3 apr. 2025

27 mar. 2025

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_10


Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. / Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. / Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele (Ioan 3:17-19). Amin! 

 

“Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi”(Evrei 13:8). 

El este stânca de neclintit pe care ne clădim credinţa mântuitoare ce ne va aduce darul răsplăţii promise de Dumnezeu, căci:“Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii” (2 Petru 2:9) şi “De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuţi Lui. / Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5:9,10).

Gândiţi oare că, dacă Dumnezeu l-a făcut pe om spre a-l înfia ȋntru viaţă veşnică, îl va abandona pe acesta dacă el se va apropia plin de credinţă de Domnul, printr-o perseverentă smerire şi lepădare în căinţă de păcatele comise?

Răspunsul este un categoric nu!

Dumnezeu i-a făgăduit omului viaţa veşnică şi nu l-a lăsat pradă morţii când acesta a fost înşelat şi împovărat de satana cu balastul păcatului, ci i-a.acordat alternativa mântuirii. Prin urmare, dacă omul va face uz, prin propria alegere a liberului său arbitru, de calea ce îl conduce la aceasta, va fi ca un născut din nou şi va deveni un biruitor asupra corupţiei introdusă de satana în lucrarea lui Dumnezeu:

“Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5:4,5). 

Prin transformarea suferită, un astfel de om va putea primi darul lui Dumnezeu, adus prin Fiul Său, şi va fi mutat definitiv în împărăţia lui Dumnezeu prin mijlocirea aceluiaşi Fiu, adică Iisus Hristos

Prin transformarea suferită, un astfel de om va putea primi darul lui Dumnezeu, adus prin Fiul Său, şi va fi mutat definitiv în împărăţia lui Dumnezeu prin mijlocirea aceluiaşi Fiu, adică Iisus Hristos, Cel căruia, după învierea Sa, I s-a dat întreaga putere atât în cer, cât şi pe pământ, pentru “că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său” (1 Ioan 5:11). 

20 mar. 2025

BIBLIA - citatul zilei (6)

 

Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din toată seminţia şi limba şi poporul şi neamul; / Şi I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăţie şi preoţi, şi vor împărăţi pe pământ (Apocalipsa 5:9,10). 


Şi cântau o cântare nouă, zicând: Vrednic eşti să iei cartea şi să deschizi peceţile ei, fiindcă ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat lui Dumnezeu

13 mar. 2025

BIBLIA - citatul zilei (5)


Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. / Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. / Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis (Ioan 5:21-23). Amin!  

 

Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. / Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis

 

6 mar. 2025

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_9


El ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, / Întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor. / Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura (Coloseni 1:13-15). Amin! 

 

Din acel moment, datorită acestui păcat primordial al neîncrederii în cuvântul lui  Dumnezeu şi primirii trufiei satanice, omul s-a înstrăinat şi a făcut primul pas direct în împărăţia întunericului / morţii, iar viaţa pe întregul Pământ a fost coruptă, începând a fi învăluită de mantia perversă a prinţului întunericului şi devenind încetul cu încetul un blestem pentru om, prin balastul ei lumesc, de sorginte diabolică:

“De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5:12). 

De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el

Prin păcat omul a trecut de la lumină la întuneric, de la armonie la nebunie, de la comuniune cu Dumnezeu la înstrăinare, după cum spunea şi Sfântul Vasile:

“Păcatul a împărţit firea omenească unică într-o mulţime de părţi care se vrăjmăşesc”.

Devenind, prin fapta lor, incompatibili cu perfecţiunea creaţiei lui Dumnezeu, Adam, împreună cu femeia sa Eva, au fost scoşi din grădina Edenului: “De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat” (Facerea 3:23).

Purtăm aşadar arvuna harului lui Dumnezeu (Sfântul Duh), dar şi blestemul naturii noastre corupte prin căpătarea unei firi pământeşti, între care ne zbatem, luptând cu cea de-a doua şi dorindu-ne-o pe prima, spre eliberarea şi salvarea noastră:

“Căci dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6),

“Căci dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele trupului, veţi fi vii” (Romani 8:13).

Ȋn toată această vâltoare în care ne aflăm cu toţii prinşi trebuie ca nicicând să nu uităm că Dumnezeu nu minte niciodată şi îşi ţine până la sfârşit promisiunea (“Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o mai înainte de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte” – Tit 1:2) şi nici nu se schimbă în vreun fel. 

26 feb. 2025

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_8


Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor, / Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor; / Aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei (Efeseni 4:17-19). Amin!  


Când Dumnezeu l-a făcut pe om, l-a plasat pe acesta într-o mirificâ grădină (Eden) de pe Pământ, încredinţându-i ingrijirea acesteia şi protejarea vieţii create în ea, dar separându-l astfel de contaminarea adusă prin actul de rebeliune al îngerilor decăzuţi, pentru a se putea bucura de viaţa veşnică, dar şi de prezenţa Sa. Şi întrucât îl înzestrase şi pe el, ca şi pe celelalte fiinţe superioare, cu liberul arbitru, i-a dat instrucţiuni ferme să se păstreze în această stare, avertizându-l şi asupra consecinţelor: “A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, / Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Facerea 2:16,17). 

Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor

Satana s-a umplut de pizmă văzând că împărăţia lui Dumnezeu poate oricum creşte în măreţie iar el nu are niciun control asupra acesteia. Aşa că s-a decis să-l amăgească şi să-l atragă şi pe om de partea sa. A reuşit această manevră minţind-o şi ademenind-o pe Eva, femeia trup şi suflet cu omul creat de Dumnezeu, iar prin aceasta, pe însuşi Adam, seducâdu-i cu promisiunile false că nu vor muri dacă îl vor urma pe el şi că pot deveni asemenea lui Dumnezeu, dezchizâdu-li-se ochii şi cunoscând şi binele şi răul, cu care vor putea convieţui împreună, fiind întocmai ca şi Dumnezeu.

“Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! / Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul". / De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el” (Facerea 3:4,5,6). 

20 feb. 2025

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_7

 

Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. / Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? / Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? / El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. / Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea (Matei 13:26-30). Amin! 

 

Ce înseamnă roadele cele bune insuflate de Domnul?

Ele sunt acele roade aduse de om în demersul său de a-L căuta şi a se apropia de Dumnezeu printr-o continuă strădanie şi transformare de sine însuşi, prin supunerea trupului şi acceptarea lucrării Duhului Sfânt şi asimilarea îndreptării produse în acest fel, spre a deveni demn de urmarea Domnului Iisus Hristos prin dragostea lui Dumnezeu:

“Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, / Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, / Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. / Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, / Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. / Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. / Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. / Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii” (Galateni 5:19-26). 

la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea

Numai căutându-L şi apropiindu-se de Domnul prin credinţă omul îşi poate reveni şi transforma pe sine însuşi spre a primi darul lui Dumnezeu, astfel încât să redevină  compatibil cu prezenţa lui Dumnezeu şi cu împărăţia Acestuia:

“Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (1 Corinteni 6:17).

De aceea şi prima şi cea mai mare poruncă ce i s-a dat omului a fost aceasta: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău” (Matei 22:38b). 

Căci asta îi conferă şi compatibilitatea de care vorbeam:

“Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El” (1 Corinteni 8:3). 

Vedem deci că Dumnezeu de la început l-a făcut desăvârşit pe om, spre a se înconjura de lucruri bune şi a se bucura de perfecţiunea împărăţiei Sale, în care nu se poate găsi loc nici pentru manifestarea răului şi nici pentru toţi cei ce s-au lăsat corupţi şi au devenit promotorii acestuia. 

13 feb. 2025

BIBLIA - citatul zilei (4)


Dar ce zice Scriptura? "Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta", - adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim. / Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. / Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire (Romani 10:8-10). Amin! 


Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui

5 feb. 2025

BIBLIA - citatul zilei (3)


Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul (Matei 24:14). Amin!  


Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul

28 ian. 2025

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_6


“Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12:35)  


Înţelegem acum de ce această viaţă temporală, pe care am primit-o prin graţia lui Dumnezeu, spre a ajunge să putem face în cunoştinţă de cauză alegerea mântuitoare, ne este afectată de atâtea aspecte negative, care ne pot altera traiul cotidian până acolo incât acesta să ni se pară un blestem. Şi cu cât aceia dintre noi care se vor lăsa copleşiţi de forţa celui rău şi vor accepta jugul său, lăsându-se seduşi de falsele sale valori de care ar putea beneficia în această viaţă pe pământ – avere, putere lumească, faimă şi onoruri omeneşti, satisfacerea poftelor, mulţumirea unor simţuri exacerbate etc. - cu atât se vor afunda în întuneric şi se vor înstrăina de Dumnezeu, devenind servanţii stăpânitorului vremelnic al acestei lumi şi acceptând povara păcatului ce va deveni stigmatul osândei lor veşnice.

Iată cum îi descrie Cuvântul lui Dumnezeu pe cei ce se lasă astfel purtaţi, fără împotrivire, pe o asemenea cale: 

Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul.

“Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, / Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, / Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; / Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac” (Romani 1:29-32).

Aceştia, prin propria lor alegere, s-au înstrăinat de Dumnezeu şi nu mai pot produce roadele cele bune insuflate de Domnul, spre îndrerptarea şi mântuirea oricărui om ce Îl caută pe Mântuitor şi îşi pune credinţa în El. 

23 ian. 2025

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_5


Şi alt semn s-a arătat în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe capetele lui, şapte cununi împărăteşti. / Iar coada lui târa a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte (Apocalipsa 12:3,4).Amin! 


Nu a fost însă ascultat întrutotul în înţelepciunea Sa, deoarece fiinţa cea mai înaltă pe care o crease, Lucifer / diavolul / satana, pătruns de mândrie şi invidie, a ales să se preamarească pe el însuşi, cantonându-se în zona întunericului şi separându-se împreună cu acoliţii (1/3 din totalitatea îngerilor care s-au lăsat seduşi şi corupţi de rătăcirea acestuia), în ambiţia trufiei de a avea propria sa împarăţie care să-i revină în exclusivitate, aceea a întunericului şi răului, crezând că astfel va găsi o cale de a-şi  satisface orgoliul de a deveni mai presus de Dumnezeu.

“Tu care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte./ Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi" (Isaia 14:13,14). 

Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască

Numai că prin această mişcare, el, împreună cu îngerii astfel decăzuţi, au devenit nu numai părtaşii răului, ci şi exponenţii promotori ai acestuia, schimbându-şi prin aceasta natura genetică şi spirituală, astfel încât, pe cale de consecinţă, toate acţiunile lor au devenit contrare binelui şi ireconciliabile cu natura lucrării lui Dumnezeu. 

Ei bine, acesta a fost momentul în care păcatul a căpătat pricină şi, prin intermediul cetei îngerilor rebeli, a pătruns în împărăţia luminii şi a contaminat perfecţiunea lucrării lui Dumnezeu, conducând spre moarte prin ruinare a celor ce îl vor adopta, urmând îndemnul îngerilor decăzuţi:

“Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască” (Cartea înţelep. lui Sol. 2:24).

Şi:

“Iată cum va fi păcatul vostru: ca o spărtură într-un zid înalt, care dintr-o dată şi pe neaşteptate se prăbuşeşte” (Isaia 30:13).

Păcatul este deci negarea binelui şi reprimarea lui spre a face loc răului cu scopul

de a înlănţui lumina vieţii şi a o face înghiţită de umbra morţii din tărâmul întunericului, prin acţiuni subversivo-insidioase. Trebuie precizat că acest caracter subversiv şi insidios îl poate avea numai faţă de fiii luminii, însă nu şi în raport cu Dumnezeu, care nu numai  că pe toate le-a făcut, dar pe toate le şi cunoaşte şi le poate stăpâni cu puterea Sa, fiind perpetuu infailibil şi atotţiitor:

“El descoperă cele mai adânci şi cele mai ascunse lucruri, ştie ce se petrece în întuneric şi lumina sălăşluieşte cu El” (Daniel 2:22).

Ȋn plus, propagând răul, promotorii lui nu vor avea alt ţel clar decât pe acela de a se opune binelui, acţionând precum orbii: “…Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12:35). 

15 ian. 2025

VREME TRECE, VREME VINE

 Ce e rău şi ce e bine
   Tu te-ntreabă şi socoate;”
   Glossă – Mihai Eminescu

  Omenirea a făcut, de-a lungul istoriei sale, multe salturi înainte, de tot atâtea ori de câte ori s-a luptat cu răul, l-a identificat şi l-a supus oprobiului, străduindu-se să-l îndeparteze din viaţa de zi cu zi, nelăsându-l a prinde rădăcini.
Răul are însă două puteri subtile: are nenumărate feţe şi ştie să şi-o disimuleze pe fiecare într-una a binelui.
Nu este de mirare că păcatul originar a fost introdus în viaţa omului prin minciună şi seducţie, ambele practicate cu măiestrie de părintele tuturor relelor şi al minciunii: “…El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (Ioan 8:44)
De atunci încolo a început bătălia omului cu răul şi, de-a lungul timpului, ea s-a multiplicat şi diversificat, funcţie de feţele arătate de acesta, devenind însă din una deschisă şi brutală, una subtilă, vicleană, dar cu mult mai distructivă, prin consecinţe, pentru rasa umană.
Ajunsă aprope de finalul profeţit, bătălia nu se mai poartă pe faţă, căci răul s-a disimulat, în întregul său, în bine, şi cu complicitatea benevolă sau smulsă prin înşelăciune a oamenilor. Ea a devenit, în regatul lumesc, una aparent indefinită, între două armate total disproporţionate; cea a răului, care târăşte dupa ea majoritatea locuitorilor pământului, amăgindu-I pe aceştia că se află pe calea cea bună şi aceea a binelui, care, în prezent, luptă aproape în van şi fiind permanent dezavuată, imputându-i-se că se opune progresului şi binefacerii, prin confuzia premeditat indusă între acestea şi false idealuri umane şi sociale precum: democraţia, libertinajul, drepturile omului, discriminarea pozitivă, convergenţa civilizaţiilor, emergenţa politică, economică şi religioasă ş.a.
Dar noi “Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (1 Ioan 5:19) si a cohortelor sale de slujitori dinainte descrişi, după cum urmează: “Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, / Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, / Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; / Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac” (Romani 1:29-32).
Interesantă răsturnare de situaţie: răul, din vânat a ajuns vânător, iar binele, din motorul dezvoltării umane a ajuns retrograd!
Ce este de făcut în această situaţie?
Aşa cum ne îndeamnă şi marele nostru geniu naţional, spiritul cel mai curat şi chintesenţa românismului creştin, în versurile din motto-ul de mai sus, va trebui să cercetăm cu sârguinţă şi sinceritate spre a cunoaşte adevărul, cu scopul de a putea discerne, acum, în ultimul ceas, ce este bine, de ceea ce este rău, spre a ne desprinde din lanţurile perfid aruncate în jurul nostru, după cum scris ne-a fost lăsat: “Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit” (Romani 12:2).
Este o certitudine venită, mai ales, din învăţăturile lăsate de Iisus Hristos: “Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8:32).
Revenind în zona concretă a vieţii cotidiene, asta înseamnă că va trebui să continuăm lupta strămoşească de devoalare a răului şi de a-l expune oprobiului până la erodarea sa completă, cu aceeaşi consecvenţă cu care el îşi schimbă feţele şi seduce tot mai mulţi aderenţi la armata sa dezgustătoare.
Fibra noastră creştină s-a construit cu răbdare şi cu jertfe greu de cuantificat, aduse pentru păstrarea valorilor moralei creştine, legea de esenţă divină ce a protejat omenirea în faţa unui adversor insidios şi lipsit de orice urmă de îndurare: “Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. / Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. / Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. / Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5:13-16).
Ultimii 30 de ani au adus însă acea răsturnare de situaţie pe care o aminteam mai sus, ceea ce ne îndeamnă a gândi că răbdarea lui Dumnezeu este aproape de sfârşit, iar lucrarea finală de rătăcire este nu numai începută, ci ajunsă chiar lângă apogeul său. Sub ochii noştri răul îşi trâmbiţează victoriile şi le prezintă poleite cu o aură mincinoasă, care să le confere o alură de binefăcători susţinătorilor săi, acelor josnice specimene umane ieşite din tenebrele unei conspiraţii negre, care încearcă să îşi mondializeze prezenţa şi să îşi îndeplinească visul multimilenar: fondarea imperiului monocromatic al întunericului.
Mai poate oare Dumnezeu răbda o astfel de decadenţă şi desfrânare?!
“Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte. / Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. / Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni mincinoase, / Şi de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. / Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, / Ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea” (2 Tesaloniceni 2:7-12).
Ȋnţelegeţi ce se va întâmpla la sfârşitul veacurilor cu cei necredincioşi? Dumnezeu le va trimite o aşa lucrare de amăgire, care nefiind de sorginte umană, ci una supranaturală, nu va putea fi nici sesizată de aceştia şi, ca atare, nici respinsă, deoarece “… cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3:18) “…şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept”  (Luca 16:10).
De aceea ni s-a spus că în vremurile din urmă “Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă” (Apocalipsa 22:11).
În lupta noastră cea bună, nu trebuie să încetăm a demasca toate acele specimene josnice ce prăpădesc pământul şi a menţine aprinsă flacăra justiţiară care să aduca la lumina faptele lor, astfel încât până la ziua dreptăţii şi a judecăţii să smulgem, dacă este cu putinţă, cât mai mulţi rătăciţi din ghearele diavolului şi să-i readucem, în cunoştinţă de cauză, pe calea cea bună şi mântuitoare dăruită nouă prin prea marea dragoste a lui Dumnezeu: “Căci dreptatea lui Dumnezeu se descoperă în ea din credinţă spre credinţă, precum este scris: "Iar dreptul din credinţă va fi viu" (Romani 1:17).
Ȋnţelegem de aici că acţiunile celor necredincioşi vor fi, ca şi numărul acestora, copleşitoare şi vor conduce orânduirea lumească după falsele lor precepte pe care le vor motiva printr-o aşa zisă înţelepciune şi ştiinţă, care le furnizează lor nenumărate considerente prin care să-şi susţină căile pe care au apucat.
“Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. / Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni” (Romani 1:21,22), astfel împlininâdu-se cele scrise: “Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu” (Ioan 8:47).
Ce vom face noi, fiindcă ni s-a spus a asculta de conducătorii lumeşti?
În primul rând că această ascultare este datorată cu prezumpţia că aceştia au dedicaţie către probitate morală şi cel puţin bunăvoinţă şi bunăintenţie, atât în plan administrativ: “Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, / Fie dregătorilor, ca unora ce sunt trimişi de el, spre pedepsirea făcătorilor de rele şi spre lauda făcătorilor de bine; / Căci aşa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, să închideţi gura oamenilor fără minte şi fără cunoştinţă” (1 Petru 2:13-15 – îngroşarea îmi aparţine), cât şi în plan spiritual: “Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă, ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, căci aceasta nu v-ar fi de folos” (Evrei 13:17 – îngroşarea îmi aparţine). Altfel toţi aceştia  sunt ca nişte pomi cu roade rele ce-şi merită soarta: “După roadele lor îi veţi cunoaşte. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? / Aşa că orice pom bun face roade bune, iar pomul rău face roade rele. / Nu poate pom bun să facă roade rele, nici pom rău să facă roade bune. / Iar orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 7:16-19). Degeaba se vor întrece în tot felul de promisiuni şi vorbe meşteşugite spre a-şi motiva acţiunile şi rezultatele acestora, căci: “Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii” (Matei 12:36), “Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5:10). Ei sunt precum cei prezugrăviţi de Apostolul Pavel: “Dacă însă cineva nu poartă grijă de ai săi şi mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios” (1 Timotei 5:8).
Apoi este evident că trăim în acea eră în care lucrarea de amăgire deja se manifestă şi se multiplică pe măsură ce netrebnicia celor ce ar trebui să guverneze societatea se acumulează agravant, se generalizează tacit şi îşi autoperfecţionează instrumente prin care se vizează obţinerea obedienţei necondiţionate a maselor de oameni, schimbând fărădelegea în dreptate şi căutând protecţia întunericului spre a-şi ascunde păcatele, depărtându-se astfel de Dumnezeu şi atrăgându-şi judecata Acestuia: “Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. / Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească” (Ioan 3:19,20).
Aceasta fiind conjunctura nu ne rămâne decât să facem ceea ce Petru şi Apostolii le-au răspuns liderilor religioşi ai epocii, acelora care le interziceau să mai înveţe în numele lui Iisus Hristos: “Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5:29).
Deci vom respecta legile lumeşti guvernante cu condiţia ca acestea să nu devină nocive şi să ne agreseze harul şi credinţa, făcând ceea ce chiar Iisus a spus atunci când a fost întrebat de către iscoadele cărturarilor şi arhiereilor dacă se cuvine sau nu să dea dajdie Cezarului: “Aşadar, daţi cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului şi cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu” (Luca 20:25).
Iar în privinţa acţiunilor oamenilor ne vom ţine tot de ceea ce este scris: “Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Efeseni 5:11), “Pentru că ne îngrijim de cele bune nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor” (2 Corinteni 8:21).
Sprijinul nostru va fi în permanenţă încurajarea lăsată de Domnul Iisus Hristos: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).
Nu disperaţi nicio clipă (am comentat despre descurajare), ci mai degrabă trataţi cele lumeşti după îndemnul din ultima strofă a aceleiaşi “Glossă” de Mihai Eminescu:

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Ţineţi deci minte: “Ceea ce este a mai fost şi ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri; şi Dumnezeu cheamă iarăşi aceea ce a lăsat să treacă” (Eclesiastul 3:15). 

9 ian. 2025

TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_4


Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea (Facerea 1:31) 

Dar măreţia puterii lui Dumnezeu nu se reduce numai la aceasta şi pentru a pătrunde şi în alte taine ale lucrării Sale vom aborda un alt aspect şi anume cum a creat Dumnezeu toate cele văzute şi nevăzute. Răspunsul îl avem în Ioan:

“La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. / Acesta era întru început la Dumnezeu. / Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. / Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1:1-4).

Şi mai departe:

“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. / Ioan (Botezătorul – n.n.) mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. / Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. / Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. / Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:14-18).

Ȋntărit şi prin: “Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor.” (Psalm 32:6). 

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.

Extraordinară relatare! Dumnezeu le-a făcut pe toate prin Cuvânt care, în cele din urmă, s-a întrupat în Hristos, în această lume, pentru a aduce împăcarea omului, acel permanent fiu risipitor, cu Dumnezeu, Tatăl său.

Să vedem mai departe cum şi prin ce omul a devenit fiul risipitor şi de ce Iisus Hristos S-a sacrificat pentru a-l răscumpăra şi, aducând împăcarea, să-l repună în poziţia primordială de fiu al lui Dumnezeu.

Revenind spre completare, putem conchide că mai întâi Dumnezeu a creat universul şi făpturile înalte numite îngeri, însărcinate a avea grijă de acesta. Prin această acţiune El a adus la existenţă perfecţiunea, separând-o de tot ceea ce ar fi putut-o corupe şi strica în măreţia ei, adică a separat lumina (viaţa) de întuneric (moarte), deci binele de rău, creind premisele vieţii veşnice într-o împărăţie indestructibilă a luminii, prin izolarea răului în tărâmul întunericului.

“Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui” (Ecclesiastul 3:14). 

5 ian. 2025

BOTEZUL DOMNULUI


Este un Domn, o credinţă, un botez, / Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi. / Iar fiecăruia dintre noi, i s-a dat harul după măsura darului lui Hristos (Efeseni 4:5-7). Amin! 


Este un Domn, o credinţă, un botez