Iar dacă a crescut paiul
şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. / Venind slugile stăpânului
casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De
unde dar are neghină? / Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta.
Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? / El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind
neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. / Lăsaţi să crească împreună şi
grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice
secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul
adunaţi-l în jitniţa mea (Matei 13:26-30). Amin!
Ce
înseamnă roadele cele bune insuflate de Domnul?
Ele
sunt acele roade aduse de om în demersul său de a-L căuta şi a se apropia de
Dumnezeu printr-o continuă strădanie şi transformare de sine însuşi, prin
supunerea trupului şi acceptarea lucrării Duhului Sfânt şi asimilarea
îndreptării produse în acest fel, spre a deveni demn de urmarea Domnului Iisus
Hristos prin dragostea lui Dumnezeu:
“Iar
faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie,
destrăbălare, / Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii,
mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, / Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele
asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus,
că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. / Iar
roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea,
facerea de bine, credinţa, / Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca
acestea nu este lege. / Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit
trupul împreună cu patimile şi cu poftele. / Dacă trăim în Duhul, în Duhul să
şi umblăm. / Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii
şi pizmuindu-ne unii pe alţii” (Galateni 5:19-26).
Numai căutându-L şi apropiindu-se de Domnul prin credinţă omul îşi poate reveni şi transforma pe sine însuşi spre a primi darul lui Dumnezeu, astfel încât să redevină compatibil cu prezenţa lui Dumnezeu şi cu împărăţia Acestuia:
“Iar
cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (1 Corinteni 6:17).
De
aceea şi prima şi cea mai mare poruncă ce i s-a dat omului a fost aceasta: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău,
cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău” (Matei 22:38b).
Căci
asta îi conferă şi compatibilitatea de care vorbeam:
“Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El” (1 Corinteni 8:3).
Vedem
deci că Dumnezeu de la început l-a făcut desăvârşit pe om, spre a se înconjura
de lucruri bune şi a se bucura de perfecţiunea împărăţiei Sale, în care nu se
poate găsi loc nici pentru manifestarea răului şi nici pentru toţi cei ce s-au
lăsat corupţi şi au devenit promotorii acestuia.
