Se afișează postările cu eticheta partea II. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta partea II. Afișați toate postările

5 iul. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea II

 
“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12) 

În această privinţă, Dumnezeu ne avertizează de mii de ani, prin cuvântul Său, că va urma o judecată a lumii decăzute prin păcat şi că aceasta va fi individuală, adică fiecare va trebui să răspundă pentru alegerea făcută în timpul vieţii temporale (lumeşti), ceea ce îi va şi determina viitorul etern, având alternativa viaţă veşnică sau pedeapsă eternă. 
“Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască, / Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi” (Fapte 17:27-31). Amin! 


Aici trebuie specificat că avertizarea se referă inclusiv la vremurile din urmă, când satana şi adepţii săi (fie supranaturali, fie umani sau hibrizi ai acestora) vor instaura dictatura lor demonică, atingând apogeul rebeliunii împotriva lui Dumnezeu şi a creaţiei Sale. Atunci se va ajunge la situaţia în care aceşti exponenţi ai răului vor proceda la uciderea parţială, fără măcar vreo judecată, a celor ce nu se vor închina satanei şi antihristului său despotic:
“Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei” (Apocalipsa 13:15). 

15 mar. 2023

SEMNELE VENIRII SALE - partea II


“Şi le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și toți copacii: / Când ȋnfrunzesc aceștia, văzându-i, de la voi ȋnșivă știți că vara este aproape. / Așa și voi, când veți vedea făcându-se acestea, să știți că aproape este ȋmpărăția lui Dumnezeu.” 
(Luca 21:29-31) 

10. Bolile mortale şi epidemiile vor deveni o continuă prezenţă spre a completa panoplia celorlalte nenorociri născute din necumpătarea şi inconştienţa umană, de inspiraţie demonică:
“Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi” (Matei 24:7).

11. Foametea se va generaliza şi va deveni endemică: vezi mai sus (Matei 24:7).

12. Cutremurele de pământ se vor produce continuu: vezi mai sus (Matei 24:7).

13. Vremea se va înrăutăţi dincolo de limite considerate şi aşa anormale şi va fi acompaniată şi de anumite semne cereşti:
“Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, cari nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor” (Luca 21:25). 



14. Copiii, ca şi oamenii, vor deveni neascultători şi lipsiţi de har în continua lor rebeliune: 
“Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie” (2 Tomotei 3:2). 

15. Creştinii vor fi tot mai urâţi pentru credinţa lor şi încrederea în Hristos:
“Veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu” (Luca 21:17).
“Şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (2 Timotei 3:12).

16. Omenirea va fi copleşită de o accentuată stare de decădere morală ce se va reverbera asupra oricărui aspect al vieţii, astfel încât morala creştină nu va mai putea fi suportată de aceasta, ea (omenirea) devenind astfel înstrăinată de Dumnezeu şi de sprijinul Lui şi atrăgându-şi mânia Acestuia:
“Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11:6).
“Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr” (Romani 1:18).

17. Credinţele false de inspiraţie demonică vor înflori, aducând cu ele aceleaşi silnicii de care se amintea mai sus că au umplut pământul pe vremea lui Noe:
“Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire” (2 Petru 2:1).

18. Vor fi făcute progrese semnificative şi rapide către o guvernare globală.
Astăzi deja s-a format Uniunea Europeană, iar China s-a ridicat şi ea la rang de super-putere şi lucrurile se mişcă vizibil către împlinirea profeţiei lui Daniel: 
“El a răspuns astfel: "Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pământ, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi”(Daniel 7:23). 

Antihristul, care va conduce în final această guvernare globală, va fi un lider al noii ordini mondiale, aşa cum a anticipat Daniel: “Şi cele zece coarne înseamnă că din acest regat se vor ridica zece regi, şi un altul se va scula după ei; el se va deosebi de cei dinaintea lui şi va doborî la pământ trei regi. / Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt şi va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi ei vor fi daţi în mâna lui o vreme şi vremuri şi jumătate de vreme. / Şi judecata se va face şi i se va lua stăpânirea, ca să-l nimicească şi să-l prăbuşească pentru totdeauna” (Daniel 7:24-26). 

19. Într-o lume dominată, aşa cum aminteam mai sus, de o beligernţă generală şi de un haos provocat, omenirea se va îmbăta cu iluzia unei păci omeneşti promise şi  aduse de Antihrist: 
“Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea” (1Tesalomiceni 5:3). 

Va urma >>>