Sunt câteva lucruri asupra cărora majoritatea credincioşilor,
indiferent de filiaţia acestora, a căzut de acord:
1. Iisus Histos este nu
numai Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor, dar El este parte a Sfintei Treimi
încă de la începutul începuturilor: “La început era Cuvântul şi Cuvântul era la
Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. / Acesta era întru început la Dumnezeu.
/Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. /…Şi
Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă
ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:1-3,14).
2. Iisus este singura
cale către Tatăl, calea cea îngustă. Nu trebuie să ne rugăm nimănui altuia
decât lui Iisus şi lui Dumnezeu. Nu îngerilor, nu sfinţilor sau Mariei, nici
moaştelor sau icoanelor, ci numai lui Dumenzeu şi lui Iisus Hristos:
“Căci unul este Dumnezeu, unul este şi Mijlocitorul între Dumnezeu
şi oameni: omul Hristos Iisus”(1Timotei 2:5).
Sau: “Copiii mei, acestea vi le scriu, ca să nu păcătuiţi, şi dacă
va păcătui cineva, avem mijlocitor către Tatăl, pe
Iisus Hristos cel drept. / El este jertfa de ispăşire pentru păcatele
noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii
întregi” (Ioan 2:1,2).
3. Credinţa în Iisus
şi că El a murit pe cruce, acum aproape 2000 de ani, pentru păcatele noastre,
astfel încât NOI să putem ajunge în împărăţia lui Dumnezeu, este mesajul
mântuirii din Noul Testament, fiindcă: “El a purtat păcatele noastre, în trupul
Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să vieţuim dreptăţii: cu a
Cărui rană v-aţi vindecat. / Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors
acum la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre” (1 Petru: 2:24,25) şi de
aceea “Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna Lui” (Ioan 3:35), iar
“Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. / Ca toţi să
cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu
cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis” (Ioan 5: 22,23).
4. Iertarea păcatelor
poate veni numai prin graţia divină. “Căci în har sunteţi mântuiţi, prin
credinţă, şi aceasta nu e de la voi; este darul lui Dumnezeu; / Nu din fapte,
ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8,9).
Numai prin credinţa în mântuire prin Iisus Hristos şi prin
lucrarea Duhului Sfânt în noi putem să dăm naştere la cuvinte, gânduri, acţiuni
şi fapte care să constituie “lucrarea noastră”. Dar ea nu este lucrarea
noastră, căci noi înşine nu putem face nimic. Orice lucru bun pe care îl facem
– cu adevărat bun, numai prin iubire altruistă – este posibil datorită lucrării
lui Hristos în noi, prin Duhul Sfânt, întru credinţă neabătută.
“Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci
dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl
voi trimite la voi” (Ioan 16:7).
5. Va fi un sfârşit
al vremurilor, care cu siguranţă a început să îşi arate tot mai des semnele
(precum durerile naşterii), care va culmina cu a doua venire a lui Iisus
Hristos, când toţi vor fi martori la venirea lui Iisus cu toţi sfinţii Săi “pe
norii cerului, cu putere şi cu slavă multă” (Matei 24:30): “Iată, El vine cu
norii şi orice ochi Îl va vedea şi-L vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor
jeli, din pricina Lui, toate seminţiile pământului. Aşa. Amin” (Apocalipsa
1:7).
6. Niciun adevărat
credincios nu va putea fi smuls din mâna lui Hristos, iar la sfârşitul
vremurilor vor fi definitiv despărtţiţi cei drepţi de cei răi: “Aşa va fi la
sfârşitul veacului: vor ieşi îngerii şi vor despărţi pe cei răi din mijlocul
celor drepţi” (Matei 13:49), iar cei drepţi vor fi primiţi în împărăţia lui
Dumnezeu: “Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în
Mine. / În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă
duc să vă gătesc loc. / Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni
şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu” (Ioan 14:1-3).
Până atunci, deşi vor întâmpina multe necazuri pe lumea aceasta,
ei nu vor fi părăsiţi nicio clipă de Păstorul lor cel Bun: “Şi
apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer
şi pe pământ. / Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, / Învăţându-le să păzească
toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la
sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28:18-20).
Trăiţi cu convingerea
ca veţi fi mântuiţi? Ştiţi vreun motiv pentru care meritaţi a fi salvaţi?
Oricât de mult v-aţi strădui să vă
găsiţi diverse merite personale, ei bine, ele sunt numai un abur, ca şi noi
(“Voi, care nu ştiţi ce se va întâmpla mâine, că ce este viaţa voastră? Abur
sunteţi, care se arată o clipă, apoi piere” - Iacov 4:14) şi prin ele nu aţi
putea dobândi mântuirea. Ea se poate obţine numai dacă acceptaţi darul
lui Dumnezeu şi urmaţi cu credinţă calea ce ne-a fost
arătată chiar de către El: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”,
“Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică desăvârşire pe cei ce se
sfinţesc” (Evrei 10:14).
Aceasta şi credem când, cu inimile
suspinând după binecuvântata speranţă, afirmăm: Iisus este Domnul, încurajaţi
fiind de Apostolul Pavel care ne spunea: “De aceea, vă fac cunoscut că precum
nimeni, grăind în Duhul lui Dumnezeu, nu zice: Anatema fie Iisus! - tot aşa
nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, - decât în Duhul Sfânt” (1 Corinteni
12:3).
Amin! Vino, Doamne Iisuse!
