Se afișează postările cu eticheta vii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vii. Afișați toate postările

16 oct. 2025

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_14


“Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi. / Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui” (Fapte 10:42,43) 


Cel care le-a adus oamenilor lumina vieții, harul lui Dumnezeu și  curățirea păcatelor prin sângele Său, spre viața veșnică, ne-a lăsat poruncile clare pe care să le urmăm întru credința prin numele Său, întărită prin cuvântul lui Dumnezeu, pentru a putea să ajungem în împărăția Sa.

De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele. / Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, / Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! (Ioan 14:15-17). 

Şi am văzut apoi alt înger, care zbura prin mijlocul cerului, având să binevestească Evanghelia veşnică celor ce locuiesc pe pământ

Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. / Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat (1Ioan 3:23,24).

Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui / Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină (Ioan 15:10,11).

Oricine se abate şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învăţătura Lui, acela are şi pe Tatăl şi pe Fiul / Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! / Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele (2Ioan 1:9-11).

“Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti” (Marcu 7:7). 

19 iun. 2025

AI CUI SUNTEM?


Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele (Efeseni 2:10). Amin! 

Puterea crucii si dragostea lui Hristos care ne stapanesc

13 feb. 2025

BIBLIA - citatul zilei (4)


Dar ce zice Scriptura? "Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta", - adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim. / Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. / Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Romani 10:8-10). Amin! 


Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui

14 sept. 2022

LUCRAREA LUI DUMNEZEU_9


Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. / Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. / Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. / Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 6:20-23). Amin!  


Din robi ai pacatului suntem recuperati prin harul Domnului spre viata vesnica

11 mar. 2022

BINEVESTIRE


Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi. / Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui (Fapte 10:42,43). Amin!

2 feb. 2022

LUCRAREA LUI DUMNEZEU (5)


Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. / Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem. / Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii (Romani 14:7-9). Amin!