Se afișează postările cu eticheta antihristul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta antihristul. Afișați toate postările

13 apr. 2021

CREŞTINE, PLȂNGI ŞI RȂZI…

Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat; şi noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci (1Ioan 5:20). Amin!

Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul (2Ioan 1:7). Amin! 

6 iun. 2020

IUBIREA DESĂVȂRŞITĂ

Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el. / Întru aceasta a fost desăvârşită iubirea Lui faţă de noi, ca să avem îndrăznire în ziua judecăţii, fiindcă precum este Acela, aşa suntem şi noi, în lumea aceasta (Ioan 4:16,17).



19 dec. 2013

UN GHID CREŞTIN - partea II

Dati click mai jos pe Aflati mai multe













UN GHID CREŞTIN











Ion Olteanu

Bucureşti, 2013







C U P R I N S



PRIVIRE RETROSPETIVĂ
    Alternative...........................................................................1
    Planul divin de mântuire a omului............................................2
    Calea spinilor........................................................................3

BISERICA RIDICATĂ DE IISUS HRISTOS
    Considerente lămuritoare întru credinţă..................................11
    Un Popor special al lui Dumnezeu..........................................13
    Botezul..............................................................................14
    Semnificaţia scripturală a Bisericii..........................................15
    Poporul special al lui Dumnezeu.............................................16
    Cuvânt concluziv..................................................................17

VREMURILE DIN URMĂ.........................................................19
    Sfârşitul veacului.................................................................19
    Semnele venirii Sale.............................................................21

PACEA APARENTĂ............................................................................33

RĂTĂCIREA DIN URMĂ
    Privire de ansamblu.............................................................37
    Final de rebeliune................................................................38
    Viitorul nostru cu ajutorul Domnului.......................................39
    Vreme trece, vreme vine.......................................................41

LUPTA CEA BUNĂ.............................................................................45
    Prietenia lumii...............................................................49
    Ce vă doriţi?.................................................................55


DUMNEZEU VĂ ȊNSOŢEŞTE PRIN TOATE CĂILE VIEŢII............58
   Recunoştinţă……………………………..............................………………….. 64

RUGĂCIUNEA.........................................................................66

PE CINE ASCULTAŢI...............................................................70
    Datorii neplătite....................................................................72
    Comoara credintţei................................................................75

ACORD
...................................................................................78

CUVÂNT DE ȊNCHEIERE
...........................................................80