Se afișează postările cu eticheta greselile. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta greselile. Afișați toate postările

21 sept. 2022

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU_7


“Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. / Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării” (2 Corinteni 5:18,19). Amin! 


Marea dragoste a lui Dumnezeu pentru om l-a facut sa ne acorde viata tempoorala in care sa-L putem primi pe Iisus Hristos prin care am putea sa ne impacam prin credinta cu Dumnezeu

14 sept. 2022

LUCRAREA LUI DUMNEZEU_9


Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. / Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. / Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. / Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 6:20-23). Amin!  


Din robi ai pacatului suntem recuperati prin harul Domnului spre viata vesnica

26 nov. 2019

Căldura focului

    În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr l-a ȋntrebat pe duhovnicul său:
  - Părinte, ȋmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să ȋmi recapăt iarăși liniștea, când știu că am greșit ?
   - Fiule, omul nu trebuie să-și piardă niciodata speranța. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greșelile, dar cu o condiție: să ne căim. Să ne căim cu sinceritate, din suflet. O să-ți dau un exemplu.
Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te și adu-mi un țurțure de gheață.
Când tânărul s-a ȋntors ținând bucata de gheață ȋn mână, părintele a luat-o și a aruncat-o ȋn sobă, unde țurțurele a ȋnceput imediat să se topească la căldura focului.
- Ai văzut gheața pe care ai luat-o de afară ?! Era așa tocmai de la ȋnceputul iernii și tot așa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat ȋn frig. Dar acum, că ai adus-o ȋnăuntru, vezi cum a ȋnceput să se topească ? Devine iarăși apă curată și folositoare. Cât era ȋnghețată nu era bună de nimic.
La fel este și sufletul, atunci când ȋngheață de atâtea păcate. Dar dacă te căiești sincer, căldura rugăciunii tale și harul Domnului topesc tot ce-i rău și-ți aduc viață și liniște ȋn suflet.
- Privește pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt ȋnghețați de ger, dar, la primavară, soarele ȋi va ȋncălzi și iarăși se vor trezi la viață.
La fel să ai și tu răbdare și ȋncredere ȋn bunătatea și mila lui Dumnezeu și să te căiești din suflet, fiindcă așa cum căldura focului topește gheața, la fel căința sinceră vindecă sufletul ȋmbolnăvit de păcate.

 "Mărturisirea faptelor rele este ȋnceputul faptelor bune".

•    "Căci ȋntristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău; iar ȋntristarea lumii aduce moarte" (Cor2.7:10).