viaţa veşnică şi nu l-a lăsat pradă morţii când acesta a fost înşelat şi împovărat de satana cu balastul păcatului, ci i-a.acordat alternativa mântuirii. Prin urmare, dacă omul va face uz, prin propria alegere a liberului său arbitru, de calea ce îl conduce la aceasta, va fi ca un născut din nou şi va deveni un biruitor asupra corupţiei introdusă de satana în lucrarea lui Dumnezeu:

“Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5:4,5). 

Prin transformarea suferită, un astfel de om va putea primi darul lui Dumnezeu, adus prin Fiul Său, şi va fi mutat definitiv în împărăţia lui Dumnezeu prin mijlocirea aceluiaşi Fiu, adică Iisus Hristos, Cel căruia, după învierea Sa, I s-a dat întreaga putere atât în cer, cât şi pe pământ, pentru “că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său” (1 Ioan 5:11). 

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_6

“Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12:35)  

Înţelegem acum de ce această viaţă temporală, pe care am primit-o prin graţia lui Dumnezeu, spre a ajunge să putem face în cunoştinţă de cauză alegerea mântuitoare, ne este afectată de atâtea aspecte negative, care ne pot altera traiul cotidian până acolo incât acesta să ni se pară un blestem. Şi cu cât aceia dintre noi care se vor lăsa copleşiţi de forţa celui rău şi vor accepta jugul său, lăsându-se seduşi de falsele sale valori de care ar putea beneficia în această viaţă pe pământ – avere, putere lumească, faimă şi onoruri omeneşti, satisfacerea poftelor, mulţumirea unor simţuri exacerbate etc. - cu atât se vor afunda în întuneric şi se vor înstrăina de Dumnezeu, devenind servanţii stăpânitorului vremelnic al acestei lumi şi acceptând povara păcatului ce va deveni stigmatul osândei lor veşnice.

Iată cum îi descrie Cuvântul lui Dumnezeu pe cei ce se lasă astfel purtaţi, fără împotrivire, pe o asemenea cale: 

“Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, / Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, / Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; / Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac” (Romani 1:29-32).

Aceştia, prin propria lor alegere, s-au înstrăinat de Dumnezeu şi nu mai pot produce roadele cele bune insuflate de Domnul, spre îndrerptarea şi mântuirea oricărui om ce Îl caută pe Mântuitor şi îşi pune credinţa în El. 

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_3

De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el (Romani 5:12) 

Ȋnţelegând acum ceva mai bine cine este Dumnezeu, să reluăm ceea ce abordasem mai sus cu referire la lucrarea lui Dumnezeu. Aşa cum spuneam, Acesta şi-a început lucrarea prin diverse separări: lumina de întuneric, pământul de cer, apele de uscat şi a văzut că este bine, adică perfect, care poate exista în măreţia prezenţei Sale. Şi-a continuat apoi lucrarea prin pregătirea pământului în vederea creării vieţii pe acesta. Şi pe toate le-a făcut bine, foarte bune ş.a.m.d.

Această perfecţiune a creaţiei lui Dumnezeu, începută prin separări, ne arată că unele lucruri au rămas permanent separate prin lucrarea lui Dumnezeu şi ele nu pot avea aceeaşi caracteristică de bune (generatoare de bine), deoarece altfel nu ar mai fi fost separate, ci o au pe cea de rele (generatoare de rău) faţă de scopul propus, adică aceluia de a obţine o lucrare perfectă. Ȋnţelegem de aici că lucrarea lui Dumnezeu s-a făcut din cele bune şi nu poate avea nimic în comun cu cele rele deoarece i-ar afecta caracterul de perfecţiune, rezultând că binele şi răul sunt fundamentale, antagonice şi ireconciliabile şi numai absoluta putere a lui Dumnezeu le poate guverna în siguranţă atât pe unul, cât şi pe celălalt. 

Spuneam că este copleşitor gândul că Acest Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa. Acum putem numi şi scopul pentru care l-a creat, desprins din chiar planul Său de mântuire, vestit prin propriul Cuvânt, consemnat în Biblie:

“Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale” (Cartea înţelep. lui Sol. 2:23). 

“Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate, / Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun” (2 Timotei 16,17).

Formidabilă revelaţie: omul a fost creat desăvârşit (nici nu putea altfel fi compatibil cu perfecţiunea lucrării lui Dumnezeu), pentru o interacţiune complementară firească cu orice lucru bun! 

HARUL DOMNULUI I - ALTERNATIVE

 Mai întâi Dumnezeu a creat universul şi făpturile înalte numite îngeri, însărcinate a avea grijă de acesta. Prin această creaţie El a adus la existenţă perfecţiunea, separând-o de tot ceea ce ar fi putut-o corupe şi strica în măreţia ei, adică a separat lumina (viaţa) de întuneric (moarte), deci binele de rău, creind premisele vieţii veşnice într-o împărăţie indestructibilă a luminii.

“Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui” (Eclesiastul 3:14). 

Nu a fost însă ascultat întrutotul în înţelepciunea Sa, deoarece fiinţa cea mai înaltă pe care o crease intr-o măreție neasemuită, devenit ulterior satana/diavolul, pătruns de mândrie şi invidie, a ales să se preamarească pe el însuşi, cantonându-se în zona întunericului, separându-se împreună cu acoliţii (1/3 din totalitatea îngerilor care s-au lăsat seduşi şi corupţi de rătăcirea acestuia), în ambiţia trufiei sale de a avea propria sa împarăţie, care să-i revină în exclusivitate, aceea a întunericului (morţii) şi răului, crezând că astfel va găsi o cale de a-şi  satisface orgoliul de a deveni mai presus de Dumnezeu. 

“Tu care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte./ Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi" (Isaia 14:13,14). 

Desprinderea lor de Dumnezeu şi cantonarea în împărăţia întunericului s-a manifestat şi prin încercarea de a forma o breşă în lucrarea lui Dumnezeu prin care să o năruie pe aceasta şi să o preia prin învăluirea sa în mantia înşelător şi seducător prezentată a păcatului, care de fapt nu este decât generator de moarte.

Astfel a apărut alternativa la lucrarea generatoare de viață a lui Dumnezeu: lucrarea generatoare de moarte a diavolului. Prin vicleana ȋnșelătorie a satanei, omul (Adam, prin Eva) a fost atras și s-a autoplasat ȋn ȋmpărăția ȋntunericului (morții) și ar fi dispărut definitv ȋn ea dacă Dumnezeu, ȋn infinita-I dragoste pentru om nu ar fi pus ȋn desfășurare un plan de slavare a acestuia, prin dezvăluirea Împărăției sale, cea a luminii (vieții veșnice) și prin dăruirea căii de urmat, prin mărețul Său har, pentru intrarea ȋn aceasta, la libera alegere a fiecărui om. 

ZONA GRI_7 – PRINOS ŞI JERTFĂ LUI DUMNEZEU

Ca să fiu slujitor al lui Iisus Hristos la neamuri, slujind Evanghelia lui Dumnezeu, pentru ca prinosul neamurilor, fiind sfinţit în Duhul Sfânt, să fie bine primit (Romani 15:16). Amin! 

Credincioşii trăiesc în această lume, dar asta nu însemnă că ei aprobă sau asimilează obiciurile sau învăţăturile lumeşti induse sau impuse de stăpânitorul acestei lumi, ci, dimpotrivă, ei constituie pentru lume exemplul luminos de urmat, deoarece în jurul lor lucrurile sunt lămurite prin puterea Domnului. Ei sunt busola omenirii care, indiferent cât de tari ar fi furtunile pământeşti iscate, ţin cu perseverenţă şi arată direcţia cea bună de urmat, după cum sublinia şi Apostolul Pavel:

“Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi, / Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. / Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor; / Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire. / 

Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. / Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. / Deci să nu vă faceţi părtaşi cu ei. / Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! / Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr. / Încercând ce este bineplăcut Domnului. / Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Efeseni 5:1-11).

ZONA GRI_4 – OBICEIURI RELE

Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri! / “Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1Corinteni 15:32,33). Amin!  

O astfel de zonă permite manifestarea nestingherită a răului şi a minciunii, prin obturarea adevărului şi dreptăţii, odată ce acestea din urmă sunt fundamentale şi nu pot fi desfiinţate ca, de altfel, orice alt lucru creat prin puterea lui Dumnezeu.

Această manifestare se face prin acţiuni insidioase, concertate de diavol şi acoliţii săi, cu scopul de a schimba spiritul şi firea oamenilor spre a-i aduce pe aceştia la stadiul de servitori supuşi ai întunericului şi minciunii, într-o ultimă şi disperată încercare de a-i despărţi de harul lui Dumnezeu şi a-i întoarce, în consecinţă, împotriva Acestuia. Căci fiecare om este purtatorul a ceea cu ce îşi umple mintea şi sufletul… Dacă îşi face obiceiul de a şi le umple cu lucruri frivole sau reprobabile, atunci capătă obiceiuri rele şi, în consecinţă, devine purtător al răului, insensibil la antagonismul dintre acesta şi binele izvorât de la Dumnezeu, devenind nepriceput în înţelegerea cuvântului lui Dumnezeu: 

“Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă ca cineva să vă înveţe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. / Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. / Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul” (Evrei 5:12-14).

Începutul unei astfel de încercări a fost prevestit de acelaşi Apostol Pavel, acum aproape două mii de ani, când, adresându-se preoţilor Bisericii din Efes şi Milet, cu convingerea că nu se vor mai revedea, îi avertiza şi asupra următoarelor:

“Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. / Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei” (Fapte 20:29,30). 

ZONA GRI_3 – CONCEPTE DENATURATE

Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine (Fapte 26:18). Amin! 

Astfel, prin crearea şi disimularea acestei zone gri, practic s-a impus subtil o răsturnare a scării valorilor, având drept rezultat o minimalizare, urmată de subjugare, a valorilor fundamentale, în raport cu aşa-zisele valori lumeşti pe care Apostolul Pavel le dezavua cu har şi hotărâre:

“Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14). 

Numai într-o astfel de zonă gri pot apărea concepte conform cărora fiecare individ are adevărul lui, sau dreptatea sa, rezultând o serie de libertăţi înşelătoare precum libertatea necondiţionată de acţiune şi comportament, libertatea sexuală, libertatea plăcerii, libertatea alegerii (fie amorală sau imorală), libertatea de exprimare (fie indecentă sau primitivă), libertatea de consum (fie inutil sau periculos), libertatea de a se prostitua, libertatea religioasă (chiar satanică) ş.a.m.d. Toate aceste concepte şi orice alte pletore ale lor sunt destinate denaturării firescului uman şi atragerii omului în zona întunericului acoperitor al faptelor rele, concomitent cu accentuarea înstrăinării sale, prin uitarea datoriei spirituale a devenirii sale:

“Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. / Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. / Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. / Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. / Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! / Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6:19-24). 

ZONA GRI_2 – CREAREA ZONEI GRI

Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric. / Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. / Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi (Ioan 12:46-48). Amin!  

Din punct de vedere istoric se poate afirma fără îndoială că s-a înregistrat o continuă ofensivă împotriva binelui şi adevărului fundamental, prin care s-a ţintit distrugerea aurei luminoase a acestora şi coborârea lor într-un creuzet alchimist, în care să se forţeze amalgamarea lor tocmai cu acele categorii aflate în antiteză: răul şi minciuna, cu toată pletora aferentă. Ceea ce s-a urmărit prin acest proces degenerativ a fost crearea unei zone gri, în care aceste valori şi anti-valori să pară a fi părelnic compatibile şi egal practicabile în viaţa pământească, în numele unei iluzorii libertăţi, care, de altfel, nu este decât un libertinaj abil strecurat in normele sociale de convieţuire. 

Perfizii manipulatori care au condus umanitatea, pe diverse căi, către acest ţel, aflaţi în întuneric şi de aceea uşor de depistat în cazul unor acţiuni la vedere, şi-au dorit cu ardoare crearea unei zone gri în care să se poată manifesta tot mai lejer şi, prin aceasta, mai eficient în atingerea scopurilor malefice vizate. Aceşti exponenţi ai răului ştiu că prin expulzarea sub orice formă a binelui şi adevărului, purtătoare ale luminii vieţii, nu rezidă un vid, ci o ocupaţie: cea a răului şi minciunii, purtătoare ale întunericului morţii şi de aceea au nevoie de o aşa zisă zonă de complementaritate, care să facă insesizabilă pernicioasa tranziţie de la lumină la întuneric:

“Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”(Ioan 1:5).

“Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12:35).

PREŢUL MÂNTUIRII_6 - SLAVA LUMEASCĂ

Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus. / Pe Care Dumnezeu L-a rânduit (jertfă de) ispăşire, prin credinţa în sângele Lui, ca să-Şi arate dreptatea Sa, pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute, / Întru îngăduinţa lui Dumnezeu - ca să-Şi arate dreptatea Sa, în vremea de acum, spre a fi El Însuşi drept, şi îndreptând pe cel ce trăieşte din credinţa în Iisus (Romani 3:22-26). Amin! 

Iată deci că cel care abandonează viaţa nu este Dumnezeu, ci omul căruia, odată ce a făcut cunoştinţă cu răul, îi este prea greu să renunţe la pretenţiile iluzorii de a fi asemenea lui Dumnezeu şi se lasă prea uşor angrenat în rebeliunea diavolească spre a-şi satisface inutilele ambiţii şi pofte de persoană bicisnică, după cum a devenit prin acceptarea minciunii în locul adevărului.

Vedeţi cum, pentru nişte ambiţii deşarte şi demne de ruşine, omul uită că singurul care i-a dat şi continuă constant să îi ofere ceva este Dumnezeu? Iar cel ce l-a ademenit pe calea pierzaniei nu face altceva decât să îi răpească permanent darurile lui Dumnezeu, spre a-l lipsi pe om de perspectiva luminoasă a împărtăşirii cu Acesta:

“Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El. / Dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul. / Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat” (1Ioan 1:5-7). 

Este mai mult decât culmea ridicolului de a-L respinge pe cel ce te iubeşte şi doreşte a te salva, în favoarea celui ce ţi-a răpit tot ceea la ce erai îndreptăţit şi-ţi oferă apoi unele fărâme, spre a-ţi satisface vanităţi ale unei slave lumeşti iluzorii şi de sorginte satanică, care se va sfârşi inevitabil într-un etern lac de foc.

“Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el; / Pentru că tot ce este în lume, adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume” (1Ioan 2:15,16).

PREŢUL MÂNTUIRII_3 - REBELIUNEA SATANEI

Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, / Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu. 

(2Tesaloniceni 2:3,4). Amin! 

În tot ceea ce s-a întâmplat atunci găsiţi oare vreo imputare care ar putea să-I fie adresată lui Dumnezeu?

Dacă părinţii primordiali ai omenirii ar fi ascultat cuvântul Acestuia şi nu s-ar fi lăsat manipulaţi de diavol, omenirea ar fi moştenit perpetuu raiul creat de Dumnezeu, rămânând veşnic în Împărăţia lui Dumnezeu şi nemaicunoscând astfel moartea şi toate celelalte suferinţe aduse de atingerea păcatului, toate incompatibile cu prezenţa lui Dumnezeu. 

Şi, cu toate acestea, de-a lungul istoriei lumeşti, cel mai blamat personaj pentru necazurile întâmpinate de om în viaţa pământească a devenit (prin practicarea subtilă de către tatăl minciunii a aceleiaşi insidioase ademeniri şi iluzionări până la transpunerea sa axiomatică în mintea celor mai mulţi oameni) Însuşi Dumnezeu, adică tocmai Cel care ne-a dat viaţă şi care nu doreşte nicicând ca noi să pierdem acest dar al Său.

“Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. / Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc”. 

(Ioan 12:44-50). Amin! 

Acela expus mai înainte este mecanismul ingenios al minciunii prin care suntem permanent îndemnaţi să muşcăm, fiecare dintre noi, din fructul oprit şi, devenind captivi în rebeliunea satanei, să schimbăm, prin urmare, voluntar calea luminii şi a vieţii veşnice pe cea a întunericului şi a morţii eterne. 

PREŢUL MÂNTUIRII_2 - POVARA PĂCATULUI

Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. / Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. / Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi” (1Ioan 1:8-10). Amin! 

Din acel moment, datorită acelui păcat primordial al neîncrederii în cuvântul lui Dumnezeu şi primirii trufiei satanice, omul s-a înstrăinat şi a făcut primul pas direct în împărăţia întunericului / morţii, iar viaţa pe Pământ a fost coruptă, începând a fi învăluită de mantia perversă a prinţului întunericului şi devenind un blestem pentru om, prin balastul ei lumesc de sorginte diabolică: “De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5:12). Prin păcat omul a trecut de la lumină la întuneric, de la armonie la nebunie, de la comuniune la înstrăinare, după cum spunea şi Sfântul Vasile: “Păcatul a împărţit firea omenească unică într-o mulţime de părţi care se vrăjmăşesc”. 

Purtăm aşadar arvuna harului lui Dumnezeu dar şi blestemul naturii noastre corupte prin căpătarea unei firi pământeşti, între care ne zbatem, luptând cu cea de-a doua şi dorindu-ne-o pe prima spre eliberarea şi salvarea noastră: “Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6), “Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii” (Romani 8:13).

RĂSTIGNIREA DOMNULUI

Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, / Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa (Evrei 2:14,15). 

SFÂRŞITUL VEACULUI II

“Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru Mine Scriptura aceasta: "Şi cu cei fără de lege s-a socotit", căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit” (Luca 22:37)  

 Tot ceea ce urmează în acest cont este dedicat încurajării tuturor credincioşilor, prin adevărul profetic al Bibliei, conform căruia noi nu vom fi în necunoştinţă de cauză cu privire la semnele prevestitoare revenirii Domnului Iisus Hristos, care vor fi pentru noi primul îndemn să priveghem pentru a nu fi luaţi pe nepregătite, ca tot restul lumii, pentru care ziua aceea va sosi pe neaşteptate: “Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. / Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea. / Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur. / Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. / De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji” (1 Tesaloniceni 5:2-6).

De ce trebuie să priveghem?
“Iată, vin ca un fur. Fericit este cel ce priveghează şi păstrează veşmintele sale, ca să nu umble gol şi să se vadă ruşinea lui!” (Apocalipsa 16:15) și
“Privegheați dar ȋn toată vremea rugându-vă, ca să vă ȋntăriți să scăpați de toate acestea care au să vină și să stați ȋnaintea Fiului Omului” (Luc.21:36). 

Înţelesul este că prin priveghere noi trebuie să fim vigilenţi spre a ne păstra, prin credinţă, curaţi şi neîntinaţi faţă de această lume în care trăim şi care se află, până la reîntoracerea Domnului, sub stăpânirea celui rău (“Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” – 1 Ioan 5:19), fiindcă “Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii” (2 Petru 2:9), după cum mărturiseşte şi Pavel că a primit îndrumare de la Iisus, când a fost rânduit ca slujitor şi martor către neamuri al Acestuia: “Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine” (Fapte 26:18).
După prima Sa venire pe Pământ, Domnul Iisus Hristos a lăsat discipolilor ce-L urmau o imagine clară despre semnele zilelor de pe urmă, precum şi modul de manifestare a acestora.
Privind cu atenţie la conjuctura contemporană şi la actuala stare de lucruri şi fapte a omenirii, putem înţelege mai bine cum toate acestea ne vestesc revenirea lui Iisus şi astfel să ne întărim în speranţă, prin credinţă.
Cred că întoarcerea Domnului nostru este foarte aproape şi trebuie să ne găsească pregătiţi spre a fi ridicaţi din această lume, într-o singură clipire de ochi, adică, aşa cum ne-a promis, să ne transforme din muritori în nemuritori şi să ne primească în împărăţia Sa.
Momentul adevărului se apropie cu foarte repezi paşi aşa că, dacă sunteţi credincioşi, este vremea să vă dedicaţi sufletele lui Iisus ca nicicând până acum. Nu mai este timp de risipit în frivolităţi care nu conteaza pentru eternitate. Acum este mai mult decât oricând timpul rugăciunii şi al privegherii: “Privegheaţi dar în toată vremea rugându-vă, ca să vă întăriţi să scăpaţi de toate acestea care au să vină şi să staţi înaintea Fiului Omului” (Luca 21:36).
Pocăiţi-vă şi primiţi-L cu inima deschisă pe Iisus Hristos, spre a beneficia de darul lui Dumnezeu şi de-abia atunci veţi putea spune că puţinul timp care ne-a mai rămas lucrează în favoarea voastră.
“Drept aceea, adu-ţi aminte cum ai primit şi ai auzit şi păstrează şi te pocăieşte. Iar de nu vei priveghea, voi veni ca un fur şi nu vei şti în care ceas voi veni asupra ta” (Apocalipsa 3:3).
Dacă nu sunteţi credincioşi, nu este prea târziu spre a vă confesa Domnului că sunteţi păcătoşi şi că vă căiţi sincer de starea voastră. Rugaţi-L pe Iisus să vină în viaţa voastră şi să vă acorde iertarea pentru toate păcatele, după cum v-a și răscumpărat prin sângele său, preluând prin moartea Sa povara acestora.
“Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. / Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie. / Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. / Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. / Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc” (1 Corinteni 3:11-15).
Când citiţi versetele de mai sus nu vă gândiţi la lucrurile materiale din viaţa voastră. Aici se face referire la gândurile, sentimentele, vorbele şi faptele fiecăruia, toate cele care îi determină individului starea sa spirituală, cea care îl şi poate face sau nu apt de a primi premiul cununei la admiterea ȋn împărăţia lui Dumnezeu, ȋn baza relației personale construită cu Iisus Hristos ȋn această viață prin credință și ascultare:
“Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. / Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. / Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25:32-34).
“Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25:41).
Ceasul este târziu. Nu amânaţi luarea unei decizii care v-ar putea costa mântuirea, sub sancţiunea judecăţii lui Dumnezeu.
“Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede ȋn Cel ce M-a trimis are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viață” (Ioan 5:24). 

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU_6

“Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: "Strălucească, din întuneric, lumina" - El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos”
(2 Corinteni 4:6) 

APOCALIPSA (cap.22 – extras)

Căci voi înşivă ştiţi bine că ziua Domnului vine aşa, ca un fur noaptea. / Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea. / Voi însă, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, ca să vă apuce ziua aceea ca un fur. / Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului. / De aceea să nu dormim ca şi ceilalţi, ci să priveghem şi să fim treji (1Tesal.5:2-6). Amin!

Cel ce mărturiseşte acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse! / Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin (Apocalipsa 22:20,21). 

POPOR AGONISIT DE DUMNEZEU

Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, / Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; / Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, / Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune (Tit 2:11-14). Amin!

Iar voi sunteţi seminţie aleasă, preoţie împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiţi în lume bunătăţile Celui ce v-a chemat din întuneric, la lumina Sa cea minunată, / Voi care odinioară nu eraţi popor, iar acum sunteţi poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveaţi parte de milă, iar acum sunteţi miluiţi (1Petru 2:9,10). Amin!