22 mar. 2014

CINE ESTE DIAVOLUL?


Psalmul 119:
11. Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
12. Binecuvântat să fii Tu, Doamne! Învaţă-mă orânduirile Tale!
13. Cu buzele mele vestesc toate hotărârile gurii Tale.
14 Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parc-aş avea toate comorile.
15. Mă gândesc adânc la poruncile Tale, şi cărările Tale le am supt ochi. 
16. Mă desfătez în orânduirile Tale, şi nu uit Cuvântul Tău. 

      Psalmul 119 este o lungă rugă care celebrează legea Domnului.
De ce găseşte cineva bucuria de a învăţa şi respecta legile?
Cei mai mulţi dintre noi găsim legile ca fiind restrictive întrucât ne spun ce nu trebuie făcut.
Dar psalmistul laudă orânduirile Domnului. El chiar şi-a impus să le memoreze şi să le recite cu glas tare.
De ce este el oare aşa de doritor de a învăţa şi urma căile Domnului?
Deoarece a descoperit că în aceste legi se află viaţă: “Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică” (Ioan 5:39, 40 – continuarea frazei ne arată şi de ce: “Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine (Iisus Hristos – n.n.). / Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!”
Păcatul ne desparte de Dumnezeu şi de plinătatea vieţii perfecte pe care ne-o oferă Domnul.
Cunoscând ceea ce spun legile lui Dumnezeu ne putem feri de a păcătui împotriva Sa.
Când vă apropiaţi de Domnul prin rugăciune şi penitenţă, rugaţi-L să vă înveţe cuvântul Său şi să vă arate cum puteţi să-l aplicaţi în viaţa voastră.
Cei care resping legile Domnului se află pe o cale care-i conduce la autodistrugere şi moarte.
Cel ce a ales primul această cale a fost diavolul [“...pentru ca de la început diavolul păcătuieşte” (1Ioan 3:8)]. Şi el a reuşit să atragă de partea sa o treime dintre îngerii lui Dumnezeu, devenind astfel, cu toţii, îngeri decăzuţi şi exponenţi ai răului. Aceştia sunt oponenţii lui Dumnezeu şi controlează toate lucrurile rele pe care Dumnezeu le-a separat încă de la început de creaţia Sa, spre a-i conferi acesteia calitatea de perfectă.
Cum a reuşit diavolul acest lucru? Pentru a înţelege foarte simplu şi convingător, este suficient a păstra vii în minte epitetele prin care diavolul ste descris în Cuvântul lui Dumnezeu: “ucigător de oameni” şI “tatăl minciunii”: “El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44b).
El este “duşmanul” (“Duşmanul care a semănat-o este diavolul” – Matei 13:39) şi “potrivnicul” (“Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu” – 2Tesaloniceni 2:4), care îi stăpâneşte pe păcătoşi (“Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” – Ioan 12:31) şi îi asupreşte pe oameni (“(Adică despre) Iisus din Nazaret, cum a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Acesta care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul” – Fapte 10:38) prin frica de moarte al cărei stăpânitor este (“El S-a împărtăşit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, / Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” – Evrei 2:14b,15).
Din acest motiv orice interferenţă a diavolului sau acoliţilor săi în viaţa oamenilor aduce denaturare prin atingerea şi asimilarea acelor lucruri rele, incompatibile cu viaţa dăruită omului de către Dumnezeu şi care au un singur şi preanunţat final - moartea veşnică şi/sau distrugerea definitivă: “Şi diavolul, care-i amăgise, a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este şi fiara şi proorocul mincinos, şi vor fi chinuiţi acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor” (Apocalipsa 20:10); “Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc. / Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc” (Apocalipsa 20:14,15).
Pentru a conştientiza atât pericolul acceptării lucrurilor diavoleşti în viaţa pământească, cât şi unele din metodele înşelătoare folosite de tatăl minciunii spre a-i determina pe oameni să-l accepte în viaţa lor, este necesar să înţelegem şi diverse alte  instrumente pe care le folosesc diavolul şi acoliţii săi, multe dintre ele subtile, atât la propriu, cât şi la figurat şi care derivă din caracterul lor în întregime malefic.
Reţinem astfel că aceştia sunt exponenţii răului şi promotorii păcatului în viaţa lumească, după cum sunt descrişi şi în alte detalii împreună cu stăpânul lor diavolul, în Cuvântul lui Dumnezeu:
- cel rău: “Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” (Matei 6:13, Luca 11:4); “Şi răspunzând, duhul cel rău le-a zis: Pe Iisus Îl cunosc şi îl ştiu şi pe Pavel, dar voi cine sunteţi? / Şi sărind asupra lor omul în care era duhul cel rău şi biruindu-i, s-a întărâtat asupra lor, încât ei au fugit goi şi răniţi din casa aceea” (Fapte 19:15,16); “Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (1Ioan 5:19);
- cel viclean: “Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean” (Ioan 17:15); “Dar credincios este Domnul, Care vă va întări şi vă va păzi de cel viclean” (2Tes.3:3); “Nu precum Cain, care era de la cel viclean şi a ucis pe fratele său. Şi pentru care pricină l-a ucis? Fiindcă faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte” (1Ioan 3:12);
- stăpânitorii întunericului: “Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6:12);
- amăgitori: “Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul” (2Ioan 1:7);
- antihrişti: “Şi orice duh, care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care aţi auzit că vine şi acum este chiar în lume” (1Ioan 4:3);
- fiara: “Fiara pe care ai văzut-o era şi nu este şi va să se ridice din adânc şi să meargă spre pieire. Şi se vor mira cei ce locuiesc pe pământ ale căror nume nu sunt scrise de la întemeierea lumii în cartea vieţii, văzând pe fiară că era şi nu este, dar se va arăta” (Apocalipsa 17:8).
- fără de lege: “Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale” (2Tes. 2:8);
- omul nelegiuirii / fiul pierzării: “Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării” (2Tesaloniceni 2:3).
Toţi aceştia sunt înregimentaţi împreună cu păcătoşii în lucrarea diavolului care va culmina cu înscăunarea efemeră a Antihristului, cea care va determina revenirea Domnului Iisus Hristos: “Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului, şi oştirile lor adunate, ca să facă război cu Cel ce şade pe cal şi cu oştirea Lui. / Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă. / Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate păsările s-au săturat din trupurile lor” (Apocalipsa 19:19-21).
Pentru a conştientiza atât pericolul acceptării lucrurilor diavoleşti în viaţa pământească, cât şi unele din metodele înşelătoare folosite de tatăl minciunii spre a-i determina pe oameni să-l accepte în viaţa lor, vă îndemn să urmăriţi un scurt film ce abordează de o manieră impresionantă acest subiect: 
Cine este diavolul - cum lucrează azi - mărturii satanişti 

15 mar. 2014

CE ESTE VIAŢA?

“Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă“ (1 Ioan 1:2)


  Credeţi oare că ceea ce trăim acum este viaţa? 
  Dacă da, nu mă voi sfii să afirm că sunteţi în eroare, aflându-vă în necunoştinţă şi, de aceea, prinşi în capcana întinsă omenirii de către satana, având mare nevoie de a face eforturi spre a cunoaşte adevărul, de a vă recunoaşte greşeala, de a vă căi şi de a cere cu smerenie îndrumarea Domnului spre eliberare, după cum ni s-a promis: 
  “Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32). 
  Viaţa este cea pe care Dumnezeu a dăruit-o lui Adam, când l-a creat şi l-a aşezat în grădina Edenului, drept etalon pentru lucrarea Sa pe pământ. Să nu uităm că Dumnezeu l-a creat pe Adam nemuritor şi numai cursa întinsă acestuia de către satana a făcut posibilă intrarea sa în păcat şi pierderea, pe cale de consecinţă, a nemuririi sale. 
  Fără ţinerea făgăduinţei Sale de către Dumnezeu, existenţa omului pe acest pământ s-ar fi încheiat chiar atunci (“Şi aceasta este făgăduinţa pe care El ne-a făgăduit-o: Viaţa veşnică” – 1 Ioan 2:25). 
  Dar Dumnezeu, în infinita Sa dragoste, a pus în funcţiune un plan de mântuire, ce avea să fie desăvârşit prin venirea lui Hristos şi sacrificiul asumat de Acesta, de care să poată beneficia toţi oamenii ce vor urma cu încredere şi abnegaţie cuvântul Domnului şi, după ce au făcut cunoştinţă cu răul şi cu puterea distrugătoare a lui, să-şi recunoască nevolnicia şi să-şi folosească liberul arbitru pentru a face din nou alegerea, de data aceasta definitivă (“Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu - şi nu mai degrabă să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu?” -  Iezechiel 18:23). 
  Pentru aceasta El i-a dăruit omului viaţa temporală, care, după cum ne-a spus chiar Enoh, înseamnă, de atunci, timpul destinat iertării şi împăcării noastre cu Dumnezeu (“…căci odată cu viaţa, va fi trecut şi timpul iertării” – Cartea lui Enoh 35:6). 
  “Căci harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, / Învăţându-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie; / Şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Hristos Iisus, / Care S-a dat pe Sine pentru noi, ca să ne izbăvească de toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Lui popor ales, râvnitor de fapte bune” (Tit 2:11-14). 
  Aşa a început lungul drum al recuperării omului şi al repunerii sale în fireasca menire pentru care a fost creat, deoarece, odată comisă înstrăinarea, viaţa (cea adevărată) a rămas la Cel ce o dăduse, spre a se menţine necontaminată, după cum fusese voia Lui de la bun început. 
Deci ţelul este viaţa veşnică iar viaţa temporală este drumul pe care fiecare om ar trebui să-l parcurgă spre aceasta. 
  Ȋnsă pentru realizarea acestui deziderat, răul, generatorul păcatului aducător de moarte, trebuie distrus în întregime spre a reda vieţii mareţia slavei în care a fost creată şi care nu are nimic în comun cu împărăţia întunericului ce i-a corupt unitatea şi puritatea de creaţie perfectă. 
  “Şi: "Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale; / Ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi; / Şi ca pe un veşmânt le vei strânge şi ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu se vor sfârşi" (Evrei 1:10-12). 
  Dar, de data aceasta, lucrarea nu mai este a unuia singur ci ea se face în deplin consens, prin participarea conştientă a omului care va trebui să se străduiască a se elibera din cursa diavolului şi a se alipi adevărului spre a-şi slavgarda, prin transformarea sa penitentă, libertatea astfel obţinută şi a se pregăti, prin credinţă, pentru a fi găsit vrednic de a primi darul promis al mântuirii, făcut accesibil prin sacrificiul lui Iisus Hristos, “…că doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului, / Şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia” (2 Timotei 2:25,26). 
  Sau aşa cum ne îndeamnă în altă parte: 
  “Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit” (Romani 12:2). 
Iată ce mai spunea despre acestea tot Apostolul Pavel: 
  “Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce eraţi morţi prin greşealele şi prin păcatele voastre, / În care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării, / Întru care şi noi toţi am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând voile trupului şi ale simţurilor şi, din fire, eram fiii mâniei ca şi ceilalţi. / Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, / Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har sunteţi mântuiţi! - / Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus, / Ca să arate în veacurile viitoare covârşitoarea bogăţie a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru Hristos Iisus. / Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; / Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. / Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2:1-10 – îngroşările îmi aparţin). 
  Desprinderea omului de stăpânitorul acestei lumi, satana, va trebui să fie asumată prin lupta cea bună (“Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat…” – 1 Timotei 6:12) prin care să-şi aducă propria contribuţie la separarea sa şi delimitarea activă de forţele răului: 
  “Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa, / La cunoştinţă: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia; / La evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea. / Căci dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos. / Iar cel ce nu are acestea este slab văzător şi orb şi a uitat de curăţirea păcatelor lui de demult” – (2 Petru 1:5-9). 
  Şi pentru că ne aflăm într-o astfel de lume, urmaţi îndemnul Apostolului Pavel: 
  “Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14). 
  Adică după cum moartea a împărăţit prin păcat şi a înghiţit ceea ce era destinat vieţii veşnice, tot aşa ceea ce devenise muritor să se întoarcă la viaţa cea nemuritoare, prin darul lui Dumnezeu din care S-a împărtăşit şi Iisus Hristos “…ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, / Şi să izbăvească pe acei pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2:14,15). 
  “Căci atunci, când eraţi robi ai păcatului, eraţi liberi faţă de dreptate. / Deci ce roadă aveaţi atunci? Roade de care acum vă e ruşine; pentru că sfârşitul acelora este moartea. / Dar acum, izbăviţi fiind de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul, viaţă veşnică. / Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6:20-23). 
  Eliberarea din lanţurile capcanei diavolului va însemna pentru noi începutul unei transformări spectaculoase care se va încheia, la momentul hărăzit de Dumnezeu, prin primirea trupului de slavă, cel nestricăcios, după cum consemna şi Enoh în cartea sa: 
  “Sfinţtii şi aleşii se vor ridica de la pământ, ei vor înceta să îşi mai coboare privirea, în semn de supunere şi umilire, ei vor fi îmbrăcaţi cu un nou veşmânt de viaţă. Acest veşmânt al vieţii lor este comun cu cel al Domnului spiritelor, în prezenţa Sa veşmântul vostru nu se va învechi deloc şi faima voastră nu va apune nicicând” – (Cartea lui Enoh 59:18). 
  Aţi auzit oare acest îndemn: “Cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ” (Coloseni 3:2) ? 
 Chiar dacă l­-aţi auzit sau nu l-aţi auzit, de-acum e cazul să nu-l mai uitaţi fiindcă el este cheia ce vă deschide poarta cunoaşterii căii celei bune prin care vă puteţi reîntoarce la viaţa cea veşnică, “Căci voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. / Iar când Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă” (Coloseni 3:3,4). 
  Alegerea ne aparţine şi Dumnezeu nu sileşte pe nimeni să o facă într-un sens sau altul. Atâta doar că Dumnezeu ar dori ca nimeni să nu piară, ci toţi să o apuce pe calea mântuirii. 
  “Domnul nu întârzie cu făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întârziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9). 
  Aceasta este bucuria lui Dumnezeu lucrată în răbdarea Sa şi ea este cunoscută în ceruri: 
  “Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă” (Luca 15:7). 
  Pentru a le deschide ochii şi inimile oamenilor astfel încât aceştia să facă alegerea aducătoare de viaţă, de-a lungul timpului, Dumnezeu a ales adesea indivizi, neamuri şi popoare prin care să le arate celorlalţi calea de urmat pentru salvarea din ghearele hulpave ale satanei şi roadele care îi aşteaptă pe cei ce aleg cu credinţă această cale, “Ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem, după nădejde, moştenitorii vieţii celei veşnice”(Tit 3:7). 
  Dacă restaurarea ar fi fost impusă de Domnul, atunci această lucrare s-ar fi realizat instantaneu şi totul s-ar fi reîntors la situaţia iniţială într-o singură clipită, dar tentaţia răului ar fi rămas şi, cu siguranţă, totul s-ar fi repetat la nesfârşit. 
  Dar Domnul, atât de mult îi iubeşte pe oameni încât le-a dat liberul arbitru şi îi lasă să şi-l exercite până în ultima clipă, fără a se opune alegerii făcute de aceştia pentru că, aşa este, dragoste cu de-a sila nu se poate şi nici întuneric care să iubească lumina. Iar cei care s-au pocăit şi au primit prin credinţă darul lui Dumnezeu se vor cutremura numai la simplul gând că răul i-ar mai putea atinge vreodată cu vălul său întunecat, depărtându-se de acesta şi izolându-l fără ezitare şi definitiv. 
  Vedem deci că viaţa creată de Dumnezeu este perfectă şi, prin urmare, nemuritoare. De aceea ea nu poate locui în omul corupt, care este supus morţii, rămânând la Cel prin care ne-a fost oferită încă de la început şi aşteptând reîntoarcerea destinatarului la starea de compatibilitate şi complementaritate, căci “…Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea” (1 Corinteni 15:50). 
  Aşadar prin alegerea cea bună pe care o facem vom deveni apţi de fi transformaţi şi pregătiţi pentru schimbarea ce ne va face compatibili vieţii veşnice: 
  “Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. / Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă. / Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?" (1 Corinteni 15:53-56). 
   De abia atunci vom reveni în împărăţia lui Dumnezeu spre a împlini prin complementaritate lucrarea Acestuia, prin Cel prin care am fost şi creaţi şi răscumpăraţi, Iisus Hristos, “Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate” (Filipeni 3:21)

1 mar. 2014

UN GHID CREŞTIN - partea IV

Dati click mai jos pe Aflati mai multe












UN GHID CREŞTIN

















Ion Olteanu

Bucureşti, 2013






C U P R I N S



PRIVIRE RETROSPETIVĂ
    Alternative....................................................................................1
    Planul divin de mântuire a omului.......................................................2
    Calea spinilor.................................................................................3

BISERICA RIDICATĂ DE IISUS HRISTOS
    Considerente lămuritoare întru credinţă..............................................11
    Un Popor special al lui Dumnezeu......................................................13
    Botezul........................................................................................14
    Semnificaţia scripturală a Bisericii......................................................15
    Poporul special al lui Dumnezeu.........................................................16
    Cuvânt concluziv...........................................................................17

VREMURILE DIN URMĂ......................................................................19
    Sfârşitul veacului...........................................................................19
    Semnele venirii Sale........................................................................21

PACEA APARENTĂ............................................................................33

RĂTĂCIREA DIN URMĂ
    Privire de ansamblu........................................................................37
    Final de rebeliune..........................................................................38
    Viitorul nostru cu ajutorul Domnului...................................................39
    Vreme trece, vreme vine.................................................................41

LUPTA CEA BUNĂ.............................................................................45
    Prietenia lumii...............................................................................49
    Ce vă doriţi?.................................................................................55


DUMNEZEU VĂ ȊNSOŢEŞTE PRIN TOATE CĂILE VIEŢII..........................58
   Recunoştinţă…………………………………….................................………………….. 64

RUGĂCIUNEA...................................................................................66

PE CINE ASCULTAŢI..........................................................................70
    Datorii neplătite.............................................................................72
    Comoara credintţei.........................................................................75

ACORD
............................................................................................78

CUVÂNT DE ȊNCHEIERE
......................................................................80