CARE ESTE CALEA_4

Acesta este piatra cea neluată în seamă de către voi, zidarii, care a ajuns în capul unghiului; / Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi (Fapte 4:11,12). Amin! 

BINEVESTIRE

Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi. / Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui (Fapte 10:42,43). Amin!

MESAJ ÎNTRU CREDINŢĂ

 

TRAŞI CU PUTEREA LUI DUMNEZEU

“Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, / şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în cei sfinţi, / şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui” (Efeseni 1:17-19).

Acestea se ruga Pavel pentru efeseni.

În vreme ce credincioşii din Efes se bucurau de luxul și abundenţa unui oraş cosmopolit aşezat în calea celor mai uzitate rute comerciale, Pavel era încarcerat într-o micuţă celulă în Roma, sub paza permanentă a unei gărzi. Dar cine ar fi putut deduce din ruga lui Pavel că acesta era lipsit de aproape orice lucru lumesc?

Descrierea plină de siguranţă a puterii Domnului nu lăsa a transpare nicio fărâmă de disperare sau intimidare. În schimb, Pavel vorbea despre bogăţia moştenirii şi viitorul minunat pe care aceasta ni-l va aduce în ȋmpărăția lui Dumnezeu. Viitorul lui Pavel pe pământ era în mâinile Cezarului şi cu toate acestea cele mai mari speranţe ale sale nu erau puse în această lume, ci speranţele sale erau puse în chemarea Domnului spre moștenire.

La fel şi noi trebuie ca în rugăciune cu mulţumire să ne punem speranţele în moştenirea eternă a ȋmpărăției, precum Pavel a făcut, în ciuda vitregiilor zbuciumate prin care din nou trecea.

Rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă ajute a înţelege cât de mare este puterea Sa cu care poate să vă tragă la Fiul Său și Domnul nostru, spre mântuire și viață veșnică, având permanent în minte cele spuse de Hristos: “Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6:44).

Nu vă lăsaţi descurajaţi de uneltirea celui rău care vă şopteşte insidios că sunteţi prea păcătoşi ca să mai beneficiaţi de atenţia lui Dumnezeu.

Dumnezeu cunoaşte totul, întru adevăr şi dreptate şi ne-a dat în dar un plan de mântuire prin harul Său, pus în Fiul Său, Iisus Hristos şi coborât asupra tuturor celor ce Îl primesc cu credinţă pe Acesta şi-I urmează chemarea, căci “La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă” (Matei 19;26).

“Harul Domnului Iisus Hristos cu voi cu toţi! Amin” (Apocalipsa 22:21).

RUGĂCIUNE

Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii (1Tim 2:1). Amin!

A DOUA SANSA

 După ce a trăit o viață plină de egoism, ȋn care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns ȋn iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi și noapte ȋn flăcările iadului, se ruga ȋncontinuu:

- Iartă-mă Doamne, am greșit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă Doamne că m-am schimbat și nu mai am pic de răutate ȋn mine!

În timp ce se ruga el, a apărut deodată un ȋnger, care i-a spus:

- Bucură-te omule! Dumnezeu ți-a ascultat rugăciunea și vrea să-ți dea o șansă să vii ȋn rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat ?

- Sigur că da - zise omul cu nerăbdare - sigur că m-am schimbat!

- Bine! - a mai spus ȋngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine ? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge ȋn rai și vei scăpa de chinurile de aici.

Nespus de bucuros, omul a ȋnceput să se cațăre pe firul ce atârna deasupra iadului, numai că, pe masura ce se urca, a băgat de seamă că firul se subția din ce ȋn ce mai tare. Când s-a uitat ȋn jos, mai să nu-și creadă ochilor! Mulți păcătoși se atârnaseră de firul său, ȋncercand cu disperare să scape și ei din flăcările iadului.

- Ce faceți ?! - striga omul speriat. Dați-vă imediat jos, o să se rupă firul și o să cad iarăși. Dați-vă jos, n-auziți ?! - țipa omul cu disperare și ȋncepu să-i loveasca cu picioarele . În clipa aceea, firul s-a rupt și au căzut cu toții.

- Of, ȋngerule, uite ce mi-au făcut ceilalți! Spune-i lui Dumnezeu să-mi trimită alt fir, ca să scap odată de aici!

- Nu se poate! - i-a răspuns ȋngerul.

- Cum așa ? Doar n-am nici o vină, firul s-a rupt din cauza lor!

- Ba nu, firul s-a rupt din cauza ta și a invidiei tale. Firul acela era firul credinței și ar fi putut ține chiar și tot iadul dacă ai fi avut ȋncredere ȋn cuvântul lui Dumnezeu și dacă nu te-ai fi gândit doar la tine. Ai spus că te-ai lecuit de egoism și că acum iți pasă de aproapele tau, dar nu este adevărat. Fiind la fel de păcătos și rău, firul nu te-a putut ține; de aceea s-a rupt.

În viață nu va intra cel rău, cel zgârcit și interesat doar de propria persoană.

Poate că pe pământ va strânge averi, dar de sufletul său ce se va alege ?

"Așa se ȋntâmplă cu cel ce-și adună comori sieși și nu se ȋmbogățește ȋn Dumnezeu" (Luc.12:21).

VESTEA CEA BUNĂ

Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Marcu 1:15) 

Termenul “Evanghelie”, literal, înseamnă “vestea cea buna”. Cu siguranţă că tot ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu este bun, în sensul că “El este tăria; desăvârşite sunt lucrurile Lui, căci toate căile Lui sunt drepte. Credincios este Dumnezeu şi nu este întru El nedreptate; drept şi adevărat este El” - Deutoronom 32:4.
Dar Vestea nu este pur şi simplu bună numai pentru că este insuflată de Domnul (“Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor” – Luca 4:18) sau pentru că face cunoscut pe Domnul şi împărăţia Sa. De fapt, cuvântul “bună” se referă la starea de binecuvântare eternă, ca fii al lui Dumnezeu şi la roadele căpătate prin firea desăvârşita (“Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” – Matei 25:23).
Astfel, cuvântul Evanghelie, interpretat, se referă la acel mesaj care vesteşte minunatul plan de mântuire al lui Dumnezeu.
Totuşi, deoarece planul mântuirii este destinat numai celor aleşi (“De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică” – 2 Timotei 2:10), iar Evanghelia cuprinde şi planul judecăţii celor răi (“În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor” – Romani 2:16), vestea poate fi bună numai pentru aceia în care bunătatea mesajului este împlinită şi actualizată. Acesta este motivul din spatele respingerii Evangheliei, parţial sau în întregime, de către cei nesalvaţi (“Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi” – 2 Corinteni 4:3; “Pentru că şi nouă ni s-a binevestit ca şi acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credinţa la cei care l-au auzit” – Evrei 4:2) pentru care ea este “...o mireasmă a morţii spre moarte...” – 2 Corinteni 2:16.
Aici este cazul să precizez că “aleşi” nu înseamnă predeterminaţi, deoarece Dumnezeu nu face nicio segregaţie, ci noi suntem cei ce o producem, prin propria alegere. “Aleşii” sunt cei cunoscuţi de Domnul, “Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” – Matei 22:14.
Numai sufletele renăscute se vor bucura de suprema bunătate pe care mesajul o aduce – slavarea care le-a fost dăruită prin graţia divină şi judecata de care astfel a scăpat.
De aceea, păcătosul împietrit, care nu va conştientiza niciodată eterna bunătate a Domnului, va lua Evanghelia în neserios şi o va distorsiona sau perverti astfel încât să o transforme în ceva ce sună şi îndeamnă placut pentru necredincioşi (“Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, / Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.” – Galateni 1:6-9 şi “Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos” – Iuda 1:4).
În viaţa fizică, textele originale complete ale Scripturilor sunt, cu siguranţă, adevarata Evanghelie – Vestea ce buna (“Iar Scriptura, văzând dinainte că Dumnezeu îndreptează neamurile din credinţă, dinainte a binevestit lui Avraam: "Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile" – Galateni 3:8). Prin comparaţie, învăţăturile oamenilor, evaluându-le în trecerea timpului, sunt întotdeuna împănate cu erori, deliberate sau nu. Niciun om prin sine însuşi şi vreo vestire din ştiinţă omenească nu pot fi considerate ca aducând adevărata Evanghelie – orice inserare a unor oricât de “mici” erori o va distorsiona sau perverti.
Numai vocea divină a Păstorului chemăndu-şi aleşii în regatul etern, vocea Domnului care îndruma sufletele spre renaştere, aceeaşi voce pe care o vor auzi şi morţii din morminte în ziua din urmă, este adevărata Evanghelie, singurul şi veşnicul Adevăr: “În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer” - Psalm 118:89.
Doar ţinându-ne strâns de Domnul putem învăţa a sta pe calea Adevărului şi a Vieţii, “Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea” – Proverbe 2:6.
Dumnezeu este Marele Îvăţător!
Într-un anumit sens, dar real, salvarea este o chestiune şi de educaţie.
Lumea este plină şi dominată de valori false, astfel încât devine imperios necesară recuperarea valorilor biblice. Iar cunoaşterea demnă de încredere a acestor valori vine dintr-o unică sursă: Cuvântul Domnului, Sfintele Scripturi. Dumnezeu ne face cunoscute standardele sale prin Scripturi.
Totuşi trebuie spus că deşi Revelaţia Dumnezeiască, Sfânta Biblie este fundaţia oricărei cunoaşteri adevărate, ea nu dezvăluie toată cunoaşterea. Şi totuşi, alte şi alte domenii folositoare ale cunoaşterii omeneşti pot fi ridicate pe această sigură şi sănătoasă fundaţie.
Toate învăţăturile amăgitoare – învăţături construite nu pe Cuvântul Domnului – în cele din urmă vor eşua şi vor dispărea într-o mare prăbuşire.
Cea mai mare parte a oamenilor are cunoştinţă că Biblia este constituită din materiale scrise, prezentate în două secţiuni, tradiţional denumite Vechiul Testament şi Noul Testament. Într-o oarecare măsură această terminologie este eronată întrucât, de-o manieră subtilă, îi poate determina pe unii să respingă o mare parte a revelaţiei dumnezeieşti. Astfel, Vechiul Testament este considerat a fi de o mai mică valoare sau chiar perimat de către unii teologi şi lideri religioşi, numai pentru simplul motiv că este mai vechi.
Mulţi au păreri eronate în privinţa Bibliei. Unii consideră că Vechiul Testament este învechit – şi astfel desuet şi depăşit – şi, de aceea, a fost înlocuit cu Noul Testament. Dar testament în sens religios înseamnă şi legământ. Aceste Scripturi vorbesc despre Vechiul şi Noul Legământ şi nu despre cărţi ale Bibliei.
Dacă am fi trăit acum 2000 de ani şi i-am fi întrebat pe apostolii Petru, Ioan sau Pavel despre “Vechiul Testament” ori “Noul Testament”, ca părţi ale Bibliei, ei nu şi-ar fi putut imagina despre ce vorbim. Aceşti termeni au fost adoptaţi de oameni cu mult după ce Scripturile fuseseră scrise. Prima referire la Vechiul şi Noul Testament a făcut-o Apostolul Pavel, în sensul de vechiul şi noul legământ şi a fost consacrată în Sfintele Scripturi după mai bine de o sută de ani de la moartea apostolilor.
Aceste două părţi ale Cuvântului Domnului, numai reunite pot asigura deplina cunoaştere a revelaţiei dumnezeieşti către omenire. Deşi perioada ce separă cele două Testamente este mai mare de 400 de ani, scrierile evreieşti se completează şi se împlinesc cu cele apostolice de o manieră
care subliniază unitatea lor.
Chiar şi cuvintele concluzive ale profeţilor din Vechiul Testament curg lin în cele de început ale Noului Testament. Maleahi, considerat a fi ultimul dintre profeţii evrei, prevestea: “Iată că Eu vă trimit pe Ilie proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare” – Maleahi 3:23 ( este vorba de Ioan Botezătorul). Iar în Matei 11:13,14 găsim: “Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan./ Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină”.
Marcu, considerat de mulţi a fi primul care a scris Evanghelia, începe exact de acolo de unde încheiase Maleahi, citând profeţii din Maleahi şi Isaia despre un înainte mergător care îl va preceda pe Mesia.
Chiar şi începutul Evangheliei după Matei face cuvenita legătură: “Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. / Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost:...” – Matei 1:17,18. Anterior, introducerea istorică făcută de Matei este destinată arătării descendenţei lui Hristos, spre a sublinia că El era împlinirea făgăduinţei făcută atât lui Avraam, cât şi lui David. Evanghelia lui Matei este construită pe fundaţia Scripturilor evreieşti şi conţine multe citări din acestea.
Ambii, Marcu şi Matei, fac legătura între cele două Testamente ca fiind o completă şi întreagă revelaţie.
Este deosebit de important să notăm că Vechiul Testament pomeneşte despre prima venire a lui Iisus de circa 300 de ori şi face 500 de referiri la cea de-a doua, iar în Noul Testament 1 vers la aproximativ 25 de versuri aminteste despre cea de-a doua Sa venire.
De asemenea, este recunoscut cu acurateţe că toate profeţiile din Vechiul Testament legate de prima venire a lui Iisus Hristos s-au împlinit întocmai.
Credeţi oare că nu se va întâmpla la fel şi cu cele privind cea de-a doua Sa venire?
Iată că unele deja s-au împlinit, iar altele se desfăşoară chiar sub ochii noştri!
“Amin! Vino, Doamne Iisuse!” – Apocalipsa 22:20.