ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_5

Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea / Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină. (2Petru 3:13,14) 

Sârguinţa personală aduce credinciosului multe binefaceri iar zidirea sa, chiar dacă se realizează într-un mediu lumesc nefavorabil, chiar ostil, tocmai de aceea se întăreşte continuu prin exersarea binelui, care va conduce la adoptarea acestuia ca mod de viaţă dar şi la respingerea avizată a răului:

“Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. / Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul” (Evrei 5:13-14).

Prin această sârguinţă a noastră, credinţa în Iisus Hristos va deveni temelia dreptei credinţe care îl va anima pe adevăratul credincios pe calea cea îngustă ce duce în împărăţia Domnului:

“Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă. / Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină” (1Timotei 4:7,8).

“Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea, / Fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor” (1Tim.4:9,10). 

Căci ştim unde vor merge credincioşii care îl aşteaptă pe Domnul Hristos: în împărăţia Acestuia.

“După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere. / Căci El trebuie să împărăţească până ce va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale (1Cor.15:24,25). Amin! 

>>> va urma <<<

BINELE ŞI RĂUL

Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţelor Lui, ceruri noi şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea (2Petru 3:13)       

Unii oameni consideră că viața este bun eminamente biologic, apărut ȋn urma unei presupuse evoluții stihinice a materiei.

O astfel de abordare naște desigur o serie de alte ȋntrebări, ca de exemplu: cum a apărut materia, de ce materia nu s-a mai organizat aleatoriu și ȋn alte forme decât cele cunoscute, cum a apărut spiritualitatea, de ce asocierile de gen materie – spiritualitate nu continuă, de ce coabitarea ȋntre materie și spiritualitate este principial antagonică, de ce atât materia, cât și spiritualitatea tind să se manifeste organizat deși aparțin unui sistem haotic, cum a apărut viața și de ce nu evoluează dincolo de un șablon bine definit etc.

Ceea ce este cel mai important ȋn cazul unei astfel de abordări ȋl constituie faptul că un astfel de sistem nu ar avea nevoie de morală, totul evoluȋnd stihinic și nedefinitoriu, făcând imposibilă organizarea și, prin urmare, ȋnsăși exitența acestui sistem!

În lipsa moralei nu ar mai exista antagonismele bine - rău, adevăr - minciună, corect – greșit, viață – moarte și, ȋn general, toate evenimentele se vor desfășura liber, fiind limitate numai materialist, de propriile resurse de orice natură materială.

Asta ar putea semăna, de exemplu, cu o lume a dinozaurilor, unde limitările provin din forța de care dispune oricare dintre actorii sistemului.

Un astfel de sistem s-ar autodistruge ȋntr-o scurtă perioadă de timp, nelăsând ȋn urma sa decât o mare demolare eternă.

Tragem deci concluzia că ceea ce determină reglarea sistemului, spre a evita autodistrugerea, este spiritualitatea, care aduce ȋntru ea organizarea după anumite principii nemateriale, dar care vor determina și manifestarea materială, asigurând armonie și continuitate ȋntre aceasta și spiritualitate.

Dar spiritualitatea este o forță neperceptibilă prin simțurile fiziologice și de aceea ea are nevoie de alte resorturi prin care fie să se manifeste, fie să impună principiile unei autoguvernări benefice care să asigure perpetuarea și dezvoltarea sistemului pe care ȋl guvernează, cum sunt: viața, duhul, sufletul, conștiința,  rațiunea și voința, care sunt capabile să perceapă și să asimileze acele principii fundamentale care vor asigura mentenanța sistemului: cunoașterea, dragostea, adevărul, dreptatea, binele, credința, smerirea, ȋnțelepciunea, liberul arbitru și judecata.

Întrucât Dumnezeu, care este creatorul tuturor lucrurilor, este etern, cu siguranță sistemul pe care l-a creat și L-a dorit să fie, de asemenea, etern și de aceea, ca ȋn orice proces creativ, a ȋndepărtat elementele vătămătoare (răul), realizând un sistem perfect din toate punctele de vedere (binele), ȋn centrul căruia a plasat ființe ȋnzestrate spiritual: ȋngerii și oamenii, cu sarcina de a stăpâni, menține și dezvolta sistemul: “Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte” (Facerea 1:31a).

Din păcate, unele dintre aceste ființe (diavolul, ȋngerii decăzuți și acoliții lor din rândul oamenilor) au distorsionat principiile perfecțiunii și, ȋnsușindu-și elementele vătămătoare ȋndepărtate inițial de Dumnezeu, au deteriorat integritatea unei părți a  sistemului, corupându-l ȋn dorința nesăbuită de a prelua conducerea acestuia și de a fi cel puțin ca Dumnezeu, dacă nu chiar mai presus de Acesta.

Astfel partea sistemului preluată de acești autopretinși corifei s-a deteriorat și a intrat ȋn procesul autodistrugerii, care pentru ei este incontrolabil, dar, din fericire, nu și pentru Dumnezeu.

Dumnezeu nu va lăsa ca aceasta parte a sistemului să afecteze și celelalte părți rămase integre, dar va avea răbdare pentru a putea să recupereze, prin harul Său, toate lucrurile bune pe care le-a gândit ȋncă de la ȋnceput și care vor fi vădite numai de trecerea prin viața temporală a părții corupte a sistemului, spre curățirea, prin Domnul Iisus Hristos, a părții recuperabile și separarea definitivă, de această dată,  a binelui de rău.

Şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; şi marea nu mai este (Apocalipsa 21:1).

Amin!