Da, Iisus Hristos le-a spus ucenicilor Săi încă înainte de a fi prins şi judecat de instanţe lumeşti corupte şi criminale:
“Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. / Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12:31,32).şi: “Căci aşa ne-a poruncit nouă Domnul: "Te-am pus spre lumină neamurilor, ca să fii Tu spre mântuire până la marginea pământului" (Fapte 13:47).
Completat cu cele descoperite Apostolului Pavel:
“Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. / Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. / Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. / Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6:20-23). Amin!