Se afișează postările cu eticheta pecetluit. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pecetluit. Afișați toate postările

2 oct. 2025

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_12


Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, / Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului, în inimile noastre (2Cor.1:21,22) 


Știți că în cuvântul lui Dumnezeu este spus:

Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. / Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7:13,14).

De ce sunt puțini cei care o află?

Pentru că în context este vorba despre credincioși, deci cei care l-au primit pe Domnul Hristos ca mântuitor al lor și cred că El este singurul mijlocitor între ei și Dumnezeu, care a fost de la început cu Dumnezeu și care la momentul necesar s-a întrupat ca Fiul lui Dumnezeu, venit în lume pentru a face ultima lucrare din planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omului căzut în păcat, deci de a-i mântui pe cei ce îl vor urma prin credința în numele Lui.

Vor fi oare mulți aceștia? 

despre credincioși, deci cei care l-au primit pe Domnul Hristos ca mântuitor al lor și cred că El este singurul mijlocitor între ei și Dumnezeu

De la bun început nu au fost mulți, dar s-au înmulțit prin ascultarea Evangheliei propovăduită de ucenicii lui Iisus Hristos și a botezului, care le-a deschis cugetul bun către Dumnezeu, primind pecetluirea lor cu Duhul Sfânt, ieșind astfel dintre necredincioși și devenind prin urmare o rămășiță aleasă:

Destul este că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia neamurilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi în neiertate slujiri idoleşti. / De aceea ei se miră că voi nu mai alergaţi cu ei în aceeaşi revărsare a desfrâului şi vă hulesc. / Ei îşi vor da seama înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii” (1Petru 4:3-5).

Câți oare au reușit și reușesc încă să se desprindă din această alergare? Toți cei care au crezut și l-au primit pe Domnul!

“Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!” (1Cor.15:57). 

>>> va urma <<<  

2 nov. 2023

CALEA SPINILOR_1 - MENIREA CREŞTINULUI


“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2Petru 3:17) 

Creștine, odată venit în lumea asta, vei fi preluat spre “prelucrare” de diverse stăpâniri invizibile care vor încerca să te robească spre a pune stăpânire pe tine, “fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte” (2 Petru 2:19).

Ce este deci de făcut?  

Mai întâi să ştii că după naştere primeşti de la Dumnezeu Duhul Sfânt, Mângâietorul cel trimis prin mijlocirea lui Iisus Hristos şi cu care eşti pecetluit prin taina botezului, adică ai primit arvuna harului prin care poţi fi mântuit: “Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5). 

Acesta  te va ajuta să desluşeşti binele de rău, dreptatea de fărădelege, adevărul de minciună şi va fi sprijinul tău în lupta cu toate începătoriile insidios ţesute în jurul tău de forţele întunericului, atâta vreme cât te vei strădui să umbli după Duh şi nu după trup:

“Căci cei ce sunt după trup cugetă cele ale trupului, iar cei ce sunt după Duh, cele ale Duhului./ Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:5-6).