Se afișează postările cu eticheta toate lucrurile. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta toate lucrurile. Afișați toate postările

18 apr. 2024

CALEA SPINILOR_16 - CEL ADEVĂRAT ŞI CREDINCIOS


“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17) 

 

Aici vreau să aduc o mică dar deosebit de importantă precizare: în pasajul din extrasul anterior, “Cuvântul lui Dumnezeu” nu face referire la Cartea Sfântă a Bibliei, care are acest atribut, de a fi chiar Cuvântul lui Dumnezeu, ci la cel Adevărat și Credincios prin care Dumnezeu a creat toate cele văzute şi nevăzute: 

       “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. / El era la început cu Dumnezeu. / Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1: 1-3). 


Cuvantul s-a intrupat in Iisus Hristos in lumea asta pentru a ne aduce harul

Acum ca să ne mai mângâiem încă odată sufletul cu dovada că, datorită nemăsuratei iubiri a lui Dumnezeu pentru oameni, Cuvântul s-a întrupat în lume pentru a face cunoscută odată pentru totdeauna Calea, Adevărul şi Viaţa, spre mântuirea celor ce îşi pun credinţa în Acesta:

“Şi Cuvântul S-a facut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14).

Astfel toţi credincioşii au dobândit harul: “Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” – Romani 5:2 şi “măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)” (Efeseni.2:5).