luni, 15 decembrie 2014

REALITATEA VIRTUALĂ

“Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna!” (Apocalipsa 22:15) 

Omenirea se află într-o profundă criză care se manifestă pe fond şi s-a insinuat în existenţa cotidiană, devenind un mod de viaţă al unor societăţi debusolate, care mai au doar câteva şi întâmplătoare elemente comune, derivate mai mult dintr-o internaţionalizare a activităţilor şi scopurilor diverselor oligarhii ce conduc în prezent toate naţiunile ce populează planeta Pământ.
Paradoxal este că marile mase de oameni au renunţat la drepturile lor naturale şi îşi lasă destinele în mâinile acelor oligarhii, în ciuda faptului că  acestea se dovedesc din ce în ce mai egoiste, mai lacome şi mai tiranice. Acest fenomen se petrece datorită pierderii de către mase, odată cu eliminarea reperelor morale din viaţa socială, a discernământului şi abilităţilor intelectuale de a analiza realitatea şi a concluziona, la nivel individual, care este aceasta, preferând a se lăsa animaţi şi conduşi de diferite interese iluzorii născute din diverse pofte, trecătoare ca înseşi acele înşelătoare pofte:
 “Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci - dornici să-şi desfăteze auzul - îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, / Şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme” (2 Timotei 4:3,4).
De altfel, oamenii au fost insidios conduşi şi aduşi într-o stare care acum se poate numi deja de transă, în care realitatea este percepută prin condiţionările subtile la care sunt expuşi şi care îi tranformă în supuşi obedienţi ai unei realităţi distorsionant deformată. Această realitate manipulată nu face altceva decât să vină în întâmpinarea unor nevoi denaturate, plăsmuite de simţurile umane aduse într-o stare de exacerbare prin stimuli prevalent materialistici, acompaniaţi de o părută înţelepciune lumească, care le conferă acestor stimuli nu numai motivarea şi acceptabilitatea ce le creează potenţialul unei aderenţe de masă, dar şi o aură de filozofie omenească, menită a-i ţine pe oameni prizonieri benevoli şi permanenţi într-o lume lipsită de repere spirituale autentice.
Interesant este că cu cât ştiinţa şi tehnologia avanseză, manipularea realităţii devine tot mai intensă şi are efecte tot mai devastatoare asupra condiţiei umane, prin invadarea din ce în ce mai pronunţată atât a fiinţei biologice, cât şi a celei spirituale.
Ea nu este totuşi decât o ceaţă destinată a învălui adevărul şi a-l face numai momentan  invizibil, căci adevărul este imuabil şi ubicuu, el fiind intrinsec trinităţii divine:
“Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14:6).
“Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi”(Evrei 13:8).
Este de fapt o falsă realitate născută din rătăcire şi din speranţa celor ce o adoptă ca stil de viaţă că le va acoperi vinovăţia practicării a diverse păcate. Dar toţi aceştia vor sfârşi prin lovirea bruscă de adevăr, care nu poate fi evitat la nesfârşit în orbecăirea lor. Şi va fi precum atunci când Titanicul s-a izbit pe neaşteptate de aisbergul aflat în realitatea obiectivă şi care nu putea fi surmontat de o infailibilitate autodeclarată şi de aceea falsă.
Acelaşi lucru se va întâmpla şi la vremea impactului definitoriu dintre minciună şi adevăr:
“El (n.n. Iisus) însă, privind la ei, a zis: Ce înseamnă, deci, scriptura aceasta: "Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului"? / Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi” (Luca 20:17,18).
Prin implicarea tot mai intensă în această falsă realitate bazată pe răspunsuri pavloviene la o multitudine de stimuli binedirecţionaţi, oamenii ating o stare aproape hipnotică, de transă, în care acţiunile ajung să le fie din ce în ce mai mult induse de către o castă iniţiată în regulile jocului, cu scopul de a se impune un control extins asupra minţii fiecărui individ uman şi formarea graduală a unei conştiinţe colective directoare, care anulează conştiinţa individuală şi impune un nou tip de cultură umană, derivată din reguli de comportament de grup, determinate de trenduri, idoli, modele, formatori de opinie, curente muzicale, industria cinematografică, cea sportivă şi, mai nou, a shopping-ului, a turismului şi distracţei etc.
O mare şi ultimă înşelătorie prin care aderenţii renunţă definitiv la dreptul lor natural numit libertate şi se lasă aserviţi tatălui minciunii şi exponentul întunericului spiritual – satana, apucând pe calea lată a pierzaniei: “Unele căi par drepte în ochii omului, dar sfârşitul lor sunt căile morţii” (Solomon 14:12).
Astfel oamenii ajung insensibili şi indiferenţi la ceea ce este de fapt evident şi se decuplează de la realitatea obiectivă, îmbrăţişînd un alt fel de realitate, una himerică, zămislită în mod iluzoriu, bazată pe idei şi entităţi de acţiune artificiale şi efemere şi de esenţă prevalent materialistă, care să le alimenteze reflexe condiţionate formate temporar şi modificate la diferite perioade de timp, cu scopul de a-i menţine permanent într-o stare de transă, care, cu timpul, îi va transforma ireversibil într-o specie robotică programabilă, cu apucături de zombie şi care poate fi total stăpânită de forţele întunericului, până acolo încât, aflaţi în starea de transă amintită mai înainte, vor accepta o pecete de supunere şi credinţă faţă de acestea:
“Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte” (Apocalipsa 13:16).
Această nouă cultură nu mai constituie deloc o matrice a valorilor (mai ales spirituale) imuabile ale umanităţii, ci se transformă într-un matrix de condiţionări programabile impuse, care nu mai presupun adaptarea individului la un sistem consacrat de valori, ci “adaptarea” valorilor la iluzoria realitate virtuală rezultantă, pentru a se realiza astfel o conciliere artificială între ele, bazată exclusiv pe mutilarea corespunzătoare a oricărei valori, devenită indezirabilă noului modus vivendi.
O astfel de realitate virtuală, deşi acceptată cu mândrie de omenire ca pe propria creaţie a unei stări de siguranţă şi prosperitate, pe măsura diversificării stimulilor direcţionali, cu siguranţă îşi va pierde orice coerenţă raţională şi va deveni haotică, cu repercusiuni grave asupra comportamentului uman, care va devia din ce în ce mai pronunţat, devenind o imagine fidelă a fundamentului iluzoriu pe care s-a clădit - minciuna. Şi ştim că minciuna are picioare de lut, adică, mai hotărât exprimat, va produce inevitabil colapsul societăţii, urmat de un nou val de zombizare, apoi un nou colaps ş.a.m.d. Dar, în lipsa unor repere corective, haosul va deveni prevalent şi va conduce la colapsuri din ce în ce mai dese, dar şi mai intense şi tot mai dureroase, cu atât mai mult cu cât vor fi permanent însoţite de o lipsă endemică de perspectivă, dar care nu se vor sfârşi decât prin intrarea în marea coliziune cu adevărul.
Ne aduce asta aminte de ceva?
“Atunci când vor zice: pace şi linişte, atunci, fără de veste, va veni peste ei pieirea, ca şi durerile peste cea însărcinată, şi scăpare nu vor avea” (1Tesaloniceni 5:3).
Iar la sfârşit, Hristos va distruge tot răul minciunii şi păcatului, la un loc cu toţi emulii satanei şi va reinstaura domnia adevărului şi a dreptăţii, în deplină concordanţă cu perfecţiunea vieţii veşnice creată de Dumnezeu Tatăl:
“Şi am văzut cerul deschis şi iată un cal alb, şi Cel ce şedea pe el se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi se războieşte întru dreptate. / Iar ochii Lui sunt ca para focului şi pe capul Lui sunt cununi multe şi are nume scris pe care nimeni nu-l înţelege decât numai El. / Şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă: Cuvântul lui Dumnezeu. / Şi oştile din cer veneau după El, călare pe cai albi, purtând veşminte de vison alb, curat. / Iar din gura Lui ieşea sabie ascuţită, ca să lovească neamurile cu ea. Şi El îi va păstori cu toiag de fier şi va călca teascul vinului aprinderii mâniei lui Dumnezeu, Atotţiitorul. / Şi pe haina Lui şi pe coapsa Lui are nume scris: Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. / Şi am văzut un înger stând în soare; şi a strigat cu glas puternic, grăind tuturor păsărilor care zboară spre înaltul cerului: Veniţi şi vă adunaţi la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, / Ca să mâncaţi trupuri de împăraţi şi trupuri de căpetenii de oşti şi trupurile celor puternici, şi trupurile cailor şi ale călăreţilor lor, şi trupurile tuturor celor slobozi şi celor robi, şi ale celor mici şi celor mari. / Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului, şi oştirile lor adunate, ca să facă război ce Cel ce şade pe cal şi cu oştirea Lui. / Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei. Amândoi au fost aruncaţi de vii în iezerul de foc unde arde pucioasă. / Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care iese din gura Celui ce şade pe cal, şi toate păsările s-au săturat din trupurile lor’ (Apocalipsa 19:11-21).
O imagine mai mult decât terifiantă care are darul de a naşte în minţile oamenilor o întrebare reflexivă: deci, care este scăparea?
Cum să te poţi opri din a trăi ca un robot pre-programat şi să redevii o persoană cu spirit de discernământ, spre a te reîntoarce către realitatea obiectivă şi a recăpăta autenticul sens al vieţii?
În primul rând va trebui să autoconştientizezi faptul că nu mai eşti o persoană liberă, aşa cum te-ai născut şi că trăieşti sub imperiul minciunii şi numai adevărul te mai poate elibera. Ce înseamnă aceasta? Mai întâi şi cel mai semnificativ, înseamnă că eşti pe cale să pierzi harul lui Dumnezeu acordat nouă prin Duhul Său, după cum am fost asiguraţi prin Apostolul Pavel:
“Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Corinteni 3:17).

Apoi va trebui să ai tăria să cauţi şi să accepţi adevărul, care nu numai că te va elibera, dar îţi va conferi şi darul vieţii de care Dumnezeu, în marea Sa iubire, a vrut să te bucuri încă de la crearea omului primordial. Altfel vei fi pierdut şi te vei alinia cerinţelor şi cutumelor virtualei realităţi, separându-te definitiv de cuvântul lui Dumnezeu şi înregimentându-te alături de cei pierduţi într-un marş fără întoarcere, precum cel al lemingilor, pe drumul spre o tragică şi definitivă dispariţie, înstrăinat de Dumnezeu şi neplăcut Acestuia şi lipsit de lumina vieţii:
“Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, / În care Dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4:3,4).
De ce? Iată explicaţia lăsată chiar de către Iisus Hristos încă pe când se afla în trup, în mijlocul apostolilor Săi:
“Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, / Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi!” (Ioan 14:16,17). 

Aceasta face diferenţa între credincios şi necredincios, dintre a fi al lui Hristos sau al lumii acesteia, de a trăi în lumea aceasta dar fără a-i aparţine, pentru că fiind al lui Hristos ai primit Duhul Adevărului de care nu mai poţi fi separat de nicio realitate virtuală, oricât de măiastru ar fi aceasta făurită.
Efortul de a te întoarce va implica o restructurare radicală a eului personal şi o acceptare perseverentă a adevărului pe toate nivelele existenţei tale, o revoluţie a propriei conştiinţe întru smerire şi o curăţire a sufletului de reminiscenţele pâclelor rămase în urma destrămării întunericului în care fusese treptat învăluit, prin rătăcirea produsă de acceptarea şi practicarea minciunii şi, pe cale de consecinţă, a păcatului, după cum şi Apostolul Pavel îndemna:
“Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. / Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi. Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre ruşinea voastră” (1 Corinteni 15:33.34).
Şi:

“Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? / Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? / Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu". / De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. / Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul” (2 Corinteni 6:14-18).
Atunci vei constata că uşa prin care poţi scăpa din această falsă realitate s-a aflat permanent în faţa ta şi totul depindea numai de alegerea personală de a o deschide, pe care oricând o puteai face.
“Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (n.n. Iisus)” (Apocalipsa 3:20).
Ce revelaţie! Dar şi ce potenţială tragedie! Ai fi putut rata mult prea uşor deschiderea acestei uşi, prin intergrarea completă şi definitivâ într-un stil greşit de viaţă, a cărui recompensă finală nu ar fi fost alta decât moartea veşnică.
Teribil, când te gândeşti cât de uşor şi iresponsabil oamenii acceptă minciuna şi întunericul acoperitor, în locul luminii şi vieţii!
Şi erai vrednic de plâns “Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16:26).
Ai deschis uşa şi o lumină strălucitoare, orbitoare pentru starea în care ai ajuns, prin coabitarea cu minciuna şi întunericul, te cuprinde şi te copleşeşte cu puterea sa purificatoare şi cu indescriptila iubire care o însoţeşte şi care îţi conferă liniştea şi fericirea după care ai jinduit până atunci şi pe care nu mai ştiai cum să le poţi accesa, pentru că îţi pierduseşi simţul realităţii şi sensul vieţii, declarat chiar de către Iisus Hristos:
“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14:6b).
Numai aşa se poate împlini cu tine cuvântul lui Dumnezeu, pe care nimeni şi nimic nu îl poate schimba şi care grăieşte astfel:
“Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1 Ioan 5:11,12).
“Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17).
Atunci vei cunoaşte adevărul şi se va petrece eliberarea ta:
“Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14:21 – îngroşarea îmi aparţine), adică se va împlini promisiunea lui Dumnezeu pentru tot cel ce este credincios şi deci biruitor:
“Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui” (Ioan 10:9a) sau
“Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui" (Fapte 2:21).
De-abia acum îţi recapeţi sensul advăratei vieţi şi simţi nevoia ca, plin de smerenie, căinţă şi recunoştinţă, să îi mulţumeşti şi să îl slăveşti pe Cel care a făcut-o posibilă.
Slavă lui Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru, care ne-a acordat şi acest din urmă şi cel mai nepreţuit dar!
“Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale” (Matei 16:27).
“Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse!” (Apocalipsa 22:20b).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu