Foarte mulți oameni afirmă că sunt creștini dar, de fapt,
ei nu cunosc ce ȋnseamnă cu adevărat a fi
creștin. O definiție autorizată a creștinului poate fi preluataă din Faptele
Apostolilor unde ni se spune:
„Şi erau unii dintre ei,
bărbaţi ciprieni şi cireneni care, venind în Antiohia, vorbeau şi către elini,
binevestind pe Domnul Iisus. / Şi mâna Domnului era cu ei şi era mare numărul
celor care au crezut şi s-au întors la Domnul. / Şi vorba despre ei a ajuns la
urechile Bisericii din Ierusalim, şi au trimis pe Barnaba până la Antiohia. / Acesta,
sosind şi văzând harul lui Dumnezeu, s-a bucurat şi îndemna pe toţi să rămână
în Domnul, cu inimă statornică. / Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi
de credinţă. Şi s-a adăugat Domnului mulţime multă. / Şi a plecat Barnaba la
Tars, ca să caute pe Saul / Şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat
acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând mult popor. Şi în
Antiohia, întâia oară, ucenicii s-au numit creştini (Fapte 11:20-26).
Așadar vedem de aici că
oameni cu credință s-au strâns în Antiohia spre a-și mărturisi credința ce li
se revărsa din inimile lor și alții
care, prin propovăduire și prin
lucrarea Duhului Sfânt prin Pavel și Barnaba, au crezut și s-au ȋntors la Domnul, primind învățătura Acestuia și
devenind ucenici ai Domnului, care au căpătat cu toții numele de creștini și care se defineau prin
practicarea mărturisirii: „Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se
mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10:10).
Aceștia erau oameni care au
lăsat totul în urma lor pentru a căuta numele Domnului, împlinind o altă cerință în a deveni creștini: „Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate
să fie ucenicul Meu” (Luca 14:33).
În afară de acestea, pentru
a deveni creștini, oamenii trași la Domnul trebuie să se ostenească permanent întru
înnoirea vieții ca să se transforme continuu, căpătând anumite caracteristici
care să le consolideze numele de creștini:
- nașterea din nou: „Nu te mira că ţi-am
zis: Trebuie să vă naşteţi de sus” (Ioan 3:7);
- urmarea neabătută a lui Hristos: „Şi cel
ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu”
(Luca 14:27);
- renunțarea la tot ceea ce îl poate împiedica
sau ține legat de lumea aceasta: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie
şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să
fie ucenicul Meu” (Luca 14:26);
- iubitori unii de ceilalți: „Întru aceasta
vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de
alţii” (Ioan 13:35);
- urmarea consecventă a cuvântului Domnului:
„Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei (Ioan
8:31b);
- păzirea poruncilor lui Hristos: „Şi întru
aceasta ştim că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui” (1Ioan 2:3);
- osebirea de cei păcătoși: „Şi nu fiţi
părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă,
osândiţi-le pe faţă” (Efeseni 5:11);
- slăvirea lui Dumnezeu prin aducerea de
roadă: „Întru aceasta a fost slăvit Tatăl Meu, ca să aduceţi roadă multă şi să
vă faceţi ucenici ai Mei” (Ioan 15:8);
- chiar și în suferință pentru acest nume,
să-l preamărească pe Dumnezeu: „Iar de suferă ca creştin, să nu se ruşineze, ci
să preamărească pe Dumnezeu, pentru numele acesta” (1Petru 4:16).
Considerând în întregime
cuvântul lui Domnezeu și devenind, prin Domnul Hristos, cunoscători ai
adevărului și despre ce înseamnă a deveni un bun creștin, pentru a da cu adevărat
slavă lui Dumnezeu și Domnului Hristos, un om care pretinde că este creștin dar
nu se sârguiește ducând lupta cea bună pentru a deveni ucenic al lui Iisus,
prin asimilarea spre transformare a caracteristicilor amintite mai înainte, nu
va fi privit de Domnul drept un creștin, ci doar un om căldicel: „Ştiu faptele
tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! / Astfel,
fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea”
(Apocalipsa 3:15,16), iar în cel mai rău caz, doar ca un om firesc, care se
laudă că este creștin, după cum ne avertiza și Apostolul Iuda: „Aceştia sunt
cei ce fac dezbinări, (oameni) fireşti, care nu au Duhul” (Iuda 1:19).
Deci datori suntem, pentru a
fi demni de numele lui Iisus Hristos, să punem și noi la credința noastră și la
darul harului toată sârguința spre a deveni urmași ai Domnului, așa după cum
Apostolul Pavel îl îndemna pe fratele Timotei: „Luptă-te lupta cea bună a
credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat
bună mărturie înaintea multor martori. / Îţi
poruncesc înaintea lui Dumnezeu, Cel ce aduce toate la viaţă, şi înaintea lui
Iisus Hristos, Cel ce, în faţa lui Ponţiu Pilat, a mărturisit mărturisirea cea
bună: / Să păzeşti porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului
nostru Iisus Hristos” (1Timotei 6:12-14).
Amin! Vino, Doamne Iisuse!
