31 iul. 2025

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_3


Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine (Fapte 26:18) 

Întrucât planul lui Dumnezeu a fost zădărnicit, în prima fază de aplicare a sa, de necredinţa şi îndărătnicia evreilor, Dumnezeu a hotărât, în marea Sa dragoste pentru om, să-şi definitiveze lucrarea prin trimiterea în lume a Cuvântului Său, întrupat în Fiul Său, Iisus Hristos, Cel care avea să se sacrifice pentru slavarea (mântuirea) tuturor oamenilor care vor crede în El şi îl vor urma prin alegerea lor făcută în deplină cunoştinţă de cauză, după cum a mărturisit chiar El însuşi:


“Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. / Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul Îmi pun pentru oi” (Ioan 10:11-15).

“Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor. / Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau. / Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10:16-18).  

Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine

Această nouă etapă a planului lui Dumnezeu are două puncte focale: Iisus Hristos, purtătorul harului lui Dumnezeu, prin puterea exemplului Său personal şi a poruncilor şi pildelor pe care le-a lăsat în urma Sa şi, de cealaltă parte, credinţa neabătută a celor traşi să Îl urmeze, având astfel fiecare de îndeplinit lucrări proprii dar convergente. 

“Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. / A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! / Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20:27-29).

“Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1Ioan 5:4,5).
 

Închei acest capitol cu un succinct şi concluziv îndemn adresat de către Domnul Iisus Hristos: 

“Eu pe câţi îi iubesc îi mustru şi îi pedepsesc; sârguieşte dar şi te pocăieşte” (Apocalipsa 3:19). 

>>> va urma <<<

24 iul. 2025

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_2

 

Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus. / Pe Care Dumnezeu L-a rânduit (jertfă de) ispăşire, prin credinţa în sângele Lui, ca să-Şi arate dreptatea Sa, pentru iertarea păcatelor celor mai înainte făcute, / Întru îngăduinţa lui Dumnezeu - ca să-Şi arate dreptatea Sa, în vremea de acum, spre a fi El Însuşi drept, şi îndreptând pe cel ce trăieşte din credinţa în Iisus (Romani 3:6-9) 


În scurta perioadă pe care a petrecut-o pe pământ Iisus Hristos a căutat să facă cunoscut cuvântul lui Dumnezeu şi să aducă la Sine pe cât mai mulţi dintre ascultătorii Săi traşi de Dumnezeu. 

Să nu uităm nicio clipă că El era Dumnezeu Cuvântul:

“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. / Acesta era întru început la Dumnezeu. / Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. / Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1:1-4).

Care se întrupase tocmai pentru definitivarea lucrării lui Dumnezeu, după cum mărturisise chiar Acela:

“De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face! (Isaia 46:10).

“Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu - şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu?” (Iezechiel 18:23). 

Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus. / Pe Care Dumnezeu L-a rânduit (jertfă de) ispăşire

Prin întruparea Sa în această lume El ne-a adus în dar, prin Sine, harul lui Dumnezeu, prin care toţi oamenii puteau să obţină mântuirea (iertarea păcatelor) şi deci viaţa veşnică.  

“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14). 

Legat de această acţiune, precizez punctual următoarele învăţături, (dintre cele multe aflate in extenso în Evanghelie (Noul Testament), pe care Domnul ni le-a lăsat spre înţelegerea şi îndreptarea noastră:

“Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1:17).

“Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus” (Romani 3:22-24). 

>>> va urma <<<

17 iul. 2025

ÎNVĂŢĂTURILE DOMNULUI HRISTOS_1



Mulţumim însă lui Dumnezeu, că (deşi) eraţi robi ai păcatului, v-aţi supus din toată inima dreptarului învăţăturii căreia aţi fost încredinţaţi (Romani 6:17) 
 

Iată că am ajuns la zilele din urmă şi trebuie să ne pregătim pentru revenirea Domnului Iisus Hristos, mântuitorul nostru, pe care îl aşteptăm după cuvântul pe care ni l-a lăsat încă înainte de răstignirea Sa, urmată de înălţarea Sa:

“Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. / În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc. / Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, ca să fiţi şi voi unde sunt Eu” (Ioan 14:1-3). 

Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung?

De acum trebuie să ne preocupăm permanent de învăţăturile din cuvântul său pentru a nu ne găsi nepregătiţi, ratând astfel răpirea noastră la cer pentru a fi împreună cu El:

“Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung? / Zic vouă că le va face dreptate în curând. Dar Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?”

“Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni” (1Petru 4:7). 

>>> va urma <<<

10 iul. 2025

PĂZIŢI CU PUTEREA LUI DUMNEZEU


Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. / Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; / Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. / Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. 
(Ioan 17:6-9). Amin!  

Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis

3 iul. 2025

EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA


Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine 
(Ioan 14:6) 

Doresc a vă reaminti că împărăţia lui Dumnezeu este accesibilă oricărui bărbat, femeie, băiat sau fată din această lume, fără a conta cine sunt ei, unde trăiesc sau ceea ce au făcut mai înainte. Ea este liber oferită oricărui credincios şi toţi cei ce sunt doritori şi se sârguiesc o pot primi.
Conform Bibliei, singurul de neiertat păcat este respingerea Duhului lui Dumnezeu şi a ofertei de viaţă veşnică în împărăţia Cerurilor prin refuzul personal de a-L primi şi recunoaşte drept Domn pe Iisus Hristos, care a fost trimis pentru a ne elibera pe noi păcătoşii din cursa diavolului şi din viitoarea mare strâmtorare:

“Cel ce S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne scoată pe noi din acest veac rău de acum, după voia lui Dumnezeu şi a Tatălui nostru, / Căruia fie slava în vecii vecilor. Amin!” (Galateni 1:3-5). 

Imparatia lui Dumnezeu este accesibila pentru orice om care isi pune credinta in Domnul Hristos si il urmeaza

Mielul lui Dumnezeu... El plin de iubire s-a sacrificat, preluând asupra Sa toate păcatele noastre şi şi-a lăsat sângele să fie vărsat pe cruce, astfel încât noi să fim curăţiţi de păcate spre a putea apărea neprihăniţi în faţa lui Dumnezeu, când Domnul nostru, Iisus Hristos îi va preda împărăţia.
Biblia ne avertizeaza ca nu vom avea acces în împărăţia Domnului până când nu vom face fiecare, personal, pace cu Dumnezeu, prin Iisus Hristos.
Dacă încă nu aţi făcut-o, grăbiţi-vă să o faceţi! S-ar putea să fi rămas prea puţin timp!
Aveţi permanent în minte adresarea către Toma prin care Domnul ne-a pomenit, inainte de înălţare, chiar pe noi, urmaşii Lui din tot timpul până la revenirea Sa: “Iisus I-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan 20:29).
Domnul vine! Amin.