Omul este angajat pe o cale care îl depărtează
de Dumnezeu, cu toate eforturile pe care Tatăl le-a făcut permanent și ȋncă le face pentru a-l salva şi a-l aduce la adevăr
şi dreptate. Se pare însă că liberul arbitru s-a transformat în libertatea răului şi s-a înşurubat atât de tare în mintea
omului încât a devenit noul idol al omenirii.
Iată că ceea ce Domnul ne-a atenţionat ȋn repetate rânduri se produce acum cu o viteză şi intensitate sporite: omul a atins
un nivel foarte înalt al cunoaşterii lumești, aşa încât se consideră el însuşi Dumnezeu.
Astfel el crede că nu mai are nevoie de legile
morale ale Domnului, ci şi le inventează pe cele ale sale, ajungând ca
adulterul, curvia, sodomia și oricare alte perversități să nu mai fie păcate, hoţia și șmecheria să primească mare
cinste şi să se numească inteligenţă, minciuna să fie adoptată ca stil de viață, violenţa, abuzul și șantajul sâ-şi creeze propriile legi şi să ajungă să
justifice chiar şi războaiele şi actele teroriste, iar goana după satisfacerea
oricăror plăceri lumești să devină modul de viaţă
fără de care aceasta nu are sens. Omenirea și-a trasat astfel propriul hotar, cantonându-se voluntar ȋn regatul arid al nimicniciei, separându-se de
Cuvântul Domnului pe care nu ȋl mai poate suferi, atrasă fiind de promisiunile
deșarte ale tatălui minciunii:
“Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi
învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi
învăţători după poftele lor, / Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor
abate către basme” (2Timotei 4:3,4).
Deşi Domnul încearcă să ne atenţioneze că
această schimbare a omului, inspirată de către promotorul păcatului, nu poate
aduce decât distrugere şi moarte, nimeni parcâ nu este dispus să mai considere
adevăratele valori moştenite de la Dumnezeu şi al căror rod de cules a fost
exemplificat atât de convingător de către ȋnsuși Iisus Hristos.
“Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze
inimile voastre de mâncare şi de băutură peste măsură şi de grijile vieţii
acesteia, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste, / Ca o cursă; căci va
veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ” (Luca 21:34-35).
Nu mai este nicio îndoială că durerile naşterii
au început deja pentru această omenire suprarătăcită. Şi ştiţi prea bine ce se
întâmplă când aceste dureri încep: ele nu se mai opresc, ci continuă cu
frecvenţă şi intensitate tot mai mari.
“Asemenea şi voi, când veţi vedea toate acestea,
să ştiţi că este aproape, la uşi” (Matei 24:33).
Nu vă lăsaţi descurajaţi însă, căci cel rău
aceasta îşi doreşte: să descurajeze şi sâ-i înghită pe cât mai mulţi, chiar şi
pe cei aleşi de s-ar putea. Nouă nu ni s-a dat un duh de teamă, ci un duh de
putere şi de aceea trebuie să fim veghetori ȋn trezvie şi
plini de speranţă, căci ştim cele ce au să urmeze.
“Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi
curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”
(Luca 21:28).
Amin! Vino, Doamne Iisuse! (Apoc.22:20).