Celui care face
fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie; / Iar celui care nu
face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se
socoteşte ca dreptate. / Precum şi David vorbeşte despre fericirea omului
căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte: / Fericiţi aceia, cărora li
s-au iertat fărădelegile şi ale căror păcate li s-au acoperit! / Fericit
bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul (Romani 4:4-8).
“Deci fericirea
aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi
împrejur? Căci zicem: "I s-a socotit lui Avraam credinţa ca
dreptate". / Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era
netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. /
Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa
lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce
cred, netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor (credinţa) ca dreptate, /
Şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi
împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru
Avraam, pe când era netăiat împrejur. / Pentru că Avraam şi seminţia lui nu
prin lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea cea din
credinţă. / Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a
ajuns zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat” (Romani 4:9-14).
“De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă, ca să fie din har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru toţi cei ce se ţin de lege, ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor” (Romani 4:16).
Citiți și:
