19 oct. 2026

DOMNUL VINE – LEGEA CREDINȚEI_3

 

Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El (1 Corinteni 8:3) 


"Dar ştim că cele câte zice Legea le spune celor care sunt sub Lege, ca orice gură să fie închisă şi ca toată lumea să fie vinovată înaintea lui Dumnezeu / Pentru că din faptele Legii nici un om nu se va îndrepta înaintea Lui, căci prin Lege vine cunoştinţa păcatului. / Dar acum, în afară de Lege, s-a arătat dreptatea lui Dumnezeu, fiind mărturisită de Lege şi de prooroci. / Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / 

Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire

Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus. / Pe Care Dumnezeu L-a rânduit (jertfă de) ispăşire, prin credinţa în sângele Lui, ca să-Şi arate dreptatea Sa, pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute, / Întru îngăduinţa lui Dumnezeu - ca să-Şi arate dreptatea Sa, în vremea de acum, spre a fi El Însuşi drept, şi îndreptând pe cel ce trăieşte din credinţa în Iisus. / Deci, unde este pricina de laudă? A fost înlăturată. Prin care Lege? Prin Legea faptelor? Nu, ci prin Legea credinţei. / Căci socotim că prin credinţă se va îndrepta omul, fără faptele Legii. / Oare Dumnezeu este numai al iudeilor? Nu este El şi Dumnezeul păgânilor? Da, şi al păgânilor. / Fiindcă este un singur Dumnezeu, Care va îndrepta din credinţă pe cei tăiaţi împrejur şi, prin credinţă, pe cei netăiaţi împrejur. / Desfiinţăm deci noi Legea prin credinţă? Nicidecum! Dimpotrivă, întărim Legea" (Romani 3:19-31). Amin! 

Citiți și: 

- PREŢUL MÂNTUIRII 

- PĂZIŢI CU PUTEREA LUI DUMNEZEU 

- FIUL, MÂNTUITOR AL LUMII 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu