Şi întru aceasta ştim că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui. / Cel ce zice: L-am cunoscut, dar poruncile Lui nu le păzeşte, mincinos este şi întru el adevărul nu se află. / Iar cine păzeşte cuvântul Lui, întru acela, cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită. Prin aceasta, cunoaştem că suntem întru El (1Ioan 2:3-5). Amin!
Calea mântuirii este una singură: Iisus Hristos, prin harul Său şi credinţa noastrâ în Acesta. Sfârşitul lucrării Sale va împlini toate cele făcute cunoscute nouă prin Cuvântul lui Dumnezeu, definitivând şi aceasta eră (veac) a lucrării Sale. Cei aleşi (adormiţi sau vii) vor fi chemaţi la Domnul Iisus Hristos; ceilalţi îşi vor căpăta pedeapsa veşnică. Sârguiţi-vă sa fiţi găsiţi pregătiţi. Domnul vine! "Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse! / Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi!"
6 apr. 2022
31 mar. 2022
BINECUVÂNTAŢII TATĂLUI
Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. / Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi (Galateni 6:9,10). Amin!
23 mar. 2022
LUPTA CEA BUNĂ
Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi! (Rom.16:20). Amin!
17 mar. 2022
LUCRAREA LUI DUMNEZEU (6)
Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului. / Oricine este născut din Dumnezeu nu săvârşeşte păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în acesta; şi nu poate să păcătuiască, fiindcă este născut din Dumnezeu (1Ioan 3:8,9). Amin!
11 mar. 2022
BINEVESTIRE
Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi. / Despre Acesta mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele Lui (Fapte 10:42,43). Amin!
5 mar. 2022
SFÂRŞITUL VEACULUI_3
24 feb. 2022
23 feb. 2022
CUM A ÎNCEPUT_(7)
“Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa” (1Corinteni 6:14). Amin!
16 feb. 2022
DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU_(3)
Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus (Romani 3:22-24). Amin!
9 feb. 2022
***BIBLIA - citatul zilei (13)***
2 feb. 2022
LUCRAREA LUI DUMNEZEU (5)
Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. / Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem. / Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii (Romani 14:7-9). Amin!
26 ian. 2022
PÂINEA VIEŢII
Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos? / Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine (1Cor.10:16,17). Amin!
20 ian. 2022
SFÂRŞITUL VEACULUI_2
14 ian. 2022
ULTIMA CHEMARE
Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru (Fapte 2:39). Amin!