13 iun. 2021

SCRISOARE DIN IAD

Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste, / Ca o cursă; căci va veni peste toţi cei ce locuiesc pe faţa întregului pământ (Luca 21:34,35). Amin! 


11 iun. 2021

PACEA DOMNULUI

Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus (Romani 3:22-24). Amin! 



3 iun. 2021

CREDINŢA NOASTRĂ

Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, / Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu (1Cor.2:4,5). Amin! 

18 mai 2021

APOCALIPSA (cap.20 – extras)

De vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu să răsplătească cu necaz celor ce vă necăjesc pe voi, / Iar vouă celor necăjiţi, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale, / În văpaie de foc, osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus. / Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, / Când va veni să se preamărească întru sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire de către toţi cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a găsit crezare în ziua aceea (2Tesal.1:6-10). Amin! 

10 mai 2021

ÎNDREPTAREA LUI TOMA

Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. / Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt (Ioan 17:8,9). Amin!

Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor (Ioan 17:20). Amin! 

29 apr. 2021

CINA CEA DE TAINĂ

Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis: Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea? / Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea se va bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie (Ioan 16:19,20). Amin! 

24 apr. 2021

ALUNGAREA DIN TEMPLU

Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine / Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, şi pe Tatăl Meu L-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe El şi L-aţi şi văzut (Ioan 14:6,7). Amin! 

21 apr. 2021

IISUS HRISTOS, DOMNUL

Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El - chemaţi şi aleşi şi credincioşi (Apocalipsa 17:14). Amin! 

13 apr. 2021

CREŞTINE, PLȂNGI ŞI RȂZI…

Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat; şi noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci (1Ioan 5:20). Amin!

Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; acesta este amăgitorul şi antihristul (2Ioan 1:7). Amin! 

5 apr. 2021

APOCALIPSA (cap.19 – extras)

Şi un glas a ieşit din tron, zicând: Lăudaţi pe Dumnezeul nostru toate slugile Lui, cei ce vă temeţi de El, mici şi mari (Apocalipsa 19:5). Amin!

Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. / Şi precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi venirea Fiului Omului. / Căci precum în zilele acelea dinainte de potop, oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, / Şi n-au ştiut până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului (Matei 24:36-39). Amin!