JERTFA MÂNTUIRII

Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos, / Care a murit pentru noi, pentru ca noi, fie că veghem, fie că dormim, cu El împreună să vieţuim (1Tesal. 5:9,10). Amin! 

IUBIREA DOMNULUI HRISTOS

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. / Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc (Ioan 15:13,14). Amin! 

DUMINICA FLORIILOR

Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. / Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi.  

(Ioan 12:47,48). Amin! 

CALEA SPINILOR_4 - CUVÂNTUL ÎMPĂRĂŢIEI

Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră (2 Petru 3:17) 

Ce clar este: celor care au crezut în Iisus le este dat să cunoască tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar ceilalţi, chiar de vor crede că au înţeles, nu vor înţelege pentru că le lipsesc Păstorul şi Mângâietorul trimis de Acesta, care să le deschidă uşa sufletului şi să-i tragă pe calea adevărului şi, în consecinţă, vor fi robiţi şi stăpâniţi de forţele malefice ale întunericului şi vor merge pe lângă cale. Aţi fost atenţi? Aceştia, în îndărătnicia lor, vor pierde (va fi dat la o parte) şi puţinul Duh care mai pălpâia în ei.

Aţi auzit ce mai spune despre aceştia? “De la oricine aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa semănată lângă drum”. 

Dacă aţi acceptat darul lui Dumnezeu şi aţi crezut în Iisus Hristos, credeţi că este de ajuns?

Răspunsul este categoric NU! A crede fără pocăinţă şi dorinţă de îndreptare nu te va păstra implicit în graţia Domnului deoarece asta va însemna că fie credinţa ta nu are rădăcină, fie a fost înăbuşită de dorinţa ta prevalentă de a fi pe placul acestei lumi: “Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. / Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă” (Iacov 1:21,22).

CARE ESTE CALEA_5

“Căci Legea n-a desăvârşit nimic, iar în locul ei îşi face cale o nădejde mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu” (Evrei 7:19). Amin! 

***BIBLIA - citatul zilei (14)***

 

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU_(2)

Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. / Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc (Ioan 15:13,14). Amin! 

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU_1

În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre (1Ioan 4:10) 

JERTFA MÂNTUITOARE

Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. / Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu (Ioan 10:17,18). Amin!

Acesta dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a şezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu, / Şi aşteaptă până ce vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut picioarelor Lui. / Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică desăvârşire pe cei ce se sfinţesc; (Evrei 10:11-14). Amin! 

CELE 7 PĂCATE DE MOARTE

Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte - să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela. / Orice nedreptate este păcat, dar este şi păcat care nu e de moarte (1Ioan 5:16,17). Amin!

Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate (Iacov 5:20). Amin!

BINELE ŞI RĂUL

Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea (2Petru 3:13)       

Unii oameni consideră că viața este bun eminamente biologic, apărut ȋn urma unei presupuse evoluții stihinice a materiei.

O astfel de abordare naște desigur o serie de alte ȋntrebări, ca de exemplu: cum a apărut materia, de ce materia nu s-a mai organizat aleatoriu și ȋn alte forme decât cele cunoscute, cum a apărut spiritualitatea, de ce asocierile de gen materie – spiritualitate nu continuă, de ce coabitarea ȋntre materie și spiritualitate este principial antagonică, de ce atât materia, cât și spiritualitatea tind să se manifeste organizat deși aparțin unui sistem haotic, cum a apărut viața și de ce nu evoluează dincolo de un șablon bine definit etc.

Ceea ce este cel mai important ȋn cazul unei astfel de abordări ȋl constituie faptul că un astfel de sistem nu ar avea nevoie de morală, totul evoluȋnd stihinic și nedefinitoriu, făcând imposibilă organizarea și, prin urmare, ȋnsăși exitența acestui sistem!

În lipsa moralei nu ar mai exista antagonismele bine - rău, adevăr - minciună, corect – greșit, viață – moarte și, ȋn general, toate evenimentele se vor desfășura liber, fiind limitate numai materialist, de propriile resurse de orice natură materială.

Asta ar putea semăna, de exemplu, cu o lume a dinozaurilor, unde limitările provin din forța de care dispune oricare dintre actorii sistemului.

Un astfel de sistem s-ar autodistruge ȋntr-o scurtă perioadă de timp, nelăsând ȋn urma sa decât o mare demolare eternă.

Tragem deci concluzia că ceea ce determină reglarea sistemului, spre a evita autodistrugerea, este spiritualitatea, care aduce ȋntru ea organizarea după anumite principii nemateriale, dar care vor determina și manifestarea materială, asigurând armonie și continuitate ȋntre aceasta și spiritualitate.

Dar spiritualitatea este o forță neperceptibilă prin simțurile fiziologice și de aceea ea are nevoie de alte resorturi prin care fie să se manifeste, fie să impună principiile unei autoguvernări benefice care să asigure perpetuarea și dezvoltarea sistemului pe care ȋl guvernează, cum sunt: viața, duhul, sufletul, conștiința,  rațiunea și voința, care sunt capabile să perceapă și să asimileze acele principii fundamentale care vor asigura mentenanța sistemului: cunoașterea, dragostea, adevărul, dreptatea, binele, credința, smerirea, ȋnțelepciunea, liberul arbitru și judecata.

Întrucât Dumnezeu, care este creatorul tuturor lucrurilor, este etern, cu siguranță sistemul pe care l-a creat și L-a dorit să fie, de asemenea, etern și de aceea, ca ȋn orice proces creativ, a ȋndepărtat elementele vătămătoare (răul), realizând un sistem perfect din toate punctele de vedere (binele), ȋn centrul căruia a plasat ființe ȋnzestrate spiritual: ȋngerii și oamenii, cu sarcina de a stăpâni, menține și dezvolta sistemul: “Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Facerea 1:31a).

Din păcate, unele dintre aceste ființe (diavolul, ȋngerii decăzuți și acoliții lor din rândul oamenilor) au distorsionat principiile perfecțiunii și, ȋnsușindu-și elementele vătămătoare ȋndepărtate inițial de Dumnezeu, au deteriorat integritatea unei părți a  sistemului, corupându-l ȋn dorința nesăbuită de a prelua conducerea acestuia și de a fi cel puțin ca Dumnezeu, dacă nu chiar mai presus de Acesta.

Astfel partea sistemului preluată de acești autopretinși corifei s-a deteriorat și a intrat ȋn procesul autodistrugerii, care pentru ei este incontrolabil, dar, din fericire, nu și pentru Dumnezeu.

Dumnezeu nu va lăsa ca aceasta parte a sistemului să afecteze și celelalte părți rămase integre, dar va avea răbdare pentru a putea să recupereze, prin harul Său, toate lucrurile bune pe care le-a gândit ȋncă de la ȋnceput și care vor fi vădite numai de trecerea prin viața temporală a părții corupte a sistemului, spre curățirea, prin Domnul Iisus Hristos, a părții recuperabile și separarea definitivă, de această dată,  a binelui de rău.

Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este (Apocalipsa 21:1).

Amin!     

BISERICA LUI HRISTOS

Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. / Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16:17,18).

PĂZITORUL SUFLETELOR NOASTRE

A DOUA SANSA

 După ce a trăit o viață plină de egoism, ȋn care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns ȋn iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi și noapte ȋn flăcările iadului, se ruga ȋncontinuu:

- Iartă-mă Doamne, am greșit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă Doamne că m-am schimbat și nu mai am pic de răutate ȋn mine!

În timp ce se ruga el, a apărut deodată un ȋnger, care i-a spus:

- Bucură-te omule! Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea și vrea să-ți dea o șansă să vii ȋn rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat ?

- Sigur că da - zise omul cu nerăbdare - sigur că m-am schimbat!

- Bine! - a mai spus ȋngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine ? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge ȋn rai și vei scăpa de chinurile de aici.

Nespus de bucuros, omul a ȋnceput să se cațăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe masura ce se urca, a băgat de seamă că firul se subția din ce ȋn ce mai tare. Când s-a uitat ȋn jos, mai să nu-și creadă ochilor! Mulți păcătoși se atârnaseră de firul său, ȋncercand cu disperare să scape și ei din flăcările iadului.

- Ce faceți ?! - striga omul speriat. Dați-vă imediat jos, o să se rupă firul și o să cad iarăși. Dați-vă jos, n-auziți ?! - țipa omul cu disperare și ȋncepu să-i loveasca cu picioarele . În clipa aceea, firul s-a rupt și au căzut cu toții.

- Of, ȋngerule, uite ce mi-au făcut ceilalți! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!

- Nu se poate! - i-a răspuns ȋngerul.

- Cum așa ? Doar n-am nici o vină, firul s-a rupt din cauza lor!

- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta și a invidiei tale. Firul acela era firul credinței și ar fi putut ține chiar și tot iadul dacă ai fi avut ȋncredere ȋn cuvântul lui Dumnezeu și dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit de egoism și că acum iți pasă de aproapele tau, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos și rău, firul nu te-a putut ține; de aceea s-a rupt.

În viață nu va intra cel rău, cel zgârcit și interesat doar de propria persoană.

Poate că pe pământ va strânge averi, dar de sufletul său ce se va alege ?

"Așa se ȋntâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se ȋmbogățește ȋn Dumnezeu" (Luc.12:21).