Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. / Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru. / Căci prin nădejde ne-am mântuit; dar nădejdea care se vede nu mai e nădejde. Cum ar nădăjdui cineva ceea ce vede? / Iar dacă nădăjduim ceea ce nu vedem, aşteptăm prin răbdare (Romani 8:22-25)
“În casa Tatălui Meu
multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. / Şi
dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca
să fiţi şi voi unde sunt Eu” (Ioan 14:2,3).
Precum bine știm viața pământească este un alt dar al lui Dumnezeu:
“Şi după aceasta nu va mai fi milă pentru ei din partea Domnului, căci odată cu viaţa, va fi trecut şi timpul iertării” (Enoh 35:6).
Dar viața trupească, fiind temporală, ea are o limită impusă biologic ca urmare a acțiunii păcatului introdus de diavol în viața omului pentru ca acesta, amenințat de moartea trupească implacabilă, să devină șantajabil și supus satanei prin frica de moarte dacă nu se alipește de Domnul:
“Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (1 Corinteni 6:17).
“Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, / Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2:14,15).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu