Se afișează postările cu eticheta HARUL MÂNTUITOR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta HARUL MÂNTUITOR. Afișați toate postările

11 iul. 2024

PREŢUL MÂNTUIRII_7 - HARUL MÂNTUITOR


Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos (Ioan 1:17). Amin! 


Şi cu toate acestea dragostea lui Dumnezeu este fără limite, fiind veşnică după cum şi El este, iar prea mulţi oameni consideră că o merită necondiţionat, Domnul fiindu-le datori cu această iubire, chiar dacă ei nu răspund chemării Sale.

Ei bine, vă voi servi un duş rece: Dumnezeu nu îi este dator nimănui cu nimic căci toate, văzute şi nevăzute, au fost făcute de către El, prin El. Aşa că nouă, oamenilor, ne-ar putea fi cel mult dator cu inexistenţa noastră, la care suntem liberi să ne întoarcem, după cum va fi alegerea personală a fiecăruia. 

Harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor. Aşadar, precum prin greşeala unuia (Adam – nn) a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă.

“Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, / Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; / Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, / Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune” (Tit 2:11-14). Amin.

"Aşadar, precum prin greşeala unuia (Adam – nn) a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă; / Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia se vor face drepţi cei mulţi. / Iar Legea a intrat şi ea ca se înmulţească greşeala; iar unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul; / Pentru că precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru" (Romani 5:18-21). Amin!

NB: (Nu pot ȋncheia fără a vă îndemna să citiţi în întregime Romani 8 - https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=70&cap=8, spre luminarea şi bucuria sufletelor voastre, în rugăciune, cu mulţumire). 


<<< Sfârșit  >>>