ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_28

 

Cunoaștem foarte bine eforturile depuse de cel rău pentru a împiedica venirea pe lume și creșterea Domnului Hristos până la vârsta începerii lucrării Sale, precum și piedicile pe care I le-a ridicat în cale, inclusiv crucificarea, care nu a devenit, așa cum spera, victoria sa, ci marea biruință a Domnului și a celor ce au crezut Lui atât atunci, cât și a urmașilor în credință de până la revenirea Sa.

Prezența lui Iisus pe pământ i-a chinuit nespus pe cel rău și pe acoliții săi, așa după cum au strigat după El demonizații din ținutul Gadarenilor:

“Şi iată, au început să strige şi să zică: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuieşti?” (Matei 8:29).

Numai prezența Sa, pur și simplu, îi chinuia deoarece Iisus rămăsese parte integrantă a divinității, urmând a reveni la poziția inițială, precum Îl și rugase pe Tatăl înainte de ziua răstignirii:

“Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea” (Ioan 17:5). 

Iar după înviere asigurându-i pe apostoli: 

“Iar cei unsprezece ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. / Şi văzându-L, I s-au închinat, ei care se îndoiseră. / Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. / Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, / Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. (Matei 28:16-20).

După ce mai înainte, atunci când Petru a replicat la întrebarea Sa:

“Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt? / Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16:15,16).

Iar mai târziu le-a mărturisit:

“Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale” (Matei 16:27).  

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_15

“Este deci Legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege. / Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduinţa să se dea din credinţa în Iisus Hristos celor ce cred. / Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. / Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă (Gal.3:21-24) 

Nimeni nu va fi în Dumnezeu, deci în viața veșnică, dacă nu va fi socotit drept în fața Acestuia, precum Avraam, strămoșul tuturor credincioșilor, care a fost numit drept prin credința sa: 

“Deci, ce vom zice că a dobândit după trup strămoşul nostru Avraam? / Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. / Căci, ce spune Scriptura? Şi "Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate". / Celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie; / Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte ca dreptate. / Precum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte: / "Fericiţi aceia, cărora li s-au iertat fărădelegile şi ale căror păcate li s-au acoperit! / Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul". / Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem: "I s-a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate". / Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. / Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor (credinţa) ca dreptate, / Şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur. / Pentru că Avraam şi seminţia lui nu prin lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea cea din credinţă. / Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat, / Căci legea pricinuieşte mâine; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. / De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă, ca să fie din har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru toţi cei ce se ţin de lege, ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, / Precum este scris: "Te-am pus părinte al multor neamuri", în faţa Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morţii şi cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt (Romani 4:1-17).