30 aug. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea VII

    
“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa”. (1Ioan 5:11,12) 

Nu însă oricine afirmă sau îşi imaginează că este credincios primeşte aceste arme, ci numai cei ce, pătrunşi de Cuvântul lui Dumnezeu, se căiesc de păcatele comise şi se smeresc în credinţă, spre a fi înălţaţi de Dumnezeu, căci: 
“Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit” (Proverbe 28:13). 
“Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă” (Efeseni 2:13). 
Iar “Cel ce îşi opreşte urechea de la ascultarea legii, chiar rugăciunea lui e urâciune” (Proverbe 28:9). 


Astfel viaţa temporală pe acest pământ devine plină de sens şi dătătoare de speranţă, deşi pentru credincioşi ea este în cea mai mare parte ca o călătorie a unor străini printr-un teritoriu neprimitor al unui regat ostil lor.  Străini, pentru că ei, devenind ai lui Iisus Hristos, nu mai aparţin acestei lumi: 
“Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât. / Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte” (Ioan 15:18,19). 
Şi totuşi fericiţi: “Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului” (Luca 6:22). 
Şi pe deplin biruitori, precum chiar Iisus Hristos a mărturisit: 
“Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea“ (Ioan 16:33). 

9 aug. 2023

VIAŢA ESTE ÎN FIUL


Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă. 
(Ioan 5:24). Amin! 

6 aug. 2023

2 aug. 2023

ULTIMA ŞANSĂ – partea VI


“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12) 

Aceasta este chintesenţa planului lui Dumnezeu: El l-a înzestrat pe om la început cu viaţa veşnică, făcându-l perfect şi deci compatibil cu prezenţa Sa. Deşi omul a picat în păcat şi a deschis uşa întunericului şi morţii, Dumnezeu nu l-a abandonat în moarte, ci şi-a onorat credincioşia Sa, urmată de făgăduniţa de a-i recupera spre viaţă veşnică pe toţi cei care se vor lupta cu păcatul şi-şi vor dovedi credinţa nestrămutată în făgăduinţa Lui, împlinită de Iisus Hristos. Aceia ce îl vor urma în credinţă pe Iisus Hristos vor suferi un proces transformator al naşterii din nou (“Întru Acesta tot cel ce crede se îndreptează” - Fapte 13:39), iar sângele lui Hristos îi va curăţi de orice păcat făcându-i din nou compatibili cu împărăţia lui Dumnezeu, unde Îl vor urma în viaţa veşnică: 



“Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său” (Apocalipsa 1:5).

“Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu” (Evrei 9:14).

Se cuvine a face o remarcă: iertarea păcatelor pe care ne-a acordat-o Iisus Hristos prin sacrificiul Său nu înseamnă un paşaport în alb pentru continuarea unei vieţi lumeşti păcătoase, ci înarmarea adevăratului creştin cu armele necesare luptei sale permanente cu păcatul şi generatorul acestuia (satana cu îngerii decăzuţi şi acoliţii lor lumeşti), arme ce au o natură duhovnicească şi neschimbătoare: adevărul, dreptatea, credinţa, Evanghelia şi mântuirea.