Se afișează postările cu eticheta mistui. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mistui. Afișați toate postările

30 iul. 2026

DOMNUL VINE – RĂBDAREA_2


Desigur că o lungă răbdare îl supune pe om la grea încercare dar ea nu este o roadă a trupului ci a Duhului care se află în noi.

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, / Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege” (Galateni 5:19-23).

Iar toate acestea susțin credința care ne va mântui dar și ființa care tânjește la comoara din cer:

Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. / Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. / Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? / Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare” (Romani 8:22-25) căci 

Deci dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie, / Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului

Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. / Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui” (2Petru 3:9,10). 

Deci dacă toate acestea se vor desfiinţa, cât de mult vi se cuvine vouă să umblaţi întru viaţă sfântă şi în cucernicie, / Aşteptând şi grăbind venirea zilei Domnului, din pricina căreia cerurile, luând foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi!” (2Petru 3:11,12).  

17 aug. 2021

CUM A ÎNCEPUT_(5)

Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă, / Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici (Evrei 10:26,27). 

12 ian. 2021

DUMNEZEU ARE TOATA PUTEREA!

Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. / Iar ziua Domnului va veni ca un fur, când cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzând, se vor desface, şi pământul şi lucrurile de pe el se vor mistui. 
(2Petru 3:9,10). Amin!