ZONA GRI_1 – TRANSA GRADUALĂ

Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi. 

(Efeseni 5:12)  

Trăim vremuri în care asistăm la relativizarea abrupt accelerată a tuturor valorilor tradiţionale şi a reperelor morale care au contribuit pentru două milenii la acumularea unei valoroase culturi umane ce a şlefuit omul, aducându-l mai repede pe un curs de apropiere de Dumnezeu, decât pe un curs de deviere de la la întâlnirea finală, care oricum va avea loc. Remarcabil este că acea cultură de care am amintit crea unele circumstanţe favorabile omului, înaintea acestei mari şi definitorii întâlniri. 

Erodarea acestor valori şi repere nu s-a produs însă brusc chiar de la început, ci doar acum, în ultima vreme, când numai s-a accelerat pronunţat şi cronicizat pe premisele anterior induse omenirii. Ea este un proces de lungă durată, produs pe căi mai mult subtile decât expuse dezbaterii şi înţelegerii raţionale şi analizei în cunoştinţă de cauză, tocmai pentru ca societăţile umane să nu conştientizeze cursul periculos spre care au ajuns să fie canalizate. Urmare a acestui proces de erodare absconsă a valorilor tradiţionale, oamenii au fost aduşi într-o stare de transă graduală, devenind, ca o consecinţă, tot mai dependenţi, din interes, sau supuşi, din necunoştinţă şi complezenţă, de un sistem de false valori, acceptând din ce în ce mai uşor relativizarea sistemului fundamental de referinţă al civilizaţiei umane şi evoluând de la condiţia de indivizi conştienţi, la cea de indivizi subconştienţi, conduşi de reflexe predominant condiţionate, ce îi transformă în subiecţi obedienţi ai unui sistem profund viciat. 

LA HOTAR

 Înşelăciunea în care a fost atras omul de către cel viclean a început demult să-şi arate adevăratul chip, dar acum și-l și expune victorioasă pe cât mai multe căi de comunicare.

Omul este angajat pe o cale care îl depărtează de Dumnezeu, cu toate eforturile pe care Tatăl le-a făcut permanent și ȋncă le face pentru a-l salva şi a-l aduce la adevăr şi dreptate. Se pare însă că liberul arbitru s-a transformat în libertatea răului  şi s-a înşurubat atât de tare în mintea omului încât a devenit noul idol al omenirii.

Iată că ceea ce Domnul ne-a atenţionat ȋn repetate rânduri se produce acum cu o viteză şi intensitate sporite: omul a atins un nivel foarte înalt al cunoaşterii lumești, aşa încât se consideră el însuşi Dumnezeu.

Astfel el crede că nu mai are nevoie de legile morale ale Domnului, ci şi le inventează pe cele ale sale, ajungând ca adulterul, curvia, sodomia și oricare alte perversități să nu mai fie păcate, hoţia și șmecheria să primească mare cinste şi să se numească inteligenţă, minciuna să fie adoptată ca stil de viață, violenţa, abuzul și șantajul sâ-şi creeze propriile legi şi să ajungă să justifice chiar şi războaiele şi actele teroriste, iar goana după satisfacerea oricăror plăceri lumești să devină modul de viaţă fără de care aceasta nu are sens. Omenirea și-a trasat astfel propriul hotar, cantonându-se voluntar ȋn regatul arid al nimicniciei, separându-se de Cuvântul Domnului pe care nu ȋl mai poate suferi, atrasă fiind de promisiunile deșarte ale tatălui minciunii:

“Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, / Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme” (2Timotei 4:3,4).

Deşi Domnul încearcă să ne atenţioneze că această schimbare a omului, inspirată de către promotorul păcatului, nu poate aduce decât distrugere şi moarte, nimeni parcâ nu este dispus să mai considere adevăratele valori moştenite de la Dumnezeu şi al căror rod de cules a fost exemplificat atât de convingător de către ȋnsuși Iisus Hristos.

“Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură peste măsură şi de grijile vieţii acesteia, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste, / Ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ” (Luca 21:34-35). 

Nu mai este nicio îndoială că durerile naşterii au început deja pentru această omenire suprarătăcită. Şi ştiţi prea bine ce se întâmplă când aceste dureri încep: ele nu se mai opresc, ci continuă cu frecvenţă şi intensitate tot mai mari.

“Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea, să ştiţi că este aproape, la uşi” (Matei 24:33).

Nu vă lăsaţi descurajaţi însă, căci cel rău aceasta îşi doreşte: să descurajeze şi sâ-i înghită pe cât mai mulţi, chiar şi pe cei aleşi de s-ar putea. Nouă nu ni s-a dat un duh de teamă, ci un duh de putere şi de aceea trebuie să fim veghetori ȋn  trezvie şi plini de speranţă, căci ştim cele ce au să urmeze.

“Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Luca 21:28).

Amin! Vino, Doamne Iisuse! (Apoc.22:20).