3X7 TREPTE ÎNTRU MÂNTUIRE

1. Recunoaște că lumea asta zace sub stăpânirea diavolului!

• „Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (1Ioan 5:19).
• „Şi suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărăţiile lumii. / Şi I-a zis diavolul: Ţie îţi voi da toată stăpânirea aceasta şi strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie şi eu o dau cui voiesc” (Luca 4:5,6).

2. Admite că ești păcătos și deci pătat de ȋntuneric!

• „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi. / Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească pe noi de toată nedreptatea. / Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi cuvântul Lui nu este întru noi” (1Ioan 1:8-10).
• „Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de la stăpânirea lui satana la Dumnezeu, ca să ia iertarea păcatelor şi parte cu cei ce s-au sfinţit, prin credinţa în Mine” (Fapte 26:18).

3. Ia ȋn cunoștință care este urmarea săvârșirii păcatului!

• „Pentru că plata păcatului este moartea, iar harul lui Dumnezeu, viaţa veşnică, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (Romani 6:23).
• „Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus” (Romani 3:22-24).

4. Slăvește-L pe Dumnezeu pentru darul Său nespus de mare făcut nouă!

• „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; / Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2:8,9).
• „Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este în Fiul Său. / Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa” (1Ioan 5:12).

5. Fă alegerea corectă și caută-L pe Dumnezeu, urmându-L pe Iisus Hristos!

• „Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui” (Fapte 2:21).
• „Au nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate?” (Romani 6:16).

6. Acceptă că tu singur nu te poți elibera de păcat și că ai nevoie de mila lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos!

• „Cunoscut deci să vă fie vouă, bărbaţi fraţi, că prin Acesta vi se vesteşte iertarea păcatelor şi că, de toate câte n-aţi putut să vă îndreptaţi în Legea lui Moise, / Întru Acesta tot cel ce crede se îndreptează (Fapte 13:38,39).
• „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi” (Romani 5:8).

7. Întărește-ți credința!

• „Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă; încercaţi-vă pe voi înşivă. Sau nu vă cunoaşteţi voi singuri bine că Hristos Iisus este întru voi? Afară numai dacă nu sunteţi lepădați” (2Cor.13:5).
• „Fără credinţă, dar, nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11:6).

8. Predă-te lui Iisus Hristos spre a primi harul lui Dumnezeu!

• „Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1:17).
• „Dar dreptatea lui Dumnezeu vine prin credinţa în Iisus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred, căci nu este deosebire. / Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu; / Îndreptându-se în dar cu harul Lui, prin răscumpărarea cea în Hristos Iisus” (Romani 3:22-24).

9. Pocăiește-te!

• „Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă” (Matei 3:8).
• „Dar Dumnezeu, trecând cu vederea veacurile neştiinţei, vesteşte acum oamenilor ca toţi de pretutindeni să se pocăiască, / Pentru că a hotărât o zi în care va să judece lumea întru dreptate, prin Bărbatul pe care L-a rânduit, dăruind tuturor încredinţare, prin Învierea Lui din morţi” (Fapte 17:30,31).

10. Smerește-te!

• „Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor; şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. / Deci, smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit” (1Petru 5:5,6).
• „Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate” (Filipeni 3:21).

11. Zidește-te!

• „Dar voi, iubiţilor, zidiţi-vă pe voi înşivă, întru a voastră prea sfântă credinţă, rugându-vă în Duhul Sfânt. / Păziţi-vă întru dragostea lui Dumnezeu şi aşteptaţi mila Domnului nostru Iisus Hristos, spre viaţă veşnică” (Iuda 1:20,21).
• „Întru El, orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, / În Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh” (Efeseni 2:21,22).

12. Sârguiește-te!

• „La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi fierbinţi; Domnului slujiţi / Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi răbdători; la rugăciune stăruiţi” (Romani 12:11,12).
• „Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa” (2Petru 1:5).

13. Învață să ai răbdare!

• „Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Luca 21:19).
• „Nu lepădaţi dar încrederea voastră, care are mare răsplătire. / Căci aveţi nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi făgăduinţa” (Evrei 10:35,36).

14. Roagă-te!

• „Iar sfârşitul tuturor s-a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni” (1Petru 4:7).
• „Şi le-a zis: Când vă rugaţi, ziceţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. / Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă în fiecare zi. / Şi ne iartă nouă păcatele noastre, căci şi noi înşine iertăm tuturor celor ce ne greşesc nouă. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău” (Luca 11:2-4).

15. Răspunde voii lui Dumnezeu!

• „Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui; / Căci pe cei pe care i-a cunoscut mai înainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său, ca El să fie întâi născut între mulţi fraţi. / Iar pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceştia i-a şi chemat; şi pe care i-a chemat, pe aceştia i-a şi îndreptat; iar pe care i-a îndreptat, pe aceştia i-a şi mărit” (Romani 8:28-30).
• „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 7:21).

16. Silește-te spre Împărăția Domnului Hristos!

• „Pentru aceea, iubiţilor, aşteptând acestea, sârguiţi-vă să fiţi aflaţi de El în pace, fără prihană şi fără vină” (2Petru 3:13,14).
• „Şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, / Şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului” (Efeseni 4:23,24).

17. Străduiește-te să urmezi calea cea ȋngustă și să intri prin poarta cea strâmtă!

• „Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc? Iar El le-a zis: / Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea (Luca 13:23,24).
• „Drept aceea, omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli / Pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, / În care păcate aţi umblat şi voi odinioară, pe când trăiaţi în ele (Coloseni 3:5-7).

18. Mărturisește Evanghelia!

• „Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1:15).
• „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui. / Căci cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Romani 10:9,10).
• 19. Păstrează-te fără pată față de lume!
• „Să păzeşti porunca fără pată, fără vină, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos” (1Timotei 6:14).
• „Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii” (Iacov 1:27).

20. Luptă-te lupta cea bună!

• „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori” (1Timotei 6:12).
• „Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:11).
• „Certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului, / Şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia” (2Timotei 2:25,26).

21. Biruiește!

• „Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. / Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?” (1Ioan 5:4,5).
• „Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi!” (Rom.16:20). 

EVANGHELIA SCHIMBĂ INIMA

Dar mă tem ca nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia lui, tot aşa să se abată şi gândurile voastre de la curăţia şi nevinovăţia cea în Hristos. / Căci dacă cel ce vine vă propovăduieşte un alt Iisus, pe care nu l-am propovăduit noi, sau luaţi un alt duh, pe care nu l-aţi luat, sau altă evanghelie pe care nu aţi primit-o, voi l-aţi îngădui foarte bine (2 Corinteni 11:3,4). Amin!

EVANGHELIA INAINTE DE INTERNET

 Şi se va propovădui această Evanghelie a împărăţiei în toată lumea spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul (Matei 24:14). Amin! 

VIEŢUIREA ÎN RĂTĂCIRE

Pentru că îndemnul nostru nu venea din rătăcire, nici din gânduri necurate, nici din înşelăciune, / Ci, după cum am fost socotiţi vrednici de Dumnezeu ca să ni se încredinţeze Evanghelia, aşa vorbim, nu căutând să plăcem oamenilor, ci lui Dumnezeu care ne încearcă inimile (1Tesaloniceni 2:3,4).

SHOW-UL MINUNII

 Lumea de azi abundă ȋn spectacole. Parcă nimic altceva nu este căutat cu mai multă ardoare decât spectacolul.  Dacă cineva are de spus ceva, trebuie neapărat să-l ȋmbrace ȋn haina strălucitoare a show-ului, altfel va trece neobservat, nimeni nu are timp să asculte un mesaj lipsit de senzaţional. Din păcate mulţi creştini prețuiesc credinţa dupa cât de mult spectacol oferă. Smerenia, credinţa simplă, metaniile, rugăciunea, osteneala, sârguința, propovăduirea nu aduc multumire “consumatorilor” de religie. S-a relatat despre petrecerea  undeva a unei “minuni”? Este pe undeva vreun preot care poate să-ţi spună problemele tale ȋnainte de a te vedea? Sau te dezleagă de orice, fără nici o osteneală din partea ta? Acolo e adevărata “credinţă”, acolo trebuie să mergem!

Evanghelia e plină de minuni, dar, paradoxal, pentru unii este total lipsită de spectaculos! Mântuitorul Hristos vindecă bolnavi, chiar incurabili, alungă demonii, ȋnmulţeşte pâinea şi peştele, ȋnviază morţii, simplu, doar cu un cuvânt! Lipsesc total vorbirile pompoase, pregătirea aperceptivă a celor prezenţi (azi s-ar numi spectatori), efectele speciale! Chiar și ȋn cazul vindecării orbului din naştere minunea s-a făcut simplu, fără nimic spectaculos.

Așa sunt lucrările Domnului nostru. El nu face spectacol, nu are nevoie să impresioneze, pur și simplu voiește și totul se face după voia Lui spre binele nostru.

Diavolul, ȋn schimb, este maestrul efectelor speciale, pe care le promovează intensiv. Neavând nimic de dăruit, rău fiind şi dătător de rău, diavolul are nevoie să impresioneze, să-şi ascundă sub falsa strălucire a senzaționalului minciuna, goliciunea şi nimicnicia spre a-și atrage cât mai mulți aderenți. Tocmai de aceea astăzi mulți oameni caută ȋn credinţă spectaculosul și facilul, dar prin aceasta se fac de bună voie potențiale victime  ale diavolului. Dorești show? Satana o să ți-l ofere cu prisosinţă!  Dar  abia după tragerea cortinei vei afla că preţul “biletului”  a fost sufletul tău.

Sunt mulți vânzători de idei religioase poleite strălucitor în  zilele noastre, care fac show din numele Lui Dumnezeu, ȋnşelând astfel pe toţi doritorii de fericire fără osteneală, ascunzându-le, sub luciul calp al vorbelor lor, întunericul iadului!!!

Prin orb, Iisus Hristos ne arată drumul care duce la mântuire. Pentru a fi vindecat şi sufleteşte, orbul  a trecut 3 probe:

Proba ascultării – a primit să fie uns cu tină şi s-a supus poruncii de a merge să se spele la scăldătoarea Siloamului;

Proba ispitei –  a fost lăsat singur să se lupte cu fariseii şi nu a cedat ispitei de a se dezice de Cel ce l-a vindecat. Mai mult, L-a mărturisit şi apărat riscând să-și atragă ura şi răzbunarea fariseilor;

Proba credinţei – după  ȋnfruntarea cu fariseii Iisus ȋl ȋntreabă: “Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”.

Dumnezeu nu obligă ci, lăsând deplină libertate de alegere, îi cere credinţa. Liber, fostul orb ȋntreabă: “Cine este, ca să cred in El?”. Iar Iisus îi spune, “L-ai şi văzut, vorbeşte cu tine!”. Făpturii libere şi înţelegătoare, Domnul îi lasă loc să chibzuiască. Iar omul vindecat, auzind ce mare este Vindecătorul său, mai mult decât un profet, ȋndată a strigat “Cred, Doamne!” şi I s-a ȋnchinat.

„Prin aceasta el a mărturisit dumnezeiasca Lui putere; şi ca să nu fie doar o slujbă a buzelor, a adăugat şi fapta” (Sf. Ioan Gură de Aur).

(adaptare după Pr.Eugen: http://www.cuvantul-ortodox.ro/senzational-socant-spectaculos/).

“Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii, / Pentru ca credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu” (1Cor.2:4,5).

CREDINTA

AUTORITATEA LUI PAVEL

De unde rezultă autoritatea lui Pavel? Din faptul că a primit Evanghelia prin descoperire de la Domnul Iisus Hristos: „Că prin descoperire mi s-a dat în cunoştinţă această taină, precum v-am scris înainte pe scurt. / De unde, citind, puteţi să cunoaşteţi înţelegerea mea în taina lui Hristos, / Care, în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinţilor Săi apostoli şi prooroci, prin Duhul” (Efeseni 3:3-5) și prin răpire la cer: „Dacă trebuie să mă laud, nu-mi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. / Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. / Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască” (2Cor.12:1-4)! De aceea și Apostolul Petru a recunoscut: „Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui, / Cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (2Petru 3:15,16)!

PUTEREA CUVÂNTULUI

 “Iar zidul cetăţii avea douăsprezece pietre de temelie şi în ele douăsprezece nume, ale celor doisprezece apostoli ai Mielului” (Apoc.21:14)

          

Realizarea adevăratului rol al apostolilor din secolul I este fundamentală pentru o înţelegere corectă a Noului Testament - Evanghelia. Prin aceşti oameni aleşi spre un scop unic (şi alţi câţiva asociaţi capabili, precum Barnaba, Marcu şi Luca) Dumnezeu a desăvârşit crearea celor 27 de cărţi constituind ceea ce noi numim Noul Testament.

        După ce s-a rugat o noapte întreagă Tatălui, Iisus a ales iniţial 12 oameni care să-l ajute la întemeierea şi construcţia Bisericii Sale în acele vremuri timpurii. Mai târziu, aceşti oameni (mai puțin Iuda Iscarioteanul), împreună cu Pavel (chemat, de asemenea, ca apostol direct de către Iisus, chiar după ȋnălțarea Sa), au început să scrie abundent pe măsură ce Biserica creştea şi se extindea. Aceste scrieri au fost păstrate pentru generaţiile următoare în ceea ce cunoaştem ca Noul Testament şi care sunt scrieri apostolice.

        Dar ce inseamnă apostol?

        “Şi când s-a făcut ziuă, a chemat la Sine pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit Apostoli” (Luca 6:13).

        În cuvinte simple apostol inseamnă “cel trimis”, înţelegându-se în mod clar că cu “un mesaj”. Chiar şi la Iisus se face referirea “Apostolul” într-unul dintre pasajele biblice (“Pentru aceea, fraţi sfinţi, părtaşi chemării cereşti, luaţi aminte la Apostolul şi Arhiereul mărturisirii noastre, la Iisus Hristos” (Evrei 3:1).

        Şi cum au fost ei pregătiţi?

        “Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Fapte 1:8).

        Iar Pavel mărturisește aceasta despre ceilalți Apostoli și face precizarea cum a primit și el harul lui Dumnezeu:

“Că prin descoperire mi s-a dat în cunoştinţă această taină, precum v-am scris înainte pe scurt. / De unde, citind, puteţi să cunoaşteţi înţelegerea mea în taina lui Hristos, / Care, în alte veacuri, nu s-a făcut cunoscută fiilor oamenilor, cum s-a descoperit acum sfinţilor Săi apostoli şi prooroci, prin Duhul: / Anume că neamurile sunt împreună moştenitoare (cu iudeii) şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşi ai făgăduinţei, în Hristos Iisus, prin Evanghelie, / Al cărei slujitor m-am făcut după darul harului lui Dumnezeu, ce mi-a fost dat mie, prin lucrarea puterii Sale” (Efeseni 3:3-7).

        Cei 12 apostoli au lăsat o puternică mărturie de primă sursă despre învierea lui Hristos şi despre mesianism în Biserica timpurie, care a lucrat și lucrează ȋncă prin puterea cuvântului.

        Luca a inclus părţi însemnate din această remarcabilă mărturie  în cartea Fapte, o carte ce ar trebui să fie mai mult aprofundată şi urmată de către toţi creştinii.

        Reamintiţi-vă vorbele lui Iisus: “Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care -L va trimite Tatăl, în Numele Meu, Acela vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). El a adăugat: “Iar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci El nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti” (Ioan 16:13).

        Acestea s-au întâmplat, întocmai cum a prezis Iisus, iar toate aceste adevăruri sunt consemnate pentru noi in Noul Testament.

        Şi mai mult, ni se spune şi cum trebuie să primim Cuvântul Domnului: “Şi eu mărturisesc oricui ascultă cuvintele proorociei acestei cărţi: De va mai adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu va trimite asupra lui pedepsele ce sunt scrise în cartea aceasta; / Iar de va scoate cineva din cuvintele cărţii acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieţii şi din cetatea sfântă şi de la cele scrise în cartea aceasta” (Apocalipsa 22:18,19).

        Dumnezeu tratează foarte serios Cuvântul Său, ceea ce şi noi ar trebui să facem la fel. Căci El este chiar fundamentul cunoaşterii, cu care nu ne putem permite să ne jucăm sau să glumim. În principiu, această atenţionare este aplicabilă pentru tot restul cărţilor din Biblie. Nu trebuie să adăugăm sau să scoatem din Cuvântul Domnului care a fost insuflat spre a fi păstrat pentru întreaga omenire. Căci “Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul, ca un ciocan care sfărâmă stânca? / De aceea iată Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care fură cuvântul Meu unul de la altul. / Deoarece Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care vorbesc cu limba lor, dar zic: "El a spus" (Ieremia 23:29-31).

        Aceasta fiindcă: “Spre unii ca aceştia Îmi îndrept privirea Mea: spre cei smeriţi, cu duhul umilit şi care tremură la cuvântul Meu!” (Isaia 66:2).

        Dumnezeu doreşte ca noi toţi să respectăm Biblia şi să învăţăm să trăim cu fiecare cuvânt al Domnului (Matei 4:4, Luca 4:4).

        “Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor” (Ioan 17:20).

        Încurajaţi-vă unii pe alţii spre a veghea şi a nu lăsa pe niciunul dintre cei aleşi să se piardă.

        Domnul vine!

VESTEA CEA BUNĂ

Şi zicând: S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie" (Marcu 1:15) 

Termenul “Evanghelie”, literal, înseamnă “vestea cea buna”. Cu siguranţă că tot ceea ce îl priveşte pe Dumnezeu este bun, în sensul că “El este tăria; desăvârşite sunt lucrurile Lui, căci toate căile Lui sunt drepte. Credincios este Dumnezeu şi nu este întru El nedreptate; drept şi adevărat este El” - Deutoronom 32:4.
Dar Vestea nu este pur şi simplu bună numai pentru că este insuflată de Domnul (“Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să binevestesc săracilor” – Luca 4:18) sau pentru că face cunoscut pe Domnul şi împărăţia Sa. De fapt, cuvântul “bună” se referă la starea de binecuvântare eternă, ca fii al lui Dumnezeu şi la roadele căpătate prin firea desăvârşita (“Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău” – Matei 25:23).
Astfel, cuvântul Evanghelie, interpretat, se referă la acel mesaj care vesteşte minunatul plan de mântuire al lui Dumnezeu.
Totuşi, deoarece planul mântuirii este destinat numai celor aleşi (“De aceea toate le rabd, pentru cei aleşi, ca şi ei să aibă parte de mântuirea care este întru Hristos Iisus şi de slava veşnică” – 2 Timotei 2:10), iar Evanghelia cuprinde şi planul judecăţii celor răi (“În ziua în care Dumnezeu va judeca, prin Iisus Hristos, după Evanghelia mea, cele ascunse ale oamenilor” – Romani 2:16), vestea poate fi bună numai pentru aceia în care bunătatea mesajului este împlinită şi actualizată. Acesta este motivul din spatele respingerii Evangheliei, parţial sau în întregime, de către cei nesalvaţi (“Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi” – 2 Corinteni 4:3; “Pentru că şi nouă ni s-a binevestit ca şi acelora, dar cuvântul propovăduirii nu le-a fost lor de folos, nefiind unit cu credinţa la cei care l-au auzit” – Evrei 4:2) pentru care ea este “...o mireasmă a morţii spre moarte...” – 2 Corinteni 2:16.
Aici este cazul să precizez că “aleşi” nu înseamnă predeterminaţi, deoarece Dumnezeu nu face nicio segregaţie, ci noi suntem cei ce o producem, prin propria alegere. “Aleşii” sunt cei cunoscuţi de Domnul, “Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi” – Matei 22:14.
Numai sufletele renăscute se vor bucura de suprema bunătate pe care mesajul o aduce – slavarea care le-a fost dăruită prin graţia divină şi judecata de care astfel a scăpat.
De aceea, păcătosul împietrit, care nu va conştientiza niciodată eterna bunătate a Domnului, va lua Evanghelia în neserios şi o va distorsiona sau perverti astfel încât să o transforme în ceva ce sună şi îndeamnă placut pentru necredincioşi (“Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie, / Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.” – Galateni 1:6-9 şi “Căci s-au strecurat printre voi unii oameni nelegiuiţi, care de mai înainte au fost rânduiţi spre această osândă, schimbând ei harul Dumnezeului nostru în desfrânare, şi care tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, pe Iisus Hristos” – Iuda 1:4).
În viaţa fizică, textele originale complete ale Scripturilor sunt, cu siguranţă, adevarata Evanghelie – Vestea ce buna (“Iar Scriptura, văzând dinainte că Dumnezeu îndreptează neamurile din credinţă, dinainte a binevestit lui Avraam: "Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile" – Galateni 3:8). Prin comparaţie, învăţăturile oamenilor, evaluându-le în trecerea timpului, sunt întotdeuna împănate cu erori, deliberate sau nu. Niciun om prin sine însuşi şi vreo vestire din ştiinţă omenească nu pot fi considerate ca aducând adevărata Evanghelie – orice inserare a unor oricât de “mici” erori o va distorsiona sau perverti.
Numai vocea divină a Păstorului chemăndu-şi aleşii în regatul etern, vocea Domnului care îndruma sufletele spre renaştere, aceeaşi voce pe care o vor auzi şi morţii din morminte în ziua din urmă, este adevărata Evanghelie, singurul şi veşnicul Adevăr: “În veac, Doamne, cuvântul Tău rămâne în cer” - Psalm 118:89.
Doar ţinându-ne strâns de Domnul putem învăţa a sta pe calea Adevărului şi a Vieţii, “Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea” – Proverbe 2:6.
Dumnezeu este Marele Îvăţător!
Într-un anumit sens, dar real, salvarea este o chestiune şi de educaţie.
Lumea este plină şi dominată de valori false, astfel încât devine imperios necesară recuperarea valorilor biblice. Iar cunoaşterea demnă de încredere a acestor valori vine dintr-o unică sursă: Cuvântul Domnului, Sfintele Scripturi. Dumnezeu ne face cunoscute standardele sale prin Scripturi.
Totuşi trebuie spus că deşi Revelaţia Dumnezeiască, Sfânta Biblie este fundaţia oricărei cunoaşteri adevărate, ea nu dezvăluie toată cunoaşterea. Şi totuşi, alte şi alte domenii folositoare ale cunoaşterii omeneşti pot fi ridicate pe această sigură şi sănătoasă fundaţie.
Toate învăţăturile amăgitoare – învăţături construite nu pe Cuvântul Domnului – în cele din urmă vor eşua şi vor dispărea într-o mare prăbuşire.
Cea mai mare parte a oamenilor are cunoştinţă că Biblia este constituită din materiale scrise, prezentate în două secţiuni, tradiţional denumite Vechiul Testament şi Noul Testament. Într-o oarecare măsură această terminologie este eronată întrucât, de-o manieră subtilă, îi poate determina pe unii să respingă o mare parte a revelaţiei dumnezeieşti. Astfel, Vechiul Testament este considerat a fi de o mai mică valoare sau chiar perimat de către unii teologi şi lideri religioşi, numai pentru simplul motiv că este mai vechi.
Mulţi au păreri eronate în privinţa Bibliei. Unii consideră că Vechiul Testament este învechit – şi astfel desuet şi depăşit – şi, de aceea, a fost înlocuit cu Noul Testament. Dar testament în sens religios înseamnă şi legământ. Aceste Scripturi vorbesc despre Vechiul şi Noul Legământ şi nu despre cărţi ale Bibliei.
Dacă am fi trăit acum 2000 de ani şi i-am fi întrebat pe apostolii Petru, Ioan sau Pavel despre “Vechiul Testament” ori “Noul Testament”, ca părţi ale Bibliei, ei nu şi-ar fi putut imagina despre ce vorbim. Aceşti termeni au fost adoptaţi de oameni cu mult după ce Scripturile fuseseră scrise. Prima referire la Vechiul şi Noul Testament a făcut-o Apostolul Pavel, în sensul de vechiul şi noul legământ şi a fost consacrată în Sfintele Scripturi după mai bine de o sută de ani de la moartea apostolilor.
Aceste două părţi ale Cuvântului Domnului, numai reunite pot asigura deplina cunoaştere a revelaţiei dumnezeieşti către omenire. Deşi perioada ce separă cele două Testamente este mai mare de 400 de ani, scrierile evreieşti se completează şi se împlinesc cu cele apostolice de o manieră
care subliniază unitatea lor.
Chiar şi cuvintele concluzive ale profeţilor din Vechiul Testament curg lin în cele de început ale Noului Testament. Maleahi, considerat a fi ultimul dintre profeţii evrei, prevestea: “Iată că Eu vă trimit pe Ilie proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare” – Maleahi 3:23 ( este vorba de Ioan Botezătorul). Iar în Matei 11:13,14 găsim: “Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan./ Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină”.
Marcu, considerat de mulţi a fi primul care a scris Evanghelia, începe exact de acolo de unde încheiase Maleahi, citând profeţii din Maleahi şi Isaia despre un înainte mergător care îl va preceda pe Mesia.
Chiar şi începutul Evangheliei după Matei face cuvenita legătură: “Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. / Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost:...” – Matei 1:17,18. Anterior, introducerea istorică făcută de Matei este destinată arătării descendenţei lui Hristos, spre a sublinia că El era împlinirea făgăduinţei făcută atât lui Avraam, cât şi lui David. Evanghelia lui Matei este construită pe fundaţia Scripturilor evreieşti şi conţine multe citări din acestea.
Ambii, Marcu şi Matei, fac legătura între cele două Testamente ca fiind o completă şi întreagă revelaţie.
Este deosebit de important să notăm că Vechiul Testament pomeneşte despre prima venire a lui Iisus de circa 300 de ori şi face 500 de referiri la cea de-a doua, iar în Noul Testament 1 vers la aproximativ 25 de versuri aminteste despre cea de-a doua Sa venire.
De asemenea, este recunoscut cu acurateţe că toate profeţiile din Vechiul Testament legate de prima venire a lui Iisus Hristos s-au împlinit întocmai.
Credeţi oare că nu se va întâmpla la fel şi cu cele privind cea de-a doua Sa venire?
Iată că unele deja s-au împlinit, iar altele se desfăşoară chiar sub ochii noştri!
“Amin! Vino, Doamne Iisuse!” – Apocalipsa 22:20.