ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_10

“Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: "Iar dreptul din credinţă va fi viu" (Romani 1:17) 

Prin pătrundrea păcatului în lume viaţa omului s-a degradat gradual datorită alterării perfecțiunii inițiale a creației lui Dumnezeu, intrând astfel într-un conflict insesizabil la prima vedere al antagonismului bine-rău și ale cărui consecințe nu pot fi evaluate decât ulterior.

Astfel în viața lumească omul, contaminat de păcat, a devenit muritor  și prin ceea ce face el însuși nu s-ar mai putea salva decât ținând neabătut legea lui Dumnezeu, lucru ce s-a dovedit a-i fi cu neputință, el trădându-și în cele din urmă Tatăl și abandonându-se întru slujirea celui rău, prin practicarea deșertăciunii în care acesta a învăluit lumea. 

Numai intervenția lui Dumnezeu, izvorâtă din marea Sa dragoste pentru om, mai poate schimba cursul vieții fiecărui om care se decide să-L cunoască și să răspundă prin credință ultimei chemări a Sa făcută cunoscută prin Domnul Iisus Hristos, atât în plan fizic, cât și în cel spiritual. 

“Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morţi, ne-a născut din nou, spre nădejde vie, / Spre moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi neveştejită, păstrată în ceruri pentru voi, / Cei ce sunteţi păziţi cu puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, spre mântuire, gata să se dea pe faţă în vremea de apoi”  (1Petru 1:3-5).

“Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi desăvârşit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui Iisus Hristos” (1Petru 1:13).

“Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită, / Dobândind răsplata credinţei voastre, mântuirea sufletelor” (1Petru 1:8,9).

“Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17:3).

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_9

Luaţi aminte, dar, la Cel ce a răbdat de la păcătoşi, asupra Sa, o atât de mare împotrivire, ca să nu vă lăsaţi osteniţi, slăbind în sufletele voastre. / În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge (Evrei 12:3,4)  

Iisus Hristos i-a încurajat permanent pe ucenici să să nu se lase descurajaţi de greutăţile şi încercările vieţii lumeşti ci să se lupte cu acestea pentru a-şi definitiva transformarea într-un urmaş demn a fi numit drept ales al Domnului. 

El i-a învăţat că toate aceste greutăţi provin din lucrarea răului acumulat în lume prin coruperea acesteia de către păcat, prin lucrearea celui rău care,  prin viclenie, l-a determinat pe Adam să accepte păcatul şi să devină robul acestuia, perpetuându-l pe pământ şi devenind astfel supusul celui rău care, pe cale de consecinţă, a devenit stăpânitorul acestei lumi. 

“Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (1Ioan 5:18,19).

De aceea Iisus Hristos i-a prevenit pe urmaşii Săi să nu se lase seduşi de vicleniile celui rău, acceptând coabitarea cu acesta, pentru a nu fi corupţi: 

“Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune” (1Corinteni 15:33). 

Ajungând până la urmă să facă alegerea greşită:

“Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Luca 16:13).

Tocmai de aceea Domnul l-a trimis pe Pavel cu o sarcina clară la neamuri:

“Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine” (Fapte 26:18). 

Agăugând la acestea şi practicarea discernământului din cunoaştere: 

“Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1Corinteni 6:12).

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_7

 

Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. / Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică (Iuda 1:20,21) 

Dacă ne putem întoarce la lumină de la întuneric prin credinţă, trebuie să rămânem acolo plini de sârguinţă pentru a primi lucrarea Harului Domnului Hristos. Aceasta înseamnă, în primul rând, să murim păcatului pentru a putea să aducem roade bune:

“Aşa că, fraţii mei, şi voi aţi murit Legii, prin trupul lui Hristos, spre a fi ai altuia, ai Celui ce a înviat din morţi, ca să aducem roade lui Dumnezeu. / Căci pe când eram în trup, patimile păcatelor, care erau prin Lege, lucrau în mădularele noastre, ca să aducem roade morţii; / Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova cea veche” (Romani 7:4-6).

Roadele bune sunt aduse de faptele bune pe care dacă le facem însemnă că urmăm lucrarea lui Dumnezeu:

“Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2:10). 

Aceasta este arma noastră prin care ne exprimăm credinţa şi pe care dacă o asociem cu rugăciunea (prin care ne deschidem cugetul şi sufletul Duhului Sfânt) devine infailibilă:

“Căci ochii Domnului sunt peste cei drepţi şi urechile Lui spre rugăciunile lor, iar faţa Domnului este împotriva celor ce fac rele” (1Petru 3:12).

“Stăruiţi în rugăciune, priveghind în ea cu mulţumire” (Colseni 4:2).

“Că spre aceasta s-a binevestit morţilor, ca să fie judecaţi ca oameni, după trup, dar să vieze, după Dumnezeu cu duhul / Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni” (1Petru 4:6,7).

“Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus” (Filipeni 4:7). 

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_6

Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi (Matei 22:14) 

Da, Iisus Hristos le-a spus ucenicilor Săi încă înainte de a fi prins şi judecat de instanţe lumeşti corupte şi criminale:

“Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. / Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine” (Ioan 12:31,32). 

Da, chemarea Sa se urma să fie largă şi propovăduită în întreaga lume pentru a-i trezi pe oameni şi a le uşura cunoaşterea adevărului eliberator.

“Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1:8). 

şi: “Căci aşa ne-a poruncit nouă Domnul: "Te-am pus spre lumină neamurilor, ca să fii Tu spre mântuire până la marginea pământului" (Fapte 13:47).

Completat cu cele descoperite Apostolului Pavel: 

“Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine” (Fapte 26:18). 

“Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: "Iar dreptul din credinţă va fi viu" (Romani 1:17).

“Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. / Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. / Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. / Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6:20-23). Amin! 

>>>va urma>>>

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_5

Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea / Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. (2Petru 3:13,14) 

Sârguinţa personală aduce credinciosului multe binefaceri iar zidirea sa, chiar dacă se realizează într-un mediu lumesc nefavorabil, chiar ostil, tocmai de aceea se întăreşte continuu prin exersarea binelui, care va conduce la adoptarea acestuia ca mod de viaţă dar şi la respingerea avizată a răului:

“Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. / Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul” (Evrei 5:13-14).

Prin această sârguinţă a noastră, credinţa în Iisus Hristos va deveni temelia dreptei credinţe care îl va anima pe adevăratul credincios pe calea cea îngustă ce duce în împărăţia Domnului:

“Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă. / Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină” (1Timotei 4:7,8).

“Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea, / Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor” (1Tim.4:9,10). 

Căci ştim unde vor merge credincioşii care îl aşteaptă pe Domnul Hristos: în împărăţia Acestuia.

“După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere. / Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale (1Cor.15:24,25). Amin! 

>>> va urma <<<

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_3

Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine (Fapte 26:18) 

Întrucât planul lui Dumnezeu a fost zădărnicit, în prima fază de aplicare a sa, de necredinţa şi îndărătnicia evreilor, Dumnezeu a hotărât, în marea Sa dragoste pentru om, să-şi definitiveze lucrarea prin trimiterea în lume a Cuvântului Său, întrupat în Fiul Său, Iisus Hristos, Cel care avea să se sacrifice pentru slavarea (mântuirea) tuturor oamenilor care vor crede în El şi îl vor urma prin alegerea lor făcută în deplină cunoştinţă de cauză, după cum a mărturisit chiar El însuşi:

“Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. / Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi” (Ioan 10:11-15).

“Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor. / Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. / Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:16-18).  

Această nouă etapă a planului lui Dumnezeu are două puncte focale: Iisus Hristos, purtătorul harului lui Dumnezeu, prin puterea exemplului Său personal şi a poruncilor şi pildelor pe care le-a lăsat în urma Sa şi, de cealaltă parte, credinţa neabătută a celor traşi să Îl urmeze, având astfel fiecare de îndeplinit lucrări proprii dar convergente. 

“Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. / A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! / Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20:27-29).

“Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1Ioan 5:4,5). 

Închei acest capitol cu un succinct şi concluziv îndemn adresat de către Domnul Iisus Hristos: 

“Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte” (Apocalipsa 3:19). 

>>> va urma <<<

PĂZIŢI CU PUTEREA LUI DUMNEZEU

Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. / Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; / Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. / Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. 

(Ioan 17:6-9). Amin!  

EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA

Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine 

(Ioan 14:6) 

Doresc a vă reaminti că împărăţia lui Dumnezeu este accesibilă oricărui bărbat, femeie, băiat sau fată din această lume, fără a conta cine sunt ei, unde trăiesc sau ceea ce au făcut mai înainte. Ea este liber oferită oricărui credincios şi toţi cei ce sunt doritori şi se sârguiesc o pot primi.
Conform Bibliei, singurul de neiertat păcat este respingerea Duhului lui Dumnezeu şi a ofertei de viaţă veşnică în împărăţia Cerurilor prin refuzul personal de a-L primi şi recunoaşte drept Domn pe Iisus Hristos, care a fost trimis pentru a ne elibera pe noi păcătoşii din cursa diavolului şi din viitoarea mare strâmtorare:

“Cel ce S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne scoată pe noi din acest veac rău de acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, / Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!” (Galateni 1:3-5). 

Mielul lui Dumnezeu... El plin de iubire s-a sacrificat, preluând asupra Sa toate păcatele noastre şi şi-a lăsat sângele să fie vărsat pe cruce, astfel încât noi să fim curăţiţi de păcate spre a putea apărea neprihăniţi în faţa lui Dumnezeu, când Domnul nostru, Iisus Hristos îi va preda împărăţia.
Biblia ne avertizeaza ca nu vom avea acces în împărăţia Domnului până când nu vom face fiecare, personal, pace cu Dumnezeu, prin Iisus Hristos.
Dacă încă nu aţi făcut-o, grăbiţi-vă să o faceţi! S-ar putea să fi rămas prea puţin timp!
Aveţi permanent în minte adresarea către Toma prin care Domnul ne-a pomenit, inainte de înălţare, chiar pe noi, urmaşii Lui din tot timpul până la revenirea Sa: “Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20:29).
Domnul vine! Amin.

AI CUI SUNTEM?

Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele (Efeseni 2:10). Amin! 

HARUL MÂNTUITOR

Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos (Ioan 1:17). Amin! 

Şi cu toate acestea dragostea lui Dumnezeu este fără limite, fiind veşnică după cum şi El este, iar prea mulţi oameni consideră că o merită necondiţionat, Domnul fiindu-le datori cu această iubire, chiar dacă ei nu răspund chemării Sale.

Ei bine, vă voi servi un duş rece: Dumnezeu nu îi este dator nimănui cu nimic căci toate, văzute şi nevăzute, au fost făcute de către El, prin El. Aşa că nouă, oamenilor, ne-ar putea fi cel mult dator cu inexistenţa noastră, la care suntem liberi să ne întoarcem, după cum va fi alegerea personală a fiecăruia. 

“Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, / Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; / Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, / Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune” (Tit 2:11-14). Amin.

"Aşadar, precum prin greşeala unuia (Adam – nn) a venit osânda pentru toţi oamenii, aşa şi prin îndreptarea adusă de Unul a venit, pentru toţi oamenii, îndreptarea care dă viaţă; / Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa prin ascultarea unuia se vor face drepţi cei mulţi. / Iar Legea a intrat şi ea ca se înmulţească greşeala; iar unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul; / Pentru că precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru" (Romani 5:18-21). Amin!

NB: (Nu pot ȋncheia fără a vă îndemna să citiţi în întregime Romani 8 - https://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=70&cap=8, spre luminarea şi bucuria sufletelor voastre, în rugăciune, cu mulţumire). 

<<< Sfârșit  >>> 

DREAPTA CREDINŢĂ

Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. / Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat

(1Ioan 3:23,24). Amin! 

Aici este vorba de afirmarea, trăirea şi consolidarea calităţii de credincios prin neacceptarea falselor învăţături şi compromisuri vehiculate de diverşi corifei ai zonei gri:

“V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii; / Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume. / Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă. / Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi? / Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău” (1 Corinteni 5:9-13).

Vi se pare tare cuvântul lui Pavel? Chiar este, căci el se trage  dintr-o putere indestructibilă, care a fost pusă nu numai în el, dar şi în oricare dintre credincioşi, din care izvorăşte chiar dreapta credinţă: 



“Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei şi al înţelepciunii” (2 Timotei 1:7), din care izvorăsc iubirea şi credinţa faţă de Domnul Iisus Hristos, comoara din care credincioşii îşi primesc întărirea în lumea asta şi darul mântuirii, spre viaţă veşnică. 

“Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină” (1 Timotei 4:8). 

CEASUL TREZIRII

Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină, / Căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos"

(Efeseni 5:13,14). Amin! 

PREŢUL MÂNTUIRII - RĂSCUMPĂRAREA

Pentru că precum a împărăţit păcatul prin moarte, aşa şi harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru (Romani 5:21). Amin! 

Dar atâta vreme cât mai suntem în această viaţă temporală, încă există o salvare ce ne poate elibera din cursa celui rău şi readuce în drepturile noastre fireşti şi divine pe care le-am căpătat, încă de la creaţia noastră, chiar de la Tatăl nostru şi ai cărui moştenitori legali putem redeveni prin acceptarea ultimei chemări a Acestuia adresată nouă prin Fiul Său, Iisus Hristos, Cel care s-a sacrificat tocmai pentru a face posibilă primirea acestui dar final şi ifailibil, plătind preţul suprem al răscumpărării noastre spre mântuire: 

“Şi de la Iisus Hristos, Martorul cel credincios, Cel întâi născut din morţi, şi Domnul împăraţilor pământului. Lui, Care ne iubeşte şi ne-a dezlegat pe noi din păcatele noastre, prin sângele Său” (Apocalipsa 1:5).

Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât ar dori ca niciunul dintre noi să nu piară şi de aceea ne-a acordat cuvântul său spre cunoaşterea adevărului şi pe Iisus Hristos spre a-L urma, prin credinţă, în împărăţia lui Dumnezeu, fiind astfel răscumpăraţi pentru viaţa veşnică.

“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:11,12).

Sârguiţi-vă să fiţi găsiţi pregătiţi. Domnul vine! 

MȂNTUIRE SAU PEDEAPSĂ

Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. / De aceea, cel ce dispreţuieşte (acestea), nu dispreţuieşte un om, ci pe Dumnezeu, Care v-a dat pe Duhul Său cel Sfânt (1Tesal.4:7,8). Amin!  

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_10

Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. / Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. / Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele (Ioan 3:17-19). Amin! 

 

“Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi”(Evrei 13:8). 

El este stânca de neclintit pe care ne clădim credinţa mântuitoare ce ne va aduce darul răsplăţii promise de Dumnezeu, căci:“Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii” (2 Petru 2:9) şi “De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuţi Lui. / Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5:9,10).

Gândiţi oare că, dacă Dumnezeu l-a făcut pe om spre a-l înfia ȋntru viaţă veşnică, îl va abandona pe acesta dacă el se va apropia plin de credinţă de Domnul, printr-o perseverentă smerire şi lepădare în căinţă de păcatele comise?

Răspunsul este un categoric nu!

Dumnezeu i-a făgăduit omului viaţa veşnică şi nu l-a lăsat pradă morţii când acesta a fost înşelat şi împovărat de satana cu balastul păcatului, ci i-a.acordat alternativa mântuirii. Prin urmare, dacă omul va face uz, prin propria alegere a liberului său arbitru, de calea ce îl conduce la aceasta, va fi ca un născut din nou şi va deveni un biruitor asupra corupţiei introdusă de satana în lucrarea lui Dumnezeu:

“Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5:4,5). 

Prin transformarea suferită, un astfel de om va putea primi darul lui Dumnezeu, adus prin Fiul Său, şi va fi mutat definitiv în împărăţia lui Dumnezeu prin mijlocirea aceluiaşi Fiu, adică Iisus Hristos, Cel căruia, după învierea Sa, I s-a dat întreaga putere atât în cer, cât şi pe pământ, pentru “că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său” (1 Ioan 5:11). 

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_7

 

Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. / Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? / Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? / El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. / Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea (Matei 13:26-30). Amin! 

 

Ce înseamnă roadele cele bune insuflate de Domnul?

Ele sunt acele roade aduse de om în demersul său de a-L căuta şi a se apropia de Dumnezeu printr-o continuă strădanie şi transformare de sine însuşi, prin supunerea trupului şi acceptarea lucrării Duhului Sfânt şi asimilarea îndreptării produse în acest fel, spre a deveni demn de urmarea Domnului Iisus Hristos prin dragostea lui Dumnezeu:

“Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, / Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, / Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. / Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, / Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. / Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. / Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. / Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii” (Galateni 5:19-26). 

Numai căutându-L şi apropiindu-se de Domnul prin credinţă omul îşi poate reveni şi transforma pe sine însuşi spre a primi darul lui Dumnezeu, astfel încât să redevină  compatibil cu prezenţa lui Dumnezeu şi cu împărăţia Acestuia:

“Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (1 Corinteni 6:17).

De aceea şi prima şi cea mai mare poruncă ce i s-a dat omului a fost aceasta: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău” (Matei 22:38b). 

Căci asta îi conferă şi compatibilitatea de care vorbeam:

“Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El” (1 Corinteni 8:3). 

Vedem deci că Dumnezeu de la început l-a făcut desăvârşit pe om, spre a se înconjura de lucruri bune şi a se bucura de perfecţiunea împărăţiei Sale, în care nu se poate găsi loc nici pentru manifestarea răului şi nici pentru toţi cei ce s-au lăsat corupţi şi au devenit promotorii acestuia. 

VREME TRECE, VREME VINE

 “Ce e rău şi ce e bine

   Tu te-ntreabă şi socoate;”

   Glossă – Mihai Eminescu

  Omenirea a făcut, de-a lungul istoriei sale, multe salturi înainte, de tot atâtea ori de câte ori s-a luptat cu răul, l-a identificat şi l-a supus oprobiului, străduindu-se să-l îndeparteze din viaţa de zi cu zi, nelăsându-l a prinde rădăcini.

Răul are însă două puteri subtile: are nenumărate feţe şi ştie să şi-o disimuleze pe fiecare într-una a binelui.

Nu este de mirare că păcatul originar a fost introdus în viaţa omului prin minciună şi seducţie, ambele practicate cu măiestrie de părintele tuturor relelor şi al minciunii: “…El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44)

De atunci încolo a început bătălia omului cu răul şi, de-a lungul timpului, ea s-a multiplicat şi diversificat, funcţie de feţele arătate de acesta, devenind însă din una deschisă şi brutală, una subtilă, vicleană, dar cu mult mai distructivă, prin consecinţe, pentru rasa umană.

Ajunsă aprope de finalul profeţit, bătălia nu se mai poartă pe faţă, căci răul s-a disimulat, în întregul său, în bine, şi cu complicitatea benevolă sau smulsă prin înşelăciune a oamenilor. Ea a devenit, în regatul lumesc, una aparent indefinită, între două armate total disproporţionate; cea a răului, care târăşte dupa ea majoritatea locuitorilor pământului, amăgindu-I pe aceştia că se află pe calea cea bună şi aceea a binelui, care, în prezent, luptă aproape în van şi fiind permanent dezavuată, imputându-i-se că se opune progresului şi binefacerii, prin confuzia premeditat indusă între acestea şi false idealuri umane şi sociale precum: democraţia, libertinajul, drepturile omului, discriminarea pozitivă, convergenţa civilizaţiilor, emergenţa politică, economică şi religioasă ş.a.

Dar noi “Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (1 Ioan 5:19) si a cohortelor sale de slujitori dinainte descrişi, după cum urmează: “Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, / Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, / Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; / Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac” (Romani 1:29-32).

Interesantă răsturnare de situaţie: răul, din vânat a ajuns vânător, iar binele, din motorul dezvoltării umane a ajuns retrograd!

Ce este de făcut în această situaţie?

Aşa cum ne îndeamnă şi marele nostru geniu naţional, spiritul cel mai curat şi chintesenţa românismului creştin, în versurile din motto-ul de mai sus, va trebui să cercetăm cu sârguinţă şi sinceritate spre a cunoaşte adevărul, cu scopul de a putea discerne, acum, în ultimul ceas, ce este bine, de ceea ce este rău, spre a ne desprinde din lanţurile perfid aruncate în jurul nostru, după cum scris ne-a fost lăsat: “Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit” (Romani 12:2).

Este o certitudine venită, mai ales, din învăţăturile lăsate de Iisus Hristos: “Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32).

Revenind în zona concretă a vieţii cotidiene, asta înseamnă că va trebui să continuăm lupta strămoşească de devoalare a răului şi de a-l expune oprobiului până la erodarea sa completă, cu aceeaşi consecvenţă cu care el îşi schimbă feţele şi seduce tot mai mulţi aderenţi la armata sa dezgustătoare.

Fibra noastră creştină s-a construit cu răbdare şi cu jertfe greu de cuantificat, aduse pentru păstrarea valorilor moralei creştine, legea de esenţă divină ce a protejat omenirea în faţa unui adversor insidios şi lipsit de orice urmă de îndurare: “Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. / Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. / Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. / Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5:13-16).

Ultimii 30 de ani au adus însă acea răsturnare de situaţie pe care o aminteam mai sus, ceea ce ne îndeamnă a gândi că răbdarea lui Dumnezeu este aproape de sfârşit, iar lucrarea finală de rătăcire este nu numai începută, ci ajunsă chiar lângă apogeul său. Sub ochii noştri răul îşi trâmbiţează victoriile şi le prezintă poleite cu o aură mincinoasă, care să le confere o alură de binefăcători susţinătorilor săi, acelor josnice specimene umane ieşite din tenebrele unei conspiraţii negre, care încearcă să îşi mondializeze prezenţa şi să îşi îndeplinească visul multimilenar: fondarea imperiului monocromatic al întunericului.

Mai poate oare Dumnezeu răbda o astfel de decadenţă şi desfrânare?!

“Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. / Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. / Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, / Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. / Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, / Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea” (2 Tesaloniceni 2:7-12).

Ȋnţelegeţi ce se va întâmpla la sfârşitul veacurilor cu cei necredincioşi? Dumnezeu le va trimite o aşa lucrare de amăgire, care nefiind de sorginte umană, ci una supranaturală, nu va putea fi nici sesizată de aceştia şi, ca atare, nici respinsă, deoarece “… cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3:18) “…şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept”  (Luca 16:10).

De aceea ni s-a spus că în vremurile din urmă “Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă” (Apocalipsa 22:11).

În lupta noastră cea bună, nu trebuie să încetăm a demasca toate acele specimene josnice ce prăpădesc pământul şi a menţine aprinsă flacăra justiţiară care să aduca la lumina faptele lor, astfel încât până la ziua dreptăţii şi a judecăţii să smulgem, dacă este cu putinţă, cât mai mulţi rătăciţi din ghearele diavolului şi să-i readucem, în cunoştinţă de cauză, pe calea cea bună şi mântuitoare dăruită nouă prin prea marea dragoste a lui Dumnezeu: “Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: "Iar dreptul din credinţă va fi viu" (Romani 1:17).

Ȋnţelegem de aici că acţiunile celor necredincioşi vor fi, ca şi numărul acestora, copleşitoare şi vor conduce orânduirea lumească după falsele lor precepte pe care le vor motiva printr-o aşa zisă înţelepciune şi ştiinţă, care le furnizează lor nenumărate considerente prin care să-şi susţină căile pe care au apucat.

“Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. / Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni” (Romani 1:21,22), astfel împlininâdu-se cele scrise: “Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu” (Ioan 8:47).

Ce vom face noi, fiindcă ni s-a spus a asculta de conducătorii lumeşti?

În primul rând că această ascultare este datorată cu prezumpţia că aceştia au dedicaţie către probitate morală şi cel puţin bunăvoinţă şi bunăintenţie, atât în plan administrativ: “Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, / Fie dregătorilor, ca unora ce sunt trimişi de el, spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor de bine; / Căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, să închideţi gura oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă” (1 Petru 2:13-15 – îngroşarea îmi aparţine), cât şi în plan spiritual: “Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13:17 – îngroşarea îmi aparţine). Altfel toţi aceştia  sunt ca nişte pomi cu roade rele ce-şi merită soarta: “După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? / Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. / Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. / Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 7:16-19). Degeaba se vor întrece în tot felul de promisiuni şi vorbe meşteşugite spre a-şi motiva acţiunile şi rezultatele acestora, căci: “Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (Matei 12:36), “Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5:10). Ei sunt precum cei prezugrăviţi de Apostolul Pavel: “Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (1 Timotei 5:8).

Apoi este evident că trăim în acea eră în care lucrarea de amăgire deja se manifestă şi se multiplică pe măsură ce netrebnicia celor ce ar trebui să guverneze societatea se acumulează agravant, se generalizează tacit şi îşi autoperfecţionează instrumente prin care se vizează obţinerea obedienţei necondiţionate a maselor de oameni, schimbând fărădelegea în dreptate şi căutând protecţia întunericului spre a-şi ascunde păcatele, depărtându-se astfel de Dumnezeu şi atrăgându-şi judecata Acestuia: “Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. / Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3:19,20).

Aceasta fiind conjunctura nu ne rămâne decât să facem ceea ce Petru şi Apostolii le-au răspuns liderilor religioşi ai epocii, acelora care le interziceau să mai înveţe în numele lui Iisus Hristos: “Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5:29).

Deci vom respecta legile lumeşti guvernante cu condiţia ca acestea să nu devină nocive şi să ne agreseze harul şi credinţa, făcând ceea ce chiar Iisus a spus atunci când a fost întrebat de către iscoadele cărturarilor şi arhiereilor dacă se cuvine sau nu să dea dajdie Cezarului: “Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu” (Luca 20:25).

Iar în privinţa acţiunilor oamenilor ne vom ţine tot de ceea ce este scris: “Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Efeseni 5:11), “Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor” (2 Corinteni 8:21).

Sprijinul nostru va fi în permanenţă încurajarea lăsată de Domnul Iisus Hristos: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).

Nu disperaţi nicio clipă (am comentat despre descurajare), ci mai degrabă trataţi cele lumeşti după îndemnul din ultima strofă a aceleiaşi “Glossă” de Mihai Eminescu:

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Ţineţi deci minte: “Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; şi Dumnezeu cheamă iarăşi aceea ce a lăsat să treacă” (Eclesiastul 3:15). 

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_4

Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea (Facerea 1:31) 

Dar măreţia puterii lui Dumnezeu nu se reduce numai la aceasta şi pentru a pătrunde şi în alte taine ale lucrării Sale vom aborda un alt aspect şi anume cum a creat Dumnezeu toate cele văzute şi nevăzute. Răspunsul îl avem în Ioan:

“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. / Acesta era întru început la Dumnezeu. / Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. / Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1:1-4).

Şi mai departe:

“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. / Ioan (Botezătorul – n.n.) mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. / Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. / Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. / Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:14-18).

Ȋntărit şi prin: “Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor.” (Psalm 32:6). 

Extraordinară relatare! Dumnezeu le-a făcut pe toate prin Cuvânt care, în cele din urmă, s-a întrupat în Hristos, în această lume, pentru a aduce împăcarea omului, acel permanent fiu risipitor, cu Dumnezeu, Tatăl său.

Să vedem mai departe cum şi prin ce omul a devenit fiul risipitor şi de ce Iisus Hristos S-a sacrificat pentru a-l răscumpăra şi, aducând împăcarea, să-l repună în poziţia primordială de fiu al lui Dumnezeu.

Revenind spre completare, putem conchide că mai întâi Dumnezeu a creat universul şi făpturile înalte numite îngeri, însărcinate a avea grijă de acesta. Prin această acţiune El a adus la existenţă perfecţiunea, separând-o de tot ceea ce ar fi putut-o corupe şi strica în măreţia ei, adică a separat lumina (viaţa) de întuneric (moarte), deci binele de rău, creind premisele vieţii veşnice într-o împărăţie indestructibilă a luminii, prin izolarea răului în tărâmul întunericului.

“Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui” (Ecclesiastul 3:14). 

LA MULŢI ANI!

 

Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi! Amin(Apocalipsa 22:21).   

ZONA GRI_11 – FIII LUI DUMNEZEU

Precum şi Avraam a crezut în Dumnezeu şi i s-a socotit lui ca dreptate. / Să ştiţi, deci, că cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt fii ai lui Avraam. / Iar Scriptura, văzând dinainte că Dumnezeu îndreptează neamurile din credinţă, dinainte a binevestit lui Avraam: "Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile". / Deci cei ce sunt din credinţă se binecuvintează împreună cu credinciosul Avraam (Galateni 3:6-9). 

Scuturaţi-vă de mrejele zonei gri şi decideţi cu curaj că mai de preţ este ceea ce nu se poate vedea acum decăt plăcerile iluzorii ale acestei lumi, ce vă pot separa pentru totdeauna de adevărata viaţă, rămânând captivi în capcana diavolului. Căci minciuna şi întunericul nu pot zămisli decât o imitaţie de viaţă, o viaţă virtuală compatibilă cu zona gri, o iluzie care va dispărea ca un fum, într-o clipită, nelăsând nimic în urma sa, decât moartea definitivă, separatoare de viaţa veşnică.

Ţineţi tot timpul treaz în minţile şi inimile voastre spiritul acestor cuvinte ce sunt aplicabile tuturor adevăraţilor credincioşi:

“Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. / Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. / Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este. / Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea. / Şi voi ştiţi că El (n.n. Iisus Hristos) S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat întru El nu este. / Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut nici nu L-a cunoscut. / Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este. / Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului” (1 Ioan 3:1-8). Amin!

>>>Sfârșit<<<