Se afișează postările cu eticheta adevar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta adevar. Afișați toate postările

7 nov. 2014

Tu, pacatul, Hristos

  Şi dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre, / Ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi, / Ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit, / Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi, / Cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu. / Curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa, / Fiind născuţi din nou nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac. / Pentru că tot trupul este ca iarba şi toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut, / Iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este cuvântul, care vi s-a binevestit.
1 Petru 1:17-25

Dati click spre vizionare:



După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, / În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile; / Care, fiind strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui şi Care ţine toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârşit, prin El însuşi, curăţirea păcatelor noastre, a şezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte. 
Evrei 1:1-3 

Şi atunci se va arăta cel fără de lege, pe care Domnul Iisus îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea venirii Sale. 
2 Tesaloniceni 2:8

12 oct. 2014

ZONA GRI

Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi (Efeseni 5:12). 

   Trăim vremuri în care asistăm la relativizarea abrupt accelerată a tuturor valorilor tradiţionale şi a reperelor morale care au contribuit pentru două milenii la acumularea unei valoroase culturi umane ce a şlefuit omul, aducându-l mai repede pe un curs de apropiere de Dumnezeu, decât pe un curs de deviere de la la întâlnirea finală, care oricum va avea loc. Remarcabil este că acea cultură de care am amintit crea unele circumstanţe favorabile omului, înaintea acestei mari şi definitorii întâlniri.
Erodarea acestor valori şi repere nu s-a produs însă brusc chiar de la început, ci doar acum, în ultima vreme, când numai s-a accelerat pronunţat şi cronicizat pe premisele anterior induse omenirii. Ea este un proces de lungă durată, produsă pe căi mai mult subtile decât expuse dezbaterii şi înţelegerii raţionale şi analizei în cunoştinţă de cauză, tocmai pentru ca societăţile umane să nu conştientizeze cursul periculos spre care au ajuns să fie canalizate. Urmare a acestui proces de erodare absconsă a valorilor tradiţionale, oamenii au fost aduşi într-o stare de transă graduală, devenind, ca o consecinţă, tot mai dependenţi, din interes, sau supuşi, din necunoştinţă şi complezenţă, de un sistem de false valori, acceptând din ce în ce mai uşor relativizarea sistemului fundamental de referinţă al civilizaţiei umane şi evoluând de la condiţia de indivizi conştienţi, la cea de indivizi subconştienţi, conduşi de reflexe predominant condiţionate, ce îi transformă în subiecţi obedienţi ai unui sistem profund viciat.
Din punct de vedere istoric se poate afirma fără îndoială că s-a înregistrat o continuă ofensivă împotriva binelui şi adevărului fundamental, prin care s-a ţintit distrugerea aurei luminoase a acestora şi coborârea lor într-un creuzet alchimist, în care să se forţeze amalgamarea lor tocmai cu acele categorii aflate în antiteză: răul şi minciuna, cu toată pletora aferentă. Ceea ce s-a urmărit prin acest proces degenerativ a fost crearea unei zone gri, în care aceste valori şi anti-valori să pară a fi părelnic compatibile şi egal practicabile în viaţa pământească, în numele unei iluzorii libertăţi, care, de altfel, nu este decât un libertinaj abil strecurat in normele sociale de convieţuire.
Perfizii manipulatori care au condus umanitatea, pe diverse căi, către acest ţel, aflaţi în întuneric şi de aceea uşor de depistat în cazul unor acţiuni la vedere, şi-au dorit cu ardoare crearea unei zone gri în care să se poată manifesta tot mai lejer şi, prin aceasta, mai eficient în atingerea scopurilor malefice vizate. Aceşti exponenţi ai răului ştiu că prin expulzarea sub orice formă a binelui şi adevârului, purtătoare ale luminii vieţii, nu rezidă un vid, ci o ocupaţie: cea a răului şi minciunii, purtătoare ale întunericului morţii şi de aceea au nevoie de o aşa zisă zonă de complementaritate, care să facă insesizabilă pernicioasa tranziţie de la lumină la întuneric:
“Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o”(Ioan 1:5).
“Deci le-a zis Iisus: Încă puţină vreme Lumina este cu voi. Umblaţi cât aveţi Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12:35).
Astfel, prin crearea şi disimularea acestei zone gri, practic s-a impus subtil o răsturnare a scării valorilor, având drept rezultat o minimalizare, urmată de subjugare, a valorilor fundamentale, în raport cu aşa-zisele valori lumeşti pe care Apostolul Pavel le dezavua cu har şi hotărâre:
“Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14).
Numai într-o astfel de zonă gri pot apărea concepte conform cărora fiecare individ are adevărul lui, sau dreptatea sa, rezultând o serie de libertăţi înşelătoare precum libertatea necondiţionată de acţiune şi comportament, libertatea sexuală, libertatea plăcerii, libertatea alegerii (fie amorală sau imorală), libertatea de exprimare (fie indecentă sau primitivă), libertatea de consum (fie inutil sau periculos), libertatea de a se prostitua, libertatea religioasă (chiar satanică) ş.a.m.d. Toate aceste concepte şi orice alte pletore ale lor sunt destinate denaturării firescului uman şi atragerii omului în zona întunericului acoperitor al faptelor rele, concomitent cu accentuarea înstrăinării sale, prin uitarea datoriei spirituale a devenirii sale:
“Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. / Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. / Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. / Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. / Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! / Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona” (Matei 6:19-24).
O astfel de zonă permite manifestarea nestingherită a răului şi a minciunii, prin obturarea adevărului şi dreptăţii, odată ce acestea din urmă sunt fundamentale şi nu pot fi desfiinţate ca, de altfel, orice alt lucru creat prin puterea lui Dumnezeu.
Această manifestare se face prin acţiuni insidioase, concertate de diavol şi acoliţii săi, cu scopul de a schimba spiritul şi firea oamenilor spre a-i aduce pe aceştia la stadiul de servitori supuşi ai întunericului şi minciunii, într-o ultimă şi disperată încercare de a-i despărţi de harul lui Dumnezeu şi a-i întoarce, în consecinţă, împotriva Acestuia. Căci fiecare om este purtatorul a ceea cu ce îşi umple mintea şi sufletul…dacă îşi face obiceiul de a şi le umple cu lucruri frivole sau reprobabile, atunci capătă obiceiuri rele şi, în consecinţă, devine purtător al răului, insensibil la antagonismul dintre acesta şi binele izvorât de la Dumnezeu, devenind nepriceput în înţelegerea cuvântului lui Dumnezeu:
“Căci voi, care de multă vreme s-ar fi cuvenit să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă ca cineva să vă înveţe cele dintâi începuturi ale cuvintelor lui Dumnezeu şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. / Pentru că oricine se hrăneşte cu lapte este nepriceput în cuvântul dreptăţii, de vreme ce este prunc. / Iar hrana tare este pentru cei desăvârşiţi, care au prin obişnuinţă simţurile învăţate să deosebească binele şi răul” (Evrei 5:12-14).
Începutul unei astfel de încercări a fost prevestit de acelaşi Apostol Pavel, acum aproape două mii de ani, când, adresându-se preoţilor Bisericii din Efes şi Milet, cu convingerea că nu se vor mai revedea, îi avertiza şi asupra următoarelor:
“Căci eu ştiu aceasta, că după plecarea mea vor intra, între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. / Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei” (Fapte 20:29,30).
Preocuparea Apostolului era predilectă pentru credincioşi căci, odată aceştia înşelaţi si asimilaţi de false predanii lumeşti, ar fi fost mult prea uşor ca marea masă de necredincioşi să fie manipulată şi mânată pe calea cea largă a pierzaniei, lipsită fiind de o chemare la îndreptare şi învăţătura activă profesată de către ei:
“Certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului, / Şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia” (2 Timotei 2:25,26).
De aceea Pavel, tot în Corinteni 2, îi îndemna pe credincioşi astfel, în continuarea celor citate mai înainte:
“Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? / Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? / Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu". / De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. / Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice", zice Domnul Atotţiitorul” (2 Corinteni 6:14-18).
Nu vă neliniştiţi, căci Apostolul nu vorbea despre o separare de această lume în care trăim acum, care ar fi, de altfel, imposibilă având în vedere nu numai nevoia de a supravieţui fizic, dar şi continua ofensivă desfăşurată de forţele răului împotriva credincioşilor, oriunde s-ar afla aceştia, după cum şi preciza în alt loc. Dar el vorbea de afirmarea, trăirea şi consolidarea calităţii de credincios prin neacceptarea falselor învăţături şi compromisuri vehiculate de diverşi corifei ai zonei gri:
“V-am scris în epistolă să nu vă amestecaţi cu desfrânaţii; / Dar nu am spus, desigur, despre desfrânaţii acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieşiţi afară din lume. / Dar eu v-am scris acum să nu vă amestecaţi cu vreunul, care, numindu-se frate, va fi desfrânat, sau lacom, sau închinător la idoli, sau ocărâtor, sau beţiv, sau răpitor. Cu unul ca acesta nici să nu şedeţi la masă. / Căci ce am eu ca să judec şi pe cei din afară? Însă pe cei dinăuntru, oare, nu-i judecaţi voi? / Iar pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Scoateţi afară dintre voi pe cel rău” (1 Corinteni 5:9-13).
Vi se pare tare cuvântul lui Pavel? Chiar este, căci el izvoreşte dintr-o putere indestructibilă, care a fost pusă nu numai în el, dar şi în oricare dintre credicioşi:
“Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii şi al dragostei şi al înţelepciunii” (2 Timotei 1:7), din care izvorăsc iubirea şi credinţa faţă de Domnul Iisus Hristos, comoara din care credincioşii îşi primesc întărirea în lumea asta şi darul mântuirii, spre viaţă veşnică:
“Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar dreapta credinţă spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii de acum şi a celei ce va să vină” (1 Timotei 4:8).
Credincioşii trăiesc în această lume, dar asta nu însemnă că ei aprobă sau asimilează obiciurile sau învăţăturile lumeşti induse sau impuse de stăpânitorul acestei lumi, ci, dimpotrivă, ei constituie pentru lume exemplul luminos de urmat, deoarece în jurul lor lucrurile sunt lămurite prin puterea Domnului. Ei sunt busola omenirii care, indiferent cât de tari ar fi furtunile pământeşti iscate, ţin cu perseverenţă şi arată direcţia cea bună de urmat, după cum sublinia şi Apostolul Pavel:
“Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi, / Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. / Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, cum se cuvine sfinţilor; / Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire. / Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. / Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. / Deci să nu vă faceţi părtaşi cu ei. / Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! / Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr. / Încercând ce este bineplăcut Domnului. / Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă” (Efeseni 5:1-11).
Credincioşii nu se vor separa de lume, dar lumea se va separa de ei prin atitudinile şi acţiunile adoptate sub imperiul traiului în zona gri:
“Noi suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu ascultă de noi; cine nu este din Dumnezeu nu ascultă de noi. Din aceasta cunoaştem Duhul adevărului şi duhul rătăcirii” (1 Ioan 4:6).
Lăsându-se sedusă de falsa ideologie a stăpânitorului acestei lumi, omenirea nu numai că se va separa de credincioşi, dar, aşa după cum avertiza însuşi Domnul Iisus Hristos, va ajunge să-i prigonească pe aceştia pentru pur şi simplul motiv că ei i-L vor reaminti permanent:
“Aduceţi-vă aminte de cuvântul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu, şi pe al vostru îl vor păzi. / Iar toate acestea le vor face vouă din cauza numelui Meu, fiindcă ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis” (Ioan 15:20,21).
Ce au oare aceşti acoliţi ai satanei, mai mult sau mai puţin voluntari, cu numele lui Iisus Hristos?
“De n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, păcat nu ar avea; dar acum n-au cuvânt de dezvinovăţire pentru păcatul lor” (Ioan 15:22).
Păcatul pe care l-au adoptat ca stil de viaţă, preferând să trăiască în iluzoria zonă gri, complementară întunericului, îi face irecuperabili şi deci, prin judecată, vor fi plasaţi alături de diavol, adică separaţi definitiv de darul vieţii oferit oamenilor de către Dumnezeu, prin sacrificiul lui Iisus Hristos:
“Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele” (Ioan 3:19) şi
“Precum trece furtuna, aşa piere şi cel fără de lege, iar dreptul este ca o temelie neclintită” (Proverbe 10:25).
Credeţi că ura şi prigoana la care sunt supuşi credincioşii trebuie să-i neliniştească sau să-I sperie pe aceştia?
Dimpotrivă, Iisus le-a lăsat un îndemn plin de putere şi lipsit de orice urmă de dubiu când a spus:
“Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului. / Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer” (Luca 6:22,23a).
Care este motivaţia acestei fericiri de natură divină?
Iat-o:
“Voi, copii, sunteţi din Dumnezeu şi i-aţi biruit pe acei prooroci (n.n. – ai antihristului), căci mai mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4).
Evadaţi deci din zona gri şi schimbaţi iluzia măsluită din pofte prin exacerbarea simţurilor, pe certitudinea vieţii, care are un singur izvor şi deţinător – Dumnezeu, Cel care o oferă tuturor celor care Îl caută şi se ţin de numele Său, precum ni s-a spus:
“Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui” (Fapte 2:21) şi întărit:
"Cunoscut-a Domnul pe cei ce sunt ai Săi"; şi "să se depărteze de la nedreptate oricine cheamă numele Domnului" (2 Timotei 2:19b).
“Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata, / Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire” (Evrei 9:27,28).
Gândiţi-vă că noi nu putem alege în ce epocă să trăim, dar după cum ceasul a început dintr-o dată să ticăie pentru fiecare dintre noi, tot aşa se şi poate opri şi nu mai putem reveni spre a face alegerea prin care să determinăm locul în care ne vom petrece eternitatea.
Scuturaţi-vă de mrejele zonei gri şi decideţi cu curaj că mai de preţ este ceea ce nu se poate vedea acum decăt plăcerile iluzorii ale acestei lumi, ce vă pot separa pentru totdeauna de adevărata viaţă, rămânând captivi în capcana diavolului. Căci minciuna şi întunericul nu pot zămisli decât o imitaţie de viaţă, o viaţă virtuală compatibilă cu zona gri, o iluzie care va dispărea ca un fum, într-o clipită, nelăsând nimic în urma sa, decât moartea definitivă, separatoare de viaţa veşnică.
Ţineţi tot timpul treaz în minţile şi inimile voastre spiritul acestor cuvinte ce sunt aplicabile tuturor adevăraţilor credincioşi:
“Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El. / Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este. / Şi oricine şi-a pus în El nădejdea, acesta se curăţeşte pe sine, aşa cum Acela curat este. / Oricine făptuieşte păcatul săvârşeşte şi nelegiuirea, şi păcatul este nelegiuirea. / Şi voi ştiţi că El (n.n. Iisus Hristos) S-a arătat ca să ridice păcatele şi păcat întru El nu este. / Oricine rămâne întru El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut nici nu L-a cunoscut. / Copii, nimeni să nu vă amăgească. Cel ce săvârşeşte dreptatea este drept, precum Acela drept este. / Cine săvârşeşte păcatul este de la diavolul, pentru că de la început diavolul păcătuieşte. Pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului” (1 Ioan 3:1-8).
Amin. 

20 feb. 2014

ATITUDINEA


“Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Staţi împotriva diavolului şi el va fugi de la voi” (Iacov 4:7)


 De foarte multe ori auzim spunându-se că un om a dus o astfel de viaţă încât nu mai are nicio şansă să se mântuiască.
Înseamnă asta că acel om a păcătuit şi de aceea şi-a pierdut dreptul de a fi primit în împărăţia lui Dumnezeu?
O astfel de afirmaţie este nu numai nedreaptă, dar şi mincinoasă căci nu există niciun om care să nu fi păcătuit:
“Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi” (1 Ioan 1:8).
Păcatul în sine nu mai are nicio putere de la sacrificiul lui Iisus Hristos încoace, căci El a constituit suprema jertfă de ispăşire prin care păcatele oamenilor au fost iertate, iar aceştia pot obţine curăţirea spre răscumpărare:
“El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci şi pentru ale lumii întregi”(1 Ioan 2:2).
“Şi toate sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos şi Care ne-a dat nouă slujirea împăcării. / Pentru că Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine însuşi, nesocotindu-le greşelile lor şi punând în noi cuvântul împăcării” (2 Corinteni 5:18,19).
Deci nu păcatul în sine este cel care pecetluieşte destinul omului, ci atitudinea acestuia din urmă faţă de păcat:
“Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1:9).
Ce-i trebuie deci unui om spre a se elibera de lestul păcatului?
Îi trebuie, în primul rând, credinţă nestrămutată în darul izbăvitor al lui Dumnezeu, oferit nouă prin sacrificiul lui Iisus. Apoi îi trebuie căinţă pentru greşelile comise prin pactizarea temporară cu păcatul şi, nu în cele din urmă, cunoaştere, atât spre a identifica păcatul şi pe promotorii acestuia, cât şi spre a conştientiza consecinţele acceptării unei astfel de tovărăşii, dar şi mijloacele de care poate dispune spre a se elibera din cursa insidios ţesută în jurul său de exponenţii întunericului şi minciunii.
Omul poate supravieţui fizic multor adversităţi naturale, iar cu ajutorul lui Dumnezeu şi celor spranatrurale aduse în calea sa de cel rău şi acoliţii săi. Dar această supravieţuire fizică nu este scopul vieţii umane. Adevăratul scop este acela de a supravieţui spiritual şi a deveni astfel demn de a se numi fiu al lui Dumnezeu, urmând exemplul mai mult decât pilduitor al lui Iisus Hrisros.
Să ne imaginăm cum o multitudine de probleme aflate în continuă sporire ne înconjoară,  mai mult sau mai puţin vizibil, astfel încât oricare dintre noi, sub presiunea acestora,  va atinge un moment când fie va ceda şi va suferi un colaps, fie se va gândi să accepte o aparentă salvare, din partea cuiva ce i-ar apărea mult mai puternic decât el însuşi, deşi ştie că aceasta îl va costa ulterior totul.
Ce părere aveţi despre o astfel de relaţionare cu cele ce ne înconjoară?
Ei bine, o astfel de abordare este aplicabilă numai unui necredincios!
Pentru că un adevărat credincios ştie, în orice moment, ce cale are de urmat, oricât de îngustă sau de neconvenţională şi dificilă ar putea părea oricui altcineva. El ştie, are cunoaşterea nu numai că Dumnezeu nu minte niciodată, dar şi că el personal trebuie să se facă următor al lui Iisus Hristos, Cel care a deschis această îngustă cale:
“Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7:14).
Şi această cale este chiar Iisus Hristos, Domnul nostru:
“Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14:6).
Cel care ne încurajează să Îl urmăm cu perseverenţă şi cu credinţă:
“Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).
Asigurându-ne că o va ţine permanent deschisă pentru cei aleşi:
“Acestea zice Cel Sfânt, Cel Adevărat, Cel ce are cheia lui David, Cel ce deschide şi nimeni nu va închide şi închide şi nimeni nu va deschide: / Ştiu faptele tale; iată, am lăsat înaintea ta o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate să o închidă, fiindcă, deşi ai putere mică, tu ai păzit cuvântul Meu şi nu ai tăgăduit numele Meu” (Apocalipsa 3:7,8).
Urmându-L vom deveni, prin credinţă şi cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu, un singur duh cu El: 
“Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El” (1 Corinteni 6:17).
Ajungând astfel ca născuţi din nou:
“Fiind născuţi din nou nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac” (1 Petru 1:23).
Căpătând astfel biruinţa:
“Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1 Ioan 5:4.5).
Atitudinea este aşadar definitorie în abordarea corectă a căii de urmat, căci ea ne poate transforma fie în biruitori ai acestei lumi a păcatului, fie în învinşii şi prizonierii pierduţi ai săi. Căci dacă ne plecăm în faţa răului, nu mai putem fi exponenţii binelui, sau dacă ne lăsăm cuprinşi de întuneric, nu vom mai avea părtăşia luminii, sau dacă devenim adepţii minciunii, nu vom mai cunoaşte adevărul.
Înşelăciunea satanică este mare şi ea se bizuie pe dorinţa omului de a avea certitudini şi, de aceea, îl îndemnă pe acesta să dea curs diverselor imbolduri născute dintr-o viaţă lumească dusă haotic, făcându-l să uite îndemnul plin de înţelepciune al Apostolului Pavel:
“Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (1 Corinteni 6:12).
Sau:
“Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor. / Oare vrem să mâniem pe Domnul? Nu cumva suntem mai tari decât El? / Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (1 Corinteni 10:21-23).
Înţelegem deci că atitudinea noastră trebuie să fie una activă, de delimitare faţă de forţele întunericului şi de ademenirile lansate de acestea, pentru a ne putea păstra curaţi şi a ne zidi continuu.
Nici măcar o atitudine pasivă nu ne poate fi folositoare căci ea nu presupune altceva decât o acomodare cu normele lumeşti, o adaptare la acestea şi nu o baricadare în faţa  lor, astfel încât vom deveni, din complezenţă, molcomi şi toleranţi faţă de manifestările premise şi încurajate de ele. Asta nu va însemna altceva decât înăbuşirea duhului pe care Dumnezeu l-a pus în noi pentru a face cât mai mult loc duhului lumesc, ceea ce, de fapt, este încă o puternică înşelăciune diabolică prin care putem fi scoşi din graţia Domnului şi despre care am fost avertizaţi de Acesta:
“Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! / Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Mea” (Apocalipsa 3:15,16).
Ca atitudinea să poată produce efectele dorite ea trebuie să fie sau militantă, sau de rezistenţă blocantă, amblele tipuri având aceeaşi temelie: credinţa fundamentată pe cunoaşterea adevărului în iubire.
“Ca să nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii, / Ci ţinând adevărul, în iubire, să creştem întru toate pentru El, Care este capul – Hristos ‘ (Efeseni 4:14,15).
“Ci creşteţi în har şi în cunoaşterea Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui este slava, acum şi în ziua veacului! Amin” (2 Petru 3:18).

8 nov. 2013

UN GHID CREŞTIN - partea I




Creştine, plângi şi râzi, întristează-te şi bucură-te că ai venit pe această lume!









UN GHID CREŞTIN












Ion Olteanu

Bucureşti, 2013




C U P R I N S



PRIVIRE RETROSPETIVĂ
    Alternative.................................................................................1
    Planul divin de mântuire a omului.................................................2
    Calea spinilor..............................................................................3

BISERICA RIDICATĂ DE IISUS HRISTOS
    Considerente lămuritoare întru credinţă.......................................11
    Un Popor special al lui Dumnezeu................................................13
    Botezul....................................................................................14
    Semnificaţia scripturală a Bisericii................................................15
    Poporul special al lui Dumnezeu...................................................16
    Cuvânt concluziv........................................................................17

VREMURILE DIN URMĂ...............................................................19
    Sfârşitul veacului.......................................................................19
    Semnele venirii Sale...................................................................21

PACEA APARENTĂ......................................................................33

RĂTĂCIREA DIN URMĂ
    Privire de ansamblu..................................................................37
    Final de rebeliune.....................................................................38
    Viitorul nostru cu ajutorul Domnului............................................39
    Vreme trece, vreme vine...........................................................41

LUPTA CEA BUNĂ.......................................................................45
    Prietenia lumii..........................................................................49
    Ce vă doriţi?............................................................................55


DUMNEZEU VĂ ȊNSOŢEŞTE PRIN TOATE CĂILE VIEŢII................58
   Recunoştinţă……….…………………….................................………………….. 64

RUGĂCIUNEA.............................................................................66

PE CINE ASCULTAŢI...................................................................70
    Datorii neplătite........................................................................72
    Comoara credintţei....................................................................75

ACORD
.......................................................................................78

CUVÂNT DE ȊNCHEIERE
...............................................................80