Ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt. / Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl (Fiplipeni 2:10,11). Amin!
Calea mântuirii este una singură: Iisus Hristos, prin harul Său şi credinţa noastrâ în Acesta. Sfârşitul lucrării Sale va împlini toate cele făcute cunoscute nouă prin Cuvântul lui Dumnezeu, definitivând şi aceasta eră (veac) a lucrării Sale. Cei aleşi (adormiţi sau vii) vor fi chemaţi la Domnul Iisus Hristos; ceilalţi îşi vor căpăta pedeapsa veşnică. Sârguiţi-vă sa fiţi găsiţi pregătiţi. Domnul vine! "Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse! / Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi!"
1 nov. 2020
28 oct. 2020
BIBLIA - citatul zilei (4)
22 oct. 2020
IUBIREA ESTE ÎMPLINIREA LEGII
Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua (Fapte 20:35).
Şi să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune (Evrei 19:24). Amin!
Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti... şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. / Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii (Romani 13:9,10). Amin!
16 oct. 2020
TU, CEL FĂRĂ PACE-N SUFLET
"Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi" (Matei 22:14). Amin!
"Pentru aceea, fraţilor, siliţi-vă cu atât mai vârtos să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră, căci, făcând acestea, nu veţi greşi niciodată. / Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos" (2Petru 1:10,11). Amin!
13 oct. 2020
APOCALIPSA (cap.14_2 - extras)
Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. / Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini (Matei 24:30,31). Amin!
Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. / Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică (Galateni 6:7,8). Amin!
8 oct. 2020
3X7 TREPTE ÎNTRU MÂNTUIRE
1. Recunoaște că lumea asta zace sub stăpânirea diavolului!
- „Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (1Ioan 5:19).
- „Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. / Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc” (Luca 4:5,6).
2. Admite că ești păcătos și deci pătat de ȋntuneric!
- „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. / Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. / Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi” (1Ioan 1:8-10).
- „Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine” (Fapte 26:18).
3. Ia ȋn cunoștință care este urmarea săvârșirii păcatului!
- „Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6:23).
- „Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus” (Romani 3:22-24).
4. Slăvește-L pe Dumnezeu pentru darul Său nespus de mare făcut nouă!
- „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; / Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8,9).
- „Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:12).
5. Fă alegerea corectă și caută-L pe Dumnezeu, urmându-L pe Iisus Hristos!
- „Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui” (Fapte 2:21).
- „Au nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate?” (Romani 6:16).
6. Acceptă că tu singur nu te poți elibera de păcat și că ai nevoie de mila lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos!
- „Cunoscut deci să vă fie vouă, bărbaţi fraţi, că prin Acesta vi se vesteşte iertarea păcatelor şi că, de toate câte n-aţi putut să vă îndreptaţi în Legea lui Moise, / Întru Acesta tot cel ce crede se îndreptează (Fapte 13:38,39).
- „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi” (Romani 5:8).
7. Întărește-ți credința!
- „Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi lepădați” (2Cor.13:5).
- „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11:6).
8. Predă-te lui Iisus Hristos spre a primi harul lui Dumnezeu!
- „Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1:17).
- „Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus” (Romani 3:22-24).
9. Pocăiește-te!
- „Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă” (Matei 3:8).
- „Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască, / Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi” (Fapte 17:30,31).
10. Smerește-te!
- „Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. / Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit” (1Petru 5:5,6).
- „Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate” (Filipeni 3:21).
11. Zidește-te!
- „Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. / Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică” (Iuda 1:20,21).
- „Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, / În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh” (Efeseni 2:21,22).
12. Sârguiește-te!
- „La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi / Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi” (Romani 12:11,12).
- „Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa” (2Petru 1:5).
13. Învață să ai răbdare!
- „Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Luca 21:19).
- „Nu lepădaţi dar încrederea voastră, care are mare răsplătire. / Căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa” (Evrei 10:35,36).
14. Roagă-te!
- „Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni” (1Petru 4:7).
- „Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. / Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi. / Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău” (Luca 11:2-4).
15. Răspunde voii lui Dumnezeu!
- „Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui; / Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulţi fraţi. / Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit” (Romani 8:28-30).
- „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7:21).
16. Silește-te spre Împărăția Domnului Hristos!
- „Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină” (2Petru 3:13,14).
- „Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, / Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Efeseni 4:23,24).
17. Străduiește-te să urmezi calea cea ȋngustă și să intri prin poarta cea strâmtă!
- „Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc? Iar El le-a zis: / Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea (Luca 13:23,24).
- „Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli / Pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, / În care păcate aţi umblat şi voi odinioară, pe când trăiaţi în ele (Coloseni 3:5-7).
18. Mărturisește Evanghelia!
- „Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1:15).
- „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. / Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10:9,10).
- 19. Păstrează-te fără pată față de lume!
- „Să păzeşti porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos” (1Timotei 6:14).
- „Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii” (Iacov 1:27).
20. Luptă-te lupta cea bună!
- „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori” (1Timotei 6:12).
- „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:11).
- „Certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului, / Şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia” (2Timotei 2:25,26).
21. Biruiește!
- „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1Ioan 5:4,5).
- „Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi!” (Rom.16:20).
2 oct. 2020
VREMEA JUDECĂŢII
Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii (2 Petru 2:9). Amin!
Căci dacă păcătuim de voia noastră, după ce am luat cunoştiinţă despre adevăr, nu ne mai rămâne, pentru păcate, nici o jertfă, / Ci o înfricoşată aşteptare a judecăţii şi iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici (Evrei 10:26,27). Amin!
29 sept. 2020
BIBLIA - citatul zilei (3)
15 sept. 2020
APOCALIPSA (cap.14_1 - extras)
Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, / Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (1Cor.6:9,10). Amin!
Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda / De aceea, iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli (1Cor.10:13). Amin!
12 sept. 2020
EVANGHELIA SCHIMBĂ INIMA
Dar
mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot aşa să se abată şi gândurile voastre de la curăţia şi nevinovăţia cea în Hristos. / Căci dacă cel ce vine vă propovăduieşte un alt Iisus, pe care nu l-am propovăduit noi, sau luaţi un alt duh, pe
care nu l-aţi luat, sau altă evanghelie pe care nu aţi primit-o, voi l-aţi îngădui foarte bine (2 Corinteni 11:3,4). Amin!
7 sept. 2020
SFATURI CREŞTINE (4)
Iar cei ce sunt în carne nu pot să placă lui Dumnezeu. / Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui. / Iar dacă Hristos este în voi, trupul este mort pentru păcat; iar Duhul, viaţă pentru dreptate, / Iar dacă Duhul Celui ce a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Iisus din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său care locuieşte în voi. (Romani 8:8-11). Amin!
4 sept. 2020
EVANGHELIA INAINTE DE INTERNET
Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul (Matei 24:14). Amin!
24 aug. 2020
APOCALIPSA (cap.13 - extras)
19 aug. 2020
SFATURI CREŞTINE (3)
Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine (Fapte 26:18). Amin!
Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa (Evrei 2:15). Amin!