Orice creștin este conștient despre lupta dintre bine și rău, dar și despre cum a apărut răul și cum a pus stăpânire pe lumea în care trăim cu toții.
Precum am mai menționat și în alte scrieri, mai întâi Dumnezeu a creat universul şi făpturile înalte numite îngeri, însărcinate a avea grijă de acesta. Prin această creaţie El a adus la existenţă perfecţiunea, separând-o de tot ceea ce ar fi putut-o corupe şi strica în măreţia ei, adică a separat lumina (viaţa) de întuneric (moarte), deci binele de rău, creând premisele vieţii veşnice într-o împărăţie indestructibilă a luminii. Însă fiinţa cea mai înaltă pe care o crease, satana, pătruns de mândrie şi invidie, a ales să se preamărească pe el însuşi, cantonându-se în zona întunericului, separându-se împreună cu acoliţii (1/3 din totalitatea îngerilor care s-au lăsat seduşi şi corupţi de rătăcirea acestuia), ce au ales a-l urma în ambiţia trufiei sale de a avea propria împarăţie, care să-i revină în exclusivitate, aceea a întunericului (morţii) şi răului, crezând că astfel va găsi o cale de a-şi satisface orgoliul de a deveni mai presus de Dumnezeu.
“Tu care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte./ Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi" (Isaia 14:13,14).
Prin aceasta, satana și acoliții săi au creat primul precedent al neascultării de lucrarea lui Dumnezeu și al adoptării unei alegeri care le-a pecetluit definitiv destinul, după cum a sesizat și Ecclesiastul:
“Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui” (Ecclesiastul 3:14).
