HARUL DOMNULUI I - ALTERNATIVE

 Mai întâi Dumnezeu a creat universul şi făpturile înalte numite îngeri, însărcinate a avea grijă de acesta. Prin această creaţie El a adus la existenţă perfecţiunea, separând-o de tot ceea ce ar fi putut-o corupe şi strica în măreţia ei, adică a separat lumina (viaţa) de întuneric (moarte), deci binele de rău, creind premisele vieţii veşnice într-o împărăţie indestructibilă a luminii.

“Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui” (Eclesiastul 3:14). 

Nu a fost însă ascultat întrutotul în înţelepciunea Sa, deoarece fiinţa cea mai înaltă pe care o crease intr-o măreție neasemuită, devenit ulterior satana/diavolul, pătruns de mândrie şi invidie, a ales să se preamarească pe el însuşi, cantonându-se în zona întunericului, separându-se împreună cu acoliţii (1/3 din totalitatea îngerilor care s-au lăsat seduşi şi corupţi de rătăcirea acestuia), în ambiţia trufiei sale de a avea propria sa împarăţie, care să-i revină în exclusivitate, aceea a întunericului (morţii) şi răului, crezând că astfel va găsi o cale de a-şi  satisface orgoliul de a deveni mai presus de Dumnezeu. 

“Tu care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte./ Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi" (Isaia 14:13,14). 

Desprinderea lor de Dumnezeu şi cantonarea în împărăţia întunericului s-a manifestat şi prin încercarea de a forma o breşă în lucrarea lui Dumnezeu prin care să o năruie pe aceasta şi să o preia prin învăluirea sa în mantia înşelător şi seducător prezentată a păcatului, care de fapt nu este decât generator de moarte.

Astfel a apărut alternativa la lucrarea generatoare de viață a lui Dumnezeu: lucrarea generatoare de moarte a diavolului. Prin vicleana ȋșelătorie a satanei, omul (Adam, prin Eva) a fost atras și s-a autoplasat ȋn ȋmpărăția ȋntunericului (morții) și ar fi dispărut definitv ȋn ea dacă Dumnezeu, ȋn infinita-I dragoste pentru om nu ar fi pus ȋn desfășurare un plan de slavare a acestuia, prin dezvăluirea Împărăției sale, cea a luminii (vieții veșnice) și prin dăruirea căii de urmat, prin mărețul Său har, pentru intrarea ȋn aceasta, la libera alegere a fiecărui om. 

MOŞTENITORI AI VIEŢII VEŞNICE

Ci creşteţi în har şi în cunoaşterea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum şi în ziua veacului! Amin (2Petru 3:18).  

TAINA VOII SALE

Şi cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă. 

(1Tim.3:16). Amin! 

PUTEREA DOMNULUI_2: TRONUL TĂU

 

CUM A ÎNCEPUT_(11)

Iar cineva a mărturisit undeva, zicând: "Ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? / L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; şi cu mărire şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale. / Toate le-ai supus sub picioarele lui". Dar prin faptul că a supus lui toate (înţelegem) că nimic nu i-a lăsat nesupus. Acum însă, încă nu vedem cum toate i-au fost supuse (Evrei 2:6-8). Amin! 

CARE ESTE CALEA_2

Nimeni să nu vă smulgă biruinţa printr-o prefăcută smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut, şi îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească, / În loc să se ţină strâns de capul de la care trupul tot, prin încheieturi şi legături, îndestulându-se şi întocmindu-se, sporeşte în creşterea lui Dumnezeu. (Coloseni 2:18,19). Amin!

CRĂCIUN LUMINOS CĂ S-A NĂSCUT HRISTOS!

 

CUM A ÎNCEPUT_(1)

BIBLIA - citatul zilei (3)

RECUNOŞTINŢĂ

“Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire” (Coloseni 4:2)

Un suflet nou-sosit în Rai a fost întâmpinat de sfântul Petru care l-a îndemnat să facă împreună un tur de iniţiere prin împărăţia cerului. Astfel, ei intrară unul lângă altul într-un mare atelier de lucru, format din mai multe secţii, unde îngeri lucrau cu mare zel.
Sfântul Petru se opreşte în faţa primei secţii şi-i spune : “Aceasta este Recepţia. Aici sunt primite toate cererile către Dumnezeu pronunţate în rugăciuni”. 
Sufletul priveşte această secţie unde o mare mulţime de îngeri erau teribil de ocupaţi cu sortarea voluminoaselor pachete de cereri, scrise pe bucăţi de hârtie sau pe tot felul de deşeuri, de către oameni, de peste tot din întreaga lume. 
Ei continuară să meargă, ajungând la o a doua secţie. Sfântul Petru îi spuse sufletului : “Aceasta este secţia de ambalare si expediţie. Aici graţia şi binecuvântările cerute de oameni sunt procesate şi expediate persoanelor care le-au solicitat”. Sufletul observă şi de această dată cât de mare era acolo aglomeraţia. Erau mulţi îngeri lucrând din greu şi în această secţie, întrucât tot timpul se strângea o mulţime de binecuvântări ce trebuia a fi individualizate spre a fi trimise către Pământ.
Traversând şi acest compartiment şi, ajungând în cel mai îndepărtat colţ al atelierului, Sfântul Petru împreună cu sufletul se opriră în dreptul unei minuscule secţii. 
Spre surprinderea sufletului, numai un singur înger se afla acolo şi, pur şi simplu, nu făcea nimic! “Aceasta este secţia de confirmare a primirilor”, spuse Sfântul Petru.
“Cum vine asta? Nu se lucrează de loc aici!”
“Oh, asta este atât de trist!”, oftă Sfântul Petru. “După ce oamenii primesc binecuvântările pe care le-au cerut, mult prea puţini mai trimit confirmări”.
“Şi cum poate fi făcută confirmarea primirii binecuvăntării lui Dumnezeu?”
“Foarte simplu”, răspunse sf. Petru, “numai să se spună: Îţi mulţumesc, Doamne!”
“Şi ce fel de binecuvântări ar trebui să fie confirmate?”
“Dacă ai hrană în frigider, îmbrăcăminte pe tine, un acoperiş deasupra capului şi un loc unde să poţi dormi eşti ca şi cei mai avuţi oameni aflaţi pe lume”.
“Dacă dimineaţa te trezeşti mai mult sănătos decât bolnav… eşti cu mult mai binecuvântat decât milioane de oamnei care nici măcar nu vor supravieţui următoarei săptămâni”.
“Dacă părinţii îţi trăiesc şi sunt căsătoriţi încă… eşti un caz din ce în ce mai rar”.
“Dacă ai o familie clădită pe iubire, abnegaţie şi înţelegere reciprocă, capabilă astfel să absoarbă toate şocurile vieţii lumeşti, ai cu mult mai mult decât cei mai avuţi oameni ai lumii”.
“Dacă ai înţeles care este izvorul minciunilor ce ţin prizonieră această lume şi ai cunoscut adevărul, eşti liber şi mai presus de orice ispită ieşită în cale”.
“Dacă poţi ţine oricând capul sus şi zâmbi, nu eşti normal, ci eşti unic faţă de cei mai mulţi, aflaţi sub imperiul îndoielii şi al disperării, căci asta înseamnă că L-ai cunoscut pe Domnul şi ai simţit dragostea pe care ţi-o poartă”.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti! (Cor2.13:14)

UN GHID CREŞTIN - extras 1

PRIVIRE RETROSPECTIVĂ 

Alternative

“Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El” (1 Ioan 1:5) 

Creştine, plângi şi râzi, întristează-te şi bucură-te că ai venit pe această lume!
Plângi pentru că ai păşit într-o cursă (capcană) întinsă de satana / diavolul chiar primilor oameni (Adam şi Eva) şi desăvârşită de-a lungul timpului, încât cu greu vei mai desluşi aceasta şi vei mai şti a te apăra şi păzi a fi fără pată faţă de această lume.
Râzi pentru că nu eşti lipsit de speranţă întrucât Dumnezeu atâta i-a iubit pe oameni încât le-a dăruit, în pofida lungii lor rătăciri, o minunată cale de salvare.
Dar s-o luăm de la început!
Mai întâi Dumnezeu a creat universul şi făpturile înalte numite îngeri, însărcinate a avea grijă de acesta. Prin această creaţie El a adus la existenţă perfecţiunea, separând-o de tot ceea ce ar fi putut-o corupe şi strica în măreţia ei, adică a separat lumina (viaţa) de întuneric (moarte), deci binele de rău, creind premisele vieţii veşnice într-o împărăţie indestructibilă a luminii.
“Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui” (Eclesiastul 3:14).
Nu a fost însă ascultat întrutotul în înţelepciunea Sa, deoarece fiinţa cea mai înaltă pe care o crease, satana, pătruns de mândrie şi invidie, a ales să se preamarească pe el însuşi, cantonându-se în zona întunericului, separându-se împreună cu acoliţii (1/3 din totalitatea îngerilor care s-au lăsat seduşi şi corupţi de rătăcirea acestuia), în ambiţia trufiei sale de a avea propria sa împarăţie, care să-i revină în exclusivitate, aceea a întunericului (morţii) şi răului, crezând că astfel va găsi o cale de a-şi  satisface orgoliul de a deveni mai presus de Dumnezeu.
“Tu care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte./ Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi" (Isaia 14:13,14).
Când Dumnezeu l-a făcut pe om şi l-a plasat pe acesta într-o mirificâ grădină de pe Pământ, încredinţându-i ingrijirea planetei şi protejarea vieţii create pe aceasta, satana s-a umplut de mânie văzând că împărăţia lui Dumnezeu creşte în măreţie iar el nu are niciun control asupra acesteia. Aşa că s-a decis să-l amăgească şi să-l atragă şi pe om de partea sa. A reuşit această manevră minţind-o şi seducând-o pe Eva, femeia trup şi suflet cu omul creat de Dumnezeu, iar prin aceea, pe însuşi Adam, ademenindu-i cu promisiunea falsă că pot deveni asemenea lui Dumnezeu, dezchizâdu-li-se ochii şi cunoscând şi binele şi răul, cu care vor putea convieţui împreună, fiind întocmai ca şi Dumnezeu.
“Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! / Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". / De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el” (Facerea 3:4,5,6).
Din acel moment, datorită acestui păcat primordial al neîncrederii în cuvântul lui Dumnezeu şi primirii trufiei satanice, omul s-a înstrăinat şi a făcut primul pas direct în împărăţia întunericului / morţii, iar viaţa pe Pământ a fost coruptă, începând a fi învăluită de mantia perversă a prinţului întunericului şi devenind un blestem pentru om, prin balastul ei lumesc de sorginte diabolică: “De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5:12). Prin păcat omul a trecut de la lumină la întuneric, de la armonie la nebunie, de la comuniune la înstrăinare, după cum spunea şi Sfântul Vasile: “Păcatul a împărţit firea omenească unică într-o mulţime de părţi care se vrăjmăşesc”.
Purtăm aşadar arvuna harului lui Dumnezeu dar şi blestemul naturii noastre corupte prin căpătarea unei firi pământeşti, între care ne zbatem, luptând cu cea de-a doua şi dorindu-ne-o pe prima spre eliberarea şi salvarea noastră: “Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6), “Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii” (Romani 8:13).

*

*      *

(Nu pot merge mai departe fără a te îndemna ca mai întâi să citeşti în întregime Romani 8, spre luminarea şi bucuria sufletului tău, în rugăciune cu mulţumire).

*

*       *

Planul divin de mântuire a omului
 
 “Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. / Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10:9,10)
 
Creştine, ţi-am spus la început şi să te bucuri şi de ce. Acum vom merge mai departe. Bucură-te căci Domnul nu l-a părăsit atunci pe om pentru că s-a lăsat corupt (“...că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5:45) ci, dimpotrivă, în infinita Sa iubire a arătat un plan prin care omul să poată fi salvat, dacă şi el îşi va dori aceasta mai presus de orice, după ce a făcut cunoştinţă cu răul şi cu puterea distrugătoare a lui: “Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu - şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu?” (Iezechiel 18:23).
Mare este îndurarea lui Dumnezeu căci El şi-a răsfrânt dragostea nu numai asupra celor drepţi, dar şi asupra celor rătăciţi, planul adresându-li-se şi unora şi celorlalţi în egală măsură.
Pentru aceasta El le-a dăruit viaţa temporală, care, după cum ne-a spus chiar Enoh, înseamnă, de atunci, timpul destinat iertării şi împăcării noastre cu Dumnezeu.
Aşa a început lungul drum al recuperării omului şi al repunerii sale în fireasca menire pentru care a fost creat.
“Fiindcă Dumnezeu, Care a zis: "Strălucească, din întuneric, lumina" - El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoştinţa slavei lui Dumnezeu, pe faţa lui Hristos” (2 Corinteni 4:6).
“Atunci m-am încredinţat că înţelepciunea are întâietate asupra nebuniei tot atât cât are lumina asupra întunericului” (Eclesiastul 2:13).
Ȋnsă pentru realizarea acestui deziderat, răul, generatorul păcatului aducător de moarte, trebuie distrus în întregime spre a reda vieţii mareţia slavei în care a fost creată şi care nu are nimic în comun cu împărăţia întunericului ce i-a corupt unitatea şi puritatea de creaţie perfectă.
“Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14).
Alegerea ne aparţine şi Dumnezeu nu sileşte pe nimeni să o facă într-o direcţie sau alta. Atâta doar că Dumnezeu ar dori ca nimeni să nu piară, ci toţi să o apuce pe calea mântuirii.
“Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9).
Pentru a le deschide ochii şi inimile oamenilor astfel încât aceştia să facă alegerea aducătoare de viaţă, de-a lungul timpului, Dumnezeu a ales adesea indivizi, neamuri şi popoare prin care să le arate celorlalţi drumul de urmat pentru salvarea din ghearele hulpave ale satanei şi roadele care îi aşteaptă pe cei ce aleg cu credinţă această cale.
Dacă restaurarea ar fi fost impusă de Domnul, atunci această lucrare s-ar fi realizat instantaneu şi totul s-ar fi reîntors la normal intr-o singură clipită, dar tentaţia răului ar fi rămas şi cu siguranţă totul s-ar fi repetat la nesfârşit.
Dar Domnul, atât de mult îi iubeşte oe oameni încât le-a dat liberul arbitru şi îi lasă să şi-l exercite până în ultima clipă, fără a se opune alegerii făcute de aceştia pentru că, aşa este, dragoste cu de-a sila nu se poate şi nici întuneric care să iubească lumina. Iar cei care s-au pocăit şi au primit prin credinţă darul lui Dumnezeu se vor cutremura numai la simplul gând că răul i-ar mai putea atinge vreodată.
 
Calea spinilor
          
“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17)
 
Odată venit în lumea asta, vei fi preluat spre prelucrare de diverse stăpâniri invizibile care vor încerca să te robească spre a pune stăpânire pe tine, “fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte” (2 Petru 2:19).
Ce este deci de făcut?
Mai întâi să ştii că după naştere primeşti de la Dumnezeu Duhul Sfânt, Mângâietorul cel trimis prin mijlocirea lui Iisus Hristos şi cu care eşti pecetluit prin taina botezului, adică ai primit arvuna harului prin care poţi fi mântuit: “Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5).
Acesta  te va ajuta să desluşeşti binele de rău, dreptatea de fărădelege, adevărul de minciună şi va fi sprijinul tău în lupta cu toate începătoriile insidios ţesute în jurul tău de forţele întunericului, atâta vreme cât te vei strădui să umbli după Duh şi nu după trup:
“Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului./ Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace”- Romani 8:5-6.
Aceasta este o taină mare şi prin ea, noi, în măsura în care avem credinţă în Iisus Hristos şi ne-o ţinem de-a lungul vieţii mai presus de orice, având râvnă neobosită de a o spori în noi (“Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, / ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi îndurarea Domnului nostru Iisus Hristos pentru viaţa veşnică” (Iuda 20,21), cu toţii vom căpăta mântuirea cea aducătoare de viaţă veşnică, după voia lui Dumnezeu, “Că Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii, prin Domnul nostru Iisus Hristos” (1Tesaloniceni 5:9).
Este o taină pe măsura măreţiei lui Dumnezeu şi a indescriptibilei iubiri cu care ne înconjoară şi prin care neîncetat ne cheamă să revenim la perfecţiunea pentru care am fost creaţi, făcându-ne cunoscută calea, adevărul şi viaţa: “Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei, / Care este arvuna moştenirii noastre, spre răscumpărarea celor dobândiţi de El şi spre lauda slavei Sale” (Efeseni 1:13,14).
“Şi Cel ce ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu. /  El ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului” (2 Corinteni 1:21,22).
Ce facem cu această comoară pe care am primit-o în dar este o chestiune personală, după cum fiecare crede de cuviinţă, fie a o păstra spre zidirea noastră, fie a o risipi spre pieirea noastră. Dumnezeu este semănătorul iar noi suntem solul.
Ajuns aici nu pot să nu consemnez pilda Semănătorului aşa cum a înfăţişat-o şi apoi explicat-o chiar Iisus Hristos:
“În ziua aceea, ieşind Iisus din casă, şedea lângă mare. / Şi s-au adunat la El mulţimi multe, încât intrând în corabie şedea în ea şi toată mulţimea sta pe ţărm. / Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene. / Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat. / Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; / Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat. / Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. / Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci. / Cine are urechi de auzit să audă. / Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde? / Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat. / Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua. / De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg. / Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: "Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea". / Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei. / Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. / Căci adevărat grăiesc vouă că mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă cele ce priviţi voi, şi n-au văzut, şi să audă cele ce auziţi voi, şi n-au auzit. / Voi, deci, ascultaţi pilda semănătorului: / De la oricine aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa semănată lângă drum. / Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul şi îndată îl primeşte cu bucurie, / Dar nu are rădăcină în sine, ci ţine până la o vreme şi, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se sminteşte. / Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi şi înşelăciunea avuţiei înăbuşă cuvântul şi îl face neroditor. / Iar sămânţa semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul şi-l înţelege, deci care aduce rod şi face: unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci” (Matei 13:1-23).
Ce clar este: celor care au crezut în Iisus le este dat să cunoască tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar ceilalţi, chiar de vor crede că au înţeles, nu vor înţelege pentru că le lipseşte Păstorul care să le deschidă uşa sufletului şi să-i ducă pe calea cea bună şi, în consecinţă, vor fi robiţi şi stăpâniţi de forţele malefice ale întunericului şi vor merge pe lângă cale. Aţi fost atenţi? Aceştia, în îndărătnicia lor, vor pierde (li se va lua) şi puţinul Duh care mai pălpâia în ei.
Aţi auzit ce mai spune despre aceştia? “De la oricine aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa semănată lângă drum”.
Dacă ai acceptat darul lui Dumnezeu şi ai crezut în Iisus Hristos, crezi că este de ajuns?
Răspunsul este categoric NU! A crede fără pocăinţă şi dorinţă de îndreptare nu te va păstra implicit în graţia Domnului deoarece asta va însemna că fie credinţa ta nu are rădăcină, fie a fost înăbuşită de dorinţa ta prevalentă de a fi pe placul acestei lumi: “Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre. / Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă” (Iacov 1:21,22), “Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, numai dacă vom păstra temeinic, până la urmă, începutul stării noastre întru El” (Evrei 3:14).
Ceea ce ni s-a spus în pilda de mai sus de către Iisus este că oricine are râvnă şi aduce rod după trecerea la credinţă şi se zideşte mai departe atât pe sine, cât şi pe semenii săi, va fi găsit demn de a intra în împărăţia  Domnului, căci pilda nu a fost spusă numai pentru cei care L-au văzut şi L-au auzit, după cum a lăsat cunoscut în alt loc, atunci când răspunzâdu-i lui Toma “Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20:29).

*

*      *

Astfel omul poate alege în cunoştinţă de cauză pe ce cale o apucă în scurtul timp al vieţii sale pământeşti. Căci aşa cum ne-a spus Iisus Hristos există două căi: cea a adevărului şi a vieţii, dar şi cea a fărădelegii şi pieirii. Credeţi oare că ambele sunt la fel de uşor accesibile? Aici este vorba de departajarea netă între destine, pe care o aduce credinţa, între cei credincioşi şi cei necredincioşi şi care devine eternă după moartea finală.
V-aţi obişnuit cu acestă lume aşa cum este ea şi sunteţi mulţumiţi cu convenienţele şi relativul confort senzual pe care vi-l poate conferi?! Atunci notaţi că, aşa cum cu uşurinţă se poate observa, vă aflaţi pe un drum larg, în compania unor mari mulţimi de oameni ce sunt animate de aceleaşi înşelătoare idealuri lumeşti. Unde credeţi că duce acel drum?
Iată ce ne spune Însuşi Iisus Hristos:
“Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. / Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7:13,14).
Aţi înţeles? Nu însemnă că dacă sunt mulţi au vreun avantaj, ci numai că luându-se unul după altul, pe cărările acestei lumi, au devenit orbi călăuziţi de alţi orbi iar sfârşitul lor este cel tragic. “Lăsaţi-i pe ei; sunt calauze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă” (Matei 15:14).
Simţiţi că nu faceţi parte din lumea aceasta şi că ea vă respinge urându­-vă fără motiv aparent? Nu fiţi îngrijoraţi, căci lumea aceasta iubeşte numai ce este al său iar altceva nu admite. Nu uitaţi că adepţii acestei lumi mai întâi l-au urât pe Iisus, pe care l-au şi răstignit, deşi venise spre a-i izbăvi. Credeţi că, dacă aţi ales calea cea îngustă şi vă ţineţi de ea cu toată nădejdea, lumea asta vă va lăuda şi încuraja? Sau vă va ademeni ca să lăsaţi calea cea îngustă şi să vă alăturaţi ei pe lata cale a pierzaniei?
Sunteţi încă nehotărâţi sau confuzi cu privire la aceste afirmaţii?
Să revedem ideea din adevăratul punct de vedere: noi nu putem face nimic prin propriile forţe care să ne asigure mântuirea. Aceasta o primim numai prin graţia lui Dumnezeu, coborâtă asupra noastră prin Iisus Hristos, pe care fie o acceptăm cu credinţă şi recunoştinţă şi obţinem acest dar, fie ne îndoim şi ne îndepărtăm tot mai mult de acest dar, fie o respingem prin necredinţă şi pierdem definitiv acest dar. Vedem de aici că relaţia noastră cu Dumnezeu este puternic personală şi ea se stabileşte şi dezvoltă prin Iisus Hristos, care ne răscumpără, prin sacrificiul său, pentru dragostea lui Dumnezeu, cea pentru care am fost de la început rânduiţi, dacă chiar o căutăm şi o dorim mai mult decât orice.
Nici nu este de mirare că aceasta este o cale îngustă cu o poartă strâmtă! Ascultaţi încă odată răspunsul lui Iisus Hristos când Toma l-a întrebat despre această cale: “Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14:6). Credeţi, voi, aceasta? Atunci cu siguranţă veţi avea necazuri în această lume, care nu va înceta să vă ispitească în nenumărate feluri spre a vă conduce, mai mult sau mai puţin sesizabil, pe calea cea lată a pierzaniei.
Stăpânitorul acestei lumi chiar şi pe Iisus a încercat să-L ispitească spre a-L corupe, aşa încât cu atât mai puţin se va sfii să o facă şi cu voi. Iisus a fost însă mai tare decât el şi, prin înţelepciune şi credinţă, l-a dezarmat de toate armele răutăţii sale spre luare aminte şi îcurajarea credincioşilor.
Aşa stand lucrurile nu trebuie totuşi a vă teme şi a vă gândi că ar trebui să vă izolaţi de lumea aceasta căci “Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă” (Matei 5:14). Urmaţi adevărata înţelepciune pe care o găsiţi, ziditoare, în Cuvântul Domnului (Biblia) şi bizuiţi-vă pe sentinţa pronunţată de Domnul nostru: “Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar indrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan.16:33 - îngroşarea îmi aparţine).
Vă întristează toate acestea? Cercetaţi-vă cu ce fel de întristare vă simţiţi apăsaţi, spre a nu vă lăsa înşelaţi: “Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte” (2 Corinteni 7:10). Noi, prin Iisus Hristos, ne-am răstignit păcatului astfel încât suntem morţi acestei lumi şi nimic din ea nu trebuie să ne mai sperie sau să ne corupă: “Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos” (Coloseni.2:8). “Dacă deci aţi murit împreună cu Hristos pentru înţelesurile cele slabe ale lumii, pentru ce atunci, ca şi cum aţi vieţui în lume, răbdaţi porunci ca acestea” (Coloseni 2:20).
Rezistaţi tuturor încercărilor căci nu sunteţi părăsiţi şi nici lipsiţi de nădejde, după cum ne îndemnă Pavel: “Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemanarea noastră, afară de păcat” (Evrei.4:15).
Iar când tânjiţi după prietenia lumii aduceţi-vă aminte de următorul îndemn: “Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4:4).
Nu vă temeţi de lume ci trăiţi în mijlocul ei fără a da prilejuri de sminteală şi fără a vă lăsa contaminaţi, ferindu-vă însă de cei care spunându-vă frate vor să vă tragă pe calea pierzaniei: “V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii; / Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume. / Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu sedeţi la masă. / Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi? / Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău” (2 Corinteni 5:9-13).
Încă odată vă spun să nu vă fie teamă de lumea aceasta “pentrucă oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceeace câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa noastră” (1Ioan 5:4).
Şi niciodată nu uitaţi că “Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentrucă Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1Ioan 4:4).
Trăiţi deci în lume dar nu vă faceţi părtaşi la obiceiurile acesteia şi nu vă lăsaţi seduşi de false învăţături făcute pentru saţiul celor prinşi prea tare cu treburile lumeşti şi care nu mai suferă adevărul: “Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. / Să nu vă întovărăşiţi, dar, deloc cu ei” (Efeseni 5:6,7).
Vouă să vă fie foame de dreptatea şi adevărul lui Dumnezeu (“Şi Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima voastră” (Ieremia 9:13), să vă ţineţi mintea şi inima aţintite spre bogăţiile nevăzute din ceruri cu care să vă îmbogăţiţi faţă de Dumnezeu şi de care veţi ajunge să vă bucuraţi pentru eternitate. Merită oare să daţi această comoară nepieritoare pe valorile materiale trecătoare şi pe falsele onoruri cu care încearcă să vă seducă sclavii acestei lumi? Credeţi că o puteţi obţine prin eforturile şi meritele voastre proprii, ori cuceri cu această lume viaţa veşnică?
Vă spun că, dimpotrivă, făcându-vă părtaşi acestei lumi, aţi devenit luptători împotriva lui Dumnezeu şi a planului său de salvare a fiecărui om, dacă ar fi cu putinţă:
“Isus a zis apoi ucenicilor Săi: "De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. / Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decat îmbrăcămintea. / Uitaţi-vă cu băgare de seama la corbi: ei nu seamănă, nici nu seceră, n-au nici cămară, nici grânar; şi totuşi Dumnezeu îi hrăneşte. Cu cât mai de preţ sunteţi voi decât păsările! / Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge un cot la lungimea vieţii lui? / Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă mai îngrijoraţi de celelalte? / Uitaţi-vă cu bagare de seamă cum cresc crinii: ei nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici Solomon, în toată slava lui, n-a fost îmbrăcat ca unul din ei. / Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astazi este pe câmp, iar mâine va fi aruncată în cuptor, cu cât mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor? / Să nu căutaţi ce veţi mănca sau ce veţi bea şi nu va frământaţi mintea. / Căci toate aceste lucruri Neamurile lumii le caută. Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. / Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. / Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu placere împărăţia. / Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia. / Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră” (Luca 12:22-34).
Sau credeţi că aceeaşi soartă o vor avea un necredincios cu un credincios?
E posibil că povara pe care o purtaţi asupra voastră prin practicarea obiceiurilor, convenţiilor şi filozofiei acestei lumi să vă subjuge atât de tare încât să vă sufoce cu nesfârşitele sale iţe nevăzute cu care a reuşit să vă lege şi prin care încearcă a vă manevra. Dacă sunteţi şi biruiţi atunci vă aflaţi deja pe calea cea lată a pierzaniei şi vă va fi tot mai greu să discerneţi înşelătoria, ca să nu vorbesc de redobândirea libertăţii voastre.
Nu uitaţi că viaţa v-a fost dată de Dumnezeu şi că, prin urmare, aveţi tot dreptul să vă bucuraţi de ea. Încercările luaţi-le ca pe prilejuri de a vă limpezi şi de a vă consolida credinţa, păstrându-vă liberi şi fără de pată faţă de această lume care vă va înconjura cu hăţişuri de ispite prin care să vă conducă insidios către păcat.
Nu vă temeţi de ispită căci Dumnezeu ştie cât puteţi duce şi dacă staţi aţintiţi către darul său, prin credinţă în Iisus Hristos, El nu vă va lăsa şi nici nu vă va uita.
Aduceţi-vă aminte că până şi Iisus a fost ispitit, aşa încât nu vă imaginaţi că diavolul nu o va face şi cu voi. Dar ca să vă prindă este nevoie a vă robi. Când vă aflaţi într-o astfel de situaţie urmaţi sfatul Apostolului Pavel: “Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1Corinteni 6:12). Iar când aţi căzut în ispită şi aţi comis păcatul, pocăiţi-vă ca şi cum v-aţi afla pe patul de moarte şi, în rugăciune şi smerire, faceţi apel la Domnul Iisus să vă cureţe de urmările păcatelor voastre.
Şï acum să vă răspund la întrebarea de mai sus: credeţi că aceeaşi soartă o vor avea un necredincios cu un credincios?
Vă voi întoarce din nou la Cuvântul Domnului cu îndemnul ca acolo să căutaţi mereu atât îndreptarea voastră dar şi îndrumarea continuă în care să creşteţi spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea voastră:
“Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: "Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!" / Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis: "Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă? / Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a facut niciun rău" / Şi a zis lui Iisus: "Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!" / Iisus a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23:39-42).
Deci, din cei doi tâlhari răstigniţi împreună cu El, unul nu s-a căit de fărădeligile sale, dar celălalt s-a pocăit sincer şi şi-a pus credinţa sinceră şi definitivă în Iisus Hristos, căpătând mântuirea chiar în ultimele clipe ale vieţii sale în această lume.
A câpătat oare şi celălalt tâlhar acelaşi dar al Domnului? Nu, pentru că nu s-a pocăit de relele pe care le comisese şi nici nu şi-a pus credinţa în Iisus Hristos!
I-a cerut Domnul altceva celui pe care L-a salvat?! Nu, căci aceasta este măreţia dragostei lui Dumnezeu: chiar pe fiul Său L-a făcut jertă de ispăşire, “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan.3:16).
Şi nimeni nu se poate mântui prin merite şi eforturi proprii dacă nu crede în Iisus Hristos şi nu se străduieşte a-L urma pe Acesta: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. / Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8,9).
Iată ce sprijin binecuvântat avem în lupta noastră cu întunericul şi răul pătrunse în lumea aceasta odată cu comiterea păcatuluiu originar. Acesta este chiar Dumnezeu, Cel ce a făcut toate cele văzute şi nevăzute şi care nicicând nu se schimbă, rămânând de-a pururi credincios în făgăduinţele făcute. Şi dacă El le-a făcut pe toate, cine oare Îi poate sta împotrivă?! Şi dacă nimeni nu Îi poate sta împotrivă, avem noi oare de ce a ne mai teme?
“Aşa că putem zice plini de încredere: "Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?" (Evrei13:6).
Ca să vă bucuraţi de sprijinul lui Dumnezeu nu trebuie deci decât să acceptaţi darul Său, căci Domnul, Care le ştie pe toate, a făcut în aşa fel ca să puteţi intra în împărăţia Sa dacă îl primiţi şi credeţi din toată inima, cu pocăinţă şi cu speranţă, asemenea fiului rătăcitor a cărui minte s-a luminat şi, din chiar sufernţa cu care suferea, a aflat calea binecuvântată a întoarcerii şi împăcării cu Tatăl său.
Şi noi o ştim pe a noastră: “Iisus i-a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).
Şi încă şi mai mult, spre pecetluirea inimilor şi minţilor voastre: “Iată, Eu stau la uşă şi bat; de-Mi va auzi cineva glasul şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. / Biruitorului, lui îi voi da să şadă cu Mine pe tronul Meu, aşa cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe tronul Său” (Apocalipsa 3:20,21).
Vi s-a umplut inima de neasemuită bucurie şi speranţă? Primiţi şi ce ne spune ucenicul cel mai iubit al lui Iisus: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. / Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. / Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3: 16-18).
Nu-i aşa că acum este mult mai uşor a privi adevărul drept în faţă în ciuda învăţăturilor seculare care ne avertizeză fără încetare cum că adevărul doare? Da, sigur îl doare pe cel necredincios, care se străduie să-l ascundă sperând astfel că fărădelegile sale vor rămâne în întunericul din care au fost comise şi nu vor fi cunoscute. Sărmanul de el! Nu ştie că nu are nicio importanţă dacă oamenii îi cunosc sau nu toate faptele sale ruşinoase atâta vreme cât lui Dumnezeu nimic nu-I rămâne neştiut “Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu doua taişuri: patrunde până acolo ca desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii, / Şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală” (Evrei 4:12,13).
Aici vreau să aduc o mică dar deosebit de importantă precizare: în pasajul de mai sus “Cuvântul lui Dumnezeu” nu face referire la Cartea Sfântă a Bibliei, care are acest atribut, de a fi chiar Cuvântul lui Dumnezeu, ci la puterea minunată prin care Dumnezeu a creat toate cele văzute şi nevăzute:
“La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. / El era la început cu Dumnezeu. / Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1: 1-3).
Acum ca să ne mai mângâiem încă odată sufletul cu dovada că, datorită nemăsuratei iubiri a lui Dumnezeu pentru oameni, Cuvântul s-a întrupat în lume pentru a face cunoscută odată pentru totdeauna Calea, Adevărul şi Viaţa, spre salvarea celor ce îşi pun credinţa în Acesta:
“Şi Cuvântul S-a facut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14).
Astfel toţi credincioşii au dobândit harul: “Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” – Romani 5:2 şi “măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)” (Efeseni.2:5).
Acum am ajuns la punctul în care putem să abordăm relaţia dintre noi, cei aflaţi sub har, şi lumea în care trăim şi să înţelegem mai bine interacţionarea noastră cu aceasta.
Mai întâi însă să revelăm o imagine instantanee luată lumii. Fără putinţă de tăgăduinţă putem spune că lumea actuală se află într-o stare de pernicioasă rebeliune, fiind extrem de coruptă şi plină de păcat, aproape sufocată de apăsarea acestuia, ceea ce îi determină pe mulţi observatori avizaţi să afirme că, cu siguranţă, trăim vremurile din urmă.
Când fac apel la o astfel de afirmaţie mă bizui pe ceea ce spunea Ioan despre epoca în care trăia el: “Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă” (1Ioan 2:18). Ori Petru: “Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). Sau Pavel: “Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea” (Evrei 10:25); “Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. / Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani 13:11.12).
Dacă epoca lor îi determina să creadă, prin semnele care se manifestau pe atunci, că s-au atins limitele în privinţa apostaziei şi necredinţei, ce credeţi că ar fi spus ei, apostolii Domnului, dacă ar fi trăit astăzi?!
Fiindcă am pomenit din nou de Biserică, simt nevoia să menţionez ceea ce am înţeles din Cuvântul scris despre aceasta. 

CINE ESTE DIAVOLUL?

Psalmul 119:

11. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!

12. Binecuvântat să fii Tu, Doamne! Învaţă-mă orânduirile Tale!

13. Cu buzele mele vestesc toate hotărârile gurii Tale.

14 Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile.

15. Mă gândesc adânc la poruncile Tale, şi cărările Tale le am supt ochi. 

16. Mă desfătez în orânduirile Tale, şi nu uit Cuvântul Tău. 

      Psalmul 119 este o lungă rugă care celebrează legea Domnului.

De ce găseşte cineva bucuria de a învăţa şi respecta legile?

Cei mai mulţi dintre noi găsim legile ca fiind restrictive întrucât ne spun ce nu trebuie făcut.

Dar psalmistul laudă orânduirile Domnului. El chiar şi-a impus să le memoreze şi să le recite cu glas tare.

De ce este el oare aşa de doritor de a învăţa şi urma căile Domnului?

Deoarece a descoperit că în aceste legi se află viaţă: “Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică” (Ioan 5:39, 40 – continuarea frazei ne arată şi de ce: “Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine (Iisus Hristos – n.n.). / Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!”

Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi de plinătatea vieţii perfecte pe care ne-o oferă Domnul.

Cunoscând ceea ce spun legile lui Dumnezeu ne putem feri de a păcătui împotriva Sa.

Când vă apropiaţi de Domnul prin rugăciune şi penitenţă, rugaţi-L să vă înveţe cuvântul Său şi să vă arate cum puteţi să-l aplicaţi în viaţa voastră.

Cei care resping legile Domnului se află pe o cale care-i conduce la autodistrugere şi moarte.

Cel ce a ales primul această cale a fost diavolul [“...pentru ca de la început diavolul păcătuieşte” (1Ioan 3:8)]. Şi el a reuşit să atragă de partea sa o treime dintre îngerii lui Dumnezeu, devenind astfel, cu toţii, îngeri decăzuţi şi exponenţi ai răului. Aceştia sunt oponenţii lui Dumnezeu şi controlează toate lucrurile rele pe care Dumnezeu le-a separat încă de la început de creaţia Sa, spre a-i conferi acesteia calitatea de perfectă.

Cum a reuşit diavolul acest lucru? Pentru a înţelege foarte simplu şi convingător, este suficient a păstra vii în minte epitetele prin care diavolul ste descris în Cuvântul lui Dumnezeu: “ucigător de oameni” şI “tatăl minciunii”: “El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44b).

El este “duşmanul” (“Duşmanul care a semănat-o este diavolul” – Matei 13:39) şi “potrivnicul” (“Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” – 2Tesaloniceni 2:4), care îi stăpâneşte pe păcătoşi (“Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” – Ioan 12:31) şi îi asupreşte pe oameni (“(Adică despre) Iisus din Nazaret, cum a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Acesta care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul” – Fapte 10:38) prin frica de moarte al cărei stăpânitor este (“El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, / Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” – Evrei 2:14b,15).

Din acest motiv orice interferenţă a diavolului sau acoliţilor săi în viaţa oamenilor aduce denaturare prin atingerea şi asimilarea acelor lucruri rele, incompatibile cu viaţa dăruită omului de către Dumnezeu şi care au un singur şi preanunţat final - moartea veşnică şi/sau distrugerea definitivă: “Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor” (Apocalipsa 20:10); “Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc. / Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc” (Apocalipsa 20:14,15).

Pentru a conştientiza atât pericolul acceptării lucrurilor diavoleşti în viaţa pământească, cât şi unele din metodele înşelătoare folosite de tatăl minciunii spre a-i determina pe oameni să-l accepte în viaţa lor, este necesar să înţelegem şi diverse alte  instrumente pe care le folosesc diavolul şi acoliţii săi, multe dintre ele subtile, atât la propriu, cât şi la figurat şi care derivă din caracterul lor în întregime malefic.

Reţinem astfel că aceştia sunt exponenţii răului şi promotorii păcatului în viaţa lumească, după cum sunt descrişi şi în alte detalii împreună cu stăpânul lor diavolul, în Cuvântul lui Dumnezeu:

- cel rău: “Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” (Matei 6:13, Luca 11:4); “Şi răspunzând, duhul cel rău le-a zis: Pe Iisus Îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sunteţi? / Şi sărind asupra lor omul în care era duhul cel rău şi biruindu-i, s-a întărâtat asupra lor, încât ei au fugit goi şi răniţi din casa aceea” (Fapte 19:15,16); “Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (1Ioan 5:19);

- cel viclean: “Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean” (Ioan 17:15); “Dar credincios este Domnul, Care vă va întări şi vă va păzi de cel viclean” (2Tes.3:3); “Nu precum Cain, care era de la cel viclean şi a ucis pe fratele său. Şi pentru care pricină l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte” (1Ioan 3:12);

- stăpânitorii întunericului: “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6:12);

- amăgitori: “Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul” (2Ioan 1:7);

- antihrişti: “Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume” (1Ioan 4:3);

- fiara: “Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se ridice din adânc şi să meargă spre pieire. Şi se vor mira cei ce locuiesc pe pământ ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, văzând pe fiară că era şi nu este, dar se va arăta” (Apocalipsa 17:8).

- fără de lege: “Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale” (2Tes. 2:8);

- omul nelegiuirii / fiul pierzării: “Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării” (2Tesaloniceni 2:3).

Toţi aceştia sunt înregimentaţi împreună cu păcătoşii în lucrarea diavolului care va culmina cu înscăunarea efemeră a Antihristului, cea care va determina revenirea Domnului Iisus Hristos: “Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului, şi oştirile lor adunate, ca să facă război cu Cel ce şade pe cal şi cu oştirea Lui. / Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă. / Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate păsările s-au săturat din trupurile lor” (Apocalipsa 19:19-21).

Pentru a conştientiza atât pericolul acceptării lucrurilor diavoleşti în viaţa pământească, cât şi unele din metodele înşelătoare folosite de tatăl minciunii spre a-i determina pe oameni să-l accepte în viaţa lor, vă îndemn să urmăriţi un scurt film ce abordează de o manieră impresionantă acest subiect: 

Cine este diavolul - cum lucrează azi - mărturii satanişti