Calea mântuirii este una singură: Iisus Hristos, prin harul Său şi credinţa noastrâ în Acesta. Sfârşitul lucrării Sale va împlini toate cele făcute cunoscute nouă prin Cuvântul lui Dumnezeu, definitivând şi aceasta eră (veac) a lucrării Sale. Cei aleşi (adormiţi sau vii) vor fi chemaţi la Domnul Iisus Hristos; ceilalţi îşi vor căpăta pedeapsa veşnică. Sârguiţi-vă sa fiţi găsiţi pregătiţi. Domnul vine! "Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse! / Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi!"
12 apr. 2020
DUMINICA FLORIILOR
11 apr. 2020
TEMEIUL CREDINŢEI
Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui (Romani 10:9)
Labels:
credinta,
desavarsit,
descoperita,
Domnul,
dreptatea,
Dumnezeu,
Hristos,
Iisus,
intelepciunea,
inviat,
invierea,
lege,
morti,
nadejdea,
neamuri,
puterea,
slava,
taina,
temeiul,
veci
9 apr. 2020
TRAŞI CU PUTEREA LUI DUMNEZEU
“Şi
mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un
duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, / şi să vă lumineze
ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este
bogăţia slavei moştenirii Lui în cei sfinţi, / şi care este faţă de noi,
credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei
Lui” (Efeseni 1:17-19).
Acestea
se ruga Pavel pentru efeseni.
În
vreme ce credincioşii din Efes se bucurau de luxul și
abundenţa unui oraş cosmopolit aşezat în calea celor mai uzitate rute
comerciale, Pavel era încarcerat într-o micuţă celulă în Roma, sub paza
permanentă a unei gărzi. Dar cine ar fi putut deduce din ruga lui Pavel că
acesta era lipsit de aproape orice lucru lumesc?
Descrierea
plină de siguranţă a puterii Domnului nu lăsa a transpare nicio fărâmă de
disperare sau intimidare. În schimb, Pavel vorbea despre bogăţia moştenirii şi
viitorul minunat pe care aceasta ni-l va aduce în ȋmpărăția lui Dumnezeu.
Viitorul lui Pavel pe pământ era în mâinile Cezarului şi cu toate acestea cele
mai mari speranţe ale sale nu erau puse în această lume, ci speranţele sale
erau puse în chemarea Domnului spre moștenire.
La
fel şi noi trebuie ca în rugăciune cu mulţumire să ne punem speranţele în
moştenirea eternă a ȋmpărăției,
precum Pavel a făcut, în ciuda vitregiilor zbuciumate prin care din nou trecea.
Rugaţi-vă
ca Dumnezeu să vă ajute a înţelege cât de mare este puterea Sa cu care poate să
vă tragă la Fiul Său și Domnul nostru, spre mântuire și viață veșnică, având
permanent în minte cele spuse de Hristos: “Nimeni nu poate să vină la Mine,
dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”
(Ioan 6:44).
Nu
vă lăsaţi descurajaţi de uneltirea celui rău care vă şopteşte insidios că
sunteţi prea păcătoşi ca să mai beneficiaţi de atenţia lui Dumnezeu.
Dumnezeu
cunoaşte totul, întru adevăr şi dreptate şi ne-a dat în dar un plan de mântuire
prin harul Său, pus în Fiul Său, Iisus Hristos şi coborât asupra tuturor celor
ce Îl primesc cu credinţă pe Acesta şi-I urmează chemarea, căci “La oameni
aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă” (Matei 19;26).
“Harul
Domnului Iisus Hristos cu voi cu toţi! Amin” (Apocalipsa 22:21).
4 apr. 2020
1 apr. 2020
CAPCANA DIAVOLULUI
De ce credeţi că incă ne iubeşte Dumnezeu şi doreşte
ca, dacă este cu putinţă, toţi să ne întoarcem la El? Pentru că El şi ştie cum
ne-a făcut şi care a fost intenţia Sa în ceea ce ne priveşte. Iar nu omul
(Adam) s-a răzvrătit împotriva Domnului. Cel care a făcut-o a fost diavolul,
care a atras în rătăcirea sa şi alţi îngeri şi a încercat / încearcă şi
coruperea omului prin minciună şi promisiuni insidoase, care nu sunt altceva decât o subtilă capcană
pe care i-a întins-o.
Noi suntem acum precum fiul rătăcitor care, ajuns la
ananghie, şi-a amintit de grija pe care o avea tatăl său pentru argaţii săi şi,
venindu-şi în fire, şi-a zis că ar putea şi el să fie măcar ca unul dintre
aceia.
La întoarecerea la tatăl său a constatat, cu
surprindere, că bucuria tatălui său este de o nobleţe şi insoţită de o iertare
pe care el nu credea că le mai merită. Ce i-a adus acest dar spectaculos?
Căinţa sinceră şi întoarcerea smerită la viaţa curata pe care i-o pregătise
tatăl său...
Asta doreşte Domnul de la fiii săi rătăcitori şi încă
mai beneficiem de îndelunga sa răbdare. Şi numai atât, dar ne-a trimis şi un
ghid personal pe care să-l urmăm: Iisus Hristos. Iar acesta la rândul său ne-a
trimis Mângâietorul (Duhul Adevărului) care, dacă îl acceptăm, îşi face lăcaş
în inima noastră şi ne îndrumă spre calea cea dreaptă.
Ştiţi ce ţine încă în loc lucrarea celui rău şi
viclean? Tocmai Mângâietorul, care însă va fi retras (poate a şi fost deja
retras) înaintea apostaziei ce precede
MAREA STRÂMTORARE.
Până la sfârşitul acesteia vom fi încă în situaţia de
a face o ultimă alegere, cu conotaţii definitive.
Ce alegere credeţi că veţi face? Cea care să vă
asigure pacea (prietenia) acestei lumi
sau cea care să vă asigure pacea Domnului?
Luaţi aminte:
“Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii
este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se
face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4:4).
“Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi
va birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor şi vor birui
şi cei împreună cu El – chemaţi şi aleşi şi credincioşi” (Apocalipsa 17:14).
Amin!
Labels:
Adam,
alegere,
apostazie,
cainta,
capcana,
diavolului,
Dumnezeu,
Fiul,
iertare,
Iisus Hristos,
impotriva,
Mangaietorul,
minciuna,
pacea,
promisiuni,
rabdare,
ratacirea,
razvratit,
stramtorare,
Tatal
29 mar. 2020
RUGĂCIUNE
Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii (1Tim 2:1). Amin!
24 mar. 2020
IISUS LUMINA LUMII
Pentru aceea, având bună îndrăzneală, să zicem: "Domnul este într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?" (Evrei 13:6). Amin!
21 mar. 2020
CEEA CE NE SUSŢINE
Orice
resursă alimentară îşi găseşte, în cele din urmă, sursa de hrănire în sol şi
aceste surse ne susţin prin urmare trupurile.
În
mod similar, sufletele noastre provin din suflarea lui Dumnezeu şi nu ar trebui
să ne surprindă că sunt susţinute prin Duhul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care au
fost insuflate tot de Acesta.
Dacă
ne programăn alimentaţia în fiecare zi pentru a ne susţine trupurile în viaţa
temporală, nu tot aşa ar trebui să ne planificăm cotidian şi festinurile cu
Cuvântul Domnului, pentru a ne susţine în Duh sufletele în creşterea lor spre
viaţă veşnică?
Ce
credeţi că primează?
“Duhul
este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am
spus sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6:63).
Deci
trupul nu este decât vasul animat în care sufletul omului şi duhul turnat în el
călătoresc în drumul spre viaţa veşnică pe care o avem întru Hristos.
“Precum
şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam
cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă" (1Cor,15:45).
Primul
este pământesc, firesc, iar cel de-al doilea duhovnicesc, adică din cer, având
deci rezonanţe diferite.
De
aceea Apostolul Pavel ne şi îndemna:
“Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă
batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. / Cel ce seamănă în
trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul,
din Duh va secera viaţă veşnică” (Gal.6:7,8).
“Iar
cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi
cu poftele. / Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm” (Gal.5:24,25).
“Să
vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se
strică prin poftele amăgitoare, / Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, /
Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi
în sfinţenia adevărului (Efe.4:22-24).
Numai
printr-o astfel de schimbare vom putea deveni moştenitori alături de Iisus
Hristos “Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul
celui ceresc” (1Cor.15:49).
Aleluia!
Amin!
Labels:
alimentatia,
cer,
Cuvantul Domnului,
Cuvantul lui Dumnezeu,
Duhul,
firesc,
hranire,
Iisus Hristos,
nou,
omul,
pamant,
schimbare,
semana,
suflarea,
sufletele,
sursa,
sustine,
trupurile,
vesnica,
viata
18 mar. 2020
14 mar. 2020
NUMELE DOMNULUI ESTE UN TURN TARE
Labels:
acelasi,
ajutorul,
azi,
Biserica,
credinta,
Domnului,
Dumnezeu,
face,
ieri,
Iisus Hristos,
in veci,
invataturi,
nu ma voi teme,
numele,
omul,
puterea,
slava,
tare,
turn,
viata
11 mar. 2020
SUSŢINUŢI DE PUTEREA LUI DUMNEZEU
Labels:
dreptatea,
Dumnezeu,
faradelegea,
Hristos,
iesiti,
impartasire,
injugati,
insotire,
intunericul,
jug,
locui,
lumina,
necredinciosi,
osebiti,
poporul,
puterea,
strain,
sustinuti,
Tata,
templul
9 mar. 2020
SF. IOAN TEOLOGUL si vrajitorul Chinops - povestire crestina
Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu (Evrei 12:2)
Labels:
bucuria,
Chinops,
credintei,
crestina,
crucea,
drepta,
Dumnezeu,
Iisus,
incepatorul,
Ioan,
ocara,
ochii,
plinitorul,
seama,
sezut,
suferit,
Teologul,
tinut,
tronului,
vrajitorul
7 mar. 2020
CU DOMNUL ÎN CASĂ
V-aţi
gândit vreodată cât de minunat ar fi dacă aţi putea să-L primiţi pe Iisus în
casele voastre? Şi totuşi adevărul este, după cum chiar El a spus-o, că ar
accepta o astfel de invitaţie: “Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva
glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”
(Apocalipsa 3:20).
Iisus
Hristos doreşte ca Tatăl şi El să fie inima inimilor noastre. El ştie de ce
vrea să fie în centrul vieţii noastre: ”Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul
Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan
14:23).
Întrebarea
este: vrem oare şi noi?
Imaginaţi-vi-L
pe Iisus intrând în casele voastre chiar acum... Cam ce ar gândi El despre
video-casetele, CD-urile şi colecţia de DVD-uri, reviste şi broşuri pe care le
păstraţi cu satisfacţie? Dar despre alte lucruri ascunse? V-aţi simţi oare
confortabil dacă Iisus ar lua comanda TV şi ar verifica ce canale aţi vizionat?
Ce-ar fi dacă ar merge la computerul vostru şi ar deschide toate site-urile
voastre preferate? V-ar pune toate acestea în încurcătură?
Prea
mulţi dintre noi gândesc: ne putem juca cu păcatul în intimitatea căminului
nostru, fără ca cineva să afle sau să ne afecteze. Dar Domnul ne avertizează
dintodeuna să nu ne jucăm cu păcatul. Păcatul începe, de obicei, cu ceva mic şi
se sfârşeşte cu... vă amintiţi cu ce?
“Căci
dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi;
li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi” (2Petru 2:20).
Hotărâţi-vă
a-L lăsa pe Iisus să aducă curăţenia necesară, până când încă nu aţi
căzut, căci altfel vă aflaţi în marele
pericol de a rămâne alături de îngerii decăzuţi, sub stăpânirea tatălui
minciunii cu care veţi pieri la final în iazul de foc: “Cu neputinţă este
pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei
răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură”
(Evrei 6:6).
Desigur
că asta ar însemna abandonarea câtorva lucruri, sau poate a chiar foarte
multora, cu mari dureri şi poate chiar chinuindu-vă uneori, până veţi reveni la
cuvântul cel bun care zideşte.
Dar
vă asigur că ceea ce El va pune în loc va fi cu atât de mult mai bun încât nu
veţi dori să-l mai pierdeţi vreodată. Nici măcar vreo fărâmă...nici măcar vreo
picătură...
“Ţarina,
când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei şi rodeşte iarba
folositoare celor pentru care a fost muncită, primeşte binecuvântarea de la
Dumnezeu” (Evrei 6:7). Amin!
3 mar. 2020
PILDĂ CREŞTINĂ - Aveţi ochi şi nu vedeţi, aveţi urechi şi nu auziţi
Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre, / Ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare şi ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Iisus Hristos (Fapte 3:19,20)
Labels:
auziti,
aveti,
Cel,
crestina,
dinainte,
Domnului,
fata,
Iisus Hristos,
intoarceti,
ochi,
pacatele,
pilda,
pocaiti-va,
stearga,
timita,
urechi,
usurare,
vedeti,
vestit,
vremuri
Abonați-vă la:
Postări (Atom)