În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr
l-a ȋntrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, ȋmi simt sufletul
greu de păcate. Cum pot să ȋmi recapăt iarăși liniștea, când știu că am greșit ?
- Fiule, omul nu trebuie să-și piardă
niciodata speranța. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greșelile, dar cu o
condiție: să ne căim. Să ne căim cu sinceritate, din suflet. O să-ți dau un exemplu.
Afară este iarnă grea, gerul este
mare. Du-te și adu-mi un țurțure de gheață.
Când tânărul s-a ȋntors ținând bucata de
gheață ȋn mână, părintele a luat-o și a aruncat-o ȋn sobă, unde țurțurele a ȋnceput imediat să
se topească la căldura focului.
- Ai văzut gheața pe care ai
luat-o de afară ?! Era așa tocmai de la ȋnceputul iernii și tot așa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat ȋn frig. Dar acum,
că ai adus-o ȋnăuntru, vezi cum a ȋnceput să se topească ? Devine iarăși apă curată și folositoare. Cât
era ȋnghețată nu era bună de nimic.
La fel este și sufletul,
atunci când ȋngheață de atâtea păcate. Dar dacă te căiești sincer, căldura
rugăciunii tale și harul Domnului topesc tot ce-i rău și-ți aduc viață și liniște ȋn suflet.
- Privește pomii de afară,
i-a mai spus părintele. Sunt ȋnghețați de ger, dar, la primavară, soarele ȋi va ȋncălzi și iarăși se vor trezi la
viață.
La fel să ai și tu răbdare și ȋncredere ȋn bunătatea și mila lui
Dumnezeu și să te căiești din suflet, fiindcă așa cum căldura focului topește gheața, la fel căința sinceră vindecă sufletul ȋmbolnăvit de păcate.
"Mărturisirea
faptelor rele este ȋnceputul faptelor bune".
• "Căci
ȋntristarea cea
după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău; iar ȋntristarea lumii
aduce moarte" (Cor2.7:10).
