Calea mântuirii este una singură: Iisus Hristos, prin harul Său şi credinţa noastrâ în Acesta. Sfârşitul lucrării Sale va împlini toate cele făcute cunoscute nouă prin Cuvântul lui Dumnezeu, definitivând şi aceasta eră (veac) a lucrării Sale. Cei aleşi (adormiţi sau vii) vor fi chemaţi la Domnul Iisus Hristos; ceilalţi îşi vor căpăta pedeapsa veşnică. Sârguiţi-vă sa fiţi găsiţi pregătiţi. Domnul vine! "Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse! / Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi!"
Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. / Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. / Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis (Ioan 5:21-23). Amin!
Cuvintele nu sunt suficiente pentru a pefigura imaginea lui Dumnezeu după înţelesurile noastre slabe; putem însă aprecia că El este cu mult mai mult decît infinitul, puterea Sa este fără vreo limită, iar măreţia slavei Sale este cununa atotcuprizătoare a tuturor acestora.
“Pentru
că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele
văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii.
Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (Coloseni 1:16).
Capacitatea şi puterea Lui sunt atât
de mari încât până şi timpul îl poate face să se dilate după voia Sa sau să se
contracte instantaneu: “Şi aceasta una
să nu vă rămână ascunsă, iubiţilor, că o singură zi, înaintea Domnului, este ca
o mie de ani şi o mie de ani ca o zi” (2 Petru 3:8).
De aici reiese şi caracterul infailibil al lui Dumnezeu, căci El, ştiindu-le pe toate încă dinainte de a fi făcute (“Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult…” – Psalm 138:5), cu siguranţă nu le va rândui spre păstrare decât pe cele bune, iar pe cele rele le va destina deşertăciunii, spre pieire.
Devine
astfel uşor de realizat că, deoarece toate au fost făcute întru El şi de către
El, nimeni nu se poate compara cu Dumnezeu şi nu poate avea pretenţii în faţa
Acestuia, după cum ne-a spus chiar El: “Cine M-a îndatorat cu ceva, ca să fiu
acum dator să-i dau înapoi? Tot ce se află sub ceruri este al Meu” (Cartea lui
Iov 41:11).
Este copleşitor, prin semnificaţiile
implicate, gândul că Acest Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea Sa
şi, în infinita Sa dragoste şi răbdare, lucrează permanent spre a-l aduce
înapoi pe acest fiu rătăcitor, la fel cum acesta s-a și despărţit de El, adică
prin propria-i alegere.
Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. / Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt (Ioan 17:8,9). Amin!
Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor (Ioan 17:20). Amin!
Şi mi-a zis: Apele pe care le-ai văzut şi deasupra cărora şade desfrânata, sunt popoare şi gloate şi neamuri şi limbi. / Şi cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe desfrânată şi o vor face pustie şi goală şi carnea ei o vor mânca şi pe ea o vor arde în foc. / Căci Dumnezeu a pus în inimile lor să facă voia Lui şi să se întâlnească într-un gând şi să dea fiarei împărăţia lor, până se vor împlini cuvintele lui Dumnezeu. / Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are stăpânire peste împăraţii pământului (Apocalipsa 17:15-18).
