Calea mântuirii este una singură: Iisus Hristos, prin harul Său şi credinţa noastrâ în Acesta. Sfârşitul lucrării Sale va împlini toate cele făcute cunoscute nouă prin Cuvântul lui Dumnezeu, definitivând şi aceasta eră (veac) a lucrării Sale. Cei aleşi (adormiţi sau vii) vor fi chemaţi la Domnul Iisus Hristos; ceilalţi îşi vor căpăta pedeapsa veşnică. Sârguiţi-vă sa fiţi găsiţi pregătiţi. Domnul vine! "Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse! / Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toţi!"
3 apr. 2025
AŞTERNUT PICIOARELOR SALE
27 mar. 2025
TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_10
Căci n-a trimis Dumnezeu
pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea.
/ Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat,
fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. / Iar
aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit
întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele (Ioan 3:17-19).
Amin!
El
este stânca de neclintit pe care ne clădim credinţa mântuitoare ce ne va aduce
darul răsplăţii promise de Dumnezeu, căci:“Domnul poate să scape din ispite pe
cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua
judecăţii” (2 Petru 2:9) şi “De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în
trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuţi Lui. / Pentru că noi toţi
trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia
fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni
5:9,10).
Gândiţi
oare că, dacă Dumnezeu l-a făcut pe om spre a-l înfia ȋntru
viaţă veşnică,
îl
va abandona pe acesta dacă el se va apropia plin de credinţă
de Domnul, printr-o perseverentă smerire şi lepădare
în
căinţă
de păcatele comise?
Răspunsul
este un categoric nu!
Dumnezeu
i-a făgăduit omului viaţa veşnică şi nu l-a lăsat pradă morţii când acesta a
fost înşelat şi împovărat de satana cu balastul păcatului, ci i-a.acordat
alternativa mântuirii. Prin urmare, dacă omul va face uz, prin propria alegere
a liberului său arbitru, de calea ce îl conduce la aceasta, va fi ca un născut
din nou şi va deveni un biruitor asupra corupţiei introdusă de satana în
lucrarea lui Dumnezeu:
“Pentru
că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa
care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă
nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5:4,5).
Prin transformarea suferită, un astfel de om va putea primi darul lui Dumnezeu, adus prin Fiul Său, şi va fi mutat definitiv în împărăţia lui Dumnezeu prin mijlocirea aceluiaşi Fiu, adică Iisus Hristos, Cel căruia, după învierea Sa, I s-a dat întreaga putere atât în cer, cât şi pe pământ, pentru “că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său” (1 Ioan 5:11).
20 mar. 2025
BIBLIA - citatul zilei (6)
13 mar. 2025
BIBLIA - citatul zilei (5)
Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. / Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. / Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis (Ioan 5:21-23). Amin!
6 mar. 2025
TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_9
El ne-a scos de sub
puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, / Întru Care avem răscumpărarea prin sângele Lui,
adică iertarea păcatelor. / Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai
întâi născut decât toată făptura (Coloseni 1:13-15). Amin!
Din
acel moment, datorită acestui păcat primordial al neîncrederii în cuvântul
lui Dumnezeu şi primirii trufiei
satanice, omul s-a înstrăinat şi a făcut primul pas direct în împărăţia
întunericului / morţii, iar viaţa pe întregul Pământ a fost coruptă, începând a
fi învăluită de mantia perversă a prinţului întunericului şi devenind încetul
cu încetul un blestem pentru om, prin balastul ei lumesc, de sorginte diabolică:
“De
aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa
şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani
5:12).
Prin păcat omul a trecut de la lumină la întuneric, de la armonie la nebunie, de la comuniune cu Dumnezeu la înstrăinare, după cum spunea şi Sfântul Vasile:
“Păcatul
a împărţit firea omenească unică într-o mulţime de părţi care se vrăjmăşesc”.
Devenind,
prin fapta lor, incompatibili cu perfecţiunea creaţiei lui Dumnezeu, Adam,
împreună cu femeia sa Eva, au fost scoşi din grădina Edenului: “De aceea l-a
scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care
fusese luat” (Facerea 3:23).
Purtăm
aşadar arvuna harului lui Dumnezeu (Sfântul Duh), dar şi blestemul naturii
noastre corupte prin căpătarea unei firi pământeşti, între care ne zbatem,
luptând cu cea de-a doua şi dorindu-ne-o pe prima, spre eliberarea şi salvarea
noastră:
“Căci
dorinţa cărnii este moarte dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace” (Romani
8:6),
“Căci
dacă vieţuiţi după trup, veţi muri, iar dacă ucideţi, cu Duhul, faptele
trupului, veţi fi vii” (Romani 8:13).
Ȋn toată această vâltoare în care ne aflăm cu toţii prinşi
trebuie ca nicicând să nu uităm că Dumnezeu nu minte niciodată şi îşi ţine până
la sfârşit promisiunea (“Întru nădejdea vieţii veşnice, pe care a făgăduit-o
mai înainte de anii veacurilor Dumnezeu, Care nu minte” – Tit 1:2) şi nici nu
se schimbă în vreun fel.
26 feb. 2025
TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_8
Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor, / Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor; / Aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei (Efeseni 4:17-19). Amin!
Când Dumnezeu l-a făcut pe om, l-a plasat pe acesta într-o mirificâ grădină (Eden) de pe Pământ, încredinţându-i ingrijirea acesteia şi protejarea vieţii create în ea, dar separându-l astfel de contaminarea adusă prin actul de rebeliune al îngerilor decăzuţi, pentru a se putea bucura de viaţa veşnică, dar şi de prezenţa Sa. Şi întrucât îl înzestrase şi pe el, ca şi pe celelalte fiinţe superioare, cu liberul arbitru, i-a dat instrucţiuni ferme să se păstreze în această stare, avertizându-l şi asupra consecinţelor: “A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, / Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Facerea 2:16,17).
Satana s-a umplut de pizmă văzând că împărăţia lui Dumnezeu poate oricum creşte în măreţie iar el nu are niciun control asupra acesteia. Aşa că s-a decis să-l amăgească şi să-l atragă şi pe om de partea sa. A reuşit această manevră minţind-o şi ademenind-o pe Eva, femeia trup şi suflet cu omul creat de Dumnezeu, iar prin aceasta, pe însuşi Adam, seducâdu-i cu promisiunile false că nu vor muri dacă îl vor urma pe el şi că pot deveni asemenea lui Dumnezeu, dezchizâdu-li-se ochii şi cunoscând şi binele şi răul, cu care vor putea convieţui împreună, fiind întocmai ca şi Dumnezeu.
“Atunci
şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri! / Dar Dumnezeu ştie că în
ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu,
cunoscând binele şi răul". / De aceea femeia, socotind că rodul pomului
este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că
dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi
el” (Facerea 3:4,5,6).
20 feb. 2025
TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_7
Iar dacă a crescut paiul
şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. / Venind slugile stăpânului
casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De
unde dar are neghină? / Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta.
Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? / El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind
neghina, să smulgeţi odată cu ea şi grâul. / Lăsaţi să crească împreună şi
grâul şi neghina, până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice
secerătorilor: Pliviţi întâi neghina şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul
adunaţi-l în jitniţa mea (Matei 13:26-30). Amin!
Ce
înseamnă roadele cele bune insuflate de Domnul?
Ele
sunt acele roade aduse de om în demersul său de a-L căuta şi a se apropia de
Dumnezeu printr-o continuă strădanie şi transformare de sine însuşi, prin
supunerea trupului şi acceptarea lucrării Duhului Sfânt şi asimilarea
îndreptării produse în acest fel, spre a deveni demn de urmarea Domnului Iisus
Hristos prin dragostea lui Dumnezeu:
“Iar
faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie,
destrăbălare, / Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii,
mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, / Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele
asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus,
că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu. / Iar
roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea,
facerea de bine, credinţa, / Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca
acestea nu este lege. / Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit
trupul împreună cu patimile şi cu poftele. / Dacă trăim în Duhul, în Duhul să
şi umblăm. / Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii
şi pizmuindu-ne unii pe alţii” (Galateni 5:19-26).
Numai căutându-L şi apropiindu-se de Domnul prin credinţă omul îşi poate reveni şi transforma pe sine însuşi spre a primi darul lui Dumnezeu, astfel încât să redevină compatibil cu prezenţa lui Dumnezeu şi cu împărăţia Acestuia:
“Iar
cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (1 Corinteni 6:17).
De
aceea şi prima şi cea mai mare poruncă ce i s-a dat omului a fost aceasta: “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău,
cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău” (Matei 22:38b).
Căci
asta îi conferă şi compatibilitatea de care vorbeam:
“Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, acela este cunoscut de El” (1 Corinteni 8:3).
Vedem
deci că Dumnezeu de la început l-a făcut desăvârşit pe om, spre a se înconjura
de lucruri bune şi a se bucura de perfecţiunea împărăţiei Sale, în care nu se
poate găsi loc nici pentru manifestarea răului şi nici pentru toţi cei ce s-au
lăsat corupţi şi au devenit promotorii acestuia.
13 feb. 2025
BIBLIA - citatul zilei (4)
Dar
ce zice Scriptura? "Aproape este de tine cuvântul, în gura ta şi în inima ta",
- adică cuvântul credinţei pe care-l propovăduim. / Că de vei mărturisi cu gura
ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El
din morţi, te vei mântui. / Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura
se mărturiseşte spre mântuire (Romani 10:8-10). Amin!
5 feb. 2025
BIBLIA - citatul zilei (3)
Şi
se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie
la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul (Matei 24:14). Amin!
28 ian. 2025
TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_6
“Deci le-a zis Iisus:
Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă
prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan
12:35)
Înţelegem acum de ce această viaţă temporală, pe care am primit-o prin graţia lui Dumnezeu, spre a ajunge să putem face în cunoştinţă de cauză alegerea mântuitoare, ne este afectată de atâtea aspecte negative, care ne pot altera traiul cotidian până acolo incât acesta să ni se pară un blestem. Şi cu cât aceia dintre noi care se vor lăsa copleşiţi de forţa celui rău şi vor accepta jugul său, lăsându-se seduşi de falsele sale valori de care ar putea beneficia în această viaţă pe pământ – avere, putere lumească, faimă şi onoruri omeneşti, satisfacerea poftelor, mulţumirea unor simţuri exacerbate etc. - cu atât se vor afunda în întuneric şi se vor înstrăina de Dumnezeu, devenind servanţii stăpânitorului vremelnic al acestei lumi şi acceptând povara păcatului ce va deveni stigmatul osândei lor veşnice.
Iată cum îi descrie Cuvântul lui
Dumnezeu pe cei ce se lasă astfel purtaţi, fără împotrivire, pe o asemenea
cale:
“Plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de purtări rele, bârfitori, / Grăitori de rău, urâtori de Dumnezeu, ocărâtori, semeţi, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, nesupuşi părinţilor, / Neînţelepţi, călcători de cuvânt, fără dragoste, fără milă; / Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac” (Romani 1:29-32).
Aceştia, prin propria lor alegere,
s-au înstrăinat de Dumnezeu şi nu mai pot produce roadele cele bune insuflate
de Domnul, spre îndrerptarea şi mântuirea oricărui om ce Îl caută pe Mântuitor
şi îşi pune credinţa în El.
23 ian. 2025
TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_5
Şi alt semn s-a arătat
în cer: iată un balaur mare, roşu, având şapte capete şi zece coarne, şi pe
capetele lui, şapte cununi împărăteşti. / Iar coada lui târa a treia parte din
stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ. Şi balaurul stătu înaintea femeii,
care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte (Apocalipsa
12:3,4).Amin!
Nu
a fost însă ascultat întrutotul în înţelepciunea Sa, deoarece fiinţa cea mai
înaltă pe care o crease, Lucifer / diavolul / satana, pătruns de mândrie şi
invidie, a ales să se preamarească pe el însuşi, cantonându-se în zona
întunericului şi separându-se împreună cu acoliţii (1/3 din totalitatea
îngerilor care s-au lăsat seduşi şi corupţi de rătăcirea acestuia), în ambiţia
trufiei de a avea propria sa împarăţie care să-i revină în exclusivitate, aceea
a întunericului şi răului, crezând că astfel va găsi o cale de a-şi satisface orgoliul de a deveni mai presus de
Dumnezeu.
“Tu
care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de
stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! În muntele cel sfânt
voi pune sălaşul meu, în fundurile laturei celei de miazănoapte./ Sui-mă-voi
deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi fi" (Isaia 14:13,14).
Numai că prin această mişcare, el, împreună cu îngerii astfel decăzuţi, au devenit nu numai părtaşii răului, ci şi exponenţii promotori ai acestuia, schimbându-şi prin aceasta natura genetică şi spirituală, astfel încât, pe cale de consecinţă, toate acţiunile lor au devenit contrare binelui şi ireconciliabile cu natura lucrării lui Dumnezeu.
Ei
bine, acesta a fost momentul în care păcatul a căpătat pricină şi, prin
intermediul cetei îngerilor rebeli, a pătruns în împărăţia luminii şi a
contaminat perfecţiunea lucrării lui Dumnezeu, conducând spre moarte prin
ruinare a celor ce îl vor adopta, urmând îndemnul îngerilor decăzuţi:
“Iar
prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor
ajunge s-o cunoască” (Cartea înţelep. lui Sol. 2:24).
Şi:
“Iată
cum va fi păcatul vostru: ca o spărtură într-un zid înalt, care dintr-o dată şi
pe neaşteptate se prăbuşeşte” (Isaia 30:13).
Păcatul
este deci negarea binelui şi reprimarea lui spre a face loc răului cu scopul
de
a înlănţui lumina vieţii şi a o face înghiţită de umbra morţii din tărâmul
întunericului, prin acţiuni subversivo-insidioase. Trebuie precizat că acest
caracter subversiv şi insidios îl poate avea numai faţă de fiii luminii, însă
nu şi în raport cu Dumnezeu, care nu numai
că pe toate le-a făcut, dar pe toate le şi cunoaşte şi le poate stăpâni
cu puterea Sa, fiind perpetuu infailibil şi atotţiitor:
“El
descoperă cele mai adânci şi cele mai ascunse lucruri, ştie ce se petrece în
întuneric şi lumina sălăşluieşte cu El” (Daniel 2:22).
Ȋn plus, propagând răul, promotorii lui nu vor avea alt ţel clar decât pe acela de a se opune binelui, acţionând precum orbii: “…Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12:35).
15 ian. 2025
VREME TRECE, VREME VINE
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
9 ian. 2025
TRIUMFUL VIEŢII - Ce este păcatul?_4
Dar măreţia puterii lui Dumnezeu nu se reduce numai la aceasta şi pentru a pătrunde şi în alte taine ale lucrării Sale vom aborda un alt aspect şi anume cum a creat Dumnezeu toate cele văzute şi nevăzute. Răspunsul îl avem în Ioan:
“La
început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. /
Acesta era întru început la Dumnezeu. / Toate prin El s-au făcut; şi fără El
nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. / Întru El era viaţă şi viaţa era lumina
oamenilor” (Ioan 1:1-4).
Şi
mai departe:
“Şi
Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă
ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. / Ioan (Botezătorul –
n.n.) mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis:
Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era.
/ Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat, şi har peste har. / Pentru că Legea
prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos. / Pe Dumnezeu
nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui,
Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:14-18).
Ȋntărit şi prin: “Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit
şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor.” (Psalm 32:6).

Extraordinară relatare! Dumnezeu le-a făcut pe toate prin Cuvânt care, în cele din urmă, s-a întrupat în Hristos, în această lume, pentru a aduce împăcarea omului, acel permanent fiu risipitor, cu Dumnezeu, Tatăl său.
Să
vedem mai departe cum şi prin ce omul a devenit fiul risipitor şi de ce Iisus
Hristos S-a sacrificat pentru a-l răscumpăra şi, aducând împăcarea, să-l repună
în poziţia primordială de fiu al lui Dumnezeu.
Revenind
spre completare, putem conchide că mai întâi Dumnezeu a creat universul şi
făpturile înalte numite îngeri, însărcinate a avea grijă de acesta. Prin
această acţiune El a adus la existenţă perfecţiunea, separând-o de tot ceea ce
ar fi putut-o corupe şi strica în măreţia ei, adică a separat lumina (viaţa) de
întuneric (moarte), deci binele de rău, creind premisele vieţii veşnice într-o
împărăţie indestructibilă a luminii, prin izolarea răului în tărâmul
întunericului.
“Atunci mi-am dat seama că tot ceea ce a făcut Dumnezeu va ţine în veac de veac şi nimic nu se poate adăuga, nici nu se poate micşora şi că Dumnezeu lucrează aşa ca să ne temem de faţa Lui” (Ecclesiastul 3:14).