CINA CEA DE TAINĂ

Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi. / Şi El, venind, va vădi lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată. / De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; / De dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; / Şi de judecată, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost judecat. (Ioan 16:7-11)

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_36

Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşeală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el. / Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea (Ioan 12:9,10) 

Reținând cele citate în finalul postării precedente, înțelegem de ce Dumnezeu i-a alungat din rai atât pe Adam și Eva, cât și pe diavol împreună cu acoliții săi: deoarece fiind contaminați de păcat nu mai erau compatibili cu lucrarea lui Dumnezeu a vieții veșnice, iar după rebeliunea lor urmau testul de adeziune și / sau atitudine față de planurile de mântuire ale lui Dumnezeu.

“Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti. / Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte” (Apocalipsa 12:3,4). 

Noul plan de mântuire al lui Dumnezeu a fost pus în funcțiune prin întruparea Cuvântului și nașterea lui Iisus Hristos, care ni l-a și adus la cunoștință și exemplificat, la vremea potrivită, așa cum prea bine acum îl cunoaștem.

După răstignirea, învierea și înălțarea Domnului, a început judecata acestei lumi, după cum chiar El ne-a preavizat:

“Dacă-Mi slujeşte cineva, să-Mi urmeze, şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă-Mi slujeşte cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. / Acum sufletul Meu e tulburat, şi ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă, de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. / Părinte, preaslăveşte-Ţi numele! Atunci a venit glas din cer: Şi L-am preaslăvit şi iarăşi Îl voi preaslăvi. / Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit! / Iisus a răspuns şi a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. / Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12:26-30).  

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_31

Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (Ioan 14:6) 

Doresc a vă reaminti că împărăţia lui Dumnezeu este accesibilă oricărui bărbat, femeie, băiat sau fată din această lume, fără a conta cine sunt ei, unde trăiesc sau ceea ce au făcut mai înainte. Ea este liber oferită oricărui credincios şi toţi cei ce sunt doritori şi se sârguiesc o pot primi.
Conform Bibliei, singurul de neiertat păcat este respingerea Duhului lui Dumnezeu şi a ofertei de viaţă veşnică în împărăţia Cerurilor prin refuzul personal de a-L primi şi recunoaşte drept Domn pe Iisus Hristos, care a fost trimis pentru a ne elibera pe noi păcătoşii din cursa diavolului şi din viitoarea mare strâmtorare: 

“Cel ce S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne scoată pe noi din acest veac rău de acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, / Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!” (Galateni 1:3-5). 

Mielul lui Dumnezeu... El plin de iubire s-a sacrificat, preluând asupra Sa toate păcatele noastre şi şi-a lăsat sângele să fie vărsat pe cruce, astfel încât noi să fim curăţiţi de păcate spre a putea apărea neprihăniţi în faţa lui Dumnezeu, când Domnul nostru, Iisus Hristos îi va preda împărăţia.
Biblia ne avertizeaza ca nu vom avea acces în împărăţia Domnului până când nu vom face fiecare, personal, pace cu Dumnezeu, prin Iisus Hristos.
Dacă încă nu aţi făcut-o, grăbiţi-vă să o faceţi! S-ar putea să fi rămas prea puţin timp!
Aveţi permanent în minte adresarea către Toma prin care Domnul ne-a pomenit, inainte de înălţare, chiar pe noi, urmaşii Lui din tot timpul până la revenirea Sa: 

“Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20:29). 

Domnul vine! Amin. 

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_15

“Este deci Legea împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci dacă s-ar fi dat Lege, care să poată da viaţă, cu adevărat dreptatea ar veni din Lege. / Dar Scriptura a închis toate sub păcat, pentru ca făgăduinţa să se dea din credinţa în Iisus Hristos celor ce cred. / Iar înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. / Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă (Gal.3:21-24) 

Nimeni nu va fi în Dumnezeu, deci în viața veșnică, dacă nu va fi socotit drept în fața Acestuia, precum Avraam, strămoșul tuturor credincioșilor, care a fost numit drept prin credința sa: 

“Deci, ce vom zice că a dobândit după trup strămoşul nostru Avraam? / Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu. / Căci, ce spune Scriptura? Şi "Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate". / Celui care face fapte, nu i se socoteşte plata după har, ci după datorie; / Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credinţa lui i se socoteşte ca dreptate. / Precum şi David vorbeşte despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea fără fapte: / "Fericiţi aceia, cărora li s-au iertat fărădelegile şi ale căror păcate li s-au acoperit! / Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul". / Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem: "I s-a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate". / Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. / Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptăţii pentru credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiaţi împrejur, pentru a li se socoti şi lor (credinţa) ca dreptate, / Şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur. / Pentru că Avraam şi seminţia lui nu prin lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea cea din credinţă. / Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar făgăduinţa s-a desfiinţat, / Căci legea pricinuieşte mâine; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege. / De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă, ca să fie din har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru toţi cei ce se ţin de lege, ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, / Precum este scris: "Te-am pus părinte al multor neamuri", în faţa Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morţii şi cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt (Romani 4:1-17).  

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_12

Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, / Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului, în inimile noastre (2Cor.1:21,22) 

Știți că în cuvântul lui Dumnezeu este spus:

“Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. / Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7:13,14).

De ce sunt puțini cei care o află?

Pentru că în context este vorba despre credincioși, deci cei care l-au primit pe Domnul Hristos ca mântuitor al lor și cred că El este singurul mijlocitor între ei și Dumnezeu, care a fost de la început cu Dumnezeu și care la momentul necesar s-a întrupat ca Fiul lui Dumnezeu, venit în lume pentru a face ultima lucrare din planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omului căzut în păcat, deci de a-i mântui pe cei ce îl vor urma prin credința în numele Lui.

Vor fi oare mulți aceștia? 

De la bun început nu au fost mulți, dar s-au înmulțit prin ascultarea Evangheliei propovăduită de ucenicii lui Iisus Hristos și a botezului, care le-a deschis cugetul bun către Dumnezeu, primind pecetluirea lor cu Duhul Sfânt, ieșind astfel dintre necredincioși și devenind prin urmare o rămășiță aleasă: 

“Destul este că, în vremurile trecute, aţi făcut cu desăvârşire voia neamurilor, umblând în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe fără măsură, în petreceri cu vin mult şi în neiertate slujiri idoleşti. / De aceea ei se miră că voi nu mai alergaţi cu ei în aceeaşi revărsare a desfrâului şi vă hulesc. / Ei îşi vor da seama înaintea Celui ce este gata să judece viii şi morţii” (1Petru 4:3-5).

Câți oare au reușit și reușesc încă să se desprindă din această alergare? Toți cei care au crezut și l-au primit pe Domnul!

“Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!” (1Cor.15:57). 

>>> va urma <<<  

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_10

“Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: "Iar dreptul din credinţă va fi viu" (Romani 1:17) 

Prin pătrundrea păcatului în lume viaţa omului s-a degradat gradual datorită alterării perfecțiunii inițiale a creației lui Dumnezeu, intrând astfel într-un conflict insesizabil la prima vedere al antagonismului bine-rău și ale cărui consecințe nu pot fi evaluate decât ulterior.

Astfel în viața lumească omul, contaminat de păcat, a devenit muritor  și prin ceea ce face el însuși nu s-ar mai putea salva decât ținând neabătut legea lui Dumnezeu, lucru ce s-a dovedit a-i fi cu neputință, el trădându-și în cele din urmă Tatăl și abandonându-se întru slujirea celui rău, prin practicarea deșertăciunii în care acesta a învăluit lumea. 

Numai intervenția lui Dumnezeu, izvorâtă din marea Sa dragoste pentru om, mai poate schimba cursul vieții fiecărui om care se decide să-L cunoască și să răspundă prin credință ultimei chemări a Sa făcută cunoscută prin Domnul Iisus Hristos, atât în plan fizic, cât și în cel spiritual. 

“Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie, / Spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi, / Cei ce sunteţi păziţi cu puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, spre mântuire, gata să se dea pe faţă în vremea de apoi”  (1Petru 1:3-5).

“Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi desăvârşit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui Iisus Hristos” (1Petru 1:13).

“Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită, / Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor” (1Petru 1:8,9).

“Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17:3).

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_7

 

Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. / Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică (Iuda 1:20,21) 

Dacă ne putem întoarce la lumină de la întuneric prin credinţă, trebuie să rămânem acolo plini de sârguinţă pentru a primi lucrarea Harului Domnului Hristos. Aceasta înseamnă, în primul rând, să murim păcatului pentru a putea să aducem roade bune:

“Aşa că, fraţii mei, şi voi aţi murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morţi, ca să aducem roade lui Dumnezeu. / Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morţii; / Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche” (Romani 7:4-6).

Roadele bune sunt aduse de faptele bune pe care dacă le facem însemnă că urmăm lucrarea lui Dumnezeu:

“Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2:10). 

Aceasta este arma noastră prin care ne exprimăm credinţa şi pe care dacă o asociem cu rugăciunea (prin care ne deschidem cugetul şi sufletul Duhului Sfânt) devine infailibilă:

“Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor, iar faţa Domnului este împotriva celor ce fac rele” (1Petru 3:12).

“Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire” (Colseni 4:2).

“Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul / Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni” (1Petru 4:6,7).

“Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus” (Filipeni 4:7). 

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_4

Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa (1Ioan 5:11,12) 

Sârguinţa noastră constă în menţinerea şi întărirea continua a credinţei noastre prin înţelegerea cuvântului lui Dumnezeu şi urmarea Domnului Iisus întru lucrarea harului Său, căci nimeni nu se poate mântui fără El:

“Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. / Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. / Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi” (1Ioan 1:8-10). 

Iar în ceea ce priveşte faptele noastre bune, acestea sunt pentru încurajarea şi întărirea noastră dar ele nu ne pot mântui:

“Pentru că din faptele Legii nici un om nu se va îndrepta înaintea Lui, căci prin Lege vine cunoştinţa păcatului. / Dar acum, în afară de Lege, s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu, fiind mărturisită de Lege şi de prooroci. / Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus” (Romani 3:20-24). 

“Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi în Mine. / Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Ioan 15:4,5). 

De aceea Domnul Iisus a precizat înaintea prinderii şi răstignirii Sale:

“Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară / Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12:31,32).

“Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică./ Eu sunt pâinea vieţii” (Ioan 6:47,48). Amin! 

>>> va urma <<<

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_1

Mulţumim însă lui Dumnezeu, că (deşi) eraţi robi ai păcatului, v-aţi supus din toată inima dreptarului învăţăturii căreia aţi fost încredinţaţi (Romani 6:17) 

 

Iată că am ajuns la zilele din urmă şi trebuie să ne pregătim pentru revenirea Domnului Iisus Hristos, mântuitorul nostru, pe care îl aşteptăm după cuvântul pe care ni l-a lăsat încă înainte de răstignirea Sa, urmată de înălţarea Sa:

“Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. / În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. / Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu” (Ioan 14:1-3). 

De acum trebuie să ne preocupăm permanent de învăţăturile din cuvântul său pentru a nu ne găsi nepregătiţi, ratând astfel răpirea noastră la cer pentru a fi împreună cu El:

“Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung? / Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?”

“Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni” (1Petru 4:7). 

>>> va urma <<<

EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA

Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine 

(Ioan 14:6) 

Doresc a vă reaminti că împărăţia lui Dumnezeu este accesibilă oricărui bărbat, femeie, băiat sau fată din această lume, fără a conta cine sunt ei, unde trăiesc sau ceea ce au făcut mai înainte. Ea este liber oferită oricărui credincios şi toţi cei ce sunt doritori şi se sârguiesc o pot primi.
Conform Bibliei, singurul de neiertat păcat este respingerea Duhului lui Dumnezeu şi a ofertei de viaţă veşnică în împărăţia Cerurilor prin refuzul personal de a-L primi şi recunoaşte drept Domn pe Iisus Hristos, care a fost trimis pentru a ne elibera pe noi păcătoşii din cursa diavolului şi din viitoarea mare strâmtorare:

“Cel ce S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne scoată pe noi din acest veac rău de acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, / Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!” (Galateni 1:3-5). 

Mielul lui Dumnezeu... El plin de iubire s-a sacrificat, preluând asupra Sa toate păcatele noastre şi şi-a lăsat sângele să fie vărsat pe cruce, astfel încât noi să fim curăţiţi de păcate spre a putea apărea neprihăniţi în faţa lui Dumnezeu, când Domnul nostru, Iisus Hristos îi va preda împărăţia.
Biblia ne avertizeaza ca nu vom avea acces în împărăţia Domnului până când nu vom face fiecare, personal, pace cu Dumnezeu, prin Iisus Hristos.
Dacă încă nu aţi făcut-o, grăbiţi-vă să o faceţi! S-ar putea să fi rămas prea puţin timp!
Aveţi permanent în minte adresarea către Toma prin care Domnul ne-a pomenit, inainte de înălţare, chiar pe noi, urmaşii Lui din tot timpul până la revenirea Sa: “Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20:29).
Domnul vine! Amin.

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_9

El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, / Întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. / Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura (Coloseni 1:13-15). Amin! 

 

Din acel moment, datorită acestui păcat primordial al neîncrederii în cuvântul lui  Dumnezeu şi primirii trufiei satanice, omul s-a înstrăinat şi a făcut primul pas direct în împărăţia întunericului / morţii, iar viaţa pe întregul Pământ a fost coruptă, începând a fi învăluită de mantia perversă a prinţului întunericului şi devenind încetul cu încetul un blestem pentru om, prin balastul ei lumesc, de sorginte diabolică:

“De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5:12). 

Prin păcat omul a trecut de la lumină la întuneric, de la armonie la nebunie, de la comuniune cu Dumnezeu la înstrăinare, după cum spunea şi Sfântul Vasile:

“Păcatul a împărţit firea omenească unică într-o mulţime de părţi care se vrăjmăşesc”.

Devenind, prin fapta lor, incompatibili cu perfecţiunea creaţiei lui Dumnezeu, Adam, împreună cu femeia sa Eva, au fost scoşi din grădina Edenului: “De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat” (Facerea 3:23).

Purtăm aşadar arvuna harului lui Dumnezeu (Sfântul Duh), dar şi blestemul naturii noastre corupte prin căpătarea unei firi pământeşti, între care ne zbatem, luptând cu cea de-a doua şi dorindu-ne-o pe prima, spre eliberarea şi salvarea noastră:

“Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6),

“Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii” (Romani 8:13).

Ȋn toată această vâltoare în care ne aflăm cu toţii prinşi trebuie ca nicicând să nu uităm că Dumnezeu nu minte niciodată şi îşi ţine până la sfârşit promisiunea (“Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o mai înainte de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte” – Tit 1:2) şi nici nu se schimbă în vreun fel. 

VREME TRECE, VREME VINE

 “Ce e rău şi ce e bine

   Tu te-ntreabă şi socoate;”

   Glossă – Mihai Eminescu

  Omenirea a făcut, de-a lungul istoriei sale, multe salturi înainte, de tot atâtea ori de câte ori s-a luptat cu răul, l-a identificat şi l-a supus oprobiului, străduindu-se să-l îndeparteze din viaţa de zi cu zi, nelăsându-l a prinde rădăcini.

Răul are însă două puteri subtile: are nenumărate feţe şi ştie să şi-o disimuleze pe fiecare într-una a binelui.

Nu este de mirare că păcatul originar a fost introdus în viaţa omului prin minciună şi seducţie, ambele practicate cu măiestrie de părintele tuturor relelor şi al minciunii: “…El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44)

De atunci încolo a început bătălia omului cu răul şi, de-a lungul timpului, ea s-a multiplicat şi diversificat, funcţie de feţele arătate de acesta, devenind însă din una deschisă şi brutală, una subtilă, vicleană, dar cu mult mai distructivă, prin consecinţe, pentru rasa umană.

Ajunsă aprope de finalul profeţit, bătălia nu se mai poartă pe faţă, căci răul s-a disimulat, în întregul său, în bine, şi cu complicitatea benevolă sau smulsă prin înşelăciune a oamenilor. Ea a devenit, în regatul lumesc, una aparent indefinită, între două armate total disproporţionate; cea a răului, care târăşte dupa ea majoritatea locuitorilor pământului, amăgindu-I pe aceştia că se află pe calea cea bună şi aceea a binelui, care, în prezent, luptă aproape în van şi fiind permanent dezavuată, imputându-i-se că se opune progresului şi binefacerii, prin confuzia premeditat indusă între acestea şi false idealuri umane şi sociale precum: democraţia, libertinajul, drepturile omului, discriminarea pozitivă, convergenţa civilizaţiilor, emergenţa politică, economică şi religioasă ş.a.

Dar noi “Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (1 Ioan 5:19) si a cohortelor sale de slujitori dinainte descrişi, după cum urmează: “Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, / Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, / Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; / Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac” (Romani 1:29-32).

Interesantă răsturnare de situaţie: răul, din vânat a ajuns vânător, iar binele, din motorul dezvoltării umane a ajuns retrograd!

Ce este de făcut în această situaţie?

Aşa cum ne îndeamnă şi marele nostru geniu naţional, spiritul cel mai curat şi chintesenţa românismului creştin, în versurile din motto-ul de mai sus, va trebui să cercetăm cu sârguinţă şi sinceritate spre a cunoaşte adevărul, cu scopul de a putea discerne, acum, în ultimul ceas, ce este bine, de ceea ce este rău, spre a ne desprinde din lanţurile perfid aruncate în jurul nostru, după cum scris ne-a fost lăsat: “Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit” (Romani 12:2).

Este o certitudine venită, mai ales, din învăţăturile lăsate de Iisus Hristos: “Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32).

Revenind în zona concretă a vieţii cotidiene, asta înseamnă că va trebui să continuăm lupta strămoşească de devoalare a răului şi de a-l expune oprobiului până la erodarea sa completă, cu aceeaşi consecvenţă cu care el îşi schimbă feţele şi seduce tot mai mulţi aderenţi la armata sa dezgustătoare.

Fibra noastră creştină s-a construit cu răbdare şi cu jertfe greu de cuantificat, aduse pentru păstrarea valorilor moralei creştine, legea de esenţă divină ce a protejat omenirea în faţa unui adversor insidios şi lipsit de orice urmă de îndurare: “Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. / Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. / Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. / Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5:13-16).

Ultimii 30 de ani au adus însă acea răsturnare de situaţie pe care o aminteam mai sus, ceea ce ne îndeamnă a gândi că răbdarea lui Dumnezeu este aproape de sfârşit, iar lucrarea finală de rătăcire este nu numai începută, ci ajunsă chiar lângă apogeul său. Sub ochii noştri răul îşi trâmbiţează victoriile şi le prezintă poleite cu o aură mincinoasă, care să le confere o alură de binefăcători susţinătorilor săi, acelor josnice specimene umane ieşite din tenebrele unei conspiraţii negre, care încearcă să îşi mondializeze prezenţa şi să îşi îndeplinească visul multimilenar: fondarea imperiului monocromatic al întunericului.

Mai poate oare Dumnezeu răbda o astfel de decadenţă şi desfrânare?!

“Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. / Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. / Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, / Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. / Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, / Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea” (2 Tesaloniceni 2:7-12).

Ȋnţelegeţi ce se va întâmpla la sfârşitul veacurilor cu cei necredincioşi? Dumnezeu le va trimite o aşa lucrare de amăgire, care nefiind de sorginte umană, ci una supranaturală, nu va putea fi nici sesizată de aceştia şi, ca atare, nici respinsă, deoarece “… cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3:18) “…şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept”  (Luca 16:10).

De aceea ni s-a spus că în vremurile din urmă “Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă” (Apocalipsa 22:11).

În lupta noastră cea bună, nu trebuie să încetăm a demasca toate acele specimene josnice ce prăpădesc pământul şi a menţine aprinsă flacăra justiţiară care să aduca la lumina faptele lor, astfel încât până la ziua dreptăţii şi a judecăţii să smulgem, dacă este cu putinţă, cât mai mulţi rătăciţi din ghearele diavolului şi să-i readucem, în cunoştinţă de cauză, pe calea cea bună şi mântuitoare dăruită nouă prin prea marea dragoste a lui Dumnezeu: “Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: "Iar dreptul din credinţă va fi viu" (Romani 1:17).

Ȋnţelegem de aici că acţiunile celor necredincioşi vor fi, ca şi numărul acestora, copleşitoare şi vor conduce orânduirea lumească după falsele lor precepte pe care le vor motiva printr-o aşa zisă înţelepciune şi ştiinţă, care le furnizează lor nenumărate considerente prin care să-şi susţină căile pe care au apucat.

“Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. / Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni” (Romani 1:21,22), astfel împlininâdu-se cele scrise: “Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu” (Ioan 8:47).

Ce vom face noi, fiindcă ni s-a spus a asculta de conducătorii lumeşti?

În primul rând că această ascultare este datorată cu prezumpţia că aceştia au dedicaţie către probitate morală şi cel puţin bunăvoinţă şi bunăintenţie, atât în plan administrativ: “Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, / Fie dregătorilor, ca unora ce sunt trimişi de el, spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor de bine; / Căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, să închideţi gura oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă” (1 Petru 2:13-15 – îngroşarea îmi aparţine), cât şi în plan spiritual: “Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13:17 – îngroşarea îmi aparţine). Altfel toţi aceştia  sunt ca nişte pomi cu roade rele ce-şi merită soarta: “După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? / Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. / Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. / Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 7:16-19). Degeaba se vor întrece în tot felul de promisiuni şi vorbe meşteşugite spre a-şi motiva acţiunile şi rezultatele acestora, căci: “Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (Matei 12:36), “Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5:10). Ei sunt precum cei prezugrăviţi de Apostolul Pavel: “Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (1 Timotei 5:8).

Apoi este evident că trăim în acea eră în care lucrarea de amăgire deja se manifestă şi se multiplică pe măsură ce netrebnicia celor ce ar trebui să guverneze societatea se acumulează agravant, se generalizează tacit şi îşi autoperfecţionează instrumente prin care se vizează obţinerea obedienţei necondiţionate a maselor de oameni, schimbând fărădelegea în dreptate şi căutând protecţia întunericului spre a-şi ascunde păcatele, depărtându-se astfel de Dumnezeu şi atrăgându-şi judecata Acestuia: “Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. / Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3:19,20).

Aceasta fiind conjunctura nu ne rămâne decât să facem ceea ce Petru şi Apostolii le-au răspuns liderilor religioşi ai epocii, acelora care le interziceau să mai înveţe în numele lui Iisus Hristos: “Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5:29).

Deci vom respecta legile lumeşti guvernante cu condiţia ca acestea să nu devină nocive şi să ne agreseze harul şi credinţa, făcând ceea ce chiar Iisus a spus atunci când a fost întrebat de către iscoadele cărturarilor şi arhiereilor dacă se cuvine sau nu să dea dajdie Cezarului: “Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu” (Luca 20:25).

Iar în privinţa acţiunilor oamenilor ne vom ţine tot de ceea ce este scris: “Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Efeseni 5:11), “Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor” (2 Corinteni 8:21).

Sprijinul nostru va fi în permanenţă încurajarea lăsată de Domnul Iisus Hristos: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).

Nu disperaţi nicio clipă (am comentat despre descurajare), ci mai degrabă trataţi cele lumeşti după îndemnul din ultima strofă a aceleiaşi “Glossă” de Mihai Eminescu:

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Ţineţi deci minte: “Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; şi Dumnezeu cheamă iarăşi aceea ce a lăsat să treacă” (Eclesiastul 3:15). 

ZONA GRI_11 – FIII LUI DUMNEZEU

Precum şi Avraam a crezut în Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate. / Să ştiţi, deci, că cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt fii ai lui Avraam. / Iar Scriptura, văzând dinainte că Dumnezeu îndreptează neamurile din credinţă, dinainte a binevestit lui Avraam: "Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile". / Deci cei ce sunt din credinţă se binecuvintează împreună cu credinciosul Avraam (Galateni 3:6-9). 

Scuturaţi-vă de mrejele zonei gri şi decideţi cu curaj că mai de preţ este ceea ce nu se poate vedea acum decăt plăcerile iluzorii ale acestei lumi, ce vă pot separa pentru totdeauna de adevărata viaţă, rămânând captivi în capcana diavolului. Căci minciuna şi întunericul nu pot zămisli decât o imitaţie de viaţă, o viaţă virtuală compatibilă cu zona gri, o iluzie care va dispărea ca un fum, într-o clipită, nelăsând nimic în urma sa, decât moartea definitivă, separatoare de viaţa veşnică.

Ţineţi tot timpul treaz în minţile şi inimile voastre spiritul acestor cuvinte ce sunt aplicabile tuturor adevăraţilor credincioşi:

“Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. / Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. / Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este. / Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea. / Şi voi ştiţi că El (n.n. Iisus Hristos) S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat întru El nu este. / Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut nici nu L-a cunoscut. / Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este. / Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului” (1 Ioan 3:1-8). Amin!

>>>Sfârșit<<<

PREŢUL MÂNTUIRII_2 - POVARA PĂCATULUI

Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. / Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. / Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi” (1Ioan 1:8-10). Amin! 

Din acel moment, datorită acelui păcat primordial al neîncrederii în cuvântul lui Dumnezeu şi primirii trufiei satanice, omul s-a înstrăinat şi a făcut primul pas direct în împărăţia întunericului / morţii, iar viaţa pe Pământ a fost coruptă, începând a fi învăluită de mantia perversă a prinţului întunericului şi devenind un blestem pentru om, prin balastul ei lumesc de sorginte diabolică: “De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5:12). Prin păcat omul a trecut de la lumină la întuneric, de la armonie la nebunie, de la comuniune la înstrăinare, după cum spunea şi Sfântul Vasile: “Păcatul a împărţit firea omenească unică într-o mulţime de părţi care se vrăjmăşesc”. 

Purtăm aşadar arvuna harului lui Dumnezeu dar şi blestemul naturii noastre corupte prin căpătarea unei firi pământeşti, între care ne zbatem, luptând cu cea de-a doua şi dorindu-ne-o pe prima spre eliberarea şi salvarea noastră: “Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6), “Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii” (Romani 8:13).

CALEA SPINILOR_17 - CEASUL DE PE URMĂ

“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17).

“Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie" (Luca 21:28). Amin! 

Acum am ajuns la punctul în care putem să abordăm relaţia dintre noi, cei aflaţi sub har, şi lumea în care trăim şi să înţelegem mai bine interacţionarea noastră cu aceasta.

Mai întâi însă să revelăm o imagine instantanee luată lumii. Fără putinţă de tăgăduinţă putem spune că lumea actuală se află într-o stare de pernicioasă rebeliune, fiind extrem de coruptă şi plină de păcat, aproape sufocată de apăsarea acestuia, ceea ce îi determină pe mulţi observatori avizaţi să afirme că, cu siguranţă, trăim vremurile din urmă. 

Când fac apel la o astfel de afirmaţie mă bizui pe ceea ce spunea Ioan despre epoca în care trăia el: “Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă” (1Ioan 2:18). Ori Petru: “Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). Sau Pavel: “Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea” (Evrei 10:25); “Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. / Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani 13:11.12).

Dacă epoca lor îi determina să creadă, prin semnele care se manifestau pe atunci, că s-au atins limitele în privinţa apostaziei şi necredinţei, ce credeţi că ar fi spus ei, apostolii Domnului, dacă ar fi trăit astăzi?! 

<<< Sfârşit >>> 

CALEA SPINILOR_12 - DARUL VIEŢII

“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17)

Sau credeţi că aceeaşi soartă o vor avea un necredincios cu un credincios?

E posibil că povara pe care o purtaţi asupra voastră prin practicarea obiceiurilor, convenţiilor şi filozofiei acestei lumi să vă subjuge atât de tare încât să vă sufoce cu nesfârşitele sale iţe nevăzute cu care a reuşit să vă lege şi prin care încearcă a vă manevra. Dacă sunteţi şi biruiţi atunci vă aflaţi deja pe calea cea lată a pierzaniei şi vă va fi tot mai greu să discerneţi înşelătoria, ca să nu vorbesc de redobândirea libertăţii voastre. 

Nu uitaţi că viaţa v-a fost dată de Dumnezeu şi că, prin urmare, aveţi tot dreptul să vă bucuraţi de ea. Încercările luaţi-le ca pe prilejuri de a vă limpezi şi de a vă consolida credinţa, păstrându-vă liberi şi fără de pată faţă de această lume care vă va înconjura cu hăţişuri de ispite prin care să vă conducă insidios către păcat.

Nu vă temeţi de ispită căci Dumnezeu ştie cât puteţi duce şi dacă staţi aţintiţi către darul său, prin credinţă în Iisus Hristos, El nu vă va lăsa şi nici nu vă va uita.

Aduceţi-vă aminte că până şi Iisus a fost ispitit, aşa încât nu vă imaginaţi că diavolul nu o va face şi cu voi. Dar ca să vă prindă este nevoie a vă robi. Când vă aflaţi într-o astfel de situaţie urmaţi sfatul Apostolului Pavel: “Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1Corinteni 6:12). Iar când aţi căzut în ispită şi aţi comis păcatul, pocăiţi-vă ca şi cum v-aţi afla pe patul de moarte şi, în rugăciune şi smerire, faceţi apel la Domnul Iisus să vă cureţe de urmările păcatelor voastre. când aţi căzut în ispită şi aţi comis păcatul, pocăiţi-vă ca şi cum v-aţi afla pe patul de moarte şi, în rugăciune şi smerire, faceţi apel la Domnul Iisus să vă cureţe de urmările păcatelor voastre. 

ULTIMA ŞANSĂ – partea X

“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa”

(1Ioan 5:11,12) 

 
Şi dacă vor persevera, vor căpăta acea credinţă ce îi va putea sprijini şi scoate din orice traumă la care vor fi supuşi de către stăpânitorul acestei lumi şi acoliţii săi, câştigând în cele din urmă cununa mult râvnită de biruitor şi premiul asupra căruia şi-au ţinut tot timpul ochii aţintiţi: viaţa veşnică, alături de Iisus Hristos:
“Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie. / Femeia, când e să nască, se întristează, fiindcă a sosit ceasul ei; dar după ce a născut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere, pentru bucuria că s-a născut om în lume. / Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (Ioan 16:20-22),
Deoarece ceea ce a fost corupt prin viaţa în trupul acesta contaminat de păcat se curăţeşte, în parte, prin lupta dusă în duh împotriva sa de-a lungul vieţii temporale, dar se desăvârşeşte prin transformarea indusă de vieţuirea în credinţa în Iisus Hristos şi se împlineşte prin îmbrăcarea în nemurirea adusă de către Acesta:

 

“Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. / Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (1Corinteni 15:53,54).

ULTIMA ŞANSĂ – partea V

“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12)  

Planul de mântuire al lui Dumnezeu a fost îndelung profeţit şi s-a definitivat odată cu întruparea în lume a lui Dumnezeu Cuvântul, în omul Iisus Hristos, propovăduirea de către Acesta a adevărului şi dreptăţii lui Dumnezeu către toţi oamenii, moartea Sa, jertfă ce a constituit darul divin de răscumpărare din păcat, cu preţul sângelui Său, oferit tuturor oamenilor şi învierea şi înălţarea Sa, ca prefigurare a mântuirii celor traşi de Dumnezeu: 

“El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, / Iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie” (2Timotei 1:10). 

“Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).

Iar toate acestea fiind adeverite de Însuşi Iisus Hristos prin viu grai:

“Iar Iisus a strigat şi a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. / Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. / Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână ȋn întuneric. / Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. / Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi. / Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat  poruncă ce să spun şi ce să vorbesc. / Şi ştiu că porunca Lui este viaţa veşnică. Deci cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc” (Ioan 12:44-50). 

ULTIMA ŞANSĂ – partea IV

“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12) 

Iată ce le-a spus Iisus Hristos ucenicilor Săi în această privinţă:

“Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6:63).

O altă şansă nu există şi de aici începe diferenţierea între ceea ce conduce la viaţa veşnică, în împărăţia lui Dumnezeu şi ceea ce aduce moartea definitivă, în iazul de foc, după cum ne atenţionează şi Apostolul Pavel: 

“Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică” (Galateni 6:8). 

În fond, Dumnezeu ne-a făcut foarte clar, prin Cuvântul Său (Sfânta Scriptură), care sunt consecinţele comiterii păcatului şi practicării acestuia. Singura scuză pe care a avut-o omul primordial (Adam) că s-a îndoit de cuvântul lui Dumnezeu şi a păcătuit este faptul că nu a făcut-o din proprie iniţiativă, ci ca urmare a atragerii sale într-o cursă abil întinsă de diavol.

În marea Sa dragoste, Dumnezeu a hotărât să nu îl lase pradă întunericului în care paşise prin comiterea păcatului iniţial şi a elaborat un plan de mântuire prin harul Său, spre recuperarea omului. 

"Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus” (Romani 3:22-24). Amin! 

ULTIMA ŞANSĂ – partea II

 

“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12) 

În această privinţă, Dumnezeu ne avertizează de mii de ani, prin cuvântul Său, că va urma o judecată a lumii decăzute prin păcat şi că aceasta va fi individuală, adică fiecare va trebui să răspundă pentru alegerea făcută în timpul vieţii temporale (lumeşti), ceea ce îi va şi determina viitorul etern, având alternativa viaţă veşnică sau pedeapsă eternă. 

“Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască, / Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi” (Fapte 17:27-31). Amin! 

Aici trebuie specificat că avertizarea se referă inclusiv la vremurile din urmă, când satana şi adepţii săi (fie supranaturali, fie umani sau hibrizi ai acestora) vor instaura dictatura lor demonică, atingând apogeul rebeliunii împotriva lui Dumnezeu şi a creaţiei Sale. Atunci se va ajunge la situaţia în care aceşti exponenţi ai răului vor proceda la uciderea parţială, fără măcar vreo judecată, a celor ce nu se vor închina satanei şi antihristului său despotic:

“Şi i s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei, ca chipul fiarei să şi grăiască şi să omoare pe toţi câţi nu se vor închina chipului fiarei” (Apocalipsa 13:15).