11 apr. 2020

9 apr. 2020

TRAŞI CU PUTEREA LUI DUMNEZEU


“Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, / şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în cei sfinţi, / şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui” (Efeseni 1:17-19).

Acestea se ruga Pavel pentru efeseni.
În vreme ce credincioşii din Efes se bucurau de luxul și abundenţa unui oraş cosmopolit aşezat în calea celor mai uzitate rute comerciale, Pavel era încarcerat într-o micuţă celulă în Roma, sub paza permanentă a unei gărzi. Dar cine ar fi putut deduce din ruga lui Pavel că acesta era lipsit de aproape orice lucru lumesc?
Descrierea plină de siguranţă a puterii Domnului nu lăsa a transpare nicio fărâmă de disperare sau intimidare. În schimb, Pavel vorbea despre bogăţia moştenirii şi viitorul minunat pe care aceasta ni-l va aduce în ȋmpărăția lui Dumnezeu. Viitorul lui Pavel pe pământ era în mâinile Cezarului şi cu toate acestea cele mai mari speranţe ale sale nu erau puse în această lume, ci speranţele sale erau puse în chemarea Domnului spre moștenire.
La fel şi noi trebuie ca în rugăciune cu mulţumire să ne punem speranţele în moştenirea eternă a ȋmpărăției, precum Pavel a făcut, în ciuda vitregiilor zbuciumate prin care din nou trecea.
Rugaţi-vă ca Dumnezeu să vă ajute a înţelege cât de mare este puterea Sa cu care poate să vă tragă la Fiul Său și Domnul nostru, spre mântuire și viață veșnică, având permanent în minte cele spuse de Hristos: “Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6:44).
Nu vă lăsaţi descurajaţi de uneltirea celui rău care vă şopteşte insidios că sunteţi prea păcătoşi ca să mai beneficiaţi de atenţia lui Dumnezeu.
Dumnezeu cunoaşte totul, întru adevăr şi dreptate şi ne-a dat în dar un plan de mântuire prin harul Său, pus în Fiul Său, Iisus Hristos şi coborât asupra tuturor celor ce Îl primesc cu credinţă pe Acesta şi-I urmează chemarea, căci “La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă” (Matei 19;26).

“Harul Domnului Iisus Hristos cu voi cu toţi! Amin” (Apocalipsa 22:21).

1 apr. 2020

CAPCANA DIAVOLULUI


  De ce credeţi că incă ne iubeşte Dumnezeu şi doreşte ca, dacă este cu putinţă, toţi să ne întoarcem la El? Pentru că El şi ştie cum ne-a făcut şi care a fost intenţia Sa în ceea ce ne priveşte. Iar nu omul (Adam) s-a răzvrătit împotriva Domnului. Cel care a făcut-o a fost diavolul, care a atras în rătăcirea sa şi alţi îngeri şi a încercat / încearcă şi coruperea omului prin minciună şi promisiuni insidoase,  care nu sunt altceva decât o subtilă capcană pe care i-a întins-o.
Noi suntem acum precum fiul rătăcitor care, ajuns la ananghie, şi-a amintit de grija pe care o avea tatăl său pentru argaţii săi şi, venindu-şi în fire, şi-a zis că ar putea şi el să fie măcar ca unul dintre aceia.
La întoarecerea la tatăl său a constatat, cu surprindere, că bucuria tatălui său este de o nobleţe şi insoţită de o iertare pe care el nu credea că le mai merită. Ce i-a adus acest dar spectaculos? Căinţa sinceră şi întoarcerea smerită la viaţa curata pe care i-o pregătise tatăl său...
Asta doreşte Domnul de la fiii săi rătăcitori şi încă mai beneficiem de îndelunga sa răbdare. Şi numai atât, dar ne-a trimis şi un ghid personal pe care să-l urmăm: Iisus Hristos. Iar acesta la rândul său ne-a trimis Mângâietorul (Duhul Adevărului) care, dacă îl acceptăm, îşi face lăcaş în inima noastră şi ne îndrumă spre calea cea dreaptă.
Ştiţi ce ţine încă în loc lucrarea celui rău şi viclean? Tocmai Mângâietorul, care însă va fi retras (poate a şi fost deja retras)  înaintea apostaziei ce precede MAREA STRÂMTORARE.
Până la sfârşitul acesteia vom fi încă în situaţia de a face o ultimă alegere, cu conotaţii definitive.
Ce alegere credeţi că veţi face? Cea care să vă asigure pacea  (prietenia) acestei lumi sau cea care să vă asigure pacea Domnului?
Luaţi aminte:
“Preadesfrânaţilor! Nu ştiţi, oare, că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4:4).
“Ei vor porni război împotriva Mielului, dar Mielul îi va birui, pentru că este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor şi vor birui şi cei împreună cu El – chemaţi şi aleşi şi credincioşi” (Apocalipsa 17:14).
Amin!

24 mar. 2020

IISUS LUMINA LUMII

Pentru aceea, având bună îndrăzneală, să zicem: "Domnul este într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?" (Evrei 13:6). Amin!



21 mar. 2020

CEEA CE NE SUSŢINE

Trupurile noastre au fost originar create din solul grădinii Eden. Nu ar trebui deci să ne surprindă că ele sunt susţinute cu provizii ce provin tot din pământ.
Orice resursă alimentară îşi găseşte, în cele din urmă, sursa de hrănire în sol şi aceste surse ne susţin prin urmare trupurile.
În mod similar, sufletele noastre provin din suflarea lui Dumnezeu şi nu ar trebui să ne surprindă că sunt susţinute prin Duhul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care au fost insuflate tot de Acesta.
Dacă ne programăn alimentaţia în fiecare zi pentru a ne susţine trupurile în viaţa temporală, nu tot aşa ar trebui să ne planificăm cotidian şi festinurile cu Cuvântul Domnului, pentru a ne susţine în Duh sufletele în creşterea lor spre viaţă veşnică?
Ce credeţi că primează?
“Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă” (Ioan 6:63).
Deci trupul nu este decât vasul animat în care sufletul omului şi duhul turnat în el călătoresc în drumul spre viaţa veşnică pe care o avem întru Hristos.
“Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă" (1Cor,15:45).
Primul este pământesc, firesc, iar cel de-al doilea duhovnicesc, adică din cer, având deci rezonanţe diferite.
De aceea Apostolul Pavel ne şi îndemna:
 “Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. / Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viaţă veşnică” (Gal.6:7,8).
“Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. / Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm” (Gal.5:24,25).
“Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, / Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, / Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului (Efe.4:22-24).
Numai printr-o astfel de schimbare vom putea deveni moştenitori alături de Iisus Hristos “Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc” (1Cor.15:49).
Aleluia! Amin!

9 mar. 2020

SF. IOAN TEOLOGUL si vrajitorul Chinops - povestire crestina

Cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, începătorul şi plinitorul credinţei, Care, pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu (Evrei 12:2)


7 mar. 2020

CU DOMNUL ÎN CASĂ

  V-aţi gândit vreodată cât de minunat ar fi dacă aţi putea să-L primiţi pe Iisus în casele voastre? Şi totuşi adevărul este, după cum chiar El a spus-o, că ar accepta o astfel de invitaţie: “Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).
Iisus Hristos doreşte ca Tatăl şi El să fie inima inimilor noastre. El ştie de ce vrea să fie în centrul vieţii noastre: ”Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el” (Ioan 14:23).
Întrebarea este: vrem oare şi noi?
Imaginaţi-vi-L pe Iisus intrând în casele voastre chiar acum... Cam ce ar gândi El despre video-casetele, CD-urile şi colecţia de DVD-uri, reviste şi broşuri pe care le păstraţi cu satisfacţie? Dar despre alte lucruri ascunse? V-aţi simţi oare confortabil dacă Iisus ar lua comanda TV şi ar verifica ce canale aţi vizionat? Ce-ar fi dacă ar merge la computerul vostru şi ar deschide toate site-urile voastre preferate? V-ar pune toate acestea în încurcătură?
Prea mulţi dintre noi gândesc: ne putem juca cu păcatul în intimitatea căminului nostru, fără ca cineva să afle sau să ne afecteze. Dar Domnul ne avertizează dintodeuna să nu ne jucăm cu păcatul. Păcatul începe, de obicei, cu ceva mic şi se sfârşeşte cu... vă amintiţi cu ce?
“Căci dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, ei sunt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi” (2Petru 2:20).
Hotărâţi-vă a-L lăsa pe Iisus să aducă curăţenia necesară, până când încă nu aţi căzut,  căci altfel vă aflaţi în marele pericol de a rămâne alături de îngerii decăzuţi, sub stăpânirea tatălui minciunii cu care veţi pieri la final în iazul de foc: “Cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc loruşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură” (Evrei 6:6).
Desigur că asta ar însemna abandonarea câtorva lucruri, sau poate a chiar foarte multora, cu mari dureri şi poate chiar chinuindu-vă uneori, până veţi reveni la cuvântul cel bun care zideşte.
Dar vă asigur că ceea ce El va pune în loc va fi cu atât de mult mai bun încât nu veţi dori să-l mai pierdeţi vreodată. Nici măcar vreo fărâmă...nici măcar vreo picătură...
“Ţarina, când absoarbe ploaia ce se coboară adeseori asupra ei şi rodeşte iarba folositoare celor pentru care a fost muncită, primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu” (Evrei 6:7). Amin!

3 mar. 2020

PILDĂ CREŞTINĂ - Aveţi ochi şi nu vedeţi, aveţi urechi şi nu auziţi

Deci pocăiţi-vă şi vă întoarceţi, ca să se şteargă păcatele voastre, / Ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare şi ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Iisus Hristos (Fapte 3:19,20)