3 mai 2024

RĂSTIGNIREA DOMNULUI


Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtaşi sângelui şi trupului, în acelaşi fel şi El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, / Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa (Evrei 2:14,15). 

Rastignirea Domnului pe Golgota si fenomenele intamplate: soarele s-a intunecat si catapeteasma templului s-a sfasiat pe mijloc.

JUDECAREA DOMNULUI IISUS HRISTOS


Căci voi, fraţilor, v-aţi făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că aţi suferit şi voi aceleaşi de la cei de un neam cu voi, după cum şi ele de la iudei, / Care şi pe Domnul Iisus L-au omorât ca şi pe proorocii lor; şi pe noi ne-au prigonit şi sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor sunt potrivnici, / Fiindcă ne opresc să vorbim neamurilor, ca să se mântuiască, spre a se împlini pururea măsura păcatelor lor. Dar la urmă, i-a ajuns mânia lui Dumnezeu (1Tesal.2:14-16). Amin! 

Pilat prezentandu-L pe Hristos in fata multimii ca negasindu-L vinovat. Insistenta arhiereilor de a-L condamna

28 apr. 2024

DUMINICA FLORIILOR


Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. / Cine Mă nesocoteşte pe Mine şi nu primeşte cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi.  
(Ioan 12:47,48). Amin! 

Intrand in Ierusalim intr-un mod neconventional, Iisus se dezvaluie ca Domn si primeste proslavirea prin glas ceresc, anuntand judecata acestei lumi.

25 apr. 2024

CALEA SPINILOR_17 - CEASUL DE PE URMĂ


“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17).

“Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie" (Luca 21:28). Amin! 


Acum am ajuns la punctul în care putem să abordăm relaţia dintre noi, cei aflaţi sub har, şi lumea în care trăim şi să înţelegem mai bine interacţionarea noastră cu aceasta.

Mai întâi însă să revelăm o imagine instantanee luată lumii. Fără putinţă de tăgăduinţă putem spune că lumea actuală se află într-o stare de pernicioasă rebeliune, fiind extrem de coruptă şi plină de păcat, aproape sufocată de apăsarea acestuia, ceea ce îi determină pe mulţi observatori avizaţi să afirme că, cu siguranţă, trăim vremurile din urmă. 

Aducerea lumii intr-o stare de penicioasa rebeliune si aparitia anticristului

Când fac apel la o astfel de afirmaţie mă bizui pe ceea ce spunea Ioan despre epoca în care trăia el: “Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă” (1Ioan 2:18). Ori Petru: “Căci vremea este ca să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4:17). Sau Pavel: “Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea” (Evrei 10:25); “Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. / Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani 13:11.12).

Dacă epoca lor îi determina să creadă, prin semnele care se manifestau pe atunci, că s-au atins limitele în privinţa apostaziei şi necredinţei, ce credeţi că ar fi spus ei, apostolii Domnului, dacă ar fi trăit astăzi?! 

<<< Sfârşit >>> 

18 apr. 2024

CALEA SPINILOR_16 - CEL ADEVĂRAT ŞI CREDINCIOS


“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17) 

 

Aici vreau să aduc o mică dar deosebit de importantă precizare: în pasajul din extrasul anterior, “Cuvântul lui Dumnezeu” nu face referire la Cartea Sfântă a Bibliei, care are acest atribut, de a fi chiar Cuvântul lui Dumnezeu, ci la cel Adevărat și Credincios prin care Dumnezeu a creat toate cele văzute şi nevăzute: 

       “La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. / El era la început cu Dumnezeu. / Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1: 1-3). 


Cuvantul s-a intrupat in Iisus Hristos in lumea asta pentru a ne aduce harul

Acum ca să ne mai mângâiem încă odată sufletul cu dovada că, datorită nemăsuratei iubiri a lui Dumnezeu pentru oameni, Cuvântul s-a întrupat în lume pentru a face cunoscută odată pentru totdeauna Calea, Adevărul şi Viaţa, spre mântuirea celor ce îşi pun credinţa în Acesta:

“Şi Cuvântul S-a facut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14).

Astfel toţi credincioşii au dobândit harul: “Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” – Romani 5:2 şi “măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi)” (Efeseni.2:5).

11 apr. 2024

PIATRA POTICNIRII


Cunoscut deci să vă fie vouă, bărbaţi fraţi, că prin Acesta vi se vesteşte iertarea păcatelor şi că, de toate câte n-aţi putut să vă îndreptaţi în Legea lui Moise, / Întru Acesta tot cel ce crede se îndreptează (Fapte 13:38,39). Amin! 

Căci le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar sunt fără cunoştinţă... Căci sfârşitul Legii este Hristos, spre dreptate tot celui ce crede

4 apr. 2024

MAI PRESUS DECÂT TOT NUMELE

 

Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce, întru Hristos, ne-a binecuvântat pe noi, în ceruri, cu toată binecuvântarea duhovnicească. 
(Efeseni 1:3). Amin!

Căci scris este: "Viu sunt Eu! - zice Domnul - Tot genunchiul să Mi se plece şi toată limba să dea slavă lui Dumnezeu" (Rom.14:11). Amin!

Iisus pe tronul Imparatiei Sale pe care o va preda lui Dumnezeu

Ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea vouă duhul înţelepciunii şi al descoperirii, spre deplina Lui cunoaştere, / Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui, în cei sfinţi, / Şi cât de covârşitoare este mărimea puterii Lui faţă de noi, după lucrarea puterii tăriei Lui, pentru noi cei ce credem. / Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o în Hristos, sculându-L din morţi şi aşezându-L de-a dreapta Sa, în ceruri, / Mai presus decât toată începătoria şi stăpânia şi puterea şi domnia şi decât tot numele ce se numeşte, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. / Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, / Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi (Efeseni 1:17-23). Amin! 

28 mar. 2024

CALEA SPINILOR_15 - ÎN NUMELE FIULUI



“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17) 


Şi încă şi mai mult, spre pecetluirea inimilor şi minţilor voastre: “Iată, Eu stau la uşă şi bat; de-Mi va auzi cineva glasul şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. / Biruitorului, lui îi voi da să şadă cu Mine pe tronul Meu, aşa cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe tronul Său” (Apocalipsa 3:20,21).

Vi s-a umplut inima de neasemuită bucurie şi speranţă? Primiţi şi ce ne spune ucenicul cel mai iubit al lui Iisus: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. / Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. / Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3: 16-18). 

Dumnezeu L-a dat pe singurul Sau Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară.

Nu-i aşa că acum este mult mai uşor a privi adevărul drept în faţă în ciuda învăţăturilor seculare care ne avertizeză fără încetare cum că adevărul doare? Da, sigur îl doare pe cel necredincios, care se străduie să-l ascundă sperând astfel că fărădelegile sale vor rămâne în întunericul din care au fost comise şi nu vor fi cunoscute. Sărmanul de el! Nu ştie că nu are nicio importanţă dacă oamenii îi cunosc sau nu toate faptele sale ruşinoase atâta vreme cât lui Dumnezeu nimic nu-I rămâne neştiut “Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu doua taişuri: patrunde până acolo ca desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii, / Şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală” (Evrei 4:12,13).

21 mar. 2024

CALEA SPINILOR_14 - NUMAI PRIN IISUS HRISTOS…


“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17)

Şi nimeni nu se poate mântui prin merite şi eforturi proprii dacă nu crede în Iisus Hristos şi nu se străduieşte a-L urma pe Acesta: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. / Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8,9).

Iată ce sprijin binecuvântat avem în lupta noastră cu întunericul şi răul pătrunse în lumea aceasta odată cu comiterea păcatului originar. Acesta este chiar Dumnezeu, Cel ce a făcut toate cele văzute şi nevăzute şi care nicicând nu se schimbă, rămânând de-a pururi credincios în făgăduinţele făcute. Şi dacă El le-a făcut pe toate, cine oare Îi poate sta împotrivă?! Şi dacă nimeni nu Îi poate sta împotrivă, avem noi oare de ce a ne mai teme?

“Aşa că putem zice plini de încredere: "Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?" (Evrei 13:6). 


Cei care accepta darul lui Dumnezeu vor intra in imparatia lui Hristos

Ca să vă bucuraţi de sprijinul lui Dumnezeu nu trebuie deci decât să acceptaţi darul Său, căci Domnul, Care le ştie pe toate, a făcut în aşa fel ca să puteţi intra în împărăţia Sa dacă îl primiţi şi credeţi din toată inima, cu pocăinţă şi cu speranţă, asemenea fiului rătăcitor a cărui minte s-a luminat şi, din chiar sufernţa cu care suferea, a aflat calea binecuvântată a întoarcerii şi împăcării cu Tatăl său.

Şi noi o ştim pe a noastră: “Iisus i-a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). 

14 mar. 2024

CALEA SPINILOR_13 - POCĂINŢA ÎNTRU CREDINŢĂ


“Deci voi, iubiţilor, cunoscând acestea de mai înainte, păziţi-vă, ca nu cumva, lăsându-vă târâţi de rătăcirea celor fără de lege, să cădeţi din întărirea voastră” (2 Petru 3:17)  

Şi acum să vă răspund la întrebarea din capitolul anterior: credeţi că aceeaşi soartă o vor avea un necredincios cu un credincios? 

Vă voi întoarce din nou la Cuvântul Domnului cu îndemnul ca acolo să căutaţi mereu atât îndreptarea voastră dar şi îndrumarea continuă în care să creşteţi spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea voastră: 

Pocainta intru credinta aducea mantuirea prin numele Domnului

“Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: "Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!" / Dar celălalt l-a înfruntat şi i-a zis: "Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă? / Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a facut niciun rău" / Şi a zis lui Iisus: "Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!" / Iisus a răspuns: "Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23:39-42).

Deci, din cei doi tâlhari răstigniţi împreună cu El, unul nu s-a căit de fărădelegile sale, dar celălalt s-a pocăit sincer şi şi-a pus credinţa sinceră şi definitivă în Iisus Hristos, căpătând mântuirea chiar în ultimele clipe ale vieţii sale în această lume.

A căpătat oare şi celălalt tâlhar acelaşi dar al Domnului? Nu, pentru că nu s-a pocăit de relele pe care le comisese şi nici nu şi-a pus credinţa în Iisus Hristos!

I-a cerut Domnul altceva celui pe care L-a salvat?! Nu, căci aceasta este măreţia dragostei lui Dumnezeu: chiar pe fiul Său L-a făcut jertă de ispăşire, “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan.3:16). 

7 mar. 2024

PĂZIŢI-VĂ DE TOATĂ LĂCOMIA


Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. / Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. / Deci să nu vă faceţi părtaşi cu ei. (Efeseni 5:5-7). Amin! 

Desi in lume pastrati dreapta oranduire a lui Dumnezeu si nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte

1 mar. 2024

CINSTIREA FIULUI


Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine; / Şi I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului (Ioan 5:26,27). Amin! 

Inchinatorii Fiului au si pe Tatal si nu vor veni la judecata